Protocol · Guvernul

Protocolul din 12 septembrie 2003

de cooperare între Ministerul Administrației și Internelor din România și Serviciul Secret al Statelor Unite ale Americii în domeniul prevenirii și combaterii fenomenelor infracționale și al asigurării măsurilor specifice de protecție a demnitarilor

prezumat în vigoare

Data actului
12 septembrie 2003
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 870 din 8 decembrie 2003
Structură
6 articole · 10.183 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Ministerul Administrației și Internelor din România și Serviciul Secret al Statelor Unite ale Americii, denumite în continuare părți,

apreciind cooperarea realizată până în prezent,

străduindu-se să dezvolte pe mai departe cooperarea în scopul asigurării siguranței publice în țările lor, corespunzător principiilor egalității și reciprocității, exprimându-și voința de a continua și a dezvolta cooperarea bilaterală în domeniul siguranței publice, la nivel central, precum și al structurilor și instituțiilor specializate subordonate,

au convenit următoarele:

Articolul I

Dispoziții generale privind transferul informațiilor clasificate

Părțile se obligă să ia măsurile necesare pentru ca datele și informațiile obținute în cadrul prezentului protocol să fie transmise unui stat terț numai cu consimțământul celeilalte părți. Datele și informațiile clasificate secrete de către partea care le furnizează vor fi tratate potrivit reglementărilor corespunzătoare în vigoare în statul părții primitoare, iar transferul acestora către un stat terț se va face numai după obținerea aprobării prealabile, dată în scris, a părții care le-a furnizat.

Articolul II

(0)

Formele cooperării

(1)

Părțile vor coopera în cadrul prezentului protocol, cu respectarea legislațiilor naționale ale statelor lor, în domeniile specifice activităților de poliție.

(2)

Principalele forme de cooperare avute în vedere sunt schimburi de experiență și metode, acordarea reciprocă de consultanță, pregătirea în comun, schimburi de documentație de specialitate și schimburi de experți.

(3)

În condițiile prevăzute de legislația națională a fiecăreia dintre părți, acestea vor putea recurge la schimburi reciproce de date operative și informații, în scopul realizării obiectivelor prevăzute în prezentul protocol.

Articolul III

(0)

Cooperarea polițienească în domeniul prevenirii și combaterii infracționalității

(1)

Pentru întărirea cooperării polițienești, părțile vor întreprinde măsuri în următoarele domenii de interes prin organizarea unor programe comune de pregătire la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române și al structurilor sale specializate, al Direcției Generale de Evidență Informatizată a Persoanei, al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și al Direcției Generale de Informații și Protecție Internă, care vor viza:

a) Îmbunătățirea tehnicilor specifice de investigare polițienească judiciară în materie penală, în mod deosebit în privința prevenirii și combaterii criminalității organizate naționale și transnaționale.

b) Schimbul de informații pentru contracararea actelor ce pot pune în pericol siguranța națională a celor două state, inclusiv traficul ilegal cu substanțe toxice, periculoase și strategice sau cu echipamente, dispozitive și utilaje ce pot fi utilizate în producerea armelor de distrugere în masă.

c) Corelarea tehnicilor în domeniul prevenirii și combaterii criminalității informatice prin schimburi de experiență, a contrafacerii și difuzării de bani, alte mijloace de plată și documente false sau falsificate, inclusiv în ceea ce privește mijloacele și metodele de detectare a acestora, a spălării banilor și a penetrării infrastructurii telecomunicațiilor și rețelelor de date.

d) Îmbunătățirea activităților de organizare și management al serviciilor poliției.

(2)

Părțile contractante își vor acorda sprijin reciproc:

a) Serviciul Secret al Statelor Unite ale Americii (SSSUA) va asigura pregătirea polițiștilor români în domeniul combaterii falsificării (bani, cărți de credit, cecuri etc.), infracțiuni financiare, precum și pentru prevenirea și contracararea criminalității informatice.

Această pregătire poate consta în organizarea de cursuri susținute de către personalul SSSUA atât la Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza", cât și la unitățile de poliție interesate.

b) În domeniul prezentării diferitelor mijloace tehnice și echipamente specifice.

c) În domeniul formării și perfecționării continue a personalului cu atribuții în domeniu, prin schimburi de experți, scurte stagii de pregătire, acțiuni comune, exerciții de simulare, ateliere de lucru, Ministerul Administrației și Internelor urmând a pune la dispoziție task-force-urilor constituite spații de desfășurare a acțiunilor respective și a echipamentelor necesare.

d) Prin schimb de experiență practică privind activitățile de strângere și valorificare a informațiilor, precum și în activitatea de procesare electronică a datelor și regimului informațiilor pe relația Punctului Național Focal, valorificându-se prezența reprezentanților SSSUA în cadrul Centrului regional SECI.

e) Prin schimb de experiență practică privind activitățile de strângere și valorificare a informațiilor din domeniul investigațiilor economice strategice.

