Decizia nr. 389/2003
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 17, 18 și 20 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 privind statutul și regimul refugiatilor în România, aprobată și modificată prin Legea nr. 323/2001 , cu modificările și completările ulterioare
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OG nr. 102/2000 31 august 2000 (prevederi anume) privind statutul și regimul refugiaților în România
Nicolae Popa - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Șerban Viorel Stanoiu - judecător
Lucian Stangu - judecător
Ioan Vida - judecător
Paula C. Pantea - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent șef
Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 17, 18 și 20 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000
privind statutul și regimul refugiatilor în România, aprobată și modificată prin
Legea nr. 323/2001 , cu modificările și completările ulterioare, excepție ridicată de Mahmoud Ghassan în Dosarul nr. 15.683/2002 al Judecătoriei Sectorului 6 București.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public, ținând seama de jurisprudenta în materie a Curții Constituționale, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
Prin Încheierea din 18 noiembrie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 15.683/2002, Judecătoria Sectorului 6 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 17, 18 și 20 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000
privind statutul și regimul refugiatilor în România, aprobată și modificată prin
Legea nr. 323/2001 , cu modificările și completările ulterioare. Excepția a fost ridicată de Mahmoud Ghassan într-o cauza civilă al carei obiect este plângerea formulată împotriva Hotărârii nr. 83.844/h/ST a Oficiului Național pentru Refugiati prin care s-a respins cererea de acordare a statutului de refugiat.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esenta, ca dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 11 și 20 care se referă la raporturile dintre dreptul intern și tratatele și convențiile internaționale la care România este parte, precum și celor ale art. 51 care consacra principiului respectării Constituției și a legilor. De asemenea, apreciază ca sunt incalcate dispozițiile art. 2, 3, ale art. 6 pct. 1 și ale art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și prevederile Convenției de la Geneva din 1951 privind Statutul refugiatilor. Astfel, autorul excepției considera ca procedura accelerata reglementată de
Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , aprobată cu modificări prin
Legea nr. 323/2001 , cu modificările ulterioare, trebuie aplicată doar cererilor privind acordarea statutului de refugiat, nu și celor prin care se solicita protecția umanitara condiționată. În acest sens invoca modul în care este reglementată aceasta procedura prin Rezoluția de la Londra din 1992. Autorul excepției arata ca, potrivit art. 14 alin. (5) teza întâi din ordonanța, funcționarul Oficiului Național pentru Refugiati este ținut să se pronunțe printr-o hotărâre motivată atât asupra posibilității acordării statutului de refugiat, cat și asupra motivelor de acordare a protecției umanitare condiționate. Asa fiind, considera ca, în cazul în care cererea soluționată pe calea procedurii accelerate a vizat numai acordarea statutului de refugiat, solicitantul nu mai are posibilitatea de a formula un recurs separat cu privire la motivele de acordare a protecției umanitare condiționate, deoarece
art. 20 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , aprobată cu modificări prin
Legea nr. 323/2001 , prevede că hotărârea instanței este definitivă și irevocabilă. Autorul excepției se considera astfel lipsit de dreptul la un recurs efectiv, drept garantat de art. 6 pct. 1 și de art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. De asemenea, apreciază ca sunt infrante și dispozițiile convenției care ocrotesc dreptul la viața și interzic tortura.
Instanța de judecată apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplina concordanta atât cu prevederile constituționale, cat și cu reglementările internaționale invocate.
Potrivit prevederilor
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate, iar în conformitate cu
art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.
Guvernul apreciază ca sunt neintemeiate criticile de neconstituționalitate aduse dispozițiilor legale ce fac obiectul excepției. Astfel, considera că nu pot fi reținute susținerile autorului excepției referitoare la încălcarea dreptului la apărare, atât timp cat
art. 13 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , aprobată cu modificări prin
Legea nr. 323/2001 , cu modificările ulterioare, reglementează posibilitatea petentului de a fi asistat sau reprezentat de un avocat, precum și dreptul de a i se asigura în mod gratuit un interpret, de a fi consiliat și asistat de un reprezentant al organizațiilor neguvernamentale și de a fi informat cu privire la drepturile și obligațiile pe care le are. În aceeași ordine de idei sunt invocate și prevederile constituționale ale art. 125 alin. (3), potrivit cărora competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege, și ale art. 128, care lasă libertate legiuitorului de a institui condițiile de exercitare a căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești de către părțile interesate și Ministerul Public. Guvernul observa, de asemenea, ca dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate de către Curtea Constituțională, fiind amintite, între altele, și deciziile nr. 330/2002 și nr. 293/2001, prin care s-a statuat ca art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impune mai multe grade de jurisdicție la soluționarea cauzelor de natura civilă.
