Acordul din 13 noiembrie 2003
între Guvernul României și Guvernul Federației Ruse privind colaborarea și asistența reciprocă în domeniul vamal
prezumat în vigoare
Guvernul României și Guvernul Federației Ruse, denumite în cele ce urmează părți contractante,
luând în considerare că infracțiunile vamale prejudiciază interesele lor economice, fiscale, sociale și culturale, precum și interesele comerciale legitime ale statelor lor,
luând în considerare importanța asigurării stabilirii și perceperii exacte a drepturilor vamale, impozitelor și a altor taxe la importul sau exportul mărfurilor, precum și aplicarea corectă a dispozițiilor referitoare la prohibiție, restricționare și control,
având convingerea că acțiunile împotriva infracțiunilor vamale pot deveni mai eficiente printr-o strânsă colaborare între administrațiile vamale ale statelor lor,
luând notă cu îngrijorare de proporțiile și tendințele de creștere a traficului ilicit de droguri și substanțe psihotrope și considerând că acestea constituie un pericol la adresa sănătății publice și a societății,
ținând seama, de asemenea, de prevederile Convenției unice asupra stupefiantelor, adoptată la New York la 30 martie 1961 (cu amendamentele relevante), ale Convenției asupra substanțelor psihotrope, elaborată sub auspiciile Organizației Națiunilor Unite, la Viena la 21 februarie 1971, ale Convenției Națiunilor Unite privind lupta împotriva traficului ilicit de droguri și substanțe psihotrope, adoptată la Viena la 20 decembrie 1988, precum și de Recomandarea Consiliului de Cooperare Vamală privind asistența administrativă reciprocă din 5 decembrie 1953,
au convenit următoarele:
Articolul 1
Definiții
În sensul prezentului acord, termenii de mai jos au următoarele semnificații:
a) legislație vamală - prevederile actelor normative în vigoare în statele părților contractante privind importul, exportul, tranzitul mărfurilor sau alte proceduri vamale referitoare la drepturile vamale, taxe și alte impozite aplicate și încasate de administrațiile vamale sau la măsurile de prohibiție, restricție ori control aplicate de administrațiile vamale;
b) administrație vamală:
- în România - Autoritatea Națională a Vămilor din subordinea Autorității Naționale de Control;
- în Federația Rusă - Comitetul de Stat al Vămilor al Federației Ruse;
c) infracțiune vamală - orice încălcare a legilor vamale, precum și orice tentativă de încălcare a acestora, prevăzute de legislația internă a statului fiecărei părți contractante;
d) parte contractantă solicitantă - administrația vamală care formulează o cerere de asistență;
e) parte contractantă solicitată - administrația vamală căreia i se solicită asistență;
f) drog - orice substanță de origine naturală sau sintetică, enumerată în Lista I sau Lista II a Convenției unice asupra stupefiantelor, adoptată la New York la 30 martie 1961 (cu amendamentele relevante);
g) substanță psihotropă - orice substanță de origine naturală sau sintetică, enumerată în listele I, II, III sau IV ale Convenției asupra substanțelor psihotrope, elaborată sub auspiciile Organizației Națiunilor Unite, la Viena la 21 februarie 1971;
h) precursori - substanțe chimice controlate, utilizate în producerea drogurilor și a substanțelor psihotrope, enumerate în listele I și II ale Convenției Națiunilor Unite privind lupta împotriva traficului ilicit de droguri și substanțe psihotrope, adoptată la Viena la 20 decembrie 1988.
Articolul 2
Domeniul de aplicare a acordului
1. Părțile contractante își acordă reciproc asistență, prin intermediul administrațiilor lor vamale, în conformitate cu prevederile prezentului acord, pentru asigurarea respectării dispozițiilor prevăzute de legislația vamală, după cum urmează:
a) vor întreprinde măsurile necesare pentru a facilita și accelera fluxul de mărfuri;
b) vor coopera și se vor sprijini reciproc în prevenirea, investigarea și combaterea infracțiunilor la legislația vamală;
c) vor face schimb de informații care intră sub incidența prezentului acord, în modalitățile și condițiile stabilite de acesta;
d) vor coopera în cercetarea, dezvoltarea și aplicarea noilor proceduri vamale, în pregătirea și schimbul de personal, precum și în alte domenii de interes reciproc.
2. Asistența reciprocă prevăzută prin prezentul acord va fi furnizată în conformitate cu legislația în vigoare pe teritoriul statului părții contractante solicitate și în cadrul competenței și resurselor sale disponibile.
