Instrucțiuni · Banca Națională a României

Instrucțiunile din 30 ianuarie 2004

privind autorizarea deschiderii și funcționării conturilor în străinătate ale rezidenților

prezumat în vigoare

Data actului
30 ianuarie 2004
Emitent
Banca Națională a României
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 117 din 10 februarie 2004
Structură
5 articole, 1 anexă · 10.214 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Articolul 1

(1)

Potrivit prevederilor art. 14 din regulament, sunt supuse autorizării de către Banca Națională a României conturile în valută și/sau în monedă națională (leu) deschise de rezidenți în străinătate la instituții de credit și la alte instituții asimilate acestora, în condițiile prevăzute la alin. (2).

(2)

În vederea obținerii autorizației, precum și în cazul reînnoirii acesteia, rezidenții completează și depun la registratura Băncii Naționale a României sau transmit prin corespondență o cerere de autorizare tip, conform anexei nr. 4.A, semnată de persoane împuternicite prin actul constitutiv să reprezinte societatea sau de persoane care pot dovedi cu acte că au fost mandatate în mod expres să reprezinte societatea în relația cu Banca Națională a României, însoțită de documentele care justifică necesitatea deschiderii contului în străinătate și de următoarele documente*):

a) extrasul din registrul comerțului, în urma căruia nu au mai intervenit modificări, și certificatul de înregistrare emis de către oficiul registrului comerțului ori certificatul emis de către Registrul național al persoanelor juridice fără scop patrimonial - asociații, fundații și federații sau orice alt act de înregistrare la autoritățile abilitate, după caz; pentru persoanele fizice: documentul de identitate;

b) actul de înregistrare a sucursalelor sau altor sedii secundare înființate ulterior în străinătate, în baza legislației române, după caz;

c) aprobarea de contingent necesară pentru trimiterea de personal român în străinătate, eliberată de Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, după caz;

d) actul doveditor al înregistrării sucursalelor sau altor sedii secundare din străinătate, din care să rezulte statutul juridic al celorlalte sedii secundare ale firmei românești în străinătate; în lipsa actului doveditor al înregistrării celorlalte sedii secundare în străinătate, declarația pe propria răspundere a solicitantului că sediul secundar respectiv nu este persoană juridică străină;

e) contracte sau alte înțelegeri externe semnate bilateral;

f) declarația pe propria răspundere a solicitantului privind totalitatea conturilor deținute de acesta în străinătate;

g) orice acte sau documente justificative ale operațiunii sau stipulate de alte prevederi legale ori solicitate în mod expres de Banca Națională a României - Direcția reglementare și autorizare ulterior depunerii ori remiterii documentației.

(3)

În termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la data depunerii documentației complete, Banca Națională a României - Direcția reglementare și autorizare va remite solicitantului autorizația sau va comunică în scris respingerea autorizării operațiunii respective, cu menționarea motivelor care au stat la baza respingerii cererii.

Articolul 2

(1)

Deschiderea și/sau funcționarea conturilor în străinătate pot fi autorizate pentru următoarele situații și activități desfășurate în străinătate:

a) organizarea și funcționarea de șantiere de construcții-montaj și instalații sau executarea de lucrări și prestări de servicii;

b) înființarea și funcționarea, cu respectarea cerințelor legislației române, de sucursale sau alte sedii secundare în străinătate ale rezidenților, care nu sunt constituite ca persoane juridice în străinătate;

c) solicitarea de garanții de către nerezidenți, constituirea ori menținerea de garanții de bună execuție;

d) deținerea și utilizarea de disponibilități în valută în străinătate, precum și operațiuni în valută cu nerezidenții, pentru care solicitantul aduce dovezi că operațiunile respective nu pot fi efectuate în conformitate cu prevederile legale în vigoare privitoare la efectuarea operațiunilor prin conturi deschise în România;

e) operațiuni valutare de capital;

f) litigii între rezidenți și nerezidenți, aflate în curs de soluționare sau soluționate, precum și regularizări cu autoritățile financiare/judiciare din țările respective.

(2)

Fac excepție de la obligația de obținere a autorizației Băncii Naționale a României pentru deschiderea conturilor în străinătate rezidenții exceptați de la obligația de repatriere, prevăzuți la art. 15 alin. (2) din regulament.

