Convenția din 10 decembrie 1984
împotriva torturii și altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante
prezumat în vigoare
considerind ca, în conformitate cu principiile proclamate în Carta Națiunilor Unite, recunoașterea drepturilor egale și inalienabile ale tuturor membrilor familiei umane constituie fundamentul libertății, al justiției și al păcii în lume,
recunoscind ca aceste drepturi decurg din demnitatea inerenta persoanei umane,
avînd în vedere ca statele sînt obligate, în virtutea cartei, în special a art. 55, sa încurajeze respectul universal efectiv al drepturilor omului și al libertăților fundamentale,
ținînd seama de art. 5 din Declarația universala a drepturilor omului și de art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, care, ambele, prevăd ca nimeni nu va fi supus torturii, nici la pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante,
ținînd seama deopotrivă de Declarația asupra protecției tuturor persoanelor împotriva torturii și altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, adoptată de adunarea generală la 9 decembrie 1975,
dorind sa sporeasca eficacitatea luptei împotriva torturii și altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante în lumea întreaga,
au convenit cele ce urmează:
*) Traducere.
Statele părți la prezenta convenție,
Partea întâi
Articolul 1
1. În sensul prezentei convenții, termenul tortura înseamnă orice act prin care se provoacă unei persoane, cu intenție, o durere sau suferințe puternice, fizice ori psihice, mai ales cu scopul de a obține de la aceasta persoana sau de la o persoană terta informații sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terta persoana l-a comis ori este banuita ca l-a comis, de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei ori de a intimida sau a face presiuni asupra unei terțe persoane, sau pentru oricare alt motiv bazat pe o formă de discriminare oricare ar fi ea, atunci cînd o asemenea durere sau astfel de suferințe sînt aplicate de către un agent al autorității publice sau de orice altă persoană care acționează cu titlu oficial sau la instigarea ori cu consimțămîntul expres sau tacit al unor asemenea persoane. Acest termen nu se referă la durerea ori suferințele rezultind exclusiv din sancțiuni legale, inerente acestor sancțiuni sau ocazionate de ele.
2. Acest articol nu aduce atingere nici unui instrument internațional sau legi naționale care conține ori poate să conțină dispoziții de mai larga cuprindere.
Articolul 2
1. Fiecare stat parte ia măsuri legislative, administrative, judiciare și alte măsuri eficace pentru a împiedica săvîrșirea de acte de tortura pe oricare teritoriu aflat sub jurisdicția sa.
2. Nici o împrejurare excepționala, oricare ar fi ea, fie ca este vorba de starea de război sau de amenințări cu războiul, de instabilitate politica interna sau de orice alta stare de excepție, nu poate fi invocată pentru a justifica tortura.
3. Ordinul unui superior sau al unei autorități publice nu poate fi invocat pentru a justifica tortura.
Articolul 3
1. Nici un stat parte nu va expulza, nu va reintoarce, nici nu va extrada o persoană către un alt stat în care exista motive serioase de a crede ca acolo ea risca să fie supusă la tortura.
2. Pentru a stabili dacă exista asemenea motive, autoritățile competente vor tine seama de toate consideratiile pertinente, inclusiv, dacă este cazul, de existenta, în statul vizat, a unui ansamblu de violari sistematice ale drepturilor omului, grave, flagrante sau de proporții.
Articolul 4
1. Fiecare stat parte veghează ca toate actele de tortura sa constituie infracțiuni în raport cu dreptul sau penal. Se va proceda tot astfel în legătură cu tentativa de a savirsi tortura sau cu orice act, comis de orice persoană, care constituie complicitate sau participare la actul de tortura.
2. Fiecare stat parte considera aceste infracțiuni ca fiind pasibile de pedepse corespunzătoare, data fiind gravitatea lor.
Articolul 5
1. Fiecare stat parte ia măsurile necesare pentru a-și stabili competența de a soluționa infracțiunile vizate de art. 4, în următoarele cazuri:
a) cînd infracțiunea a fost comisă pe oricare teritoriu aflat sub jurisdicția acelui stat ori la bordul aeronavelor sau navelor înmatriculate în acel stat;
b) cînd autorul banuit al infracțiunii este un resortisant al acelui stat;
c) cînd victima este un resortisant al acelui stat, iar acesta din urma considera ca este oportun.
