Decizia nr. 69/2021

În vederea aplicării prezentei legi, consumatorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar, detaliind și condițiile de admisibilitate a cererii, astfel cum sunt reglementate la

art. 4.

(...)

(3)

Prima zi de convocare la notarul public nu poate fi stabilită la un termen mai scurt de 30 de zile libere și nici mai lung de 90 de zile, perioadă în care se suspendă orice plată către creditor, precum și orice procedură judiciară sau extrajudiciară demarată de un creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia îndreptată împotriva consumatorului sau a bunurilor acestuia. Neprezentarea debitorului la termenele indicate în notificare echivalează cu renunțarea la notificarea de dare în plată și părțile vor fi repuse de drept în situația anterioară. (...)

De la data primirii notificării prevăzute la

art. 5

se suspendă dreptul creditorului de a se îndrepta împotriva codebitorilor, precum și împotriva garanților personali sau ipotecari.

În situația admiterii definitive a contestației prevăzute la

art. 7 , creditorul poate demara sau, după caz, relua orice procedură judiciară sau extrajudiciară atât împotriva debitorului, cât și împotriva altor garanți personali sau ipotecari. (...)

În situația în care creditorul nu se conformează dispozițiilor prevăzute de prezenta lege, debitorul poate cere instanței să pronunțe o hotărâre prin care să se constate stingerea obligațiilor născute din contractul de credit ipotecar și să se transmită dreptul de proprietate către creditor. (...)

(3)

Până la soluționarea definitivă a cererii prevăzute la alin. (1) se menține suspendarea oricărei plăți către creditor, precum și a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia împotriva debitorului. (...)

(5)

Dreptul de a cere instanței să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparține și consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanței, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului. Se consideră că există impreviziune în cazul în care debitorul, care formulează notificare de dare în plată, a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, dar este în continuare executat silit, prin poprire sau alte forme de executare silită, pentru datoria inițială și pentru accesoriile acesteia, neacoperite prin executarea silită a imobilului ipotecat. Dispozițiile

art. 4 alin. (1^3)

se aplică în mod corespunzător.

III.

Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

9.

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava cu nr. 1.313/314/2019, contestatorii O.A. și O.R.M. au solicitat, în contradictoriu cu intimata X Bank - S.A., anularea actelor de executare silită efectuate în Dosarul execuțional nr. y/2018 și a Încheierii de încuviințare a executării silite din 20 decembrie 2018, pronunțată de Judecătoria Suceava în Dosarul nr. 10.689/314/2018.

10.

În motivarea contestației au susținut că s-a prescris dreptul de a obține executarea silită a creanței născute din titlul executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x din 17 septembrie 2008. Astfel, contestatarii au arătat că dreptul intimatei de a iniția executarea silită împotriva lor s-a născut în anul 2014, la momentul declarării scadenței anticipate a creditului, termenul de prescripție împlinindu-se în anul 2017. Or, cererea de executare silită a fost formulată abia la data de 29 noiembrie 2018.

11.

Prin Sentința civilă nr. 1.141 din 27 martie 2020, Judecătoria Suceava a admis contestația la executare; a constatat că s-a prescris dreptul intimatei de a obține executarea silită în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit și a anulat toate actele de executare întocmite în Dosarul de executare nr. y/2018 și Încheierea de încuviințare a executării silite din 20 decembrie 2018.

12.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că termenul de prescripție a început să curgă la data de 30 iulie 2014, când intimata declarat creditul scadent anticipat.

13.

Acest termen s-a întrerupt la data de 6 noiembrie 2014, când intimata a depus o cerere de intervenție în Dosarul execuțional nr. x/2013, inițiat de alți creditori împotriva acelorași contestatari; întreruperea a subzistat până la încheierea proceselor-verbale de distribuire a prețului rezultat din adjudecarea imobilelor urmărite, respectiv la datele de 15 aprilie 2015 și 28 mai 2015.

14.

În acest context, instanța de executare a apreciat că începând cu data de 28 mai 2015 și până la data formulării cererii de executare silită ce formează obiectul Dosarului execuțional nr. y/2018 au trecut mai mult de 3 ani, astfel încât dreptul de a obține executarea silită s-a prescris.

15.