(3)

Excepția de la obligația de obținere a autorizației Băncii Naționale a României pentru deschiderea conturilor în străinătate pentru persoanele fizice rezidente prevăzute la art. 15 alin. (2) lit. c) din regulament se referă la menținerea conturilor după încheierea activității în străinătate, exclusiv funcționarea acestora prin alimentări din țară și/sau exportul fizic de instrumente de plată sub formă de numerar.

Articolul 3

(1)

Autorizația de deschidere și funcționare de conturi în străinătate cuprinde condițiile de funcționare a contului respectiv, obligatorii pe toată durata valabilității acesteia, precum și prevederi privind repatrierea, după caz.

(2)

Rezidenții autorizați au obligația să comunice Băncii Naționale a României - Direcția reglementare și autorizare orice situație de natură să modifice prevederile autorizației prevăzute la alin. (1) în scopul actualizării corespunzătoare a acesteia.

Articolul 4

(1)

Autorizațiile de deschidere și funcționare de conturi în străinătate vor stipula o perioadă de valabilitate, perioadă determinată de durata și specificul operațiunii care face obiectul deschiderii contului în străinătate.

(2)

În situația în care se justifică prelungirea valabilității autorizației, solicitantul va depune la registratura Băncii Naționale a României sau va transmite prin corespondență, cu 30 de zile calendaristice înainte de data expirării autorizației, o cerere în acest sens, însoțită de documentația corespunzătoare. Documentația ce se depune în vederea reînnoirii autorizației nu va mai cuprinde documentele depuse la autorizarea precedentă și care nu au suferit modificări.

Articolul 5

(1)

Instituțiile de credit nu vor efectua operațiuni în valută în conturile în străinătate ale rezidenților deschise fără respectarea prevederilor regulamentului, iar operațiunile în conturile autorizate în străinătate dispuse de rezidenți vor fi efectuate cu respectarea prevederilor legale și prevederilor autorizațiilor emise pentru deschiderea și funcționarea conturilor respective.

(2)

În situația în care, din analiza operațiunilor dispuse de clienți, instituțiile de credit constată că aceste operațiuni se referă la conturi deschise în străinătate de rezidenți, acestea vor solicita clienților respectivi orice informație și document, inclusiv autorizația Băncii Naționale a României, pentru a se informa asupra respectării prevederilor legale în vigoare referitoare la deschiderea și funcționarea conturilor în străinătate ale rezidenților.

(3)

În situația constatării nerespectării dispozițiilor referitoare la deschiderea și funcționarea conturilor în străinătate ale rezidenților, instituțiile de credit vor solicita clienților intrarea de îndată în legalitate.

---------

Notă

*) Documentele vor fi prezentate în original sau în copie, după caz.

Anexa 4 A

Referința solicitantului .............

Nr. ...... data ......................

CERERE DE AUTORIZARE

pentru deschiderea și funcționarea unui cont în străinătate

Denumirea/Numele și prenumele .................................. .

Sediul/Adresa: județul ..................................., localitatea ................................., sectorul .........., str. ............................................ nr. ........, bl. ........, sc. ........, ap. ........, codul poștal ...................., telefon ...................., fax ................... .

Codul unic de înregistrare/Codul numeric personal ............ .

Nr. de înregistrare la autoritățile abilitate ................ .

Codul CAEN ................................................... .

Conturi deschise în străinătate: DA/NU

Felul activității derulate prin cont ......................... .

Țara ......................................................... .

Banca din străinătate ........................................ .

Nr. contului*) ............................................... .

Tipul contului*) ............................................. .

Valuta ....................................................... .

Justificarea cererii de deschidere a contului**)

..............................................................

..............................................................

.............................................................. .

Alimentarea contului se va face cu ...........................

..............................................................

..............................................................

.............................................................. .

Plățile din cont reprezintă ..................................

..............................................................

..............................................................

.............................................................. .

Numele și prenumele

Semnătura autorizată

L.S.

----------

*) În situația în care instituția de credit străină nu pune la dispoziție solicitantului informațiile respective înainte de deschiderea contului în străinătate, acestea vor fi comunicate Băncii Naționale a României - Direcția reglementare și autorizare, în termen de 15 zile calendaristice de la data deschiderii contului.

Notă

**) Justificarea trebuie să conțină cel puțin plafonul maxim și termenul până la care va fi deschis contul în străinătate.

-------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.