3. Nici o prevedere din prezentul acord nu va fi interpretată în așa fel încât să restricționeze practicile de asistență reciprocă în vigoare în prezent între părțile contractante.
Articolul 3
Supravegherea persoanelor, mărfurilor și mijloacelor de transport
Din proprie inițiativă sau la cerere, administrațiile vamale vor organiza controale și își vor furniza informații în legătură cu:
a) persoanele identificate sau suspectate de a fi comis infracțiuni vamale ori care sunt implicate în traficul ilicit de mărfuri, inclusiv droguri, substanțe psihotrope și precursori;
b) mărfurile cunoscute sau suspectate de a fi folosite în comiterea unor infracțiuni vamale ori în traficul ilicit de droguri, substanțe psihotrope și precursori;
c) orice mijloc de transport cunoscut sau suspectat de a fi folosit în comiterea unor infracțiuni vamale ori în traficul ilicit de droguri, substanțe psihotrope și precursori;
d) coletele poștale suspectate de a fi folosite în traficul ilicit;
e) locurile folosite pentru depozitarea mărfurilor care pot genera un trafic ilicit amplu pe teritoriul statului celeilalte părți contractante.
Articolul 4
Acțiuni împotriva traficului ilicit de mărfuri specifice
Din proprie inițiativă sau la cerere și fără întârziere, administrațiile vamale își vor furniza reciproc toate informațiile relevante despre activitățile, descoperite sau planificate, care constituie sau ar putea constitui o infracțiune la legislația vamală în vigoare pe teritoriul statului uneia dintre părțile contractante privind:
a) traficul de droguri, substanțe psihotrope și precursori;
b) traficul de arme, muniții, materiale explozive și nucleare, precum și alte substanțe periculoase pentru mediu și sănătatea publică;
c) traficul de lucrări de artă cu valoare semnificativă istorică, culturală sau arheologică;
d) traficul de mărfuri supuse unor drepturi vamale sau taxe mari, precum și restricționărilor de natură netarifară.
Articolul 5
Livrări controlate
1. Administrațiile vamale pot aplica, în limitele competențelor lor, de comun acord și prin aranjamente comune, în conformitate cu legislațiile statelor lor, metoda livrărilor controlate pentru mărfuri ilicite, cu scopul de a identifica persoanele implicate în traficul ilicit al mărfurilor respective.
2. Transporturile ilegale care fac obiectul livrărilor controlate, în conformitate cu aranjamentele convenite, pot, cu acordul ambelor administrații vamale, să fie interceptate și lăsate să continue cu mărfurile ilicite intacte, îndepărtate, înlocuite în întregime sau parțial.
3. Deciziile de a aplica procedura livrărilor controlate vor fi luate după caz, și pot, dacă este necesar, să țină cont de aranjamentele și înțelegerile de natură financiară la care au ajuns ambele administrații vamale în legătură cu implementarea lor.
Articolul 6
Schimbul de informații
1. Administrațiile vamale își vor furniza, din proprie inițiativă sau la cerere, orice informație care ar putea sprijini aplicarea unor proceduri mai eficace privind:
a) stabilirea valorii în vamă și certificarea documentației prezentate la importul și exportul mărfurilor, precum și autenticitatea datelor conținute în aceasta;
b) încadrarea tarifară a mărfurilor care fac obiectul activității de comerț exterior conform Tarifului vamal;
c) stabilirea originii mărfurilor și verificarea certificatului de origine prezentat la export și controlul procedurii vamale aplicate mărfurilor în țara exportatoare, precum și scutirile de drepturi vamale, impozite și alte taxe.
2. Administrațiile vamale își vor furniza, la cerere, următoarele informații:
a) dacă mărfurile importate pe teritoriul statului uneia dintre părțile contractante au fost legal exportate de pe teritoriul statului celeilalte părți contractante;
b) dacă mărfurile exportate pe teritoriul statului uneia dintre părțile contractante au fost legal importate pe teritoriul statului celeilalte părți contractante.
3. În cazul în care administrația vamală solicitată nu deține informațiile solicitate, ea va întreprinde măsurile necesare pentru a obține informațiile respective, în limitele competenței și ale resurselor sale disponibile, ca și când ar acționa pe cont propriu, și în conformitate cu legislația în vigoare pe teritoriul statului său.
4. La cerere sau din proprie inițiativă, în limitele competenței sale și în conformitate cu legislația sa națională, administrația vamală a uneia dintre părțile contractante va furniza administrației vamale a celeilalte părți contractante documentele vamale, de transport, procese-verbale și copii certificate ale acestora, precum și informații despre acțiunile efectuate sau planificate care constituie sau ar putea constitui infracțiuni la legislația vamală în vigoare pe teritoriul celuilalt stat.
