Ordin · Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului

Ordinul nr. 5/2004

pentru constituirea Comisiei de soluționare a contestațiilor privind modul de aprobare a cererilor de solicitare a sprijinului financiar

prezumat în vigoare

Data actului
6 ianuarie 2004
Emitent
Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 29 din 14 ianuarie 2004
Citează
2 acte
Structură
5 articole · 2.428 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Văzând Referatul de aprobare nr. 130.457 din 24 decembrie 2003 al Direcției generale de implementare și reglementare,

în baza prevederilor

art. 25 alin. (2) din Legea nr. 454/2003

privind condițiile generale pentru acordarea sprijinului financiar în agricultură și silvicultură,

în temeiul

Hotărârii Guvernului nr. 739/2003

privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului, cu modificările ulterioare,

ministrul agriculturii, pădurilor, apelor și mediului emite următorul ordin:

Articolul 1

Se constituie în cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului Comisia de soluționare a contestațiilor privind modul de aprobare a cererilor de solicitare a sprijinului financiar, denumită în continuare comisie.

Articolul 2

Componența comisiei este:

1. directorul Direcției buget finanțe, Mircea Năstase - președinte;

2. șeful Serviciului reglementarea producției vegetale și depozitare, Pleavă Florin - membru;

3. directorul Direcției juridice, Costel Alexandru Gheorghe - membru;

4. directorul Direcției de sănătate a animalelor, Cristian-Ion Duicu - membru;

5. șeful Serviciului reglementarea producției animale, Șerban Dobrescu - membru.

Articolul 3

Contestațiile se depun la Biroul unic al Direcției de informare și relații publice din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului, în termen de 15 zile de la data primirii rezultatului soluționării cererilor de solicitare depuse.

Articolul 4

(1)

Comisia verifică veridicitatea datelor înscrise în documentația de solicitare a sprijinului financiar care face obiectul contestației.

(2)

Rezultatele verificărilor comisiei sunt comunicate petentului în termen de 30 de zile de la data depunerii contestației.

Articolul 5

Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul agriculturii,
pădurilor, apelor și mediului,
Petre Daea,
secretar de stat
București, 6 ianuarie 2004.
Nr. 5.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.