Regulamentul din 23 martie 2004
privind ajutorul de stat pentru întreprinderile mici și mijlocii
prezumat în vigoare
În temeiul
art. 28 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996 , cu modificările și completările ulterioare, al art. 14 alin. (1) lit. b) și al
art. 21 din Legea nr. 143/1999
privind ajutorul de stat, cu modificările și completările ulterioare,
Consiliul Concurenței adoptă prezentul regulament.
Introducere
Elaborarea unui cadru juridic care reglementează materia ajutorului de stat reprezintă continuarea armonizării legislației românești cu legislația europeană, parte a procesului de aderare a României la Uniunea Europeană.
Scopul notificării și autorizării ajutoarelor de stat acordate de autoritățile publice sau de organismele care administrează surse ale statului este de a urmări măsura în care un ajutor de stat este compatibil cu un mediu concurential normal într-o economie de piață în care prețurile produselor și tarifele serviciilor sunt reglate de cerere și ofertă.
Orice intenție de a acorda un ajutor de stat nou sau de a modifica un ajutor existent trebuie să fie notificată Consiliului Concurenței. Fără autorizarea Consiliului Concurenței nu poate fi acordat nici un ajutor de stat.
Întreprinderile mici și mijlocii joacă un rol determinant în crearea de locuri de muncă și reprezintă, în sens larg, un factor de stabilitate socială și de creștere economică. Dezvoltarea acestei categorii de întreprinderi poate să fie totuși limitată de imperfecțiunile pieței. Deseori, accesul întreprinderilor mici și mijlocii la capital sau credit este dificil datorită reticențelor înregistrate pe piețele financiare în asumarea riscurilor precum și datorită garanțiilor limitate pe care aceste întreprinderi le pot oferi. Resursele limitate ale acestora pot, de asemenea, reduce accesul la informații, mai ales la cele referitoare la noi tehnologii și potențiale piețe. Ajutoarele de stat ce au ca scop facilitarea dezvoltării activităților economice ale întreprinderilor mici și mijlocii nu trebuie totuși să modifice condițiile comerciale într-o măsură contrară interesului comun.
Capitolul I Dispoziții generale
Domeniu de aplicare
Articolul 1
Prezentul regulament se aplică ajutoarelor de stat acordate întreprinderilor mici și mijlocii din toate sectoarele de activitate.
Prezentul regulament nu se aplică:
a) activităților legate de producție, procesare sau comercializare a produselor prevăzute în anexa nr. 3;
b) ajutorului de stat legat de activitățile de export, mai precis ajutorului legat direct de cantitatea exportată, de înființarea și funcționarea unei rețele de distribuție sau a altor cheltuieli curente legate de activitățile de export;
c) ajutorului de stat care favorizează utilizarea produselor naționale în detrimentul produselor din import.
Definiții
Articolul 2
În sensul prezentului regulament, următorii termeni se definesc, după cum urmează:
1. Întreprinderile mici și mijlocii sunt întreprinderi care:
a) au mai puțin de 250 de angajați;
b) au fie o cifră de afaceri anuală care nu depășește echivalentul în lei a 8 milioane EURO fie un rezultat anual al bilanțului contabil care să nu depășească echivalentul în lei a 5 milioane EURO;
c) îndeplinesc criteriul independenței.
2. Întreprinderile mici sunt întreprinderi care:
a) au mai puțin de 50 de angajați;
b) au o cifră de afaceri anuală care nu depășește echivalentul în lei a 7 milioane EURO sau situația financiară anuală a acestora nu depășește echivalentul în lei a 5 milioane EURO;
c) îndeplinesc criteriul independenței.
3. Criteriul independentei este îndeplinit cu excepția situației în care 25% sau mai mult din capitalul social sau din drepturile de vot sunt deținute de către o singura întreprindere, sau în comun de mai multe întreprinderi, care nu sunt întreprinderi mici și mijlocii, după caz.
