Acordul din 14 octombrie 2003
între Agenția Națională pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație din România și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare
prezumat în vigoare
Agenția Națională pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație din România (Donatorul) și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), denumite în continuare părți,
având în vedere acceptul Donatorului, exprimat prin prezentul acord, de a contribui cu fonduri către PNUD, pe baza unei cofinanțări, pentru implementarea proiectului de înființare și dezvoltare a incubatoarelor tehnologice și de afaceri în cadrul Programului național multianual pe perioada 2002-2005 de înființare și dezvoltare de incubatoare tehnologice și de afaceri, denumit în continuare Program,
având în vedere faptul că PNUD este pregătit să primească și să administreze contribuția primită pentru implementarea proiectului de înființare și dezvoltare a incubatoarelor tehnologice și de afaceri în cadrul Programului,
având în vedere faptul că Guvernul României a primit toate informațiile privind contribuția Donatorului pentru implementarea proiectului de înființare și dezvoltare a incubatoarelor tehnologice și de afaceri în cadrul Programului,
având în vedere faptul că PNUD va desemna ca agenție de execuție Agenția Națională pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație (ANIMMC), pentru implementarea proiectului de înființare și dezvoltare a incubatoarelor tehnologice și de afaceri în cadrul Programului,
au convenit următoarele:
Articolul I
Contribuția
1. În conformitate cu data stabilită pentru efectuarea plății, așa cum se menționează mai jos, Donatorul va contribui cu suma de 10 miliarde lei la fondul PNUD pentru implementarea proiectului de înființare și dezvoltare a incubatoarelor tehnologice și de afaceri în cadrul Programului. Contribuția pentru anul 2003 va fi depusă în contul bancar în lei al PNUD nr. 825007008, deschis la Citibank România, în termen de 5 zile lucrătoare de la data notificării de către ANIMMC a publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a ordinului președintelui Agenției Naționale pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație pentru aprobarea documentului de proiect referitor la procedura de implementare a proiectului.
În cazul alocării suplimentare de fonduri de la bugetul de stat sau din alte surse atrase, destinate implementării Programului, pe perioada derulării proiectului se vor semna amendamente la prezentul acord sau părțile se vor informa reciproc prin scrisori oficiale cu privire la datele și sumele ce vor fi transferate în contul bancar al PNUD nr. 825007008, deschis la Citibank România, scrisori ce urmează a face parte integrantă din acest acord.
Contribuția PNUD pentru implementarea proiectului pe perioada derulării acestuia este de 10% din contribuția ANIMMC alocată de la bugetul de stat. Activitățile proiectului planificate sunt condiționate de primirea contribuției ANIMMC.
2. Valoarea contribuției Donatorului, dacă este făcută în altă valută decât dolari S.U.A., se va stabili prin aplicarea ratei de schimb operaționale în cadrul O.N.U., valabilă la data plății către PNUD. Dacă intervin schimbări ale ratei de schimb operaționale a O.N.U. înainte ca PNUD să folosească toate sumele plătite, valoarea balanței fondurilor care există la data respectivă va fi modificată în conformitate cu acestea. Dacă, într-o astfel de situație, se pierde o parte din valoarea fondurilor, PNUD va informa Donatorul, stabilind de comun acord activitățile pentru care se aplică o diminuare a bugetului echivalentă cu valoarea pierderii sau va suplimenta fondul prin atragerea de finanțări din alte surse.
3. Data plății ia în considerare necesitatea ca plata să fie făcută înainte de implementarea activităților planificate. Data stabilită poate fi modificată printr-un amendament, pentru a fi corelată cu evoluția implementării proiectului.
4. PNUD va primi și va administra plățile în conformitate cu regulamentul și procedurile PNUD.
5. Toate evidențele și rapoartele financiare vor fi elaborate în dolari S.U.A.
Articolul II
Folosirea contribuției
1. Îndeplinirea responsabilităților PNUD și ale agenției de execuție (ANIMMC) în conformitate cu acest acord și cu documentul de proiect va depinde de primirea de către PNUD a contribuției în conformitate cu data plății acesteia, așa cum a fost stabilită în art. I paragraful 1.
