Decizia nr. 540/2021

Articolul 43

alin. (1) din Legea nr. 85/2014: „(1) Curtea de apel va fi instanța de apel pentru hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic. Hotărârile curții de apel sunt definitive.“;

–

Articolul 46

alin. (1) din Legea nr. 85/2014: „(1) Hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii și pot fi atacate, separat, numai cu apel.“;

–

Articolul XVIII

alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013: „(2) [...] De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.“

14.

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale

art. 16 alin. (1)

- Egalitatea în drepturi, ale

art. 21

- Accesul liber la justiție și ale

art. 126 alin. (3)

- Competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii.

15.

Examinând excepția de neconstituționalitate și jurisprudența Curții Constituționale în materie, Curtea observă că prevederile criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate, în raport cu prevederi constituționale și critici parțial similare, sens în care este

Decizia nr. 532 din 2 iulie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 74 din 25 ianuarie 2021, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate.

16.

Cu privire la pretinsa discriminare, care este susținută raportat la căile de atac din dreptul comun, Curtea, având în vedere jurisprudența sa anterioară în materie, constată că nu sunt încălcate prevederile constituționale care consacră principiul egalității în drepturi, întrucât dispozițiile legale supuse controlului de constituționalitate nu instituie nicio discriminare între destinatarii normei juridice, aplicându-se în mod egal tuturor celor aflați în ipoteza acesteia. Existența unor reglementări diferențiate sub aspectul normelor de procedură în funcție de specificul materiei reglementate nu reprezintă o nesocotire a principiului egalității cetățenilor în fața legii, ci o particularizare la specificitățile și necesitățile fiecăreia dintre acestea. În jurisprudența sa constantă, Curtea a statuat că egalitatea nu înseamnă uniformitate, situațiilor diferite fiind firesc să le corespundă tratamente juridice diferite [a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 532 din 2 iulie 2020 , precitată, paragraful 26].

17.

Astfel, principiul accesului liber la justiție, consacrat de

Legea fundamentală , implică între altele adoptarea de către legiuitor a unor reguli de procedură clare, în care să se prescrie cu precizie condițiile și termenele în care justițiabilii își pot exercita drepturile lor procesuale, inclusiv cele referitoare la căile de atac împotriva hotărârilor pronunțate de instanțele de judecată [ Decizia nr. 189 din 2 martie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006], astfel încât să fie reglementată respectarea pentru toate părțile a garanțiilor care caracterizează dreptul la un proces echitabil.

18.

De asemenea, potrivit

art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudența sa, cu titlu general, că

art. 6 paragraful 1 din Convenție

garantează oricărei persoane dreptul de a aduce în fața unei instanțe orice pretenție referitoare la drepturi și obligații cu caracter civil [a se vedea Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunțată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragraful 36, și Hotărârea din 20 decembrie 2011, pronunțată în Cauza Đokić împotriva Serbiei, paragraful 35].

19.

Totodată, Curtea observă că

art. 2 al Protocolului nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

prevede dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală, însă nu există obligativitatea extinderii acestui principiu și în materie civilă. Față de această împrejurare, în jurisprudența Curții Constituționale s-a reținut că, instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părților interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătorești considerate defavorabilă. Lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunțate în instanță echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiție devenind astfel un drept iluzoriu și teoretic [a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 192 din 3 aprilie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014, paragraful 13].

20.

Or,

Legea nr. 85/2014 , care reglementează regimul juridic al procedurilor de prevenire a insolvenței și de insolvență, cuprinde în titlul II: Procedura insolvenței, capitolul I: Dispoziții comune, secțiunea a 2-a: Organele care aplică procedura. Participanții la procedură - printre care se regăsesc și instanțele de judecată -,

art. 40-44 , și aspecte care transpun principiul constituțional al accesului liber la justiție și al dreptului la un proces echitabil în această materie a insolvenței [în acest sens, a se vedea

Decizia nr. 532 din 2 iulie 2020 , paragraful 18 și următoarele].

21.

În consonanță cu jurisprudența Curții Constituționale prin care s-a reținut cu titlu de principiu că accesul liber la justiție este pe deplin respectat ori de câte ori partea interesată, în vederea valorificării unui drept sau a unui interes legitim, a putut să se adreseze cel puțin o singură dată unei instanțe naționale [ Decizia nr. 71 din 15 ianuarie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 27 ianuarie 2009], prevederile

Legii nr. 85/2014

stabilesc accesul la justiție pentru toate procedurile prevăzute de capitolul din care fac parte dispozițiile criticate și care sunt de competența tribunalului sau, dacă este cazul, a tribunalului specializat în a cărui circumscripție debitorul și-a avut sediul social/profesional cel puțin 6 luni anterior datei sesizării instanței, iar dacă în cadrul tribunalului a fost creată o secție specială de insolvență, acesteia îi aparține competența pentru derularea procedurilor prevăzute de lege [ art. 41 din Legea nr. 85/2014 ].