Acest prag poate fi depășit în două cazuri:
a) dacă întreprinderea este deținută de instituții publice de investiții, societăți de capital de risc sau investitori instituționali, cu condiția să nu se exercite nici un control individual sau comun;
b) dacă întreprinderea are capitalul repartizat într-o asemenea manieră încât nu este posibil să se determine cine este deținătorul și dacă întreprinderea declară pe propria răspundere că nu este deținută în proporție de 25% sau mai mult de către o singură întreprindere ori, în comun, de către mai multe întreprinderi care nu se încadrează la definiția pentru întreprinderi mici și mijlocii.
4. Investiții în imobilizări corporale reprezintă orice investiție în active fixe corporale ce se referă la crearea unei noi unități, extinderea unei unități existente sau angajarea într-o activitate ce implică o schimbare fundamentală în produsul sau procesul de producție al unei unități existente, mai ales prin raționalizare, diversificare sau modernizare.
O investiție în active fixe, realizată sub forma achiziționării unei unități care s-a închis sau care s-ar fi închis dacă nu ar fi fost cumpărată trebuie să fie de asemenea considerată o investiție în imobilizări corporale.
5. Investiții în imobilizări necorporale reprezintă orice investiție în transfer de tehnologie prin dobândirea drepturilor de brevet, a licențelor, a know-how sau a cunoștințelor tehnice nebrevetate.
6. Intensitatea brută a ajutorului de stat reprezintă cuantumul ajutorului de stat exprimat ca procent din costurile eligibile ale proiectului.
Toate cifrele utilizate reprezintă sume înainte de aplicarea impozitelor directe.
Atunci când se acordă un ajutor de stat sub o altă formă decât subvenție, cuantumul ajutorului de stat reprezintă echivalentul - subvenție al acestuia.
Ajutoarele de stat plătibile în mai multe tranșe sunt actualizate la valoarea lor din momentul în care au fost acordate.
Ratele dobânzilor care trebuie să fie folosite pentru actualizare și pentru calcularea cuantumului ajutorului de stat în cazul unui credit preferențial, reprezintă rata de referință aplicabilă în momentul acordării ajutorului de stat.
7. Intensitatea netă a ajutorului de stat reprezintă cuantumul ajutorului de stat net, după impozitare, exprimat ca procent din costurile eligibile ale proiectului.
8. Numărul de angajați reprezintă numărul de unități de muncă pe an, denumite în continuare UMA, adică numărul de angajați cu normă întreagă într-un an, muncă cu normă parțială și cea sezonieră, reprezentând fracții ale UMA.
Pentru calcularea pragurilor la care se face referire la pct. 1 și 2 va fi cumulat numărul de angajați al întreprinderii beneficiare cu numărul de angajați al întreprinderilor pe care aceasta le controlează, în mod direct sau indirect, prin deținerea a 25% sau mai mult din capitalul social sau din drepturile de vot.
Dacă la data încheierii bilanțului anual, o întreprindere depășește sau îndeplinește pragurile stabilite la pct. 1 și 2, aceasta va conduce la pierderea sau la obținerea statutului de întreprindere mică și mijlocie, după caz, numai în situația în care fenomenul se repetă 2 ani financiari consecutivi.
Pragurile pentru cifra de afaceri și totalul bilanțului sunt cele ale ultimelor 12 luni ale perioadei contabile aprobate, în cazul întreprinderilor nou înființate a căror evidență contabilă nu a fost încă aprobată, pragurile care se vor aplica trebuie să aibă ca origine o estimare efectuată în cursul anului financiar de către întreprinderea beneficiară de ajutor de stat.
Acolo unde este necesar să se distingă microîntreprinderile de alte întreprinderi mici și mijlocii, acestea sunt definite ca acele întreprinderi care au mai puțin de 10 salariați.
Plafonul cifrei de afaceri prevăzut la alin. (1) pct. 1 poate fi modificat, în funcție de evoluția indicatorilor macroeconomici, prin ordin al președintelui Consiliului Concurenței.
Ajutoare de stat considerate a fi autorizate
Articolul 3
Ajutoarele de stat pentru întreprinderi mici și mijlocii sunt considerate a fi autorizate și, în consecință, nu sunt supuse cerințelor de notificare dacă:
a) orice ajutor de stat individual sau alocare specifică care ar putea să fie acordată în cadrul unei scheme de ajutor de stat, îndeplinește toate condițiile prevăzute de prezentul regulament;
b) actele administrative sau normative care instituie scheme de ajutor de stat ori ajutoare de stat individuale și care conțin o referire expresă la prezentul regulament, prin citarea titlului sau/și a referinței publicației în Monitorul Oficial al României.