2. Fiecare stat parte ia, de asemenea, măsurile necesare pentru a-și stabili competența cu privire la acele infracțiuni, în cazul cînd autorul banuit al acestora se găsește pe oricare teritoriu de sub jurisdicția sa și de unde acel stat nu îl extrădează conform art. 8 către unul din statele vizate la paragraful 1 al prezentului articol.
3. Prezenta convenție nu inlatura nici o competența penală exercitată potrivit legilor naționale.
Articolul 6
1. Dacă apreciază ca împrejurările o justifica, după ce a examinat informațiile de care dispune, fiecare stat parte pe teritoriul căruia se găsește o persoană banuita de a fi savirsit o infracțiune prevăzută la art. 4 asigura arestarea acestei persoane sau ia orice alte măsuri juridice necesare pentru a-i asigura prezenta. Acest arest și aceste măsuri trebuie să fie conforme cu legislația acelui stat; ele nu pot fi menținute decît pe perioada necesară declanșării urmăririi penale sau a unei proceduri de extrădare.
2. Statul menționat mai sus procedează imediat la o ancheta preliminară în vederea stabilirii faptelor.
3. Orice persoană arestata în aplicarea paragrafului 1 al prezentului articol poate comunică imediat cu cel mai apropiat reprezentant autorizat al statului a cărui cetățenie o are sau, dacă este vorba de o persoană apatridă, cu reprezentantul statului unde acesta își are în mod obișnuit reședința.
4. Cînd un stat a pus sub arest o persoană conform dispozițiilor prezentului articol, el va anunta imediat despre această măsură, precum și despre împrejurările care au justificat-o, statele vizate la paragraful 1 al art. 5. Statul care procedează la ancheta preliminară prevăzută de paragraful 2 al prezentului articol comunică de urgenta concluziile sale acelor state și le face cunoscut dacă înțelege să-și exercite competența.
Articolul 7
1. Statul parte pe teritoriul sub a cărui jurisdicție este descoperit autorul banuit al unei infracțiuni vizate de art. 4, dacă nu-l extrădează pe acesta din urma, supune cazul, în situațiile prevăzute de art. 5, autoritățile sale competente pentru exercitarea acțiunii penale.
2. Aceste autorități vor lua decizia în aceleași condiții ca pentru orice infracțiune de drept comun care are caracter grav potrivit dreptului acestui stat. În cazurile prevăzute la paragraful 2 al art. 5, regulile de probațiune care se aplică urmăririi și condamnării nu vor fi în nici un caz mai puțin riguroase decît cele care se aplică în cazurile prevăzute la paragraful 1 al art. 5.
3. Orice persoană urmărită pentru vreuna din infracțiunile prevăzute la art. 4 beneficiază de garanția unui tratament echitabil în toate stadiile procedurii.
Articolul 8
1. Infracțiunile prevăzute de art. 4 sînt de plin drept cuprinse în oricare tratat de extrădare încheiat între state părți. Statele părți se angajează sa cuprindă acele infracțiuni în orice tratat de extrădare care s-ar încheia între ele.
2. Dacă un stat parte care subordonează extrădarea existenței unui tratat este sesizat cu o cerere de extrădare de către un alt stat parte cu care nu este legat printr-un tratat de extrădare, el poate considera prezenta convenție ca reprezentind baza juridică a extrădării în ceea ce privește acele infracțiuni. Extrădarea este subordonata celorlalte condiții prevăzute de către dreptul statului solicitat.
3. Statele părți care nu subordonează extrădarea existenței unui tratat recunosc acele infracțiuni ca fiind cazuri de extrădare între ele în condițiile prevăzute de dreptul statului solicitat.
4. Între state părți acele infracțiuni sînt considerate, în scopul extrădării, ca fiind comise atît la locul săvîrșirii lor, cît și pe teritoriul sub jurisdicția statelor obligate să-și atribuie competența în virtutea paragrafului 1 al art. 5.