A mai reținut că nu poate fi primită apărarea intimatei referitoare la incidența suspendării termenului de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, ca urmare a formulării de către contestatari a cererii din Dosarul nr. 3.696/314/2016, având ca obiect constatarea stingerii obligațiilor izvorâte din contractul de credit, în temeiul

art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 .

16.

În acest sens, prima instanță a apreciat că suspendarea executării silite intervine, conform

art. 6 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 , în cazul transmiterii notificării prevăzute de

art. 5 alin. (1)

și se menține la soluționarea definitivă a acțiunii întemeiate pe

art. 8 alin. (1)

din aceeași lege.

17.

Prin urmare, acțiunea întemeiată pe

art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016

nu este precedată de notificarea formulată în temeiul

art. 5 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 , întrucât imobilul era deja adjudecat de alte persoane și în mod evident nu mai putea fi dat în plată, astfel că nu se produce efectul suspendării executării silite ca în situația reglementată de

art. 8 alin. (1)

din aceeași lege.

18.

Banca a declarat apel împotriva acestei sentințe prin care a susținut că prima instanță a reținut în mod greșit că suspendarea executării silite intervine numai în situația acțiunii reglementate de

art. 8 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 .

19.

Astfel, a susținut că, deși

art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016

nu stipulează în mod expres că suspendarea executării operează și în cazul debitorului al cărui imobil a fost executat silit, pentru identitate de rațiune, ar trebui să se rețină că dispozițiile

art. 8 alin. (3)

din aceeași lege sunt aplicabile și în cazul său.

20.

A mai arătat că debitorii care se încadrează în ipoteza de la

alin. (5) al art. 8 din Legea nr. 77/2016

se află într-o situație similară cu cei care se încadrează în ipoteza

alin. (1)

al aceluiași articol. Ca atare, în cazul formulării de către debitor a unei acțiuni întemeiate pe dispozițiile

Legii nr. 77/2016 , creditorul se află în imposibilitate de a acționa în sensul începerii executării silite.

21.

Intimații au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat.

22.

În apărare, au susținut că suspendarea executării silite intervine, potrivit

art. 6 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 , numai în situația transmiterii notificării prevăzute de

art. 5 alin. (1) din Legea nr. 77/2016

și se menține pe toată durata soluționării acțiunii întemeiate pe

art. 8 alin. (1)

din aceeași lege. În acest context, intimații au subliniat că nu au transmis o notificare în temeiul acestei legi, astfel încât termenul de prescripție nu a fost suspendat.

23.

Au mai arătat că

art. 8 alin. (3) din Legea nr. 77/2016

devine aplicabil numai în situația în care creditorul a început executarea silită. Or, la momentul introducerii acțiunii întemeiate pe

art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 , partea adversă nu își exercitase dreptul de a obține executarea silită prin învestirea executorului judecătoresc cu o cerere de executare silită.

24.

În urma declinărilor reciproce de competență între secțiile civile ale Tribunalului Suceava, Curtea de Apel Suceava - Secția I civilă a pronunțat Sentința nr. 32 din 15 martie 2021 prin care a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Secției I civile a Tribunalului Suceava.

25.

Apelanta a formulat cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar prin Încheierea din 11 iunie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 1.313/314/2019*, Tribunalul Suceava - Secția I civilă a dispus sesizarea instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

IV.

Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

26.

Completul de judecată al instanței de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de

art. 519 din Codul de procedură civilă .

27.

În acest sens a arătat că Tribunalul Suceava este învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță. De lămurirea modului de interpretare a dispozițiilor

art. 6

și

art. 8 din Legea nr. 77/2016

depinde soluționarea pe fond a cauzei, întrucât modul de interpretare a acestor norme va influența soluția pe fond a cauzei.

28.

Chestiunea de drept enunțată este nouă, deoarece Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o altă hotărâre asupra acestei chestiuni și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, astfel cum rezultă din evidențele electronice ale instanței supreme.

V.

Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

29.

Apelanta a apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este admisibilă, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de

art. 519 din Codul de procedură civilă .

30.

Cu privire la fondul sesizării a susținut că

art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016

se interpretează în sensul că, până la soluționarea definitivă a acțiunii în constatarea stingerii datoriilor formulate de debitorul al cărui imobil ipotecat a fost supus unei executări silite, se menține suspendarea oricărei plăți către creditor, precum și a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor ori de alte persoane subrogate în drepturile acestuia.

31.