22.

În acest context, sunt prevăzute și căi de atac, curtea de apel fiind instanța de apel pentru hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic, potrivit

art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 , iar prevederile

art. 43 alin. (2)

din aceeași lege dispun că termenul de apel este de 7 zile de la comunicarea hotărârii, realizată prin publicare în Buletinul procedurilor de insolvență, dacă prin lege nu se prevede altfel.

23.

Prin urmare, tocmai caracterul distinct al procedurii a impus adoptarea unor reguli de procedură speciale care derogă de la normele dreptului comun. Aceste norme de procedură stabilite prin

Legea nr. 85/2014

sunt o aplicare a dispozițiilor constituționale ale

art. 126 alin. (2) , în virtutea cărora competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, coroborate cu ale

art. 129 din Legea fundamentală , care prevăd faptul că împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii, atribuind exclusiv legiuitorului prerogativele stabilirii condițiilor de exercitare a căilor de atac, inclusiv a gradelor de jurisdicție și a căilor extraordinare de atac.

24.

De asemenea, Curtea reține că înfăptuirea justiției, în numele legii, are semnificația că actul de justiție izvorăște din normele legale, iar forța lui executorie derivă tot din lege [a se vedea

Decizia nr. 972 din 21 noiembrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2012], respectiv competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, care în prezenta cauză este reprezentată de

Legea nr. 85/2014 . Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție poate avea competența de instanță de judecată, în contextul în care legiuitorul optează pentru această posibilitate de a-i oferi aceste prerogative, în virtutea

art. 126 alin. (1) din Constituție , potrivit căruia justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, iar, în virtutea

art. 126 alin. (3) din Constituție , are rolul de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale prevăzute de lege.

25.

Prin urmare, legiuitorul se bucură de atributul exclusiv de a stabili normele de procedură, putând să instituie prevederi speciale, derogatorii de la dreptul comun, în vederea unor situații specifice, fără ca prin acestea să fie adusă atingere principiului egalității sau al discriminării în ceea ce privește accesul la justiție, inclusiv prin utilizarea căilor de atac, reglementat de normele legale în materie de insolvență în raport cu cele de drept comun reprezentate de

Codul de procedură civilă .

26.

Pentru identitate de rațiune, considerentele mai sus prezentate sunt valabile și raportat la dispozițiile

art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 , potrivit cărora „(...) nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului“, având în vedere că aceleași motive care susțin constituționalitatea prevederilor criticate din

Legea nr. 85/2014

sunt aplicabile și în ceea ce privește dispozițiile în discuție cuprinse în normele de procedură civilă, respectiv legiuitorul fiind, în virtutea prevederilor constituționale, cel care stabilește gradele de jurisdicție și căile extraordinare de atac.

27.

De altfel, în sensul celor de mai sus este de menționat

Decizia nr. 292 din 4 mai 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 3 august 2017, paragraful 24, prin care Curtea a subliniat că legiuitorul, în materia căilor extraordinare de atac, are posibilitatea de a reglementa condiții de admisibilitate a acestora, care sunt circumscrise materiei în care a fost pronunțată hotărârea, în cazul respectiv aceasta fiind pronunțată în materie de carte funciară. De asemenea, prin

Decizia nr. 871 din 18 decembrie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 25 aprilie 2019, Curtea a constatat constituționalitatea exceptării cererilor formulate în materia conflictelor de muncă și asigurări sociale de la accesul la calea de atac a recursului. Așadar, aceste decizii au vizat procedura comună/generală de judecată, aspect reiterat prin

Decizia nr. 389 din 18 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 791 din 28 august 2020, paragraful 36.

28.

Față de cele prezentate, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor criticate, în raport cu prevederile

art. 16 alin. (1) , ale

art. 21

și ale

art. 126 alin. (3) din Constituție , urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

29.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea I.V.A.R. S.p.A. cu sediul în Prevalle, provincia Brescia, Italia, în Dosarul nr. 595/93/2015/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă și constată că dispozițiile

art. 43 alin. (1)

și ale

art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014

privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, precum și ale

art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 14 septembrie 2021.