Hotărâre · Camera Deputaților

Hotărârea nr. 52/2022

privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor - Garantarea securității alimentare și consolidarea rezilienței sistemelor alimentare - COM(2022) 133

prezumat în vigoare

Data actului
21 iunie 2022
Emitent
Camera Deputaților
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 612 din 22 iunie 2022
Citează
3 acte
Structură
1 articol · 4.184 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În temeiul prevederilor

art. 67

și

148 din Constituția României, republicată , ale

Legii nr. 373/2013

privind cooperarea dintre Parlament și Guvern în domeniul afacerilor europene și ale

art. 163-188 din Regulamentul

Camerei Deputaților, aprobat prin

Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8/1994 , republicat, cu modificările și completările ulterioare,

Camera Deputaților adoptă prezenta hotărâre.

Articol unic

Luând în considerare Opinia nr. 4c-22/330 adoptată de Comisia pentru afaceri europene în ședința din 8 iunie 2022, Camera Deputaților:

1.

susține Comunicarea Comisiei Europene către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor referitoare la garantarea securității alimentare și consolidarea rezilienței sistemelor alimentare;

2.

susține programul de sprijin de urgență al Uniunii Europene în favoarea Ucrainei, pentru a contribui la atenuarea suferințelor populației ucrainene cauzate de invazia rusă, prin asigurarea accesului la bunuri și servicii de bază;

3.

recomandă sprijinirea diversificării culturilor agricole, pentru a se asigura cetățenilor un aport echilibrat de fibre, vitamine și minerale, precum și garantarea pe termen lung a unei alimentații sănătoase, la costuri accesibile;

4.

recomandă sprijinirea mai puternică, la nivelul Uniunii Europene, a lanțurilor scurte de aprovizionare cu alimente, a micilor producători și a piețelor locale, ca parte a politicii agricole, în vederea consolidării securității alimentare în paralel cu urmărirea obiectivelor sociale și de mediu;

5.

consideră utilă o inițiativă la nivel mondial pentru a se condamna și sancționa distrugerea deliberată a resurselor de hrană ale populației în caz de conflict armat;

6.

recomandă încurajarea culturilor agricole locale de specii tradiționale în Africa, ca parte a Agendei de acțiune Uniunea Africană - UE pentru transformarea rurală, cu un impact sporit atât asupra securității alimentare globale, cât și asupra biodiversității;

7.

recomandă promovarea de surse de hrană neconvenționale pentru Europa, cum ar fi algele, prin cooperare cu parteneri internaționali cu experiență, prin intermediul Grupului consultativ pentru cercetarea agricolă internațională;

8.

recomandă deschiderea mai puternică a programului de cercetare științifică Orizont Europa pentru întreprinderile mici și mijlocii, întreprinderile sociale, comunitățile educative preuniversitare și pentru cele aparținând societății civile, pentru a se asigura promovarea cercetărilor incipiente și un impact cât mai larg și mai rapid al rezultatelor cercetării;

9.

recomandă eforturi comerciale, umanitare și științifice pentru combaterea malnutriției în zonele sărace ale lumii, cu participarea resursei umane locale;

10.

consideră învățământul agricol modern și armonizat la nivelul statelor membre ca fiind esențial pentru extinderea agriculturii de precizie și pentru adoptarea pe scară largă în Uniunea Europeană a mijloacelor moderne avansate de management al culturilor agricole, precum și pentru facilitarea comerțului cu produse agricole pe piața unică;

11.

recomandă intensificarea eforturilor pentru accelerarea trecerii pe scară largă la producția ecologică de hrană, care nu utilizează îngrășăminte chimice și contribuie la bunăstarea animalelor.

Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 21 iunie 2022, cu respectarea prevederilor

art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată .

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
ION-MARCEL CIOLACU
București, 21 iunie 2022.
Nr. 52.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.