În susținerea punctului său de vedere a reiterat, în esență, argumentele din cererea de apel. În plus, a arătat că la adoptarea

Legii nr. 77/2016

au fost avute în vedere principiile echității și împărțirii riscurilor în executarea contractelor de credit, astfel cum rezultă din expunerea de motive a acestei legi.

32.

Dacă s-ar aprecia că nu operează suspendarea executării în cazul acțiunii întemeiate pe

art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 , s-ar crea o inechitate între debitorii aflați într-o situație de dificultate financiară.

33.

Astfel, inechitatea ar consta în faptul că debitorii executați silit prin vânzarea la licitație a imobilului ipotecat ar fi supuși în continuare executării silite, în timp ce debitorii care pot solicita darea în plată a imobilului ipotecat și constatarea stingerii datoriilor ar beneficia de măsura suspendării.

34.

Intimatele au apreciat că se impune respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, întrucât dispozițiile invocate în cauză sunt clare, iar interpretarea și aplicarea acestora revin instanței învestite cu soluționarea litigiului.

35.

Cu privire la fondul sesizării au apreciat că suspendarea executării silite intervine, potrivit

art. 6 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 , numai în cazul transmiterii notificării prevăzute de

art. 5 alin. (1)

din același act normativ și se menține pe toată durata soluționării acțiunii întemeiate pe

art. 8 alin. (1)

din aceeași lege.

36.

Astfel, au arătat că pe rolul aceleiași instanțe a fost soluționată o cauză similară în care s-a reținut că

art. 8 alin. (3) din Legea nr. 77/2016

se referă strict la suspendarea plăților către creditor și la procedurile judiciare sau extrajudiciare demarate de acesta, iar nu la suspendarea termenului de prescripție a dreptului de a obține executarea silită.

37.

În plus, cazurile de suspendare a cursului prescripției sunt expres și limitativ prevăzute de lege, iar legiuitorul nu face nicio referire la suspendarea cursului prescripției, ci doar la plățile și la procedurile judiciare sau extrajudiciare demarate de către creditor.

VI.

Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

38.

Completul de judecată al instanței de sesizare a apreciat că dispozițiile

art. 6

și

art. 8 din Legea nr. 77/2016

se interpretează în sensul că suspendarea oricărei plăți către creditor și a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de acesta intervine și în cazul acțiunii promovate de debitor în temeiul

art. 8 alin. (5)

din aceeași lege, dacă s-a parcurs etapa obligatorie a notificării creditorului.

39.

Astfel, în acord cu cele statuate de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017 , este necesară parcurgerea procedurii notificării reglementate de

art. 5 alin. (1) din Legea nr. 77/2016

și în ipoteza prevăzută de

art. 8 alin. (5)

din aceeași lege, inclusiv în situația în care imobilul a fost vândut la licitație anterior intrării în vigoare a acestei legi.

40.

În acest context, instanța de trimitere a apreciat că și în cazul acțiunii reglementate de

art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016

sunt incidente prevederile

art. 5 alin. (3)

și ale

art. 6 alin. (1)

din același act normativ referitoare la suspendare.

41.

O interpretare în sens contrar ar fi de natură să creeze o discriminare între debitorii care urmăresc stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit prin transmiterea dreptului de proprietate și cei care urmăresc stingerea datoriilor în condițiile în care au fost supuși unei executări silite a imobilului ipotecat, iar executarea continuă prin alte forme de executare.

42.

S-a mai arătat că efectul suspensiv al executării este generat de transmiterea către creditor a notificării prin care debitorii invocă incidența prevederilor

art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 .

43.

Astfel, din coroborarea

art. 6 alin. (1)

cu

art. 5 alin. (3) din Legea nr. 77/2016

rezultă că obiectul suspendării determinate de comunicarea notificării prevăzute de

art. 5 alin. (1)

din aceeași lege se referă la plăți, proceduri judiciare sau extrajudiciare, inclusiv proceduri de executare silită, fiind astfel incident un caz de suspendare de drept.

VII.

Jurisprudența instanțelor naționale în materie

44.

Curțile de apel București, Cluj, Galați și Suceava au transmis practică judiciară relevantă cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, iar curțile de apel Alba Iulia, Bacău, Brașov, București, Cluj, Constanța, Craiova, Iași, Ploiești, Suceava și Timișoara au comunicat punctele de vedere ale judecătorilor.

45.