2. Dacă se anticipează sau se produc creșteri neplanificate ale cheltuielilor, se fac anumite angajamente ori se anticipează asemenea acțiuni (indiferent dacă este vorba de factori inflaționiști, fluctuații ale ratelor de schimb sau cazuri de forță majoră), PNUD va trimite Donatorului în timp util o estimare a cheltuielilor suplimentare, stabilind de comun acord activitățile pentru care se aplică o diminuare a bugetului echivalentă cu valoarea pierderii, sau va suplimenta fondul prin atragerea de finanțări din alte surse.
3. PNUD poate reduce, suspenda temporar sau încheia asistența acordată proiectului în conformitate cu prevederile acestui acord, dacă plata la care se face referire în art. I paragraful 1 nu este primită în conformitate cu datele stabilite.
4. Orice dobândă a venitului care provine din contribuție va fi creditată în contul PNUD și va fi utilizată conform procedurilor în vigoare în cadrul PNUD.
Articolul III
Administrare și raportare
1. Managementul proiectului și cheltuielile legate de derularea acestuia se vor face în conformitate cu regulamentul și procedurile PNUD și, în cazurile în care acestea se pot aplica, în conformitate cu regulile și procedurile agenției de execuție.
2. Sediul central și biroul de țară ale PNUD vor furniza Donatorului, parțial sau în totalitate, următoarele rapoarte, elaborate în conformitate cu regulile și procedurile contabile și de raportare în vigoare în cadrul PNUD.
2.1. Pentru acordul încheiat pentru un an sau mai puțin de un an:
a) în termen de 6 luni de la încetarea sau rezilierea acordului, biroul de țară va prezenta un raport final care rezumă activitățile proiectului, impactul acestora și datele financiare provizorii;
b) Departamentul de management/control al PNUD va emite un raport financiar certificat, valabil pentru data de 31 decembrie a fiecărui an, dar nu mai târziu de data de 30 iunie a anului următor;
c) la încetarea acordului, Departamentul de management/control al PNUD va emite un raport financiar certificat, care va fi trimis nu mai târziu de data de 30 iunie a anului următor după închiderea financiară a acordului.
2.2. Pentru acordul cu termene de valabilitate care depășesc un an:
a) biroul de țară va transmite în fiecare an un raport privind stadiul de derulare a proiectului, raportat la durata acordului, precum și cel mai recent buget aprobat disponibil;
b) Departamentul de management/control al PNUD va elabora un raport financiar certificat, valabil la data de 31 decembrie a fiecărui an, care va fi transmis nu mai târziu de data de 30 iunie a anului următor;
c) în termen de 6 luni de la încetarea sau rezilierea acordului, biroul de țară va prezenta un raport final care va rezuma activitățile desfășurate în cadrul proiectului, impactul acestora și datele financiare provizorii;
d) la încetarea acordului, Departamentul de management/control al PNUD va emite un raport financiar certificat, care va fi trimis nu mai târziu de data de 30 iunie a anului următor după încetarea financiară a acordului.
3. În cazul în care circumstanțe speciale impun acest lucru, PNUD poate să furnizeze rapoarte la intervale mai scurte, pe cheltuiala Donatorului. Natura specifică și frecvența acestor raportări se vor menționa într-o anexă la prezentul acord.
Articolul IV
Servicii administrative și auxiliare
1. În conformitate cu deciziile și directivele Comitetului executiv PNUD, din contribuție, reprezentând valoarea alocată de la bugetul de stat, se va încasa o cotă de 3% pentru costurile suplimentare pe care le suportă PNUD pentru administrarea contribuției.
2. Suma totală repartizată proiectului prin buget, împreună cu costurile estimate ale rambursării serviciilor auxiliare corelate, nu va depăși suma totală a resurselor disponibile pentru proiect, așa cum au fost ele stabilite în acest acord, și nici totalul fondurilor ce pot fi disponibile pentru proiect, alocate pentru costul proiectului și pentru costuri auxiliare, obținute din alte surse de finanțare.
