Decizia nr. 59/2017
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 231 alin. (2) din Codul penal cu referire la art. 229 alin. (3) lit. h) din același act normativ
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 286/2009 17 iulie 2009 (prevederi anume) privind Codul penal
Valer Dorneanu
- președinte
Marian Enache
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Daniela Ramona Marițiu
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 231 alin. (2) din Codul penal
cu referire la
art. 229 alin. (3) lit. h)
din același act normativ, excepție ridicată de David-Vasile Țarălungă în Dosarul nr. 2.010/180/2015 al Judecătoriei Bacău - Secția penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 596D/2016.
2.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. În acest sens arată că instanța de contencios constituțional, prin
Decizia nr. 293 din 28 aprilie 2015 , a statuat că, în temeiul
art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală , legiuitorul stabilește politica penală a statului și are dreptul de a reglementa categoria infracțiunilor pedepsite la plângerea prealabilă. În cazul
art. 229 alin. (3) din Codul penal
distincția este operată de legiuitor în funcție de importanța bunului și de posibilele consecințe ce se pot produce în cazul sustragerii unor asemenea bunuri.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
4.
Prin Încheierea din 21 aprilie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 2.010/180/2015, Judecătoria Bacău - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 231 alin. (2) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal
cu referire la
art. 229 alin. (3) lit. h)
din același act normativ, excepție ridicată de David-Vasile Țarălungă, cu ocazia soluționării unei cauze penale.
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile de lege criticate creează o discriminare între infractorii încadrați la
alin. (1)
și
(2) ale art. 299 din Codul penal , pe de-o parte, și cei încadrați la
art. 229 alin. (3) lit. h)
din același act normativ, pe de altă parte. Apreciază că diferențierea în cazul acestor fapte ar trebui făcută în funcție de prejudiciul creat, iar nu în funcție de bunul sustras.
6.
Judecătoria Bacău - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că, atât în vechea reglementare, cât și în cea actuală, legiuitorul a sancționat infracțiunea de furt fie în funcție de împrejurările săvârșirii acesteia, fie în funcție de natura bunului sustras. Astfel, instanța observă că legiuitorul a reglementat un regim sancționator mai sever atunci când acțiunea de sustragere vizează un anumit obiect material. Arată că, în cuprinsul
art. 229 alin. (3) din Legea nr. 286/2009
a fost preluat în totalitate conținutul
art. 209 alin. 3 din Codul penal din 1969 , legiuitorul stabilind, în continuare, sancțiuni mai drastice decât în cazul celorlalte forme ale infracțiunii de furt. Având în vedere că legiuitorul a înțeles să acorde un standard de protecție mai ridicat relațiilor sociale cu privire la protejarea patrimoniului din care fac parte bunurile enumerate expres și limitativ de lege, raportat la importanța acestora, instanța judecătorească apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
7.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
8.
Guvernul arată că legiuitorul face o distincție sub aspectul importanței valorilor sociale ocrotite și gradul de afectare a acestora, între faptele de furt comise în diverse modalități, excluzând pentru unele dintre cazuri posibilitatea împăcării părților. Fiind vorba de situații diferite, tratamentul juridic nu poate fi decât diferit, astfel că nu se poate invoca încălcarea principiului constituțional al egalității în drepturi. În continuare, arată că, potrivit dispozițiilor constituționale ale
art. 73 , legiuitorul are competența exclusivă de a stabili regulile de desfășurare a procesului penal, căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești, precum și regulile speciale de procedură și modalitățile de exercitare a drepturilor procesuale. Totodată, din rațiuni de politică penală, legiuitorul poate stabili infracțiunile la care împăcarea părților înlătură răspunderea penală, criteriul de determinare fiind gradul de pericol al infracțiunilor, deci poate admite excepții de la caracterul oficial al acțiunii penale în cazul unor infracțiuni cu o periculozitate socială redusă, între care și cele prevăzute de
art. 228 ,
art. 229 alin. (1) ,
alin. (2) lit. b)
și
c)
și
art. 230 din Codul penal , prevăzând posibilitatea ca procesul penal să înceteze prin împăcarea părților.
9.
Avocatul Poporului arată că a transmis punctul său vedere în dosarele Curții Constituționale nr. 1.757D/2015 și nr. 572D/2014, acesta fiind reținut în
Decizia nr. 109 din 10 martie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 269 din 22 aprilie 2015, în sensul că dispozițiile criticate sunt constituționale.
10.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
11.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
12.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 231 alin. (2) din Codul penal
cu referire la
art. 229 alin. (3) lit. h)
din același act normativ. Codul penal a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009. Dispozițiile criticate au următorul conținut:
–
Articolul 231
alin. (2) : „În cazul faptelor prevăzute la
art. 228 ,
art. 229 alin. (1) ,
alin. (2) lit. b)
și
c)
și
art. 230 , împăcarea înlătură răspunderea penală.“;
–
Articolul 229
alin. (3) lit. h) :
Furtul privind următoarele categorii de bunuri: [...]
h)
cabluri, linii, echipamente și instalații de telecomunicații, radiocomunicații, precum și componente de comunicații, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani.