Din răspunsurile primite au rezultat două opinii.

46.

Într-o primă opinie, s-a apreciat că dispozițiile

art. 6

și

art. 8 din Legea nr. 77/2016

se interpretează în sensul că suspendarea oricărei plăți către creditor, precum și a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de către acesta intervine și în cazul acțiunii promovate de către debitor în temeiul dispozițiilor

art. 8 alin. (5)

din aceeași lege (Curtea de Apel Alba Iulia - Secția a II-a civilă, Tribunalul Neamț - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și judecătoriile din circumscripția sa, Judecătoria Brașov, Curtea de Apel București - Secția a VI-a civilă, Tribunalul București - Secția a VI-a civilă, Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Ialomița, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Teleorman, Judecătoria Buftea, Judecătoria Alexandria, Tribunalul Constanța - Secția a II-a civilă, Judecătoria Roșiori de Vede, Judecătoria Videle, Curtea de Apel Cluj - Secția a II-a civilă, Tribunalul Maramureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Curtea de Apel Craiova - Secția a II-a civilă, Tribunalul Gorj - Secția a II-a civilă, Tribunalul Dolj - Secția a II-a civilă, Curtea de Apel Iași - Secția civilă, Tribunalul Vaslui, Judecătoria Vaslui, Judecătoria Huși, Judecătoria Bârlad, Curtea de Apel Galați - Secția a II-a civilă, Tribunalul Galați, Tribunalul Buzău, Curtea de Apel Suceava - Secția a II-a civilă, Tribunalul Suceava - Secția a II-a civilă, Tribunalul Botoșani - Secția a II-a civilă, Judecătoria Fălticeni, Tribunalul Timiș - Secția I civilă, Judecătoria Timișoara - Secția a II-a civilă, Tribunalul Arad - Secția I civilă, Tribunalul Caraș-Severin și judecătoriile din circumscripția sa).

47.

În fundamentarea primei orientări jurisprudențiale s-a argumentat că

art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016

extinde categoria debitorilor prevăzuți la

alin. (1)

al aceluiași articol, care pot cere constatarea stingerii datoriilor și la debitorii ale căror imobile ipotecate au fost executate silit. Totodată, măsura suspendării are ca rațiune protejarea intereselor patrimoniale ale debitorilor atunci când în cursul executării contractului intervine un aspect subsumat impreviziunii. Or, având în vedere că rațiunea pentru care s-a instituit măsura suspendării subzistă și în cazul debitorilor menționați la

art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 , rezultă că suspendarea operează și în cazul acțiunilor formulate în temeiul acestui text de lege.

48.

În sensul primei opinii au fost identificate următoarele hotărâri judecătorești definitive/irevocabile:

–

sentințele civile nr. 120/2018 din 16 ianuarie 2018, nr. 957/2018 din 19 februarie 2018, nr. 6.913 din 9 noiembrie 2018 și nr. 7.684/2019 din 27 noiembrie 2018, pronunțate de Judecătoria Sectorului 1 București (definitive prin neapelare/ nerecurare);

–

Decizia civilă nr. 71/R/2020 din 5 octombrie 2020, pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj;

–

Decizia civilă nr. 17 din 28 iunie 2021, pronunțată de Tribunalul Galați - Secția a II-a civilă.

49.

Într-o a doua opinie s-a apreciat că dispozițiile

art. 6

și

art. 8 din Legea nr. 77/2016

se interpretează în sensul că suspendarea oricărei plăți către creditor, precum și a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de către acesta nu intervine în cazul acțiunii promovate de către debitor în temeiul dispozițiilor

art. 8 alin. (5)

din aceeași lege (Judecătoria Constanța, Judecătoria Măcin și Judecătoria Cornetu).

50.

În fundamentarea celei de-a doua opinii s-a argumentat că suspendarea executării este prevăzută expres pentru notificarea instituită de

art. 5 alin. (1)

și pentru acțiunea reglementată de

art. 8 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 . În schimb, pentru acțiunea promovată de debitor în temeiul

art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016

nu este prevăzută o astfel de măsură. Or, suspendarea executării reprezintă un incident procedural care operează numai atunci când este prevăzută expres de lege.

51.

În sensul celei de-a doua opinii a fost identificată Decizia nr. 51 din 19 ianuarie 2021, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția I civilă.

52.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în chestiunea de drept ce formează obiectul prezentei sesizări.