Articolul IV

(0)

Cooperarea în materie polițienească în domeniul asigurării protecției demnitarilor străini

(1)

Părțile vor coopera în domeniile activităților de monitorizare prin schimburi de date și informații împotriva actelor de terorism cu ocazia desfășurării unor manifestații, întâlniri, mitinguri și a altor acțiuni oficiale de anvergură. În cadrul acestei cooperări, ele vor sprijini organizarea și executarea misiunilor specifice pentru prevenirea și apărarea împotriva actelor teroriste.

(2)

Părțile sprijină:

a) Participarea personalului din cadrul serviciilor specializate cu atribuții în domeniul asigurării menținerii și restabilirii ordinii publice în cazul desfășurării unor manifestații, întâlniri, mitinguri și a altor acțiuni oficiale de anvergură, la care participă persoane protejate de SSSUA.

b) Organizarea de activități de pregătire profesională, desfășurate în locațiile stabilite de SSSUA și, în România, la Centrul de Studii Postuniversitare (Postacademice) și Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" sau în alte locuri stabilite de comun acord.

c) Pregătirea unor specialiști ai structurilor de protecție informativă în domeniile prevăzute la art. III alin. (1) lit. c).

Articolul V

(0)

Reguli pentru aplicare

(1)

Activitățile de cooperare se vor stabili prin programe de aplicare încheiate anual între părți. Prin acestea, părțile se vor informa reciproc despre domeniile concrete, schimburi de informații prin solicitări adresate în scris, formele și metodele cooperării, schimburile de delegații și specialiști și datele prevăzute pentru acestea, despre numărul participanților, precum și despre funcționarii responsabili și persoanele de contact din cadrul structurilor desemnate de părți în acest scop.

Proiectul programului de aplicare se va stabili de comun acord, de către părți, cu cel puțin trei luni înainte de începutul anului în care programul respectiv va deveni operațional. Programul de aplicare se redactează în limba română și engleză. Analiza stadiului realizării programelor de aplicare a prezentului protocol de cooperare se va face pe baza rapoartelor prezentate de funcționarii responsabili după încheierea fiecărei acțiuni, care se centralizează, la interval de 2 ani, de către structurile desemnate în acest scop de părți, și care vor prezenta concluziile rezultate și recomandările lor înalților demnitari care vor semna prezentul document de cooperare.

(2)

Limba de comunicare este limba engleză sau o altă limbă stabilită de comun acord de părți.

(3)

Dacă nu se convine altfel, fiecare parte va suporta cheltuielile aferente fiecărui program anual de aplicare a prezentului protocol de cooperare, pentru activitățile desfășurate pe teritoriul statului său.

(4)

Prin derogare de la prevederile alin. (1), programul de aplicare pentru anul 2004 urmează a fi convenit în comun de către părți până la data de 1 martie 2004.

Articolul VI

(0)

Dispoziții finale

(1)

Prezentul protocol de cooperare este încheiat pe o perioadă nedeterminată și poate fi modificat sau completat în orice moment prin acordul părților.

(2)

Fiecare parte poate denunța prezentul protocol, printr-o notificare adresată celeilalte părți, cu 6 luni înainte de data de la care se intenționează încetarea valabilității prezentului protocol.

(3)

Prevederile prezentului protocol nu vor aduce atingere reglementărilor naționale în vigoare în statele părților în privința relațiilor internaționale în materie de cooperare polițienească și judiciară, precum și obligațiilor asumate de părți prin alte instrumente juridice internaționale la care acestea sunt parte sau la care au aderat.

(4)

Eventualele diferende în legătură cu interpretarea prezentului protocol sau cu implementarea programelor de aplicare se rezolvă prin consultări între părți.

(5)

Prezentul protocol de cooperare intră în vigoare începând cu data primirii ultimei notificări privind încheierea procedurilor interne prevăzute în acest scop de legislațiile naționale ale părților, aceeași procedură fiind aplicabilă și în cazul modificărilor și completărilor.

(6)

Încetarea valabilității prezentului protocol de cooperare nu afectează programele aflate în curs de derulare, acestea urmând să continue până la finalizarea lor.

Semnat la București la 12 septembrie 2003, în două exemplare originale în limbile română și engleză, ambele texte fiind egal autentice.

Pentru

Ministerul Administrației și Internelor din România,

Zaharia Toma,

secretar de stat, chestor șef adjunct

Pentru

Serviciul Secret al Statelor Unite ale Americii,

W. Ralph Basham,

director

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.