13.
Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în
art. 1 alin. (5)
potrivit căruia în România, respectarea
Constituției , a supremației sale și a legilor este obligatorie,
art. 4
referitor la unitatea poporului și egalitatea între cetățeni și
art. 16
referitor la egalitatea în drepturi.
14.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că autorul excepției a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de
art. 208 alin. 1
raportat la
art. 209 alin. 1 lit. a) ,
e) ,
g)
și
i) ,
alin. 3 lit. h) din Codul penal din 1969 , cu aplicarea
art. 41 alin. 2
și
art. 37 lit. a) din Codul penal din 1969 . În continuare, Curtea observă că dispozițiile
art. 229 din Codul penal
reglementează infracțiunea de furt calificat, la
lit. h) al alin. (3)
al acestui capitol fiind avută în vedere categoria de bunuri a cablurilor, liniilor, echipamentelor și instalațiilor de telecomunicații, radiocomunicații, precum și componente de comunicații. În reglementarea anterioară, în
art. 209 alin. 3 lit. h)
era inclusă, de asemenea, în sfera infracțiunii de furt calificat, sustragerea acelorași categorii de bunuri. În acest context, Curtea reține că autorul excepției este nemulțumit de faptul că împăcarea părților înlătură răspunderea penală doar în cazul săvârșirii anumitor infracțiuni contra patrimoniului, prevăzute expres de
alin. (2) al art. 231 din Codul penal , infracțiunea pentru care acesta este trimis în judecată nefiind una dintre cele enumerate.
15.
Curtea observă că, prin
Decizia nr. 293 din 28 aprilie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 18 iunie 2015, paragrafele 17-21, a constatat că, potrivit
art. 159 alin. (1) din Codul penal , împăcarea poate interveni în cazul în care punerea în mișcare a acțiunii penale s-a făcut din oficiu, dacă legea o prevede în mod expres. Conform
art. 231 alin. (2) din Codul penal , împăcarea părților înlătură răspunderea penală, în cazul infracțiunilor de furt, prevăzută la
art. 228 din Codul penal , furt calificat, în variantele prevăzute la
art. 229 alin. (1)
și
alin. (2) lit. b)
și
c) din Codul penal
și furt în scop de folosință, prevăzută la
art. 230 din Codul penal
în vigoare. Acest aspect a constituit un element de noutate în raport cu dispozițiile
Codului penal din 1969 , care prevedea, la
art. 132 alin. 1
și
3,
împăcarea părților ca modalitate de înlăturare a răspunderii penale doar pentru infracțiunile în privința cărora acțiunea penală era pusă în mișcare la plângerea penală a persoanei vătămate. Conform acestor din urmă dispoziții legale, coroborate cu cele ale
art. 208-210 din Codul penal din 1969 , singurele infracțiuni de furt pentru care putea interveni împăcarea părților erau cele prevăzute la
art. 210
din același cod, respectiv furtul săvârșit între soți ori între rude apropiate sau de către un minor în paguba tutorelui său ori de către cel care locuiește împreună cu persoana vătămată sau este găzduit de aceasta. Prin urmare, Curtea a reținut că, în actuala reglementare, în cazul tuturor infracțiunilor de furt, împăcarea părților înlătură răspunderea penală, cu excepția celor prevăzute la
art. 229 alin. (2) lit. a)
și
alin. (3) din Codul penal .
16.
Cu același prilej, Curtea a reținut că, în limita atribuțiilor sale constituționale prevăzute la
art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală , dar și potrivit politicii penale a statului, legiuitorul poate decide, în considerarea importanței valorilor sociale ocrotite prin normele penale adoptate și a raporturilor sociale ce se nasc în urma acestor incriminări, pentru care dintre infracțiunile în cazul cărora acțiunea penală este pusă în mișcare din oficiu este posibilă înlăturarea răspunderii penale prin împăcarea părților și pentru care dintre aceste infracțiuni împăcarea părților nu este posibilă.
17.
Referitor la pretinsa încălcare a prevederilor
art. 16 din Constituție , Curtea a constatat că nu poate reține existența unei discriminări între persoanele care săvârșesc infracțiunea de furt și care beneficiază de posibilitatea împăcării, ca modalitate de înlăturare a răspunderii penale, și persoanele care săvârșesc o altă infracțiune de furt, întrucât acestea se află în situații diferite, iar tratamentul juridic diferit instituit de legiuitor în privința acestora are la bază criteriul obiectiv al importanței valorii sociale ocrotite prin norma de incriminare.
18.
Curtea apreciază că cele reținute prin decizia precitată sunt aplicabile mutatis mutandis și în ceea ce privește speța dedusă controlului de constituționalitate în prezenta cauză.
19.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de David-Vasile Țarălungă în Dosarul nr. 2.010/180/2015 al Judecătoriei Bacău - Secția penală și constată că dispozițiile
art. 231 alin. (2) din Codul penal
cu referire la
art. 229 alin. (3) lit. h)
din același act normativ sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Bacău - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 2 februarie 2017.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Marițiu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.