Decizia nr. 280/2016

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Fabian Niculae

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 296^21 și

art. 296^24 din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, excepție ridicată de Gheorghe Predică în Dosarul nr. 609/63/2015 al Curții de Apel Craiova - Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.489D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Gheorghe Predică a depus concluzii scrise prin care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate. Acesta arată că autorul invocă o serie de dispoziții din Legea fundamentală, fără a arăta în ce mod sunt încălcate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 10 septembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 609/63/2015, Curtea de Apel Craiova - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 296^21 alin. (1) și ale

art. 296^24 din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, excepție ridicată de Gheorghe Predică, într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ-fiscal, respectiv o decizie de impunere.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată, în esență, că prevederile legale criticate sunt neconstituționale întrucât prevăd plata contribuțiilor sociale de sănătate pentru venituri realizate din cedarea folosinței bunurilor în condițiile în care plătește deja aceste contribuții în calitate de pensionar. Autorul excepției mai arată că o soluție legislativă similară, care se regăsea în

Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, a fost declarată ca fiind neconstituțională prin

Decizia nr. 164 din 12 martie 2013 .

7. Curtea de Apel Craiova - Secția de contencios administrativ și fiscal și-a exprimat opinia în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Instanța arată că dispozițiile legale criticate nu contravin principiului egalității în drepturi.

8. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Acesta mai invocă jurisprudența relevantă a Curții Constituționale în materie, respectiv

Decizia nr. 452 din 15 septembrie 2005 ,

Decizia nr. 56 din 26 ianuarie 2006

și

Decizia nr. 325 din 25 iunie 2013 .

10. Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, având în vedere că aceasta nu este motivată potrivit cerințelor

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse de autorul excepției de neconstituționalitate, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 296^21 alin. (1) și ale

art. 296^24 din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal. Din examinarea excepției de neconstituționalitate rezultă că, în realitate, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 296^21 alin. (1) lit. i) și alin. (2), precum și ale

art. 296^24 alin. (1)-(4) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003. Prevederile legale criticate au următoarea formulare: - Art. 296^21 alin. (1) lit. i) și alin. (2): Contribuabili "(1) Următoarele persoane au calitatea de contribuabil la sistemul public de pensii și la cel de asigurări sociale de sănătate, cu respectarea prevederilor instrumentelor juridice internaționale la care România este parte, după caz: [...]

i) persoanele care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor.

(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) datorează contribuții sociale obligatorii pentru veniturile realizate, numai dacă aceste venituri sunt impozabile potrivit prezentului cod."; - Art. 296^24 alin. (1)-(4): Plăți anticipate cu titlu de contribuții sociale

"(1) Contribuabilii prevăzuți la art. 296^21 alin. (1) lit. a) -e), h) și i), cu excepția celor care realizează venituri din arendarea bunurilor agricole, sunt obligați să efectueze în cursul anului plăți anticipate cu titlu de contribuții sociale.

(2) În cazul contribuției de asigurări sociale de sănătate, plățile anticipate prevăzute la alin. (1) se stabilesc de organul fiscal competent, potrivit regulilor prevăzute la art. 82, prin decizie de impunere, pe baza declarației de venit estimat/norma de venit sau a declarației privind venitul realizat, după caz. În cazul contribuției de asigurări sociale, obligațiile lunare de plată se stabilesc pe baza venitului declarat, prevăzut la art. 296^22 alin. (1).

(3) În decizia de impunere, baza de calcul al contribuției de asigurări sociale pentru contribuabilii prevăzuți la art. 296^21 alin. (1) lit. a)-e) se evidențiază lunar, iar plata acestei contribuții se efectuează trimestrial, în 4 rate egale, până la data de 25 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru.

(4) În decizia de impunere, baza de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru contribuabilii prevăzuți la art. 296^21 alin. (1) lit. a)-e), h) și i), cu excepția celor care realizează venituri din arendarea bunurilor agricole și a celor care realizează venituri din închirierea camerelor situate în locuințe proprietate personală, în scop turistic, menționați la art. 63 alin. (3), se evidențiază lunar, iar plata se efectuează trimestrial, în 4 rate egale, până la data de 25 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru."

14. Curtea constată că dispozițiile legale criticate au fost abrogate prin

art. 502 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 227/2015

privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015. Însă, având în vedere

Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea va analiza dispozițiile legale în forma avută înainte de această abrogare, având în vedere că ele continuă să producă efecte juridice în dosar.

15. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3) teza întâi și a doua privind statul de drept, democratic și social, art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în fața legii, art. 31 alin. (1) privind dreptul la informație, art. 32 alin. (5) privind dreptul la învățătură, art. 34 alin. (1) privind dreptul la ocrotirea sănătății, art. 51 alin. (1) privind dreptul de petiționare, art. 52 alin. (1) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică și în art. 136 alin. (5) privind proprietatea.

16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că soluția legislativă criticată a mai format obiectul controlului de constituționalitate. Astfel, prin

Decizia nr. 903 din 17 decembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 9 martie 2016, Curtea a reținut că legiuitorul a distins între două categorii de situații, și anume contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele care realizează venituri, precum și aceea în care contribuția de asigurări sociale de sănătate este datorată de persoane care nu realizează venituri.

