Decizia nr. 2308/2016
privind aprobarea, la cerere, a retragerii autorizației de funcționare a Societății BEST BROKER - BROKER DE ASIGURARE - S.R.L.
prezumat în vigoare
Autoritatea de Supraveghere Financiară, cu sediul în Splaiul Independenței nr. 15, sectorul 5, București, cod de înregistrare fiscală 31588130, cu respectarea prevederilor
art. 13 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012
privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 113/2013 , cu modificările și completările ulterioare,
având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) și
art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012
privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 113/2013 , cu modificările și completările ulterioare,
în cadrul ședinței din data de 7 decembrie 2016, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a analizat rezultatele controlului inopinat desfășurat la Societatea BEST BROKER - BROKER DE ASIGURARE - S.R.L., cu sediul social în municipiul București, strada General Nicolae Dona nr. 22-24, apartamentul 7, camera 1, sectorul 1, înregistrată la Oficiul Național al Registrului Comerțului cu nr. J40/15139/2003, cod unic de înregistrare 15893337/2003 și înscrisă în Registrul brokerilor de asigurare și/sau de reasigurare al Autorității de Supraveghere Financiară cu numărul RBK-200/2004, reprezentată de doamna Alexe Daniela, administrator și director general al societății,
constatându-se următoarele:
1. Prin Hotărârea nr. 9 din 14 iunie 2016 a Adunării generale extraordinare a asociaților Societății BEST BROKER - BROKER DE ASIGURARE - S.R.L. s-a aprobat "renunțarea de către societate la activitatea de broker de asigurare, urmând a fi solicitată Autorității de Supraveghere Financiară retragerea autorizației de funcționare ca broker de asigurare".
2. A fost verificată situația financiară a Societății BEST BROKER - BROKER DE ASIGURARE - S.R.L., astfel că, la data de 30 iunie 2016, aceasta a înregistrat profit în sumă de 994 lei.
3. Societatea BEST BROKER - BROKER DE ASIGURARE - S.R.L. a notificat toate societățile de asigurare cu care a colaborat cu privire la decizia de încetare a activității și intenția de reziliere a contractelor de intermediere/mandat/brokeraj în asigurări.
4. Societatea BEST BROKER - BROKER DE ASIGURARE - S.R.L. a solicitat tuturor societăților de asigurare cu care a colaborat informații referitoare la situația decontărilor (prime intermediate și documente cu regim special).
5. Societatea BEST BROKER - BROKER DE ASIGURARE - S.R.L. a înștiințat clienții cu privire la decizia de încetare a activității începând cu data de 5 octombrie 2016 și i-a îndrumat pentru plata primelor de asigurare la contractele aflate în derulare direct către societățile de asigurare și/sau de reasigurare emitente ale acestora.
6. Societatea BEST BROKER - BROKER DE ASIGURARE - S.R.L. are litigii pe rolul instanțelor de judecată din România cu o societate de asigurare, cu Autoritatea de Supraveghere Financiară și cu un fost angajat.
7. La data de 30 iunie 2016, Societatea BEST BROKER - BROKER DE ASIGURARE - S.R.L. nu figurează cu debite față de Autoritatea de Supraveghere Financiară în contul taxei de funcționare.
Față de motivele de fapt și de drept arătate, în scopul apărării drepturilor asiguraților și al promovării stabilității activității de asigurare în România,
Autoritatea de Supraveghere Financiară emite următoarea decizie:
Articolul 1
În conformitate cu prevederile
art. 3 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012
privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 113/2013 , cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 5 lit. f), art. 8 alin. (2) lit. a) și ale
art. 35 alin. (7) lit. e) din Legea nr. 32/2000
privind activitatea și supravegherea intermediarilor în asigurări și reasigurări, cu modificările și completările ulterioare, se aprobă, la cerere, retragerea autorizației de funcționare a Societății BEST BROKER - BROKER DE ASIGURARE - S.R.L., denumită în continuare Societatea, cu sediul social în municipiul București, strada General Nicolae Dona nr. 22-24, apartamentul 7, camera 1, sectorul 1, înregistrată la Oficiul Național al Registrului Comerțului cu nr. J40/15139/2003, cod unic de înregistrare 15893337/2003 și înscrisă în Registrul brokerilor de asigurare și/sau de reasigurare al Autorității de Supraveghere Financiară cu numărul RBK-200/2004, reprezentată de doamna Alexe Daniela, administrator și director general al societății, și radierea acesteia din secțiunea A și trecerea în secțiunea B din Registrul brokerilor de asigurare și/sau de reasigurare, conform dispozițiilor art. 3 și
art. 4 alin. (4) din Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 29/2015
privind Registrul asigurătorilor-reasigurătorilor și Registrul brokerilor de asigurare și/sau de reasigurare.
Articolul 2
După data retragerii autorizației, Societății i se interzic desfășurarea activității de negociere și încheiere de noi contracte de asigurare pentru persoanele fizice sau juridice, acordarea de asistență pe durata derulării contractelor în curs ori în legătură cu regularizarea daunelor, precum și desfășurarea oricăror operațiuni specifice brokerilor de asigurare, astfel cum sunt definite în
Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 3
Societatea are obligația să aducă la cunoștința clienților săi retragerea autorizației de funcționare ca broker de asigurare, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data primirii prezentei decizii, în vederea efectuării plății ratelor scadente la contractele în curs de derulare direct la asigurător, rămânând direct răspunzătoare pentru îndeplinirea obligațiilor asumate prin contractele în vigoare.
Articolul 4
Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform prevederilor
art. 9 din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare.
Președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Mișu Negrițoiu București, 21 decembrie 2016. Nr. 2.308.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.