Articolul V
Echipamente
PNUD va fi proprietarul echipamentelor, materialelor și al altor obiecte finanțate din contribuție. La încheierea proiectului, PNUD va transfera dreptul de proprietate asupra echipamentelor și altor bunuri finanțate din contribuția Donatorului, în conformitate cu regulile și procedurile PNUD.
Articolul VI
Audit
Contribuția va fi supusă exclusiv procedurilor interne și externe de audit, așa cum sunt ele menționate în regulamentele și procedurile financiare în vigoare în cadrul PNUD. Dacă un raport de audit elaborat de Comisia de auditori a PNUD, trimis organului său superior, conține observații relevante privind contribuțiile, aceste informații vor trebui transmise Donatorului.
Articolul VII
Terminarea activităților menționate în acord
1. PNUD va informa Donatorul la terminarea tuturor activităților referitoare la proiect.
2. Chiar dacă proiectul s-a încheiat, PNUD va continua să păstreze sumele nefolosite până când toate obligațiile și angajamentele asumate în decursul derulării proiectului au fost îndeplinite și activitățile legate de proiect au fost încheiate în cel mai potrivit mod.
3. Dacă sumele nefolosite nu sunt suficiente pentru a respecta obligațiile și angajamentele asumate, PNUD va informa Donatorul și se va consulta cu acesta în legătură cu maniera în care vor trebui respectate angajamentele și obligațiile asumate.
4. PNUD va decide în consultare cu Donatorul asupra rambursării oricăror sume ce rămân neutilizate după ce s-au onorat toate angajamentele și obligațiile asumate.
Articolul VIII
Denunțare
1. După consultări între Donator și PNUD, acest acord poate fi denunțat de către Donator sau de către PNUD, cu condiția ca sumele care au fost deja avansate, împreună cu celelalte fonduri de care dispune proiectul, să fie suficiente pentru a onora toate angajamentele făcute și responsabilitățile asumate în cadrul implementării proiectului. Prezentul acord va înceta să mai fie în vigoare la 30 (treizeci) de zile după notificarea în scris a unei părți de către cealaltă parte referitor la decizia acesteia de a-l denunța.
2. Chiar și în cazul denunțării prezentului acord, PNUD va continua să administreze plățile neefectuate și obligațiile asumate în decursul implementării proiectului, existente la data rezilierii prezentului acord, până la finalizarea activităților legate de proiect în cel mai potrivit mod.
3. PNUD va decide în consultare cu Donatorul asupra rambursării oricăror sume ce rămân neutilizate după ce s-au onorat toate angajamentele și obligațiile asumate.
Articolul IX
Modificare
Prezentul acord poate fi modificat printr-un schimb de scrisori între Donator și PNUD. Corespondența purtată în acest scop va deveni parte integrantă a prezentului acord.
Articolul X
Intrarea în vigoare și perioada de valabilitate
1. Prezentul acord va intra în vigoare la data primirii de către PNUD a notificării prin care partea română informează despre îndeplinirea procedurilor legale interne necesare intrării în vigoare a acestuia.
2. Prezentul acord este valabil până la data de 31 decembrie 2004. Durata de valabilitate poate fi prelungită prin acordul părților. După data încetării valabilității prezentului acord, PNUD va continua să administreze plățile neefectuate și obligațiile asumate în decursul implementării proiectului, existente la data încetării valabilității prezentului acord, până la finalizarea activităților legate de proiect.
Subsemnații, conform împuternicirii cu care am fost învestiți, am semnat prezentul acord, redactat în două exemplare originale, în limbile română și engleză, ambele texte fiind egal autentice. În caz de divergențe de interpretare, textul în limba engleză va prevala.
București, 14 octombrie 2003.
Din partea Agenției Naționale pentru Întreprinderi Mici
și Mijlocii și Cooperație din România,
Eugen Ovidiu Chirovici,
președinte
Din partea Programului Națiunilor Unite
pentru Dezvoltare,
Soknan Han Jung,
reprezentant rezident
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.