Decizia nr. 389/2003

Articolul 17

: "(1) Fac obiectul procedurii accelerate:

a) cererile evident nefondate;

b) cererile persoanelor care, prin activitatea ori prin apartenența lor la o anumită grupare, prezintă un pericol pentru siguranța naționala ori pentru ordinea publică în România;

c) cererile persoanelor care provin dintr-o țara unde, în general, nu exista risc serios de persecutie.

(2) De asemenea, pot face obiectul procedurii accelerate și cererile persoanelor care se afla în una dintre situațiile prevăzute la art. 4.

(3) Cererile de acordare a statutului de refugiat minorilor neinsotiti nu pot fi soluționate în procedura accelerata.";

Articolul 18

: "(1) Cererea pentru acordarea statutului de refugiat este considerată evident nefondata dacă se constata:

a) lipsa de fundament a invocarii unei temeri de persecutie în țara de origine, în condițiile art. 2 alin. (1):

b) inducerea în eroare, în mod deliberat, a organelor cu competente în materie de refugiati ori recurgerea în mod abuziv, cu rea-credința, la procedura de acordare a statutului de refugiat.

(2) Lipsa de fundament a invocarii unei temeri de persecutie în țara de origine exista în următoarele cazuri:

a) solicitantul nu invoca nici o temere de persecutie în sensul art. 2 alin. (1);

b) solicitantul nu oferă date sau informații în sensul că ar fi expus unei temeri de persecutie ori relatarile sale nu conțin detalii circumstantiale sau personale;

c) cererea este evident lipsită de credibilitate, în sensul că relatarea solicitantului este incoerenta, contradictorie sau flagrant neadevarata față de situația din țara sa de origine;

d) solicitantul avea posibilitatea refugiatului intern, recunoscută și de Inaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiati.

(3) Inducerea în eroare, în mod deliberat, a organelor cu competente în materie de refugiati ori recurgerea abuzivă la procedura de acordare a statutului de refugiat exista în toate cazurile în care solicitantul, fără a oferi o explicație plauzibila, se afla în una dintre următoarele situații:

a) a depus cererea sub o identitate falsa sau a prezentat documente false ori falsificate, sustinand ca sunt autentice;

b) după depunerea cererii, în mod deliberat a prezentat elemente false în legătură cu aceasta;

c) cu rea-credința a distrus, a deteriorat, a aruncat sau a înstrăinat documentul pentru trecerea frontierei sau un document relevant pentru cererea sa, fie pentru a-și stabili o identitate falsa în scopul solicitării și acordării statutului de refugiat, fie pentru a ingreuna soluționarea cererii sale;

d) în mod deliberat a ascuns faptul ca a mai depus anterior o cerere pentru acordarea statutului de refugiat în una sau mai multe tari, în special atunci când s-a folosit de o identitate falsa;

e) a depus o cerere pentru acordarea statutului de refugiat, cu scopul evident de a împiedica punerea iminenta în executare a unei măsuri dispuse de autoritățile competente, de scoatere din țara sau de expulzare, deși anterior dispunerii unei astfel de măsuri a avut posibilitatea să depună o asemenea cerere;

f) a încălcat în mod flagrant obligațiile prevăzute la art. 13;

g) a depus cererea pentru acordarea statutului de refugiat după ce anterior unei examinari, care conține garanțiile procedurale adecvate și în conformitate cu prevederile Convenției privind statutul refugiatilor, încheiată la Geneva la 28 iulie 1951, i s-a respins o astfel de cerere într-o țara terta sigura.

(4) Motivele enumerate la alin. (1) nu pot sa prevaleze temerii bine întemeiate de persecutie conform art. 2 alin. (1).";

Articolul 20

: "(1) Funcționarul prevăzut la art. 12 alin. (2), după efectuarea interviului și analizarea motivelor invocate pentru acordarea statutului de refugiat, se pronunța în termen de 3 zile de la primirea cererii.

(2) În cazul în care a fost pronunțată o hotărâre de respingere a cererii ca evident nefondata sau în temeiul art. 4, termenul de depunere a plângerii este de 2 zile de la comunicare.

(3) Plângerea este de competența judecătoriei în a carei raza teritorială își are sediul Oficiul național pentru Refugiati sau în raza căreia își are reședința contestatarul.

(4) Instanța soluționează plângerea, cu prezenta obligatorie a procurorului, în termen de 10 zile și pronunța o hotărâre motivată.

(5) Hotărârea instanței este definitivă și irevocabilă."