Articolul 9
1. Statele părți își acorda asistența (cooperarea) judiciară reciprocă cea mai larg posibila în orice procedura penală referitoare la infracțiunile prevăzute de art. 4, inclusiv în ceea ce privește comunicarea tuturor elementelor de proba de care dispun și care sînt necesare procedurii.
2. Statele părți își îndeplinesc obligațiile care le revin potrivit paragrafului 1 al prezentului articol, în conformitate cu orice tratat de cooperare (asistența) judiciară care poate exista între ele.
Articolul 10
1. Fiecare stat parte se va îngriji ca datele și informațiile referitoare la interdicția torturii să facă parte integrantă din programul de instruire a personalului civil sau militar însărcinat cu aplicarea legilor, personalului medical, agenților autorității publice și altor persoane care pot interveni în paza, interogatoriul sau tratamentul oricărui individ reținut, arestat sau incarcerat sub orice formă.
2. Fiecare stat parte își include aceasta interdicție printre regulile sau restricțiile edificate în ceea ce privește obligațiile și atribuțiile unor asemenea persoane.
Articolul 11
Fiecare stat parte va exercita o supraveghere sistematica asupra regulilor, instrucțiunilor, metodelor și practicilor interogatoriului și asupra dispozițiilor privind paza și tratamentul persoanelor reținute, arestate sau incarcerate sub orice formă, pe oricare teritoriu aflat sub jurisdicția sa, în scopul de a evita orice caz de tortura.
Articolul 12
Fiecare stat parte veghează ca autoritățile competente sa procedeze imediat la o ancheta impartiala ori de cîte ori exista motive rezonabile să se creadă ca un act de tortura a fost comis pe oricare teritoriu aflat sub jurisdicția sa.
Articolul 13
Fiecare stat parte va asigura oricărei persoane care pretinde ca a fost supusă torturii pe oricare teritoriu aflat sub jurisdicția sa dreptul de a face plîngere în fața autorităților competente ale acelui stat, care vor proceda imediat și impartial la examinarea cauzei sale.
Se vor lua măsuri pentru a asigura protecția reclamantului și a martorilor împotriva oricăror rele tratamente sau oricărei intimidari intervenite ca efect al plingerii depuse sau al oricărei depozitii date.
Articolul 14
Fiecare stat parte garantează, în sistemul sau juridic, victimei unui act de tortura, dreptul de a obține reparatie și de a fi indemnizata în mod echitabil și de o maniera adecvată, inclusiv mijloacele necesare pentru readaptarea sa cît mai complet posibila. În cazul decesului victimei ca urmare a unui act de tortura, avinzii-cauza ai acesteia au dreptul la despăgubiri.
Prezentul articol nu exclude nici un drept la despăgubiri pe care l-ar putea avea victima sau orice altă persoană în virtutea legilor naționale.
Articolul 15
Fiecare stat parte veghează ca nici o declarație care s-a stabilit ca a fost obținută prin tortura sa nu poată fi invocată ca element de proba în vreo procedura, dacă acest lucru nu este îndreptat chiar împotriva persoanei acuzate de tortura, cu scopul de a se stabili ca declarația a fost facuta.
Articolul 16
1. Fiecare stat parte se angajează sa interzică, în oricare teritoriu aflat sub jurisdicția sa, orice alte acte cauzatoare de suferințe sau tratamente cu cruzime, inumane ori degradante care nu sînt acte de tortura în sensul definit la art. 1, atunci cînd asemenea acte sînt săvîrșite de un agent al autorității publice sau de orice altă persoană actionind cu titlu oficial sau la instigarea sa ori cu consimțămîntul sau expres sau tacit. În mod special, obligațiile enunțate la art. 10, 11, 12, și 13 sînt aplicabile ca urmare a înlocuirii mențiunii torturii prin mențiunea altor forme de suferințe sau tratamente cu cruzime, inumane ori degradante.
2. Dispozițiile prezentei convenții nu afectează dispozițiile nici unui alt instrument internațional sau lege naționala care interzic pedepsele ori tratamentele cu cruzime, inumane sau degradante ori care se referă la extrădare sau expulzare.