Avocatul Poporului considera ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, arata ca, deoarece între prevederile legale criticate și cele ale Convenției din anul 1951, completată cu Protocolul adițional din 1967, acte adoptate sub egida O.N.U., nu exista neconcordante, în cauza nu se justifica aplicarea cu prioritate a instrumentelor juridice internaționale. Asa fiind, considera că nu poate fi reținută critica de neconstituționalitate a
art. 17, 18 și 20 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , aprobată cu modificări prin
Legea nr. 323/2001 , în raport cu art. 11 alin. (2), respectiv art. 20 din Constituție. În susținerea acestui punct de vedere arata ca referirea exclusiva a art. 20 din ordonanța la procedura de soluționare a cererilor de acordare a statutului de refugiat, respinse ca evident nefondate, fără trimitere la procedura specifică refuzului acordării protecției umanitare condiționate, se justifica prin caracterul subsidiar al acestei ultime forme de protecție. Astfel, în timp ce acordarea statutului de refugiat se face la cererea strainului, cu condiția îndeplinirii criteriilor prevăzute de lege, protecția umanitara condiționată se poate acorda strainului care nu îndeplinește condițiile pentru acordarea statutului de refugiat, dar care dovedește ca se afla în una dintre situațiile expres prevăzute de lege. De altfel, în acest sens, considera ca sunt și dispozițiile legale care reglementează procedura accelerata și care prevăd ca hotărârea de acordare a protecției umanitare condiționate cuprinde și motivele neacordarii statutului de refugiat. În ceea ce privește susținerea autorului excepției referitoare la imposibilitatea exercitării recursului împotriva hotărârii de respingere a cererii de recunoaștere a unei forme de protecție, apreciază ca aceste critici trebuie raportate la prevederile constituționale ale art. 128, din care reiese ca legiuitorul, în considerarea unor situații speciale, asa cum este situația refugiatilor în afară tarii de origine, este liber sa stabilească reguli speciale de procedura privind exercitarea căilor de atac, sens în care este amintita Decizia Curții Constituționale nr. 334/2001. De asemenea, considera ca, în condițiile în care în Ordonanța Guvernului nr. 102/2002, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 323/2001 , cu modificările ulterioare, este prevăzută expres posibilitatea solicitantului de a fi asistat de un avocat sau de un reprezentant al organizațiilor neguvernamentale în domeniul drepturilor omului, de a beneficia de interpret, precum și de a contesta hotărârea pronunțată în faza administrativă, în fața unei instanțe judecătorești independente, textele legale criticate nu pot fi considerate ca aducând atingere principiului constituțional al liberului acces la justiție ori garanțiilor procesuale care condiționeaza, într-o societate democratica, procesul echitabil. În sfârșit, Avocatul Poporului menționează că nu poate fi reținută nici critica referitoare la încălcarea art. 51 din Constituție, respectiv art. 2 și 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale, acestea nefiind incidente în cauza.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului și al Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauza de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este com petenta, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, ale art. 1 alin. (1), ale
art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 17, 18 și 20 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000
privind statutul și regimul refugiatilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 3 septembrie 2000, aprobată și modificată prin
Legea nr. 323/2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 27 iunie 2001, cu modificările și completările ulterioare.
Dispozițiile legale criticate au următoarea redactare:
Articolul 17
: "(1) Fac obiectul procedurii accelerate:
a) cererile evident nefondate;
b) cererile persoanelor care, prin activitatea ori prin apartenența lor la o anumită grupare, prezintă un pericol pentru siguranța naționala ori pentru ordinea publică în România;
c) cererile persoanelor care provin dintr-o țara unde, în general, nu exista risc serios de persecutie.
(2) De asemenea, pot face obiectul procedurii accelerate și cererile persoanelor care se afla în una dintre situațiile prevăzute la art. 4.