Capitolul II Ajutor de stat pentru investiții
Investițiile
Articolul 4
Ajutoarele de stat pentru investiții în imobilizări corporale și necorporale sunt compatibile cu un mediu concurențial normal și sunt exceptate de la obligația de notificare dacă îndeplinesc următoarele condiții:
a) intensitatea brută a ajutorului de stat nu depășește 15 % pentru întreprinderile mici;
b) intensitatea brută a ajutorului nu depășește 7,5% pentru întreprinderile mijlocii.
Atunci când investițiile se fac în regiuni eligibile de a primi ajutor de stat regional, intensitatea nu va depăși pragul pentru ajutorul de stat regional, cu mai mult de 15% procentul brut, cu condiția ca intensitatea netă a ajutorului să nu depășească 75%.
Consiliul Concurenței poate aproba majorarea intensităților prevăzute la alin. (1), conform normelor privind ajutorul de stat regional, dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile cu privire la menținerea investiției în regiunea beneficiară o perioadă de cel puțin cinci ani și la contribuția beneficiarului la finanțarea investiției de cel puțin 25%.
Plafoanele stabilite la alin. (1) și (2) se aplică intensității ajutoarelor calculate ca procent din cheltuielile de investiții eligibile sau ca procent din cheltuielile salariale aferente locurilor de muncă create prin realizarea investiției, ori prin combinarea celor două, astfel încât ajutorul să nu depășească cuantumul cel mai favorabil ce rezultă din aplicarea unuia sau altuia dintre aceste moduri de calcul.
În cazul în care ajutorul este calculat pe baza costurilor de investiții, costurile eligibile ale investițiilor în imobilizări corporale vor fi costurile legate de investiția în terenuri, clădiri și echipamente.
În sectorul transporturilor, cu excepția costului materialului feroviar rulant, cheltuielile destinate mijloacelor de transport și a echipamentelor de transport și bunurilor mobile nu sunt incluse în costurile eligibile.
Costurile eligibile ale investițiilor în imobilizări necorporale vor fi costurile de achiziție a tehnologiilor.
În cazul în care ajutorul este calculat pe baza locurilor de muncă create, cuantumul ajutorului este exprimat ca procent din costurile salariale aferente locurilor de muncă create pe o perioadă de doi ani conform următoarelor criterii:
a) crearea de locuri de muncă trebuie să fie legată de executarea unui proiect de investiții în imobilizări corporale sau necorporale; locurile de muncă trebuie să fie create într-o perioadă de trei ani de la finalizarea investiției;
b) proiectul de investiții trebuie să conducă la o creștere netă a numărului de salariați din unitatea respectivă, în raport cu media ultimelor douăsprezece luni;
c) locurile de muncă trebuie să fie menținute pe o perioadă de minim cinci ani.
Capitolul III Ajutor pentru servicii de consultanță, alte servicii și activități
Articolul 5
Ajutoarele de stat acordate întreprinderilor mici și mijlocii pentru servicii de consultanță și alte servicii și activități sunt compatibile cu un mediu concurențial normal, și sunt exceptate de la obligația de notificare dacă îndeplinesc următoarele condiții:
a) pentru serviciile furnizate de către consultanții externi, ajutorul brut nu depășește 50% din costurile aferente serviciilor prestate; serviciile în cauză nu constituie o activitate permanentă sau periodică și nu sunt legate de cheltuielile de funcționare normală a întreprinderii, cum sunt serviciile obișnuite de consultanță fiscala, juridică sau de publicitate;
b) pentru participarea la târguri și expoziții, ajutorul brut nu depășește 50% din costurile suplimentare ce rezultă din închirierea, amenajarea și organizarea standului. În acest caz, exceptarea de la obligația notificării se va aplica numai la prima participare a unei întreprinderi la un târg sau expoziție.