5. Informațiile furnizate administrației vamale a statului celeilalte părți contractante pot fi transmise prin orice mijloc electronic în locul documentelor specificate în prezentul acord. Acestea vor conține explicațiile necesare pentru interpretarea și folosirea respectivelor informații.
Articolul 7
Forma și conținutul cererilor de asistență
1. Cererile formulate în conformitate cu prezentul acord vor fi redactate în scris. Cererile vor conține anexele necesare pentru soluționarea lor. În cazuri excepționale, cererile pot fi făcute și verbal, dar vor fi confirmate în scris.
2. Cererile formulate în conformitate cu alin. 1 vor conține următoarele informații:
a) numele administrației vamale care formulează cererea;
b) măsurile solicitate;
c) obiectul și motivele cererii;
d) legile și alte reglementări juridice referitoare la obiectul cererii;
e) indicații cât mai exacte și cuprinzătoare despre persoanele fizice sau juridice implicate în investigație;
f) un rezumat al faptelor relevante privind obiectul cererii.
3. Cererile vor fi înaintate în limba oficială a statului părții contractante solicitate sau în limba engleză.
4. Dacă o cerere nu îndeplinește condițiile prevăzute la alin. 2 și 3, va fi cerută completarea ei.
Articolul 8
Investigații vamale
1. La solicitarea administrației vamale a uneia dintre părțile contractante, administrația vamală a celeilalte părți contractante va iniția investigații în legătură cu activitățile care încalcă sau ar putea încălca legislația vamală în vigoare pe teritoriul statului părții contractante solicitante. Rezultatele acestor investigații vor fi aduse la cunoștință administrației vamale solicitante.
2. Aceste investigații vor fi efectuate în conformitate cu legislația în vigoare pe teritoriul statului părții contractante solicitate. Administrația vamală solicitată va proceda ca și când ar acționa în propriul interes.
3. Funcționarii administrației vamale a unei părți contractante pot, în anumite cazuri, cu acordul administrației vamale a celeilalte părți contractante, să fie prezenți pe teritoriul statului acesteia din urmă la investigațiile legate de infracțiunile la legislația vamală a statului în cauză. Aceste persoane trebuie să facă dovada calității lor oficiale.
4. Un funcționar al administrației vamale solicitante, prezent pe teritoriul statului celeilalte părți contractante, conform alin. 3, va acționa numai în calitate de consultant și sub nici o formă nu va participa activ la investigație, nu se va întâlni cu persoane interogate și nu va lua parte la nici o activitate investigativă.
Articolul 9
Folosirea informațiilor și a documentației
1. Informațiile, documentele și datele obținute în conformitate cu prezentul acord nu vor fi folosite decât în sensul acestuia. Ele pot fi folosite în alte scopuri numai cu acordul scris al administrației vamale care le-a furnizat.
2. Informațiile și documentele referitoare la traficul ilicit de droguri, substanțe psihotrope și precursori pot fi transmise și celorlalte autorități guvernamentale ale statelor părților contractante cu atribuțiuni în controlul abuzului de droguri și al traficului ilicit de stupefiante, substanțe psihotrope și precursori.
3. Orice cerere făcută și informații comunicate sub orice formă, în conformitate cu prezentul acord, au caracter confidențial. Ele vor fi păstrate în confidențialitate și vor beneficia de protecția acordată de către administrația vamală care le primește aceluiași tip de informații și documente prin legislația în vigoare pe teritoriul statului părții sale contractante.
4. Administrația vamală care primește informații și documente în conformitate cu prezentul acord poate, în funcție de scopurile și obiectivele sale, să le folosească drept probe, inclusiv în cursul procedurilor administrative și judiciare.
5. Aceste documente și informații pot fi folosite ca probe în instanță, iar statutul lor legal va fi stabilit în conformitate cu legislația națională în vigoare pe teritoriul statului părții contractante primitoare.
Articolul 10
Experți și martori
1. La cerere, administrația vamală solicitată poate autoriza persoane oficiale, cu consimțământul acestora, să aibă calitatea de expert și martor în fața autorităților judiciare sau administrative ale celeilalte părți contractante. Persoanele oficiale respective vor depune mărturii în legătură cu constatările făcute de ele în exercițiul funcțiunii.
2. Administrația vamală solicitantă este obligată în mod oficial să ia toate măsurile necesare pentru asigurarea securității acestor persoane pe parcursul șederii lor pe teritoriul statului acesteia, conform alin. 1. Transportul și cheltuielile zilnice pentru aceste persoane oficiale vor fi suportate de administrația vamală solicitantă.