VIII.

Jurisprudența Curții Constituționale

53.

Prin

Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 9 august 2017, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 teza întâi, raportate la dispozițiile

art. 5 alin. (3) ,

art. 7 alin. (4)

și

art. 8 alin. (5) , precum și la celelalte dispoziții din

Legea nr. 77/2016 . În paragrafele 39, 46 și 47 din această decizie s-a reținut că: „(...) în cazul în care între părți există o neînțelegere apărută cu privire la existența impreviziunii în contracte, legiuitorul, în mod corect, a apreciat ca fiind necesară o suspendare de drept a executării unui asemenea contract, până la pronunțarea hotărârii judecătorești definitive în cauză, care tranșează problema litigioasă dintre părți. (...) Indiferent dacă bunul imobil constituit drept garanție pentru executarea contractului de credit a fost vândut anterior sau ulterior intrării în vigoare a

Legii nr. 77/2016 , debitorul este obligat, din punct de vedere procedural, să parcurgă mai întâi etapa notificării și de-abia după aceea să solicite concursul instanțelor judecătorești pentru constatarea stingerii datoriei. (...) Practic, legiuitorul a apreciat, în contextul impreviziunii, că sumele de bani plătite în mod voluntar în executarea contractului, cele obținute din adjudecarea bunului, indiferent de data la care aceasta a avut loc, precum și, după caz, de sumele rezultate din urmărirea silită a altor bunuri ale debitorului până la data formulării notificării, acoperă valoarea datoriilor aferente contractului de credit.“

54.

Considerente similare se regăsesc și în cuprinsul

Deciziei nr. 701 din 7 noiembrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 25 ianuarie 2018,

Deciziei nr. 268 din 24 aprilie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 27 septembrie 2018, și al

Deciziei nr. 731 din 6 noiembrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 29 ianuarie 2020.

IX.

Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

55.

Prin

Decizia nr. 7 din 11 februarie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175 din 5 martie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și, în consecință, a stabilit că: „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor

art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016

privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite pot solicita stingerea obligațiilor izvorâte din contractele de credit debitorii care sunt supuși în continuare unei executări silite, deși executarea silită a imobilului ipotecat a fost finalizată prin adjudecare, instanța de judecată astfel învestită urmând să verifice dacă sunt îndeplinite condițiile referitoare la existența impreviziunii.“

56.

Prin

Decizia nr. 54 din 28 iunie 2021 , nepublicată*) în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data soluționării prezentei sesizări, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins ca inadmisibilă sesizarea formulată de Tribunalul București - Secția a V-a civilă în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la dezlegarea următoarei probleme de drept: „În sensul

art. 5 alin. 3

coroborate cu dispozițiile

art. 6 alin. 1 ,

art. 7 alin. 4

și

art. 6 alin. 2 din Legea nr. 77/2016 , notificările formulate de către debitori, ulterior admiterii definitive a contestației formulate de către creditor împotriva primei notificări de dare în plată, mai produc sau nu efectul suspendării de drept prevăzut de

Legea nr. 77/2016 ?“. *)

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 54 din 28 iunie 2021

a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 969 din 11 octombrie 2021.

X.

Raportul asupra chestiunii de drept

57.

Judecătorul-raportor a apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de

art. 519 din Codul de procedură civilă .

XI.

Înalta Curte de Casație și Justiție

58.

Examinând admisibilitatea sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, se constată că pronunțarea unei decizii interpretative de principiu, în scopul preîntâmpinării apariției unei practici neunitare la nivel național, condiționează admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile de îndeplinirea unor condiții extrase din dispozițiile legale redate în cele ce urmează.

59.

Potrivit dispozițiilor

art. 519 din Codul de procedură civilă , „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.

60.

Conform

art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă , „Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la

art. 519 , prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susțin admisibilitatea sesizării potrivit dispozițiilor

art. 519 , punctul de vedere al completului de judecată și al părților“.

61.

Analiza textelor citate relevă concluzia că atât

art. 519 , cât și prima teză a

art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă

condiționează admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și

Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile de îndeplinirea unor cerințe ce trebuie întrunite cumulativ, și anume:

–

să existe o cauză aflată în curs de judecată;

–

cauza să fie soluționată în ultimă instanță;

–

cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului;

–

lămurirea chestiunii de drept să fie esențială pentru soluționarea pe fond a cauzei;

–

chestiunea de drept să prezinte caracter de noutate, asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

62.