Capitolul IV Ajutoare individuale de valoare mare/ridicată
Articolul 6
Prezentul regulament nu exceptează de la notificare ajutoarele de stat individuale care ating unul din următoarele două praguri:
a) valoarea totală brută a ajutorului de stat să fie de cel puțin echivalentul în lei a 3 milioane Euro;
b) totalul costurilor eligibile pentru întregul proiect este de cel puțin echivalentul în lei a 5 milioane Euro și este îndeplinită una din condițiile de mai jos:
b^1) în regiunile care nu beneficiază de ajutoare de stat regionale, intensitatea brută a ajutorului de stat este de cel puțin 50% din plafonul prevăzut la art 4 alin. (2);
b^2) în regiunile care beneficiază de ajutoare de stat regionale, intensitatea netă a ajutorului este de cel puțin 50% din plafonul prevăzut la art. 4 alin. (2).
Capitolul V Alte condiții de exceptare
Articolul 7
Prezentul regulament exceptează de la notificare ajutoarele de stat menționate la art. 4 și art. 5 dacă este îndeplinită una din următoarele condiții:
a) beneficiarul a transmis furnizorului o solicitare în scopul primirii unui ajutor de stat;
b) există prevederi legale în vigoare ce stabilesc dreptul de a acorda ajutoare de stat cu condiția respectării prevederilor legale din domeniul ajutorului de stat.
Capitolul VI Reguli generale privind cumulul ajutoarelor de stat
Cumulul ajutoarelor
Articolul 8
Plafoanele de intensitate prevăzute la art. 4 - 6 se aplică indiferent dacă proiectul este finanțat integral sau parțial din surse ale statului sau este parțial finanțat de Uniunea Europeană.
Ajutoarele de stat exceptate de la notificare prin prezentul regulament nu pot fi cumulate cu nici un alt ajutor de stat sau cu alte fonduri ale Uniunii Europene raportate la aceleași costuri eligibile, dacă această cumulare ajunge la o intensitate a ajutorului de stat superioară celei prevăzute de prezentul regulament.
Capitolul VII Transparență și monitorizare
Articolul 9
În cazul punerii în aplicare a unor scheme de ajutor sau a acordări unui ajutor de stat individual, exceptate de prezentul regulament, furnizorii de ajutor de stat trebuie să prezinte Consiliului Concurenței, în termen de 20 zile lucrătoare, informații referitoare la aceste ajutoare, conform Formularului pentru schemele de ajutor de stat și ajutoare de stat individuale pentru IMM-uri, exceptate de la notificare în condițiile prezentului regulament, prevăzut în anexa nr. 1, care face parte din prezentul regulament.
Furnizorii de ajutor de stat vor păstra dosare detaliate referitoare la schemele de ajutor de stat, la alocările specifice acordate în cadrul schemelor de ajutoare și la ajutoarele individuale exceptate de prezentul regulament.
Aceste dosare trebuie să fie complete, pentru a putea stabili dacă condițiile de exceptare prevăzute de prezentul regulament sunt îndeplinite, ele incluzând, de asemenea, informații referitoare la statutul agenților economici considerați întreprinderi mici și mijlocii.
Furnizorii de ajutor de stat trebuie să păstreze dosarele referitoare la ajutoarele individuale o perioadă de 10 ani începând de la data la care ajutorul a fost acordat, iar în ceea ce privește schemele de ajutor, o perioadă de 10 ani de la data acordării ultimei alocări specifice în cadrul schemelor de ajutor în cauză.
Furnizorii de ajutor de stat vor transmite Consiliului Concurenței, la solicitarea scrisă a acestuia, în termen de 20 zile lucrătoare sau în alt termen stipulat în solicitare, toate informațiile pe care Consiliul Concurenței le consideră necesare pentru a evalua dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de prezentul regulament pentru exceptarea de la notificare.
Furnizorii de ajutor de stat trebuie să întocmească un raport cuprinzând ajutoarele de stat ce intră sub incidența prezentului regulament pe parcursul unui an calendaristic sau pe o perioadă mai mică conform anexei nr. 2.