(3) Cererile de acordare a statutului de refugiat minorilor neinsotiti nu pot fi soluționate în procedura accelerata.";
Articolul 18
: "(1) Cererea pentru acordarea statutului de refugiat este considerată evident nefondata dacă se constata:
a) lipsa de fundament a invocarii unei temeri de persecutie în țara de origine, în condițiile art. 2 alin. (1):
b) inducerea în eroare, în mod deliberat, a organelor cu competente în materie de refugiati ori recurgerea în mod abuziv, cu rea-credința, la procedura de acordare a statutului de refugiat.
(2) Lipsa de fundament a invocarii unei temeri de persecutie în țara de origine exista în următoarele cazuri:
a) solicitantul nu invoca nici o temere de persecutie în sensul art. 2 alin. (1);
b) solicitantul nu oferă date sau informații în sensul că ar fi expus unei temeri de persecutie ori relatarile sale nu conțin detalii circumstantiale sau personale;
c) cererea este evident lipsită de credibilitate, în sensul că relatarea solicitantului este incoerenta, contradictorie sau flagrant neadevarata față de situația din țara sa de origine;
d) solicitantul avea posibilitatea refugiatului intern, recunoscută și de Inaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiati.
(3) Inducerea în eroare, în mod deliberat, a organelor cu competente în materie de refugiati ori recurgerea abuzivă la procedura de acordare a statutului de refugiat exista în toate cazurile în care solicitantul, fără a oferi o explicație plauzibila, se afla în una dintre următoarele situații:
a) a depus cererea sub o identitate falsa sau a prezentat documente false ori falsificate, sustinand ca sunt autentice;
b) după depunerea cererii, în mod deliberat a prezentat elemente false în legătură cu aceasta;
c) cu rea-credința a distrus, a deteriorat, a aruncat sau a înstrăinat documentul pentru trecerea frontierei sau un document relevant pentru cererea sa, fie pentru a-și stabili o identitate falsa în scopul solicitării și acordării statutului de refugiat, fie pentru a ingreuna soluționarea cererii sale;
d) în mod deliberat a ascuns faptul ca a mai depus anterior o cerere pentru acordarea statutului de refugiat în una sau mai multe tari, în special atunci când s-a folosit de o identitate falsa;
e) a depus o cerere pentru acordarea statutului de refugiat, cu scopul evident de a împiedica punerea iminenta în executare a unei măsuri dispuse de autoritățile competente, de scoatere din țara sau de expulzare, deși anterior dispunerii unei astfel de măsuri a avut posibilitatea să depună o asemenea cerere;
f) a încălcat în mod flagrant obligațiile prevăzute la art. 13;
g) a depus cererea pentru acordarea statutului de refugiat după ce anterior unei examinari, care conține garanțiile procedurale adecvate și în conformitate cu prevederile Convenției privind statutul refugiatilor, încheiată la Geneva la 28 iulie 1951, i s-a respins o astfel de cerere într-o țara terta sigura.
(4) Motivele enumerate la alin. (1) nu pot sa prevaleze temerii bine întemeiate de persecutie conform art. 2 alin. (1).";
Articolul 20
: "(1) Funcționarul prevăzut la art. 12 alin. (2), după efectuarea interviului și analizarea motivelor invocate pentru acordarea statutului de refugiat, se pronunța în termen de 3 zile de la primirea cererii.
(2) În cazul în care a fost pronunțată o hotărâre de respingere a cererii ca evident nefondata sau în temeiul art. 4, termenul de depunere a plângerii este de 2 zile de la comunicare.
(3) Plângerea este de competența judecătoriei în a carei raza teritorială își are sediul Oficiul național pentru Refugiati sau în raza căreia își are reședința contestatarul.
(4) Instanța soluționează plângerea, cu prezenta obligatorie a procurorului, în termen de 10 zile și pronunța o hotărâre motivată.
(5) Hotărârea instanței este definitivă și irevocabilă."
În susținerea neconstitutionalitatii acestui text de lege, autorul invoca încălcarea următoarelor prevederi constituționale:
Articolul 11
: "(1) Statul român se obliga sa îndeplinească întocmai și cu buna-credința obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.";
Articolul 20
: "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă exista neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.";
Articolul 51
: "Respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie."
