Legea nr. 5/1990
privind administrarea județelor, municipiilor, orașelor și comunelor pînă la organizarea de alegeri locale
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
abroga-mentiune 2
- Legea nr. 69/1991 26 noiembrie 1991 Legea administrației publice locale
- Legea nr. 24/1996 12 aprilie 1996 pentru modificarea și completarea Legii administrației publice locale nr. 69/1991
Stă la baza 1
- HG nr. 58/1991 22 ianuarie 1991 privind unele eliberări și numiri în funcție la Prefectura județului Bihor
Parlamentul României adopta prezenta lege.
Articolul 1
Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, consiliile de uniune naționala constituite provizoriu la nivelul unităților administrativ-teritoriale își încetează activitatea.
Articolul 2
Pînă la formarea viitoarelor organe locale, ca rezultat al alegerilor, administrarea județelor, respectiv a municipiului București, municipiilor, orașelor și comunelor, se realizează de prefecturi și primării, organe locale ale administrației de stat cu competența generală.
Articolul 3
Prefecturile și primăriile rezolva, în condițiile legii, problemele privind dezvoltarea economico-socială a unităților administrativ-teritoriale, urmăresc respectarea cadrului legal al desfășurării activității economice, asigura gestionarea bugetelor locale și soluționează problemele de ordin edilitar, precum și în alte domenii date în competența lor prin lege.
De asemenea, prefecturile și primăriile asigura menținerea ordinii publice, apărarea drepturilor și libertăților cetățenești, prin organele de ordine publică legal constituite.
Articolul 4
Prefecturile se organizează la nivelul județelor și sînt compuse din: 1 prefect, 2 subprefecți, 1 secretar și 7 membri.
Articolul 5
Primăriile se organizează la nivelul municipiilor, sectoarelor municipiului București, orașelor și comunelor și au următoarea componenta:
a) la municipiul București: 1 primar general, 3 viceprimari, 1 secretar și 8 membri;
b) la municipiile reședința de județ și sectoarele municipiului București: 1 primar, 2 viceprimari, 1 secretar și 5 membri;
c) la municipiile care nu sînt reședința de județ: 1 primar, 1 viceprimar, 1 secretar și 4 membri;
d) la orașe: 1 primar, 1 viceprimar, 1 secretar și 4 membri;
e) la comune: 1 primar, 1 secretar și 3 membri, iar la comunele cu peste 5000 locuitori: 1 primar, 1 viceprimar, 1 secretar și 4 membri.
Articolul 6
Numirea și eliberarea din funcțiile prevăzute de art. 4 și art. 5 lit. a) se fac de primul-ministru, la propunerea Direcției administrației locale din cadrul Secretariatului general al guvernului.
Numirea și eliberarea din funcțiile prevăzute la art. 5 lit. b)-e) se fac prin decizii ale prefecturilor județene, respectiv a Primăriei municipiului București.
Articolul 7
Prefecturile și primăriile, în întregul lor și fiecare dintre membrii acestora, răspund în fața organelor administrației de stat ierarhic superioare și a guvernului.
Articolul 8
Prefecturile și primăriile se întrunesc, de regula, o dată pe saptamina, precum și ori de cîte ori este necesar, lucrînd valabil în prezenta majorității membrilor lor.
Convocarea se face de către prefect sau primar.
Articolul 9
În îndeplinirea atribuțiilor care le revin, prefecturile și primăriile emit decizii cu votul a jumătate plus unu din totalul membrilor acestora.
Deciziile se semnează de prefect, după caz de primar, și se contrasemnează de secretar.
Deciziile de interes general se aduc la cunoștința cetățenilor prin orice mijloace de publicitate.
În unitățile administrativ-teritoriale locuite și de populație de alta naționalitate decît cea română, aceste decizii se aduc la cunoștința cetățenilor și în limba acelei naționalitati.
Articolul 10
Deciziile prefecturilor și primăriilor pot fi anulate de către organele ierarhic superioare atunci cînd contravin legilor, decretelor, hotărîrilor guvernului ori deciziilor organelor administrației de stat ierarhic superioare.
Articolul 11
Prefecturile și primăriile au un aparat propriu de specialitate, organizat potrivit legii.
Articolul 12
La nivelul unităților administrativ-teritoriale funcționează, potrivit legii, organe locale de specialitate ale administrației de stat, care se subordonează atît prefecturilor și primăriilor, cît și ministerelor sau celorlalte organe centrale de specialitate ale administrației de stat.
Articolul 13
Prefecturile și primăriile exercita drepturile și îndeplinesc obligațiile pe care le au ca persoana juridică județul, municipiul, sectoarele municipiului București, orașul și comuna.
În executarea bugetului, prefectul sau, după caz, primarul îndeplinește atribuțiile de ordonator principal de credite.
Articolul 14
Bunurile și celelalte elemente de activ și pasiv ale consiliilor provizorii teritoriale de uniune naționala trec la prefecturile și primăriile din unitățile administrativ-teritoriale respective, pe bază de proces-verbal.
Articolul 15
Personalul care trece la alte unități, ca urmare a aplicării prevederilor prezentei legi, se considera transferat în interesul serviciului și beneficiază, timp de trei luni de la data transferului, de același salariu tarifar de încadrare, dacă la noul loc de muncă salariul tarifar de încadrare este mai mic.
Articolul 16
Personalul consiliilor provizorii teritoriale de uniune naționala va fi redistribuit și încadrat prin grija prefecturilor județene sau a primăriilor, după caz.
Articolul 17
Primării și viceprimarii numiți în baza art. 6 beneficiază de drepturile prevăzute de art. 15 și 16 la încetarea exercitării funcției din motive neimputabile acestora.
Articolul 18
Pe data prezentei legi se abroga art. 6, art. 7 și
art. 8 alin. 1-3 din Decretul-lege nr. 2/1989
privind constituirea, organizarea și funcționarea Consiliului Frontului Salvării Naționale și a consiliilor teritoriale ale Frontului Salvării Naționale,
art. 3 din Decretul-lege nr. 81/1990
privind Consiliul Provizoriu de Uniune Naționala și
privind organizarea și funcționarea organelor locale ale administrației de stat.
Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 18 iulie 1990.
PREȘEDINTELE SENATULUI academician ALEXANDRU BÎRLĂDEANU Această lege a fost adoptată de Adunarea Deputaților în ședința din 18 iulie 1990. PREȘEDINTELE ADUNĂRII DEPUTAȚILOR MARȚIAN DAN În temeiul art. 82 lit. m) din Decretul-lege nr. 92/1990 pentru alegerea parlamentului și a Președintelui României, promulgăm Legea privind administrarea județelor, municipiilor, orașelor și comunelor pînă la organizarea de alegeri locale și dispun publicarea sa în Monitorul Oficial. PREȘEDINTELE ROMÂNIEI ION ILIESCU
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.