Furnizorii de ajutor de stat trebuie să înainteze aceste rapoarte în maxim 3 luni de la data expirării perioadei la care raportul face referire.
Capitolul VIII Dispoziții finale
Articolul 10
Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării acestuia în Monitorul Oficial al României.
Dispozițiile prezentului regulament se aplică în conformitate cu Regulamentul privind forma, conținutul și alte detalii ale notificării unui ajutor de stat și în conformitate cu Regulamentul privind pragul minim al ajutorului de stat care nu cade sub incidența obligației de notificare, puse în aplicare prin ordin al președintelui Consiliului Concurentei.
Prezentul regulament se aplică ajutoarelor de stat notificate după intrarea sa în vigoare, precum și atunci când ajutoarele de stat au fost notificate înainte de intrarea sa în vigoare, dar decizia Consiliului Concurenței este ulterioară acestei date sau Consiliul Concurenței nu a emis încă o decizie.
Anexele nr. 1, 2 și 3 fac parte integrantă din prezentul regulament.
Anexa 1 ────────
la Regulamentul privind ajutorul de stat pentru IMM-uri ──────────────────────────────────────────────────────── Formular pentru schemele de ajutor de stat și ajutoare de stat individuale pentru IMM-uri exceptate de la notificare în condițiile prezentului regulament ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Sinteza informațiilor care vor fi Observații explicative furnizate/comunicate ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Societatea ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Regiunea Indicați numele regiunii dacă ajutorul de stat este acordat de o autoritate subcentrala ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Titlul schemei de ajutor de stat Indicați numele schemei de ajutor de stat sau numele întreprinderii sau în cazul unui ajutor de stat beneficiara a unui ajutor de individual, numele beneficiarului; stat individual În ultimul caz, nu este necesară și înaintarea unui raport anual. ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Baza legala Indicați referința legala naționala precisa pentru schema de ajutor sau pentru ajutorul de stat individual. ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Cheltuielile anuale prevăzute în Sumele vor fi exprimate în EURO sau, dacă cadrul schemei de ajutor sau suma este aplicabil, în moneda naționala, totala a unui ajutor acordat unei În cazul unei scheme de ajutor de stat: întreprinderi beneficiare Indicați suma globală Indicați a alocărilor bugetare sau scutirile de taxe estimate, pe an, pentru toate instrumentele ajuto- rului de stat conținute de schema; În cazul unui ajutor de stat individual: Indicați suma totala a ajutorului/ scutirilor de taxe. Dacă este cazul, indicați de asemenea, dacă ajutorul este acordat în transe. Pentru garanțiile din ambele cazuri, indicați suma (maxima) a împrumuturilor garantate. ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Intensitatea maxima a ajutorului Indicați intensitatea maxima a ajutorului sau suma maxima a ajutorului per bunuri eligibile ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Data punerii în aplicare Indicați data de la care ajutorul poate fi acordat în cadrul schemei sau la care ajutorul de stat individual este acordat ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Durata schemei de ajutor de stat Indicați data (an și luna) până la care sau a ajutorului individual acordat ajutorul poate fi acordat în cadrul schemei sau în cazul unui ajutor de stat individual, și dacă este cazul, data (an, luna) ultimei rate de plată ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Obiectivul ajutorului Se înțelege ca obiectivul primar este ajutorul către IMM-uri,. Acest domeniu permite indicarea obiectivului următor (secundar) care este urmărit (de ex. doar întreprinderile mici sau IMM-urile; ajutor pentru investiții/consultanță) ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Sectoarele economice avute în Alegeți din lista, atunci când este vedere relevant ● Toate sectoarele sau ● Industria carboniera ● Toate ramurile de producție/ sectoarele manufacturiere sau ● Oțel ● Construcție de nave ● Fibre sintetice ● Industria de automobile ● Alte sectoare de producție ● Toate serviciile sau ● Servicii de transport ● Servicii financiare ● Alte servicii observații ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Numele și adresa autorității furnizoare ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Alte informații ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Anexa 2 ────────
la Regulamentul privind ajutorul de stat pentru IMM-uri ──────────────────────────────────────────────────────── Formular de raport anual privind schemele de ajutor de stat care se supun unui grup de reguli de exceptări care trebuie furnizat Consiliului Concurentei Furnizorilor le este cerut sa utilizeze formatul de mai jos, atunci când raportează către Consiliul Concurentei. Raportul va fi furnizat și pe suport magnetic. Informațiile cerute pentru toate schemele de ajutoare de stat exceptate în cadrul unui grup de reguli adoptate în conformitate cu prezentul Regulament: 1. TITLUL SCHEMEI IN CAUZA 2. REGULILE DE EXCEPTARE CARE SE APLICA 3. CHELTUIELI Date separate trebuie furnizate pentu fiecare ajutor de stat din cadrul unei scheme de ajutor de stat sau pentru fiecare ajutor de stat individual (de ex. alocări, împrumuturi preferențiale, garanții, etc.) Datele trebuie să fie exprimate în EURO și în moneda naționala. Scutirile de taxe anuale trebuie raportate. Dacă cifrele exacte nu sunt accesibile, trebuie estimate. Aceste cheltuieli trebuie furnizate după cum urmează: Pentru anul în curs trebuie indicat separat, pentru fiecare ajutor de stat din cadrul schemei (de ex. alocări, împrumuturi preferențiale, garanții): 3.1. sumele implicate, scutirile de taxe (estimative) sau alte venituri scutite, date privind garanțiile, etc. pentru proiectele nou asistate. În cazul schemelor de garanții, suma totala a noilor garanții acordate ar trebui furnizata; 3.2. plățile efective, scutirile de taxe (estimativ) sau alte venituri scutite date privind garanțiile, etc. pentru proiectele nou asistate, cat și pentru cele în curs. În cazul schemelor de ajutor privind garanțiile, trebuie furnizate următoarele date: suma totala a garanțiilor acordate, venituri suplimentare (premii), recuperări, indemnizații plătite, rezultate de operare ale schemei în timpul anului financiar aflat în analiza; 3.3. numărul proiectelor nou asistate; 3.4. numărul global estimat, al locurilor de muncă create sau menținute prin noile proiecte (dacă este cazul); 3.5. suma globală a investițiilor estimate făcute în cadrul noilor proiecte; 3.6. diminuarea sumelor menționate la punctul 3.1. fie pe regiuni, fie pe zone; 3.7. diminuarea sumelor de la punctul 3 pe sectoarele de activitate ale beneficiarilor (dacă sunt implicate mai mult decât un sector, trebuie indicate cotele pentu fiecare în parte); - minerit; - producție, din care: - otel; - construcții de nave; - fibre sintetice; - vehicule motorizate; - alte sectoare de producție (urmează a fi specificate). - servicii, din care: - servicii de transport; - servicii financiare; - alte servicii (urmează a fi specificate) - alte sectoare (urmează a fi specificate). 4. ALTE INFORMAȚII ȘI OBSERVAȚII.
Anexa 3 ────────