De asemenea, mai sunt invocate următoarele prevederi din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale:
Articolul 2
: "1. Dreptul la viața al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intentionat, decât în executarea unei sentințe capitale pronunțate de un tribunal în cazul în care infracțiunea este sancționată cu aceasta pedeapsa prin lege.
2. Moartea nu este considerată ca fiind cauzată prin încălcarea acestui articol în cazurile în care aceasta ar rezultă dintr-o recurgere absolut necesară la forta:
a) pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenței ilegale;
b) pentru a efectua o arestare legală sau pentru a împiedica evadarea unei persoane legal deținute;
c) pentru a reprima, conform legii, tulburări violențe sau o insurectie.";
Articolul 3
: "Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante.";
Articolul 6
pct. 1: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanța independenta și impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședința poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părți a acestuia în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanța atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiției.";
Articolul 13
: "Orice persoană, ale carei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta convenție au fost incalcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale."
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca principala critica formulată de autorul acesteia privește încălcarea dreptului petentilor la un recurs efectiv. Curtea considera însă ca aceasta critica nu poate fi reținută. Astfel, textele legale dau petentului posibilitatea de a formula plângere în fața instanțelor judecătorești cu privire la hotărârea pronunțată de Oficiul Național pentru Refugiati și de a beneficia pe tot parcursul acestei proceduri de toate garanțiile necesare asigurării unui proces echitabil.
Mai mult, Curtea apreciază că nu poate fi reținută nici susținerea potrivit căreia caracterul definitiv și irevocabil al hotărârii instanței de judecată ar încalcă reglementările internaționale mai sus amintite. Într-adevăr, interpretarea art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale duce la concluzia ca acesta nu consacra nici expres, dar nici implicit dreptul la dublul grad de jurisdicție, drept ce este recunoscut doar în materie penală. De asemenea, nici art. 13 din convenție, care se referă la dreptul la un "recurs efectiv" nu are semnificatia asigurării dreptului la un dublu grad de jurisdicție, ci doar a posibilității de a supune judecații unei instanțe naționale cazul violarii unui drept consacrat de convenție. De altfel, acest aspect a fost consacrat în jurisprudenta sa și de Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996. Cu acel prilej Curtea a reținut ca, potrivit prevederilor constituționale ale art. 125 alin. (3) și ale art. 128, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt stabilite prin lege, iar părțile interesate și Ministerul Public trebuie să se supună acesteia în exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești.
Cu referire la celelalte dispoziții din convenție pe care autorul excepției le invoca, respectiv prevederile art. 2 și 3, Curtea apreciază ca acestea nu sunt incidente în cauza.
În ceea ce privește susținerile autorului excepției referitoare la încălcarea art. 11 și 20 din Constituție, Curtea observa ca acestea sunt fundamentate pe existenta unor neconcordante între conceptia legislativă română asupra procedurii accelerate de soluționare a cererilor de acordare a protecției pentru străini și reglementările internaționale privind aceeași materie. Aceste chestiuni nu reprezintă însă aspecte ce pot fi supuse controlului de constituționalitate, ci țin de interpretarea legii, atribuție ce revine instanței judecătorești care este chemată sa dea aplicare dispozițiilor constituționale ale art. 20 alin. (2).
De asemenea, Curtea apreciază ca textele legale criticate nu conțin nici o dispoziție care să contravină prevederilor constituționale ale art. 51 referitoare la principiul respectării Constituției și a legilor.
De altfel, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat asupra conformitatii dispozițiilor legale criticate în raport cu prevederile constituționale și reglementările internaționale invocate, retinand argumente asemănătoare. În acest sens este Decizia nr. 288 din 3 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 5 august 2003.
Curtea apreciază ca, în speta, nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenței sale, astfel încât cele statuate prin decizia menționată își mențin valabilitatea și în prezenta cauza.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) și (6), precum și al
art. 25 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 17, 18 și 20 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000
privind statutul și regimul refugiatilor în România, aprobată și modificată prin
Legea nr. 323/2001 , cu modificările și completările ulterioare, excepție ridicată de Mahmoud Ghassan în Dosarul nr. 15.683/2002 al Judecătoriei Sectorului 6 București.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din 16 octombrie 2003.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA Magistrat-asistent șef, Doina Suliman
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.