HG nr. 450/2004
pentru aprobarea finanțării proiectului "Expoziția artistului plastic Ioan Nemțoi în contextul marcării Anului Cultural al României în Marea Britanie" din fondurile pentru promovarea imaginii externe a României
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
Având în vedere prevederile art. III alin. (11) lit. a) și i) din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 163/2001
privind reglementarea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări și completări prin
în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă finanțarea proiectului "Expoziția artistului plastic Ioan Nemțoi în contextul marcării Anului Cultural al României în Marea Britanie".
Articolul 2
Finanțarea proiectului prevăzut la art. 1, aprobat prin Hotărârea Consiliului interministerial pentru imagine externă nr. 14 din 1 aprilie 2004, se asigură prin suplimentarea bugetului Ministerului Culturii și Cultelor cu suma de 1.500 milioane lei și diminuarea corespunzătoare a bugetului Secretariatului General al Guvernului, de la capitolul 72.01 "Alte acțiunii", subcapitolul 13 "Programe de informare și prezentare a imaginii României", titlul "Transferuri".
Articolul 3
Cu sumele rămase neutilizate se diminuează bugetul Ministerului Culturii și Cultelor și se suplimentează bugetul Secretariatului General al Guvernului la capitolul 72.01 "Alte acțiuni", subcapitolul 13 "Programe de informare și prezentare a imaginii României", titlul "Transferuri", până la data de 30 iunie 2004.
Articolul 4
Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să introducă modificările ce rezultă din aplicarea prevederilor prezentei hotărâri în bugetele Secretariatului General al Guvernului și Ministerului Culturii și Cultelor pe anul 2004.
PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE Contrasemnează: ──────────────── Ministrul culturii și cultelor, Răzvan Theodorescu Ministrul pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, Eugen Bejinariu Ministrul finanțelor publice, Mihai Nicolae Tănăsescu București, 1 aprilie 2004. Nr. 450. ____________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.