Ordinul nr. 5492/2021
privind stabilirea grupului de lucru responsabil de realizarea exercițiului național de metaranking
prezumat în vigoare 1 act modificator
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Completat prin 1
- Ordinul nr. 5597/2021 17 noiembrie 2021 pentru completarea Ordinului ministrului educației nr. 5.492/2021 privind stabilirea grupu…
În baza prevederilor
art. 193 din Legea educației naționale nr. 1/2011 , cu modificările și completările ulterioare,
luând în considerare Adresa Consiliului Național al Rectorilor nr. 16 din 19.10.2021, înregistrată la Ministerul Educației cu nr. 584/GP din 19.10.2021,
în temeiul prevederilor
art. 4
și ale
art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021
privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, cu modificările ulterioare,
ministrul educației emite prezentul ordin.
Articolul 1
Se stabilește High Level Experts Group (HLEG), grup de lucru în cadrul Ministerului Educației, având următoarele responsabilități specifice și limitate:
a)
propune spre aprobare Ministerului Educației metodologia în vederea realizării unui exercițiu național de metaranking;
b)
colaborează cu experți și organisme internaționale cu expertiză în domeniul ierarhizării și clasificării instituțiilor de învățământ superior;
c)
elaborează anual un raport de metaranking.
Articolul 2
Se aprobă componența High Level Experts Group (HLEG), după cum urmează:
1.
prof. univ. dr. Carmen Chifiriuc, Universitatea din București;
2.
prof. univ. dr. Marius Constantin Profiroiu, Academia de Studii Economice din București;
3.
prof. univ. dr. Carmen Loghin, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iași;
4.
prof. univ. dr. Valentin Navrapescu, Universitatea Politehnica din București;
5.
prof. univ. dr. Valentin Popa, Universitatea „Ștefan cel Mare“ din Suceava;
6.
prof. univ. dr. Radu Oprean, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu“ din Cluj-Napoca;
7.
prof. univ. dr. Vasile Vântu, Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad“ din Iași;
8.
prof. univ. dr. Sorin Crișan, Universitatea de Arte din Târgu Mureș.
Articolul 3
Prevederile prezentului ordin vor fi duse la îndeplinire de către grupul de lucru numit la
art. 2 .
Articolul 4
Orice prevedere contrară prezentului ordin se abrogă.
Articolul 5
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul educației, Gigel Paraschiv, secretar de stat București, 25 octombrie 2021. Nr. 5.492.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.