HG nr. 222/2004
privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Administrației și Internelor în domeniul public al comunei Sânnicolau Român și în administrarea Consiliului Local al Comunei Sânnicolau Român, județul Bihor
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 9 alin. (1) și al.
art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/1998
privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă transmiterea imobilului situat în județul Bihor, comuna Sânnicolau Român, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Administrației și Internelor în domeniul public al comunei Sânnicolau Român și în administrarea Consiliului Local al Comunei Sânnicolau Român, județul Bihor.
Până la constituirea, potrivit legii, a autorităților administrației publice locale în comuna Sânnicolau Român, dreptul de administrare a imobilului se exercită de către persoanele delegate cu atribuții de primar și viceprimar.
Articolul 2
Predarea-preluarea imobilului prevăzut la art. 1 alin. (1) se va face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE Contrasemnează: Ministrul administrației și internelor, Ioan Rus Ministrul delegat pentru administrația publică, Gabriel Oprea Ministrul finanțelor publice, Mihai Nicolae Tănăsescu București, 20 februarie 2004. Nr. 222.
Anexa DATELE DE IDENTIFICARE
a imobilului care se transmite din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului
Administrației și Internelor în domeniul public al comunei Sânnicolau Român și în
administrarea Consiliului Local al Comunei Sânnicolau Român, județul Bihor
Adresa
Persoana juridică de la care se transmite imobilul
Persoana juridică la care se transmite imobilul
Poziția din inventarul bunurilor aparținând domeniului public al statului
Caracteristicile tehnice ale imobilului
Comuna Sânnicolau Român Nr. 2, județul Bihor
Ministerul Administrației și Internelor - U.M. 02928
Comuna Sânnicolau Român
nr. M.F.P. 107.561
Suprafața construită = 411 M2
Suprafața desfășurată = 614 m2
--------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.