3. Cererea prin care se solicită prezența acestor persoane trebuie să indice precis cauza și calitatea în care urmează să compară persoanele respective.
4. Cererea prin care se solicită prezența funcționarilor vamali în calitate de expert și martor va fi întocmită în conformitate cu legislația statului părții contractante respective.
Articolul 11
Excepții de la obligația de a acorda asistență
1. În cazul în care administrația vamală solicitată consideră că îndeplinirea unei cereri este susceptibilă de a prejudicia suveranitatea, securitatea sau alte interese esențiale ale statului său, aceasta poate refuza să acorde asistența solicitată conform prezentului acord, în totalitate sau parțial, ori poate condiționa acordarea asistenței solicitate în funcție de anumite circumstanțe.
2. În cazul în care administrația vamală solicitantă cere o asistență pe care ea însăși nu ar putea să o acorde administrației vamale a celeilalte părți contractante, ea va menționa aceasta în cerere. Administrația vamală solicitată va decide în legătură cu modul de soluționare a cererii.
3. Dacă asistența este refuzată, motivele refuzului trebuie notificate în scris imediat părții contractante solicitante.
Articolul 12
Asistența tehnică
Administrațiile vamale își pot acorda asistență tehnică în domeniul vamal, după cum urmează:
a) schimb de funcționari vamali pentru a le fi prezentate mijloacele avansate folosite la controlul vamal;
b) schimb de informații și experiență în folosirea echipamentului tehnic de control;
c) pregătirea și perfecționarea funcționarilor vamali;
d) schimb de experți în domeniul vamal;
e) schimb de informații specifice și tehnice, referitoare la aplicarea prevederilor vamale.
Articolul 13
Cheltuieli
1. Părțile contractante renunță reciproc la orice pretenții de rambursare a cheltuielilor rezultate din aplicarea prezentului acord, cu excepția cheltuielilor pentru experți și martori, precum și pentru interpreți și traducători, care nu aparțin serviciilor publice.
2. În cazul în care soluționarea cererii implică cheltuieli de natură substanțială și extraordinară, administrațiile vamale se vor consulta în vederea stabilirii termenilor și condițiilor pentru soluționarea cererii, precum și a modalității de suportare a cheltuielilor.
Articolul 14
Aplicarea acordului
1. Administrațiile vamale ale părților contractante sunt însărcinate cu îndeplinirea cooperării și acordarea asistenței reciproce prevăzute în prezentul acord. Aceste administrații vor stabili de comun acord acțiunile necesare în acest scop.
2. Administrațiile vamale ale părților contractante vor stabili în comun modalitățile practice de aplicare a prezentului acord.
Articolul 15
Soluționarea diferendelor
1. Orice diferend apărut în cursul aplicării și interpretării prezentului acord va fi soluționat prin consultări între administrațiile vamale ale părților contractante.
2. Diferendele care nu pot fi soluționate prin consultări între administrațiile vamale vor fi rezolvate pe cale diplomatică.
Articolul 16
Aplicabilitatea teritorială
Prezentul acord se va aplica pe teritoriul vamal al României și pe teritoriul vamal al Federației Ruse, așa cum sunt definite de legislațiile lor naționale relevante.
Articolul 17
Intrarea în vigoare
1. Prezentul acord va intra în vigoare la 30 de zile de la data primirii ultimei notificări prin care părțile contractante se informează, pe cale diplomatică, despre îndeplinirea procedurilor legale interne necesare intrării sale în vigoare.
2. Prezentul acord se încheie pentru o perioadă nelimitată.
3. Fiecare parte contractantă poate denunța prezentul acord, printr-o notificare scrisă adresată celeilalte părți contractante, pe căi diplomatice. Acordul își încetează valabilitatea după 3 luni de la data primirii respectivei notificări.
4. La data intrării în vigoare a prezentului acord în relațiile dintre România și Federația Rusă, își încetează valabilitatea Acordul dintre Guvernul Republicii Populare Române și Guvernul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste privind colaborarea în problemele vamale, semnat la 22 decembrie 1960.
Semnat la Moscova la 13 noiembrie 2003, în două exemplare originale, în limbile română, rusă și engleză, toate textele fiind egal autentice. În caz de divergențe de interpretare a prezentului acord, va prevala textul în limba engleză.
Pentru Guvernul României,
Pentru Guvernul Federației Ruse,
Tudor Tănăsescu,
Mihail Valentinovici Vanin,
director general al Autorității
președintele Comitetului de Stat al
Naționale a Vămilor Vămilor
al Federației Ruse
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.