Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 10/2017

privind adoptarea unor măsuri de siguranță pe piața de energie electrică

prezumat în vigoare

Data actului
12 ianuarie 2017
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 40 din 13 ianuarie 2017
Citat de
1 act
Citează
2 acte
Structură
2 articole · 3.526 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 2

Având în vedere deficitul major de energie electrică generat de reducerea nivelului de apă din Dunăre, râurile și lacurile interioare, creșterea consumului de gaze naturale în vederea asigurării încălzirii populației în condiții de temperaturi foarte scăzute, precum și dificultatea asigurării livrărilor de cărbune și gaze naturale și a utilizării păcurii în condiții de ger și viscol,

în vederea echilibrării corespunzătoare a sistemului pentru asigurarea funcționării sigure și stabile,

față de perspectiva continuării procesului de reducere a resurselor de energie din sistem ca urmare a menținerii condițiilor meteorologice nefavorabile,

în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 24 alin. (1) și (3) din

Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012 , cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

În perioada 16 ianuarie-15 februarie 2017, în cazul materializării situației de criză pe piața de energie și dacă este amenințată siguranța fizică ori securitatea persoanelor, a aparatelor sau a instalațiilor ori integritatea Sistemului electroenergetic național, Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A., în calitate de operator de transport și de sistem în domeniul energiei electrice, poate pune în aplicare următoarele măsuri de siguranță, în următoarea ordine de prioritate:

a) creșterea rezervelor tehnologice de sistem din unitățile de producție care pot funcționa pe combustibil alternativ, de exemplu păcură, în vederea utilizării acestora, după caz;

b) reducerea/anularea capacității disponibile de interconexiune pe direcția de export;

c) reducerea/anularea schimburilor notificate pe direcția de export;

d) limitarea în tranșe a consumului de energie electrică în condiții stabilite prin Normativul de limitare a consumului de energie electrică, pe tranșe, în situații de criză apărute în funcționarea Sistemului electroenergetic național, potrivit prevederilor din anexa*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

──────────
*) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 bis, care se poate achiziționa de la Centrul pentru relații cu publicul al Regiei Autonome "Monitorul Oficial", București, șos. Panduri nr. 1.
──────────

Articolul 2

(1)

Necesitatea și momentul aplicării efective a măsurilor prevăzute la art. 1 se stabilesc de Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A., cu informarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei și a Ministerului Energiei, în calitate de minister de resort.

(2)

Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A. are obligația anunțării participanților la piața de energie electrică, cu cel puțin 24 de ore înainte, despre aplicarea efectivă a măsurilor prevăzute la art. 1.

PRIM-MINISTRU
SORIN MIHAI GRINDEANU
Contrasemnează:
Ministrul energiei,
Toma-Florin Petcu
Ministrul economiei,
Alexandru Petrescu
Ministrul afacerilor externe,
Teodor-Viorel Meleșcanu
București, 12 ianuarie 2017.
Nr. 10.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.