la Regulamentul privind ajutorul de stat pentru IMM-uri ──────────────────────────────────────────────────────── Lista produselor agricole cărora nu li se aplică dispozițiile prezentului regulament Codul corespondent din Clasificarea produselor și serviciilor asociate activităților din economia națională (CPSA) Numărul din nomenclator Descrierea produselor nomenclator Clasele 0121.1, 0122.1, 0123, 0124.1, 0125.1, 0126.1, 0127.1, 0128.1 Capitolul 1 Animale vii Clasa 1511 (exclusiv 1511.2, 1511.3, 1511.4) Capitolul 2 Carne și resturi de carne comestibile Clasa 1512 (exclusiv 1512.2) Clasa 0500 Capitolul 3 Pește, crustacee și moluște Clasa 1551, 0125.2, 0126.2 Capitolul 4 Produse lactate, ouă de pasăre, miere naturală Clasele 1511.4, 1511.19, Capitolul 5 Mațe, bășici și stomacuri de animale (altele decât de pește), întregi sau bucăți ale acestora; 1512.14 Produse de origine animală nespecificate sau incluse în altă parte; Animale moarte improprii consumului uman Clasa 0116 Capitolul 6 Arbori și alte plante; bulbi, rădăcini și altele; flori tăiate și ornamente Clasa 0115 Capitolul 7 Legume comestibile și anumite rădăcini și tuberculi Clasa 0117.1 Capitolul 8 Fructe comestibile și nuci, alune, etc.; coji de pepeni sau fructe citrice Clasa 0117.2 Capitolul 9 Cafea, ceai și mirodenii, exclusiv mațe Clasa 0117.3 Clasa 0111 Capitolul 10 Cereale Clasa 1561 (exclusiv 1561.5) Capitolul 11 Produse ale industriei de morărit; malț și amidon, gluten, inulină Clasele 0113.3, 0113.5, 0113.61, 0113.62, 0113.7, 0114 Capitolul 12 Semințe uleioase și fructe oleaginoase; diferite grăunțe, semințe și fructe; plante industriale și medicinale; paie și furaje uscate - Capitolul 13 Pectină Clasele 1511.32 Capitolul 15 Untură (slănină) și alte tipuri de grăsime de porc tranșată; grăsime de pasăre tranșată 1511.31 Grăsimi netranșate de bovine, oaie, capră; seu; produse din aceste grăsimi 1541 (exclusiv 1541.11) 1541.11, Stearină din untură, oleostearină și stearină din seu; ulei din untură, și ulei din seu, neemulsionate amestecate sau preparate în orice mod 1542.11, Grăsimi și ulei de pește și mamifere marine, rafinate sau nu; 1542.12, Uleiuri vegetale, lichide sau solide, nerafinate, rafinate sau purificate; 1542.13, Grăsimi și uleiuri animale și vegetale, hidrogenate, rafinate sau nu, dar neprelucrate în continuare; 1543, Margarină, untură artificială și alte grăsimi comestibile prelucrate; 1542.2, Reziduuri ce rezultă din prelucrarea substanțelor grase, sau ceruri vegetale sau animale Clasele 1513, 1520 (exclusiv 1520.2) Capitolul 16 Prelucrarea cărnii, peștelui, crustaceelor și moluștelor Clasele 1583.1 Capitolul 17 Zahăr solid din sfeclă și zahăr solid din trestie de zahăr. Alte tipuri de zahăr; 1562.21 zahăr sub formă de sirop, miere artificială (amestecată sau nu cu miere naturală) 1583.14 Melasă, decolorată sau nu 1583.13 Zahăr aromatizat sau colorat, siropuri și melasă, fără sucuri de fructe ce conțin zahăr în orice proporție. Clasele 1584.1 Capitolul 18 Cacao boabe, întregi sau sparte, crudă sau prăjită 1584.3 Cacao coji (pleavă), coji și deșeuri Clasa 1533 (exclusiv 1533.3) Capitolul 20 Prelucrarea legumelor, fructelor și a altor părți ale plantelor - Capitolul 22 Must de struguri, în fermentație sau oprit din fermentație altfel decât prin adăugarea de alcool; 1593 Vin din struguri proaspeți; must de struguri oprit din fermentație prin adăugarea de alcool; 1594 Alte băuturi fermentate (de ex. cidru, cidru de pere și mied); 1592 Alcool etilic sau băuturi spirtoase, denaturate sau nu, de orice tărie, obținute din produse agricole, exclusiv lichiorurile și alte băuturi spirtoase și preparate alcoolice compuse (cunoscute ca "extracte concentrate") pentru fabricarea băuturilor; 1587.11 Oțet și înlocuitori de oțet. Clasele 1520.2, 1533.3, 1562.3, 1583.2, 1596.2 Capitolul 23 Reziduuri și deșeuri din industria alimentară; furaje de origine animală; Clasa 0113.4 Capitolul 24 Tutun neprelucrat, deșeuri de tutun; Clasa 0212.2 Capitolul 45 Plută naturală, neprelucrată, zdrobită, granulată sau măcinată; deșeuri de plută; Clasa 0113.63 Capitolul 54 In, crud sau prelucrat dar nefilat; in Indicați și deșeuri; Clasa 0113.63 Capitolul 57 Cânepă, crudă sau prelucrată dar nefilată; câlți și deșeuri de cânepă. ---------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.