În susținerea neconstitutionalitatii acestui text de lege, autorul invoca încălcarea următoarelor prevederi constituționale:

Articolul 11

: "(1) Statul român se obliga sa îndeplinească întocmai și cu buna-credința obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.";

Articolul 20

: "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă exista neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.";

Articolul 51

: "Respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie."

De asemenea, mai sunt invocate următoarele prevederi din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale:

Articolul 2

: "1. Dreptul la viața al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intentionat, decât în executarea unei sentințe capitale pronunțate de un tribunal în cazul în care infracțiunea este sancționată cu aceasta pedeapsa prin lege.

2. Moartea nu este considerată ca fiind cauzată prin încălcarea acestui articol în cazurile în care aceasta ar rezultă dintr-o recurgere absolut necesară la forta:

a) pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenței ilegale;

b) pentru a efectua o arestare legală sau pentru a împiedica evadarea unei persoane legal deținute;

c) pentru a reprima, conform legii, tulburări violențe sau o insurectie.";

Articolul 3

: "Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante.";

Articolul 6

pct. 1: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanța independenta și impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședința poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părți a acestuia în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanța atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiției.";

Articolul 13

: "Orice persoană, ale carei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta convenție au fost incalcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca principala critica formulată de autorul acesteia privește încălcarea dreptului petentilor la un recurs efectiv. Curtea considera însă ca aceasta critica nu poate fi reținută. Astfel, textele legale dau petentului posibilitatea de a formula plângere în fața instanțelor judecătorești cu privire la hotărârea pronunțată de Oficiul Național pentru Refugiati și de a beneficia pe tot parcursul acestei proceduri de toate garanțiile necesare asigurării unui proces echitabil.

Mai mult, Curtea apreciază că nu poate fi reținută nici susținerea potrivit căreia caracterul definitiv și irevocabil al hotărârii instanței de judecată ar încalcă reglementările internaționale mai sus amintite. Într-adevăr, interpretarea art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale duce la concluzia ca acesta nu consacra nici expres, dar nici implicit dreptul la dublul grad de jurisdicție, drept ce este recunoscut doar în materie penală. De asemenea, nici art. 13 din convenție, care se referă la dreptul la un "recurs efectiv" nu are semnificatia asigurării dreptului la un dublu grad de jurisdicție, ci doar a posibilității de a supune judecații unei instanțe naționale cazul violarii unui drept consacrat de convenție. De altfel, acest aspect a fost consacrat în jurisprudenta sa și de Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996. Cu acel prilej Curtea a reținut ca, potrivit prevederilor constituționale ale art. 125 alin. (3) și ale art. 128, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt stabilite prin lege, iar părțile interesate și Ministerul Public trebuie să se supună acesteia în exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești.

Cu referire la celelalte dispoziții din convenție pe care autorul excepției le invoca, respectiv prevederile art. 2 și 3, Curtea apreciază ca acestea nu sunt incidente în cauza.

În ceea ce privește susținerile autorului excepției referitoare la încălcarea art. 11 și 20 din Constituție, Curtea observa ca acestea sunt fundamentate pe existenta unor neconcordante între conceptia legislativă română asupra procedurii accelerate de soluționare a cererilor de acordare a protecției pentru străini și reglementările internaționale privind aceeași materie. Aceste chestiuni nu reprezintă însă aspecte ce pot fi supuse controlului de constituționalitate, ci țin de interpretarea legii, atribuție ce revine instanței judecătorești care este chemată sa dea aplicare dispozițiilor constituționale ale art. 20 alin. (2).

De asemenea, Curtea apreciază ca textele legale criticate nu conțin nici o dispoziție care să contravină prevederilor constituționale ale art. 51 referitoare la principiul respectării Constituției și a legilor.

De altfel, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat asupra conformitatii dispozițiilor legale criticate în raport cu prevederile constituționale și reglementările internaționale invocate, retinand argumente asemănătoare. În acest sens este Decizia nr. 288 din 3 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 5 august 2003.

Curtea apreciază ca, în speta, nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenței sale, astfel încât cele statuate prin decizia menționată își mențin valabilitatea și în prezenta cauza.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) și (6), precum și al

art. 25 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 17, 18 și 20 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiatilor în România, aprobată și modificată prin

Legea nr. 323/2001 , cu modificările și completările ulterioare, excepție ridicată de Mahmoud Ghassan în Dosarul nr. 15.683/2002 al Judecătoriei Sectorului 6 București.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din 16 octombrie 2003.