HG nr. 329/2016
privind aprobarea stemelor comunelor Slobozia Ciorăști și Vulturu, județul Vrancea
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al
art. 10 alin. 2 din Legea nr. 102/1992
privind stema țării și sigiliul statului,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic
Se aprobă stemele comunelor Slobozia Ciorăști și Vulturu, județul Vrancea, prevăzute în anexele nr. 1.1 și 1.2.
Descrierea și semnificațiile elementelor însumate ale stemelor sunt prevăzute în anexele nr. 2.1 și 2.2.
Anexele nr. 1.1, 1.2, 2.1 și 2.2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU DACIAN JULIEN CIOLOȘ Contrasemnează: Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Vasile Dîncu București, 4 mai 2016. Nr. 329.
Anexa 1.1 STEMA
comunei Slobozia Ciorăști, județul Vrancea
Anexa 2.1 DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE
elementelor însumate ale stemei comunei Slobozia Ciorăști,
județul Vrancea
Descrierea stemei
Potrivit anexei nr. 1.1, stema comunei Slobozia Ciorăști se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat.
În partea superioară, în câmp roșu, se află două spade de argint, încrucișate cu garda jos, având între spade sus o cruce de aur cu brațe egale, iar jos o semilună de aur urcătoare cu vârfurile în sus.
În partea inferioară, în câmp de azur, se află un porumbel de argint cu aripile desfăcute, cu aureolă de aur.
Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.
Semnificațiile elementelor însumate
Cele două spade încrucișate, crucea și semiluna fac referire la bătălia de la Jiliște (sat component al comunei) din anul 1574, când Ioan Vodă cel Viteaz i-a învins pe turci.
Porumbelul simbolizează libertatea (slobozenia), făcând aluzie la denumirea localității.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
Anexa 1.2 STEMA
comunei Vulturu, județul Vrancea
Anexa 2.2 DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE
elementelor însumate ale stemei comunei Vulturu,
județul Vrancea
Descrierea stemei
Potrivit anexei nr. 1.2, stema comunei Vulturu se compune dintr-un scut triunghiular roșu cu marginile rotunjite.
În interiorul scutului, se află un vultur de argint, armat de aur (ciocul și ghearele de aur), cu zborul deschis și capul întors spre stânga, stând pe o colină de argint.
Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.
Semnificațiile elementelor însumate
Vulturul face referire la denumirea localității, care vine din legenda înființării satului.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.