Normele din 30 ianuarie 2004
privind decontarea din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate pe anul 2004 a serviciilor medicale din anul 2002 ale unităților sanitare cu paturi, până la nivelul cheltuielilor angajate în anul 2002 și rămase neachitate la 31 decembrie 2003
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
1. Se autorizează casele de asigurări de sănătate să deconteze din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate pe anul 2004 serviciile medicale din anul 2002 ale unităților sanitare cu paturi, până la nivelul cheltuielilor angajate în anul 2002 și rămase neachitate la 31 decembrie 2003. Decontarea se efectuează în baza actelor adiționale la contractele de furnizare a serviciilor medicale, încheiate pe anul 2004.
2. Unitățile sanitare cu paturi aflate în situația menționată la pct. 1 au obligația ca în termen de 5 zile de la intrarea în vigoare a prezentelor norme metodologice să prezinte caselor de asigurări de sănătate situația pe furnizori a bunurilor și serviciilor achiziționate, în ordinea vechimii facturilor. Această situație va fi semnată de ordonatorul de credite și de directorul financiar-contabil pentru exactitatea și realitatea datelor transmise.
3. Serviciul de audit intern al spitalului va certifica prin semnătură existența în evidențele contabile a arieratelor din anul 2002 rămase neachitate până la finele anului 2003.
4. Casa Națională de Asigurări de Sănătate transmite lunar caselor de asigurări de sănătate graficele lunare în baza cărora unitățile sanitare cu paturi efectuează plățile către furnizorii de bunuri și servicii.
5. Casele de asigurări de sănătate au obligația de a stabili, pe baza situațiilor prezentate de unitățile sanitare cu paturi, sumele care se plătesc lunar conform graficului transmis de Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Sumele transmise cu ordin de plată de către casele de asigurări de sănătate alimentează conturile unităților sanitare cu paturi în vederea efectuării plăților către furnizori.
6. Plățile către furnizori se efectuează de către unitățile sanitare cu paturi în ordinea vechimii facturilor.
7. Unitățile sanitare cu paturi au obligația ca în termen de două zile de la data efectuării plății să depună la casa de asigurări de sănătate copii de pe ordinele de plată cu viza trezoreriei.
8. În termen de 3 zile de la data menționată la pct. 7, casele de asigurări de sănătate sunt obligate să comunice Casei Naționale de Asigurări de Sănătate datele cuprinse în situația plăților efectuate de fiecare unitate sanitară cu paturi (conform machetei transmise de Casa Națională de Asigurări de Sănătate prin sistem electronic).
9. Pe toată perioada derulării acțiunii Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate vor supraveghea operațiunile de stingere a datoriilor.
10. Nerespectarea de către spitale a metodologiei de plată cuprinse în prezentele norme metodologice atrage rezilierea actelor adiționale încheiate cu casele de asigurări de sănătate și, în consecință, sistarea plății obligațiilor restante către furnizorii de bunuri și servicii.
11. Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești și Casa Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, respectiv spitalele aparținând ministerelor cu rețea sanitară proprie, vor aplica în mod corespunzător prevederile prezentelor norme metodologice.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.