Partea a doua
Articolul 17
1. Se instituie un Comitet contra torturii (denumit în continuare comitet), ale cărui funcții sînt definite mai jos. Comitetul se compune din zece experți de înaltă moralitate și care poseda o competența recunoscută în domeniul drepturilor omului, care sînt mandatați cu titlu personal. Experții sînt aleși de către statele părți, tinindu-se seama de o repartiție geografică echitabila și de interesul pe care îl prezintă participarea la lucrările comitetului a unor persoane avînd experienta juridică.
2. Membrii comitetului sînt aleși prin vot secret de pe o lista de candidați desemnați de către statele părți. Fiecare stat parte poate desemna un candidat ales dintre resortisantii săi. Statele părți țin cont de interesul care exista de a desemna pe acei candidați care să fie în același timp membri ai Comitetului drepturilor omului instituit în temeiul Pactului internațional cu privire la drepturile civile și politice și care să fie dispusi a face parte din Comitetul contra torturii.
3. Membrii comitetului sînt aleși în cursul reuniunilor bienale ale statelor părți convocate de către secretarul general al Organizației Națiunilor Unite. La aceste reuniuni, la care cvorumul este constituit din două treimi ale statelor părți, sînt aleși membri ai comitetului candidații care obțin cel mai mare număr de voturi și majoritatea absolută a voturilor reprezentanților statelor părți prezenți și votanti.
4. Prima alegere va avea loc cel mai tirziu în șase luni de la data intrării în vigoare a prezentei convenții. Cu cel puțin patru luni înainte de data fiecărei alegeri, secretarul general al Organizației Națiunilor Unite trimite o scrisoare statelor părți pentru a le invita să-și prezinte candidaturile într-un termen de trei luni. Secretarul general întocmește o lista în ordinea alfabetica a tuturor candidaților astfel desemnați, cu indicarea statelor părți care i-au desemnat, și o comunică statelor părți.
5. Membrii comitetului sînt aleși pe o perioadă de patru ani. Ei sînt reeligibili dacă sînt propuși din nou. Totuși, mandatul a cinci dintre membrii aleși cu ocazia primei alegeri va inceta la capatul a doi ani; imediat după prima alegere, numele acestor cinci membri va fi tras la sorți de către președintele reuniunii menționate la paragraful 3 al prezentului articol.
6. Dacă un membru al comitetului decedează, este demis din funcțiile sale ori nu mai este în măsura din orice alt motiv să se achite de atribuțiile sale în comitet, statul parte care l-a desemnat numește dintre resortisantii săi un alt expert care va funcționa în comitet restul perioadei de mandat rămas de exercitat, sub rezerva aprobării majorității statelor părți. Aceasta aprobare este considerată ca obținută, cu condiția ca jumătate din statele părți sau mai mult sa nu formuleze o opinie defavorabila într-un termen de șase saptamini socotite din momentul cînd ele au fost informate de către secretarul general al Organizației Națiunilor Unite despre numirea propusă.
7. Statele părți preiau în sarcina lor cheltuielile membrilor comitetului, pentru perioada cînd aceștia se achită de funcțiile lor în comitet.
Articolul 18
1. Comitetul își alege biroul pentru o perioadă de doi ani. Membrii biroului sînt reeligibili.
2. Comitetul își stabilește el însuși regulamentul sau interior; acesta trebuie, totuși, sa conțină mai ales următoarele dispoziții:
a) cvorumul se compune din șase membri;
b) deciziile comitetului sînt luate cu majoritatea membrilor prezenți.
3. Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite pune la dispoziția comitetului personalul și instalațiile materiale care îi sînt necesare pentru a se achită în mod eficace de funcțiile care i-au fost încredințate în virtutea prezentei convenții.
4. Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite convoacă membrii comitetului pentru prima reuniune. După prima sa reuniune, comitetul se reuneste de fiecare data conform celor prevăzute în regulamentul sau interior.
5. Statele părți preiau în sarcina lor cheltuielile ocazionate de ținerea reuniunilor statelor părți și ale comitetului, inclusiv rambursarea la Organizația Națiunilor Unite a oricăror cheltuieli cum sînt cheltuielile de personal și costul instalațiilor materiale pe care organizația le-ar fi angajat conform paragrafului 3 din prezentul articol.