Verificarea circumstanțelor sub care Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată denotă îndeplinirea primelor trei cerințe, în ceea ce privește existența unei cauze aflate în curs de judecată și calitatea instanței de sesizare, adică titularul sesizării să fie legal învestit cu judecarea cauzei în ultimă instanță.

63.

Din datele prezentate în motivarea încheierii de sesizare rezultă că litigiul în legătură cu care a fost formulată sesizarea este în curs de judecată, titularul sesizării, Tribunalul Suceava - Secția I civilă, este învestit cu soluționarea cererii de apel, urmând să soluționeze cauza în ultimă instanță, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești care, potrivit

art. 95 pct. 2 din Codul de procedură civilă , raportat la

art. 634 alin. (1) pct. 4

și

art. 718 alin. (1) din Codul de procedură civilă , este definitivă.

64.

De asemenea, cauza care face obiectul judecății în apel se află în competența legală a unui complet de judecată al tribunalului, învestit să o soluționeze, litigiul având ca obiect contestație la executare și anularea actelor de executare și a încheierii de încuviințare a executării silite din Dosarul execuțional nr. y/2018, ceea ce conferă competență tribunalului să judece în ultimă instanță.

65.

Cu referire la condiția de admisibilitate privind ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată, se reține că

art. 519 din Codul de procedură civilă

nu definește noțiunea de „chestiune de drept“. În doctrină s-a arătat însă că, pentru a fi vorba de o problemă de drept reală, trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă, lacunară sau neclară. Altfel spus, chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziții legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare.

66.

De asemenea, prin

Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, s-a statuat, cu valoare de principiu, că: „Pentru ca mecanismul procedural reglementat prin

art. 519 din Codul de procedură civilă

să nu fie deturnat de la scopul firesc al unificării practicii judiciare și utilizat pentru tranșarea în concret a aspectelor litigioase aflate pe rolul instanței de trimitere, instanța supremă trebuie chemată să dea chestiunii de drept o rezolvare de principiu. Altfel spus, în sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu procedura pronunțării unei hotărâri prealabile trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății.“

67.

Prin urmare, chestiunea de drept trebuie să fie aptă să suscite interpretări diferite, care, fie doar prefigurate, fie deja afirmate pe plan doctrinar, trebuie arătate în sesizare. Această cerință rezultă din dispozițiile

art. 520 alin. (1) teza a II-a din Codul de procedură civilă , conform cărora încheierea de sesizare trebuie să cuprindă și punctul de vedere al completului de judecată, care astfel este ținut în primul rând să stabilească dacă există o problemă de interpretare ce implică riscul unor dezlegări diferite ulterioare în practică și, totodată, dacă respectiva dezlegare este aptă a duce la soluționarea cauzei.

68.

Din perspectiva celor anterior menționate, în cazul de față, titularul sesizării solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept cu privire la următorul aspect: Dacă dispozițiile

art. 6

și

art. 8 din Legea nr. 77/2016

privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează sau nu în sensul că suspendarea oricărei plăți către creditor, precum și a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de către creditor intervine atât în situația notificării prevăzute de

art. 5 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 , cât și în cazul acțiunii promovate de către debitori în temeiul dispozițiilor

art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 .

69.

Punctul de vedere al instanței de trimitere nu semnalează complexitatea, dualitatea sau precaritatea textelor de lege și nici nu evidențiază care ar fi argumentele justificative ale modului în care interpretarea chestiunii de drept ar fi susceptibilă de interpretări diferite, de natură a evidenția care ar fi gradul de dificultate al întrebării și în ce măsură acesta depășește obligația ordinară a instanței de a interpreta și aplica legea în cadrul soluționării litigiului cu care a fost învestită.

70.

Or, completul de judecată al Tribunalului Suceava, care a formulat sesizarea, pune în discuție aspecte privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor de drept pozitiv în legătură cu posibilitatea aplicării suspendării de drept a oricărei plăți către creditor, precum și a oricărei proceduri judiciare și extrajudiciare demarate de către creditor, atât în situația notificării prevăzute de

art. 5 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 , cât și în situația acțiunii promovate de debitori în temeiul dispozițiilor

art. 8 alin. (5)

din aceeași lege.

71.