17. Astfel, referindu-se la

art. 296^27 din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, Curtea a constatat că în categoria persoanelor plătitoare de contribuții de asigurări sociale de sănătate sunt incluse persoanele care realizează venituri din sursele prevăzute de alin. (1) al acestui articol, fiind incluse, totodată, în categoria veniturilor asupra cărora se datorează contribuții de asigurări sociale de sănătate și alte surse de venit, între care pot fi menționate: primele de asigurări suportate de o persoană fizică independentă sau de orice altă entitate, în cadrul unei activități pentru o persoană fizică în legătură cu care suportatorul nu are o relație generatoare de venituri din salarii; câștiguri primite de la societățile de asigurări, ca urmare a contractului de asigurare încheiat între părți cu ocazia tragerilor de amortizare; venituri sub forma diferențelor de preț pentru anumite bunuri, servicii și alte drepturi primite de persoanele fizice pensionari, foști salariați, potrivit clauzelor contractului de muncă sau în baza unor legi speciale; venituri primite de persoanele fizice reprezentând onorarii din activitatea de arbitraj comercial; orice venituri identificate ca fiind impozabile, în conformitate cu art. 78 alin. (2) din Codul fiscal.

18. În acest context, Curtea a reținut că, potrivit

art. 219 din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015, asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanțare a ocrotirii sănătății populației care asigură accesul la un pachet de servicii de bază pentru asigurați. Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele sistemului de asigurări sociale de sănătate se realizează pe baza anumitor principii, printre care și acela al solidarității și subsidiarității în constituirea și utilizarea fondurilor, precum și pe baza participării obligatorii la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.

19. Referitor la contribuția de asigurări sociale de sănătate, în jurisprudența sa, concretizată, spre exemplu, prin

Decizia nr. 504 din 30 iunie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 610 din 12 august 2015 (reiterând cele reținute în

Decizia nr. 705 din 11 septembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 31 octombrie 2007, și în

Decizia nr. 1.011 din 7 iulie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 6 august 2009), Curtea a statuat că sistemul asigurărilor sociale de sănătate își poate realiza obiectivul principal datorită solidarității celor care contribuie, astfel încât obligația de a contribui la acest sistem reprezintă, de fapt, o expresie a prevederilor constituționale care reglementează ocrotirea sănătății și a celor care consacră obligația statului de a asigura protecția socială a cetățenilor. Astfel, Curtea a observat că

Legea nr. 95/2006

prevede că întreaga societate trebuie să contribuie la efortul protejării sănătății populației, în temeiul principiului solidarității și al subsidiarității.

20. Așa fiind, Curtea a statuat că obligativitatea asigurării și a contribuției la sistemul asigurărilor sociale de sănătate trebuie analizată în legătură cu un alt principiu care stă la baza acestui sistem, și anume cel al solidarității. Astfel, datorită solidarității celor care contribuie, acest sistem își poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minimum de asistență medicală pentru populație, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate (a se vedea, în acest sens, considerentele Deciziei nr. 335 din 10 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 23 mai 2011, și cele ale

Deciziei nr. 351 din 24 iunie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 29 iulie 2014, paragraful 15).

21. De asemenea, Curtea a statuat că legea instituie nu doar dreptul cetățenilor de a beneficia de serviciile sistemului public de sănătate, ci și obligația acestora de a contribui la fondul de asigurări sociale de sănătate. Persoanele exceptate de la plata acestei contribuții sunt prevăzute expres în

Legea nr. 95/2006

(și în Codul fiscal), astfel că, în afara acestora, tuturor celorlalți cetățeni le revine obligația mai sus amintită. Din momentul în care se naște această obligație, iar asiguratul plătește contribuția, legea îi dă acestuia dreptul de a beneficia de pachetul de servicii medicale în sistemul public de sănătate. Curtea a conchis că numai legiuitorul este în drept să stabilească categoriile de venituri pentru care urmează a se plăti contribuții la bugetul asigurărilor de sănătate; în lipsa plății acestei contribuții, persoana nu poate dobândi ex officio calitatea de asigurat. Faptul că legiuitorul are posibilitatea de a excepta unele categorii de venituri de la plata unor astfel de contribuții reprezintă o chestiune care ține în mod exclusiv de opțiunea sa. O atare exceptare nu este o cerință de ordin constituțional (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 369 din 26 iunie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 612 din 19 august 2014).

22. Art. 56 din Constituție prevede obligația cetățenilor de a contribui prin impozite și prin taxe la cheltuielile publice; or, în cazul sistemului public de sănătate, aceste cheltuieli publice vizează însăși îndeplinirea obligației constituționale a statului de a asigura ocrotirea sănătății și protecția socială a cetățenilor. Totodată, Curtea a arătat că dispozițiile constituționale ale art. 56 trebuie coroborate cu cele ale art. 139 alin. (3) din Legea fundamentală, potrivit cărora "Sumele reprezentând contribuțiile la constituirea unor fonduri se folosesc, în condițiile legii, numai potrivit destinației acestora". Astfel, contribuțiile datorate potrivit dispozițiilor legale criticate sunt destinate acoperirii unor cheltuieli publice - cele privind asigurarea sănătății populației. În acest context, prin

Decizia nr. 224 din 13 martie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, Curtea a apreciat că obligația de a contribui la fondul asigurărilor sociale de sănătate cu o cotă-parte din veniturile provenind din activitățile desfășurate nu poate fi considerată ca reprezentând, în sine, o încălcare a prevederilor Legii fundamentale.

23. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză, prin raportare la prevederile constituționale ale art. 56 alin. (2) privind justa așezare a sarcinilor fiscale și ale art. 136 alin. (5) privind proprietatea.

24. De asemenea, pentru aceleași rațiuni, nu se poate reține încălcarea art. 1 alin. (3) teza întâi și a doua privind statul de drept, democratic și social din Constituție.

25. În ceea ce privește încălcarea art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în fața legii, reținem faptul că instanța de contencios constituțional a statuat, prin

Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, că principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. În consecință, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice. De asemenea, art. 16 din Constituție "vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit față de anumite categorii de persoane, dar și necesitatea lui" ( Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002). Or, dispozițiile legale criticate se aplică tuturor persoanelor aflate în aceeași situație juridică.

26. În ceea ce privește invocarea prevederilor constituționale ale art. 31 alin. (1) privind dreptul la informație, art. 32 alin. (5) dreptul la învățătură, art. 34 alin. (1) privind dreptul la ocrotirea sănătății, art. 51 alin. (1) privind dreptul de petiționare, art. 52 alin. (1) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, se constată că acestea nu sunt incidente în cauză.

27. Referitor la invocarea

Deciziei Curții Constituționale nr. 164 din 12 martie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013, Curtea reține faptul că aceasta se referea la o soluție legislativă care contravenea principiului egalității în fața legii. Examinând dispozițiile

art. 257 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 , Curtea a constatat că acestea enumerau veniturile asupra cărora se datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate. Între acestea, art. 257 alin. (2) lit. e), în redactarea criticată prin excepția de neconstituționalitate, prevedea obligația de a plăti contribuția asupra veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, din dividende și dobânzi, din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere, precum și a altor venituri care se supuneau impozitului pe venit, dar numai în măsura în care contribuabilul nu plătea contribuția pentru asigurările sociale de sănătate asupra veniturilor realizate din salarii sau asimilate salariilor care se supuneau impozitului pe venit, veniturilor impozabile obținute din desfășurarea unor activități independente și care se supuneau impozitului pe venit, veniturilor din agricultură supuse impozitului pe venit, veniturilor din silvicultură ori indemnizațiilor de șomaj. Prin urmare, era exclusă plata cumulativă a contribuțiilor datorate în temeiul art. 257 alin. (2) lit. e), pe de o parte, și a celor datorate potrivit dispozițiilor lit. a)-d) din același articol, pe de altă parte. Dispozițiile

art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006

nu excludeau însă de la acest cumul și contribuțiile datorate asupra veniturilor din pensii, prevăzute la lit. f) din același articol de lege. Curtea a constatat că diferența de tratament juridic instituită de dispozițiile de lege analizate a avut în vedere tipul de venit asupra căruia se datora contribuția de asigurări sociale de sănătate. Astfel, persoanele care realizau venituri din salarii sau orice alte venituri realizate din desfășurarea unei activități dependente ori independente supuse impozitului pe venit, venituri din agricultură ori silvicultură sau obțineau indemnizații de șomaj erau scutite de la plata contribuției asupra veniturilor prevăzute la

art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006 . De această scutire nu beneficiau însă și persoanele care realizau venituri din pensii. Prin urmare, se crea o diferență de tratament juridic între persoanele care realizau veniturile enumerate în

art. 257 alin. (2) lit. a)-d) din Legea nr. 95/2006

față de cele care realizau venituri din pensii. Această soluție legislativă nu se mai regăsește în prezent în

Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015.

28. Curtea mai reține că potrivit

art. 296^23 alin. (4) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal "Persoanele care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor și orice alte venituri din desfășurarea unei activități dependente, venituri din pensii și venituri sub forma indemnizațiilor de șomaj, asigurate în sistemul public de pensii, persoanele asigurate în sisteme proprii de asigurări sociale neintegrate în sistemul public de pensii, care nu au obligația asigurării în sistemul public de pensii, precum și persoanele care au calitatea de pensionari ai acestor sisteme, nu datorează contribuția de asigurări sociale pentru veniturile obținute ca urmare a încadrării în una sau mai multe dintre situațiile prevăzute la art. 296^21 alin. (1)." În aceste condiții, verificarea încadrării sau nu a autorului excepției în ipoteza prevăzută de textul legal menționat aparține instanței judecătorești.

29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Gheorghe Predică în Dosarul nr. 609/63/2015 al Curții de Apel Craiova - Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 296^21 alin. (1) lit. i) și alin. (2), precum și ale

art. 296^24 alin. (1)-(4) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Craiova - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 10 mai 2016.