Articolul 19
1. Statele părți prezintă comitetului, prin intermediul secretarului general al Organizației Națiunilor Unite, rapoarte asupra măsurilor pe care le-au luat pentru a-și îndeplini angajamentele asumate potrivit prezentei convenții, într-un termen de un an calculat de la intrarea în vigoare a convenției pentru statul parte interesat. În continuare, statele părți prezintă rapoarte complementare, la fiecare patru ani, asupra tuturor noilor măsuri luate, precum și orice alte rapoarte cerute de comitet.
2. Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite transmite rapoartele tuturor statelor părți.
3. Fiecare raport va fi studiat de către comitet, care va putea face comentariile de ordin general asupra raportului pe care îl considera adoptat și care transmite acele comentarii statului parte în cauza. Acest stat parte va putea sa comunice ca răspuns comitetului toate observațiile pe care le considera utile.
4. Comitetul poate hotărî, dacă apreciază necesar, sa reproduca, în raportul anual pe care îl întocmește conform art. 24, toate comentariile formulate de el în virtutea paragrafului 3 al prezentului articol, însoțite de observațiile primite pe aceasta tema de la statul parte interesat. Dacă statul parte interesat o va cere, comitetul va putea sa reproduca și raportul prezentat în conformitate cu paragraful 1 al prezentului articol.
Articolul 20
1. În cazul în care comitetul primește informații demne de crezut, care îi par sa conțină indicații temeinice în sensul că pe teritoriul unui stat parte se practica în mod sistematic tortura, el va invita acel stat sa coopereze în examinarea informațiilor și, în acest scop, să-i facă cunoscute observațiile sale în aceasta privinta.
2. Ținînd seama de toate observațiile pe care le va prezenta eventual statul parte interesat, precum și de orice alte informații pertinente de care dispune, comitetul poate, dacă apreciază ca aceasta se justifica, să investească pe unu sau mai mulți membri ai săi cu sarcina de a proceda la o ancheta confidențială și de a-i face urgent un raport.
3. Dacă se efectuează o ancheta în virtutea paragrafului 2 din prezentul articol, comitetul cauta cooperarea statului parte interesat. De acord cu acest stat parte, ancheta poate comporta și o vizita pe teritoriul acestuia.
4. După ce a examinat concluziile membrului sau membrilor, care i-au fost prezentate în temeiul paragrafului 2 al prezentului articol, comitetul va transmite aceste concluzii statului parte interesat, împreună cu toate comentariile sau sugestiile pe care le apreciază necesare în raport cu situația data.
5. Toate lucrările comitetului despre care se face mențiune la paragrafele 1-4 ale prezentului articol sînt confidențiale și, în toate etapele lucrărilor, se vor depune eforturi pentru a se obține cooperarea statului parte. După ce aceste lucrări referitoare la ancheta întreprinsă în virtutea paragrafului 2 vor fi încheiate, comitetul va putea sa hotărască, după consultări cu statul parte interesat, includerea unei relatari succinte asupra rezultatelor lucrărilor în raportul anual pe care îl va întocmi potrivit art. 24.
