Norme · Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului

Normele din 12 septembrie 2003

privind desfășurarea activității de agrement nautic

prezumat în vigoare

Data actului
12 septembrie 2003
Emitent
Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 664 din 19 septembrie 2003
Citează
1 act
Structură
0 articole · 7.215 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

1. Dispoziții generale

1.1. Prin prezentele norme metodologice elaborate în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (3) și ale

art. 8 din Hotărârea Guvernului nr. 452/2003

privind desfășurarea activității de agrement nautic se stabilesc criteriile, condițiile, procedura de eliberare a certificatului de autorizare turistica și criteriile privind amenajarea, echiparea și dotarea zonelor de agrement nautic, precum și regulile privind desfășurarea activității în acestea.

1.2. Prezentele norme metodologice sunt obligatorii pentru toți agenții economici titulari ai zonelor de agrement nautic.

2. Criteriile, condițiile și procedura de eliberare a certificatului de autorizare turistica

2.1. Criteriile și condițiile de eliberare a certificatului de autorizare turistica sunt următoarele:

2.1.1. Certificatul de autorizare turistica se eliberează de către Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului la solicitarea titularului zonei de agrement nautic.

2.1.2. Certificatul de autorizare turistica se solicita cu cel puțin 30 de zile înainte de darea în folosință a zonei de agrement nautic, în baza următoarelor documente:

a) cererea de eliberare a certificatului de autorizare turistica;

b) copia certificatului de înmatriculare la registrul comerțului;

c) planul privind perimetrul delimitat ca spațiu de agrement nautic conform planului urbanistic al zonei, cu respectarea prevederilor

art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 452/2003 ;

d) copia actului de deținere legală a dreptului de folosință asupra terenului și suprafeței de apa din componenta zonei de agrement nautic;

e) fișa privind descrierea zonei de agrement nautic cu privire la dotările și echipamentele de care dispune, precum și activitățile de agrement ce urmează să fie desfășurate;

f) schita privind amplasarea cu delimitarea perimetrului unde sunt situate dotările și echipamentele care deservesc zona de agrement nautic.

2.2. Procedura de eliberare și retragere a certificatului de autorizare turistica este următoarea:

2.2.1. În termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii agentului economic, Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului procedează la verificarea zonei de agrement nautic și acorda certificatul de autorizare turistica numai dacă sunt îndeplinite condițiile privind amenajarea, echiparea și dotarea zonei de agrement nautic, conform prevederilor pct. 3.

2.2.2. Titularul zonei de agrement nautic are obligația de a depune o copie de pe certificatul de autorizare turistica la primăria din raza teritorială în care se afla zona de agrement nautic pentru obținerea autorizației de funcționare.

2.2.3. Certificatul de autorizare turistica se retrage de personalul de specialitate al Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului în următoarele situații:

a) nerespectarea criteriilor de amenajare, echipare, dotare și a regulilor privind desfășurarea activității zonei de agrement nautic prevăzute la pct. 3;

b) nedetinerea autorizației de funcționare emise de primărie;

c) nedetinerea autorizației sanitare, de mediu și protecția muncii.

2.2.4. Restituirea certificatului de autorizare turistica se face după ce personalul de specialitate al Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului constata remedierea deficiențelor.

3. Criteriile privind amenajarea, echiparea, dotarea zonelor de agrement nautic, precum și regulile privind desfășurarea activității în acestea

3.1. Zonele de agrement nautic trebuie amenajate, echipate și dotate de către titularii acestora după cum urmează:

a) zonele de agrement nautic se amenajeaza în perimetrele stabilite ca spații de agrement, conform planului urbanistic al zonei aprobat;

b) perimetrul zonei de agrement nautic să fie marcat vizibil, iar culoarele de lansare la apa și limitele zonei de agrement nautic să fie delimitate prin balize;

c) zona de agrement nautic trebuie să dispună de post de salvare, post de prim ajutor și grup sanitar în incinta sau la o distanta de maximum 200 m de la incinta;

d) zona de agrement nautic trebuie să dispună de panou de semnalizare privind: denumirea zonei de agrement nautic, titularul acesteia, activitățile ce pot fi desfășurate în incinta, precum și programul de funcționare, drepturile și obligațiile turistilor, redactat în limba română și în doua limbi de circulație internationala;

e) agenții economici care desfășoară activitate de agrement nautic au obligația sa afiseze tarifele practicate pentru fiecare tip de ambarcatiune;

f) agenții economici trebuie să expuna la loc vizibil o copie a certificatului de autorizare turistica și a autorizației de funcționare emise de primărie;

g) titularul zonei de agrement nautic trebuie să dispună de sistem de semnalizare a condițiilor meteo în vederea desfășurării, respectiv încetării activității de agrement nautic, după caz;

h) personalul care asigura serviciile de agrement nautic trebuie să poarte echipament de lucru adecvat și ecuson cu denumirea societății, numele și funcția;

i) personalul care asigura serviciile de agrement nautic trebuie să aibă conduita ireprosabila în relațiile cu turistii și cel puțin un angajat pe schimb sa cunoască una dintre limbile de circulație internationala;

j) titularul zonei de agrement nautic este obligat să asigure recipiente în număr suficient pentru colectarea reziduurilor;

k) să fie afișate la loc vizibil pentru turiști numerele de telefon ale conducerii agentului economic care deține certificatul de autorizare turistica, precum și ale Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și ale Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.

3.2. Titularii zonelor de agrement nautic trebuie să respecte următoarele reguli privind desfășurarea activității:

a) se respecte aria și profilul activităților ce pot fi practicate în zona de agrement nautic, potrivit aprobării acordate prin ordin al ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului, respectiv potrivit autorizației de funcționare emise de primăria în a carei raza teritorială se afla zona de agrement nautic;

b) să respecte dreptul de folosință publică a culoarelor de lansare la apa;

c) sa nu permită accesul inotatorilor în perimetrul de apa delimitat ca zona de agrement nautic;

d) sa nu permită turistilor să depășească limita marcată a perimetrelor de apa atribuite zonei de agrement nautic;

e) prin întreaga activitate sa nu creeze nici un fel de disconfort turistilor aflați pe plaja, în apa sau în structurile de primire turistice cu funcțiuni de cazare, alimentație publică, agrement;

f) să respecte orarul stabilit pentru desfășurarea activității de agrement nautic.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.