Hotărâre · Parlamentul

Hotărârea nr. 7/2020

privind aprobarea participării Armatei României la Operația Sentinel începând cu anul 2020

prezumat în vigoare

Data actului
18 iunie 2020
Emitent
Parlamentul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 525 din 18 iunie 2020
Citează
3 acte
Structură
2 articole · 1.988 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Având în vedere solicitarea Președintelui României, adresată celor două Camere ale Parlamentului, de a aproba participarea Armatei României la Operația Sentinel, desfășurată în apele golfurilor Persic, Oman și Aden, începând cu anul 2020, cu un efectiv total de până la 10 militari, personal de stat major,

în temeiul prevederilor

art. 119 din Constituția României, republicată , ale

art. 7 alin. (2) din Legea nr. 121/2011

privind participarea forțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, cu completările ulterioare, și ale

art. 13 pct. 30 din Regulamentul

activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, aprobat prin

Hotărârea Parlamentului României nr. 4/1992 , republicat, cu completările ulterioare,

Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă participarea Armatei României, începând cu anul 2020, la Operația Sentinel, misiune de tip coaliție derulată în apele golfurilor Persic, Oman și Aden, cu un efectiv total de până la 10 militari, personal de stat major.

Articolul 2

Personalul participant la operații în afara teritoriului național în anul 2020 va avea dotarea tehnică și armamentul necesare îndeplinirii misiunilor specifice fiecărui teatru de operații, iar resursele financiare se asigură din bugetul alocat Ministerului Apărării Naționale pe anul 2020.

Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaților și de Senat în ședința comună din 18 iunie 2020, cu respectarea prevederilor

art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată .

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
ION-MARCEL CIOLACU
p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
ROBERT-MARIUS CAZANCIUC
București, 18 iunie 2020.
Nr. 7.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.