Articolul 21
1. Fiecare stat parte la prezenta convenție poate, în virtutea prezentului articol, sa declare în orice moment ca recunoaște competența comitetului de a primi și examina comunicări prin care un stat parte pretinde ca un alt stat parte nu se achită de obligațiile care îi incumba din prezenta convenție. Aceste comunicări nu pot fi primite și examinate conform prezentului articol decît dacă ele emana de la un stat parte care a făcut o declarație prin care recunoaște, în ceea ce îl privește, competența comitetului. Comitetul nu va primi nici o comunicare referitoare la un stat parte care nu a făcut o asemenea declarație. În privinta comunicărilor primite în virtutea prezentului articol, se aplică următoarea procedura:
a) Dacă un stat parte la prezenta convenție apreciază ca un alt stat, care este și el parte la convenție, nu aplica prevederile acesteia, poate, printr-o comunicare scrisă, sa atragă atenția acestui stat asupra chestiunii respective. Într-un termen de trei luni de la data primirii comunicării, statul destinatar va prezenta statului care i-a adresat comunicarea explicații sau orice alte declarații scrise elucidind problema, care vor trebui sa cuprindă, pe cît posibil și util, indicații asupra regulilor de procedura și a mijloacelor de recurs, fie deja utilizate, fie în instanța, fie încă deschise;
b) Dacă, în termen de șase luni de la data primirii comunicării inițiale de către statul destinatar, chestiunea nu este soluționată în mod satisfăcător pentru cele doua state părți interesate, oricare dintre ele va avea dreptul sa o supună comitetului, adresindu-i acestuia o notificare, precum și celuilalt stat interesat;
c) Comitetul nu va putea lua în examinare o chestiune care îi este supusă în virtutea prezentului articol decît după ce s-a asigurat ca toate căile interne de recurs disponibile au fost folosite și epuizate, în conformitate cu principiile de drept internațional general recunoscute. Aceasta regula nu se aplică în cazurile în care procedurile de recurs depășesc termene rezonabile, nici în cazurile în care este puțin probabil ca procedurile de recurs ar da satisfactie persoanei care este victima a violarii prezentei convenții;
d) Comunicările prevăzute de prezentul articol vor fi examinate de către comitet în ședințe închise;
e) Sub rezerva prevederilor alin. c), comitetul își pune bunele sale oficii la dispoziția statelor părți interesate, cu scopul de a se ajunge la o soluție amiabila a chestiunii, intemeiata pe respectul obligațiilor prevăzute de prezenta convenție. În acest scop, comitetul poate, dacă apreciază oportun, sa stabilească o comisie de conciliere ad-hoc.
f) În orice chestiune care îi este supusă în virtutea prezentului articol, comitetul poate să ceara statelor părți interesate, vizate la alin. b), să-i furnizeze orice informație pertinenta;
g) Statele părți interesate, vizate la alin. b), au dreptul de a fi reprezentate cu ocazia examinării chestiunii de către comitet și de a prezenta observații verbal sau în scris ori sub o formă sau alta;
h) Comitetul trebuie să prezinte un raport în termen de 12 luni socotit din ziua cînd a primit notificarea prevăzută de alin. b);
i) Dacă s-a putut găsi o soluție conformă cu prevederile alin. e), comitetul se limitează, în raportul sau, la un scurt expozeu al faptelor și al soluției la care s-a ajuns;
j) Dacă nu s-a putut găsi o soluție conformă cu prevederile alin. e), comitetul se limitează, în raportul sau, la un scurt expozeu al faptelor; textul observațiilor scrise și procesul-verbal cuprinzînd observațiile orale prezentate de către statele părți interesate vor fi anexate la raport.
Pentru fiecare caz, raportul se comunică statelor părți interesate.
2. Dispozițiile prezentului articol vor intra în vigoare cînd cinci state părți la prezenta convenție vor fi făcut declarația prevăzută la paragraful 1 al prezentului articol. Aceasta declarație va fi depusa de către statul parte secretarului general al Organizației Națiunilor Unite, care o va comunică în copie celorlalte state părți. O declarație poate fi retrasă în orice moment printr-o notificare adresată secretarului general. Aceasta retragere nu aduce atingere examinării oricărei chestiuni care face obiectul unei comunicări deja transmise în virtutea prezentului articol; nici o alta comunicare a unui stat parte nu va fi primită în virtutea prezentului articol după ce secretarul general va fi primit notificarea de retragere a declarației, în afară de cazul în care statul parte interesat va fi făcut o noua declarație.
Articolul 22
1. Orice stat parte la prezenta convenție poate, în temeiul prezentului articol, sa declare în orice moment ca recunoaște competența comitetului de a primi și examina comunicări prezentate de către sau în numele unor persoane particulare care țin de jurisdicția sa și care pretind ca sînt victime ale unei violari, de către un stat parte, a dispozițiilor convenției. Comitetul nu va primi nici o comunicare interesînd un stat parte care nu a făcut o asemenea declarație.
2. Comitetul va declara inadmisibila orice comunicare supusă în virtutea prezentului articol care este anonima sau cînd el considera ca este un abuz de drept de a i se supune asemenea comunicări, sau ca este incompatibilă cu dispozițiile prezentei convenții.
