Hotărâre · Parlamentul

Hotărârea nr. 35/2021

privind participarea Armatei României, cu forțe, mijloace și echipamente, la misiunea Task Force Takuba în Sahel, sub conducerea Franței, începând cu trimestrul al IV-lea al anului 2021

prezumat în vigoare

Data actului
16 iunie 2021
Emitent
Parlamentul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 603 din 17 iunie 2021
Citează
3 acte
Structură
2 articole · 1.849 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Având în vedere solicitarea Președintelui României, adresată celor două Camere ale Parlamentului, pentru a aproba participarea Armatei României, cu forțe, mijloace și echipamente, la misiunea Task Force Takuba în Sahel, sub conducerea Franței, începând cu trimestrul al IV-lea al anului 2021,

în temeiul prevederilor

art. 7 alin. (2) din Legea nr. 121/2011

privind participarea forțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, cu modificările și completările ulterioare, și ale

art. 13 pct. 30 din Regulamentul activităților comune

ale Camerei Deputaților și Senatului, aprobat prin

Hotărârea Parlamentului României nr. 4/1992 , republicat,

Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă participarea Armatei României, cu forțe, mijloace și echipamente, la misiunea Task Force Takuba în Sahel, sub conducerea Franței, începând cu trimestrul al IV-lea al anului 2021, cu un efectiv de 50 de militari.

Articolul 2

Fondurile financiare necesare pregătirii și executării acestei misiuni se asigură din bugetului Ministerului Apărării Naționale pentru anul 2021.

Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaților și Senat în ședința comună din 16 iunie 2021, cu respectarea prevederilor

art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată .

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
LUDOVIC ORBAN
p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
ROBERT-MARIUS CAZANCIUC
București, 16 iunie 2021.
Nr. 35.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.