3. Sub rezerva dispozițiilor paragrafului 2, orice comunicare care este supusă comitetului în virtutea prezentului articol va fi adusă de către acesta în atenția statului parte la prezenta convenție care a făcut o declarație în virtutea paragrafului 1 și în privinta căruia se afirma ca ar fi violat vreuna din dispozițiile convenției. În următoarele șase luni, acest stat supune în scris comitetului explicații sau declarații lamurind chestiunea și indicind, dacă este cazul, măsurile pe care le-ar putea lua pentru remedierea situației.
4. Comitetul examinează comunicările primite în virtutea prezentului articol, ținînd seama de toate informațiile care i-au fost supuse de către sau în numele persoanei particulare și de către statul parte interesat.
5. Comitetul nu va putea examina nici o comunicare a unei persoane particulare, conform prezentului articol, fără să se asigure mai întîi ca:
a) aceeași chestiune nu a fost și nu este în curs de examinare în fața unei alte instanțe internaționale de ancheta sau de reglementare;
b) persoana particulară a epuizat toate căile de recurs interne disponibile; aceasta regula nu se aplică dacă procedurile de recurs depășesc termene rezonabile sau dacă este puțin probabil ca ele ar da satisfactie persoanei particulare care este victima unei violari a prezentei convenții.
6. Comunicările prevăzute de prezentul articol vor fi examinate de către comitet în ședințe închise.
7. Comitetul aduce la cunoștința constatările sale statului parte interesat și persoanei particulare.
8. Dispozițiile prezentului articol vor intra în vigoare cînd cinci state părți la prezenta convenție vor fi făcut declarația prevăzută la paragraful 1 al prezentului articol. Aceasta declarație va fi depusa de către statul parte secretarului general al Organizației Națiunilor Unite, care o va comunică în copie celorlalte state părți. O declarație poate fi retrasă în orice moment printr-o notificare adresată secretarului general. Aceasta retragere nu aduce atingere examinării oricărei chestiuni care face obiectul unei comunicări deja transmise în virtutea prezentului articol; nici o alta comunicare supusă de către sau în numele unei persoane particulare nu va fi primită în virtutea prezentului articol după ce secretarul general va fi primit notificarea de retragere a declarației, în afară de cazul în care statul parte interesat va fi făcut o noua declarație.
Articolul 23
Membrii comitetului și membrii comisiilor de conciliere ad-hoc care ar putea fi numiți conform alin. e) al paragrafului 1 al art. 21 au dreptul la facilitățile, privilegiile și imunitățile recunoscute experților aflați în misiune în contul Organizației Națiunilor Unite, astfel cum acestea sînt enunțate în secțiunile pertinente ale Convenției cu privire la privilegiile și imunitățile Organizației Națiunilor Unite.
Articolul 24
Comitetul prezintă statelor părți și Adunării generale a Organizației Națiunilor Unite un raport anual asupra activităților desfășurate în aplicarea prezentei convenții.
Partea a treia
Articolul 25
1. Prezenta convenție este deschisă spre semnare tuturor statelor.
2. Prezenta convenție este supusă ratificării. Instrumentele de ratificare vor fi depuse la secretarul general al Organizației Națiunilor Unite.
Articolul 26
Toate statele pot sa adere la prezenta convenție. Aderarea se va face prin depunerea unui instrument de aderare la secretarul general al Organizației Națiunilor Unite.
Articolul 27
1. Prezenta convenție va intra în vigoare în cea de-a treizecea zi după data depunerii la secretarul general al Organizației Națiunilor Unite a celui de-al douazecilea instrument de ratificare sau de aderare.
2. Pentru fiecare stat care va ratifica prezenta convenție sau va adera după depunerea celui de-al douazecilea instrument de ratificare sau aderare, convenția va intra în vigoare în cea de-a treizecea zi după data depunerii de către acest stat a instrumentelor sale de ratificare sau aderare.
Articolul 28
1. Fiecare stat va putea, în momentul cînd va semna sau ratifica prezenta convenție sau cînd va adera la ea, sa declare că nu recunoaște competența acordată comitetului potrivit art. 20.
2. Fiecare stat parte care va fi formulat o rezervă conform prevederilor paragrafului 1 al prezentului articol va putea în orice moment sa retragă aceasta rezerva printr-o notificare adresată secretarului general al Organizației Națiunilor Unite.
Articolul 29
1. Orice stat parte la prezenta convenție va putea propune un amendament și depune propunerea sa secretarului general al Organizației Națiunilor Unite. Secretarul general va comunică propunerea de amendament statelor părți, cerindu-le să-i facă cunoscut dacă sînt în favoarea organizării unei conferințe a statelor părți în vederea examinării propunerii și a supunerii ei la vot. Dacă în cele patru luni care urmează datei unei asemenea comunicări, cel puțin o treime din statele părți se pronunța în favoarea ținerii unei asemenea conferințe, secretarul general va organiza conferința sub auspiciile Organizației Națiunilor Unite. Orice amendament adoptat de majoritatea statelor părți prezente și votante la conferința va fi supus de secretarul general acceptării tuturor statelor părți.
2. Un amendament adoptat potrivit dispozițiilor paragrafului 1 al prezentului articol va intra în vigoare atunci cînd două treimi din statele părți la prezenta convenție vor fi informat secretarul general al Organizației Națiunilor Unite ca l-au acceptat conform procedurii prevăzute în constitutiile lor.
3. Cînd amendamentele vor intra în vigoare, vor avea forta obligatorie pentru statele părți care le vor accepta, celelalte state părți raminind legate prin dispozițiile prezentei convenții și prin toate amendamentele anterioare pe care le vor fi acceptat.
Articolul 30
1. Orice diferend între doua sau mai multe state părți privind interpretarea sau aplicarea prezentei convenții, care nu poate fi rezolvat pe calea negocierilor, este supus arbitrajului la cererea uneia dintre ele. Dacă, în cele șase luni care urmează datei cererii în arbitraj, părțile nu reușesc să se pună de acord asupra organizării arbitrajului, oricare dintre ele poate să supună diferendul Curții Internaționale de Justiție, depunind o cerere conformă cu statutul curții.
2. Fiecare stat va putea, în momentul în care va semna sau ratifica prezenta convenție sau va adera la ea, sa declare că nu se considera legat de dispozițiile paragrafului 1 al prezentului articol. Celelalte state părți nu vor fi legate prin dispozițiile de mai sus față de orice stat parte care va fi formulat o asemenea rezerva.
3. Orice stat parte care va fi formulat o rezervă în conformitate cu prevederile paragrafului 2 al prezentului articol va putea în orice moment sa retragă aceasta rezerva printr-o notificare adresată secretarului general al Organizației Națiunilor Unite.
Articolul 31
1. Un stat parte va putea sa denunțe prezenta convenție printr-o notificare scrisă adresată secretarului general al Organizației Națiunilor Unite. Denunțarea produce efecte după un an de la data cînd notificarea a fost primită de către secretarul general.
2. O asemenea denunțare nu va elibera statul parte de obligațiile care îi incumba în virtutea prezentei convenții în ceea ce privește orice act sau orice omisiune înainte de data la care denunțarea va produce efecte; ea nu va putea în nici un fel sa împiedice continuarea examinării oricărei chestiuni cu care comitetul era deja sesizat la data la care denunțarea a produs efecte.
3. După data la care denunțarea de către un stat parte produce efecte, comitetul nu procedează la examinarea nici unei chestiuni noi privind acest stat.
Articolul 32
Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite va notifica tuturor statelor care vor fi semnat prezenta convenție sau la care vor fi aderat:
a) semnăturile, ratificarile și aderarile primite în aplicarea art. 25 și 26;
b) data intrării în vigoare a convenției în aplicarea art. 27 și data intrării în vigoare a fiecărui amendament în aplicarea art. 29;
c) denuntarile primite în aplicarea art. 31.
Articolul 33
1. Prezenta convenție, ale carei texte în limbile engleza, arabă, chineza, spaniola, franceza și rusa sînt în mod egal autentice, va fi depusa la secretarul general al Organizației Națiunilor Unite.
2. Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite va pune la dispoziția tuturor statelor cîte o copie legalizată de pe prezenta convenție.
Prezenta convenție a fost adoptată prin consens de către Adunarea generală a Organizației Națiunilor Unite la 10 decembrie 1984.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.