Decizia nr. 244/2020

Valer Dorneanu

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Marian Enache

- judecător

Daniel-Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia-Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Oana-Cristina Puică

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Răzvan Horațiu Radu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 338 alin. (1) din Codul penal

raportat la

art. 75 lit. b) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată, din oficiu, de instanța de judecată, precum și de Florica Domnica Șteț în Dosarul nr. 1.927/266/2016 al Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 607D/2017.

2.

La apelul nominal lipsește autoarea excepției, Florica Domnica Șteț, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate. Invocă, în acest sens, deciziile Curții Constituționale

nr. 1.067 din 14 iulie 2009 ,

nr. 154 din 24 martie 2016 ,

nr. 140 din 14 martie 2017

și

nr. 340 din 11 mai 2017 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.

Prin Încheierea din 3 octombrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 1.927/266/2016, Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 338 alin. (1) din Codul penal

raportat la

art. 75 lit. b) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice. Excepția a fost ridicată, din oficiu, de instanța de judecată, precum și de Florica Domnica Șteț cu ocazia soluționării apelurilor formulate într-o cauză penală privind trimiterea în judecată a inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului, infracțiune prevăzută de dispozițiile

art. 338 alin. (1) din Codul penal .

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarele acesteia, susțin, în esență, că dispozițiile

art. 338 alin. (1) din Codul penal

raportat la

art. 75 lit. b) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

încalcă principiul legalității și dreptul la un proces echitabil, întrucât există o necorelare între dispozițiile de lege criticate și prevederile

art. 193 alin. (1)

și (2) și ale

art. 196 din Codul penal

care reglementează infracțiunile de lovire sau alte violențe și, respectiv, vătămare corporală din culpă. În acest sens, arată că „prin incriminarea infracțiunii prevăzute de

art. 338 alin. (1) din Codul penal

se realizează practic sau indirect o transpunere a elementelor constitutive ale infracțiunii de loviri sau alte violențe prevăzută de

art. 193 alin. (1)

și

(2) teza întâi din Codul penal , unde legiuitorul nu mai cere existența de zile de îngrijiri medicale, fiind suficientă doar cauzarea de leziuni fizice sau producerea unei leziuni traumatice victimei. Însă această din urmă infracțiune este una intenționată, spre deosebire de urmările adiacente cauzate de săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 338 alin. (1) din Codul penal

unde se reține culpa șoferului imprudent - în caz contrar am fi în prezența unui concurs între infracțiunile prevăzute de

art. 338 alin. (1)

și

art. 193 alin. (1)

și

(2) din Codul penal “. Raportat la prevederile

art. 196 din Codul penal , consideră că „se realizează o distorsionare a laturii subiective a celor două fapte penale, în sensul că, deși una este comisă cu intenție, iar cealaltă din culpă, legiuitorul asimilează și pune pe picior de egalitate urmările indirecte produse din culpă cu cele cauzate cu intenție, dând o definiție proprie noțiunii de accident de circulație care conține elemente care la un moment dat (ca și în speța de față) ar putea intra în contradicție cu alte noțiuni de drept penal, cum ar fi cea de vătămare corporală din culpă, care presupune prin definiție cauzarea unei leziuni sau vătămări a sănătății ori a integrității corporale de o anumită intensitate, ceea ce în speța de față lipsește. Cu toate acestea, legiuitorul, deși a prevăzut că rănirea sau vătămarea sănătății sau a integrității corporale a unei persoane se datorează conduitei imprudente a șoferului unui vehicul care din culpă a cauzat aceste urmări, totuși a optat să sancționeze penal pe șofer chiar dacă vătămările sunt superficiale și lipsite de importanță sau de o anumită intensitate, făcându-se astfel indirect trimitere la urmările cauzate de săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 193 alin. (1)

și

(2) din Codul penal , fără să existe concurs de infracțiuni“. Totodată, menționează că, prin Decizia

nr. 154 din 24 martie 2016 , Curtea Constituțională nu a analizat aspectele arătate mai sus.

6.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

7.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 338 alin. (1) din Codul penal

este neîntemeiată. Invocă, în acest sens, jurisprudența Curții Constituționale, potrivit căreia orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite cerințe calitative, printre care și previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și de clar pentru a putea fi aplicat. Astfel, formularea cu o suficientă precizie a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate fi dificil să se redacteze legi de o precizie absolută și o anumită suplețe poate să se dovedească de dorit (deciziile Curții Constituționale

nr. 903 din 6 iulie 2010 ,

nr. 743 din 2 iunie 2011 ,

nr. 1 din 11 ianuarie 2012

și

nr. 146 din 12 martie 2015 ). Arată că în același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40,

Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României , paragraful 55, și Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunțată în Cauza Leempoel & S.A. ED. Ciné Revue împotriva Belgiei, paragraful 59). De asemenea, Curtea Constituțională a precizat în jurisprudența sa că dispozițiile de lege criticate trebuie analizate în ansamblul normativ din care fac parte, pentru a decide asupra predictibilității acestora ( Decizia nr. 92 din 3 martie 2015 , paragraful 14). Așadar, previzibilitatea unei norme presupune ca destinatarul acesteia să aibă posibilitatea de a-și reprezenta aspectele în funcție de care este obligat să își modeleze conduita. Consideră că dispozițiile

art. 338 alin. (1) din Codul penal

raportat la

art. 75 lit. b) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

sunt formulate în mod clar, fluent și inteligibil, fără dificultăți sintactice sau pasaje obscure ori echivoce, reglementând cu claritate conduita de urmat de către destinatarul normei penale.

8.

Avocatul Poporului menționează că își menține punctul de vedere reținut în deciziile Curții Constituționale

nr. 1.067 din 14 iulie 2009 ,

nr. 140 din 14 martie 2017

și

nr. 340 din 11 mai 2017 , în sensul că dispozițiile

art. 338 alin. (1) din Codul penal

și ale

art. 75 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

sunt constituționale. Astfel, arată că textele de lege criticate îndeplinesc cerința de previzibilitate, întrucât oferă suficiente elemente pentru ca persoana căreia i se adresează să înțeleagă care sunt acțiunile incriminate de legiuitor. În acest sens, invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia principiul legalității presupune existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor, așa cum reiese și din

Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României , paragraful 36. Menționează, totodată, că, potrivit

art. 75 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , „accidentul de circulație“ este definit ca acel eveniment care întrunește mai multe condiții, și anume: s-a produs pe un drum deschis circulației publice ori și-a avut originea într-un asemenea loc; a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puțin unui vehicul sau alte pagube materiale; în eveniment a fost implicat cel puțin un vehicul în mișcare. Referitor la prevederile

art. 21 alin. (3) din Constituție , arată că acestea nu au incidență în cauză, textul de lege criticat fiind o normă de drept penal substanțial, iar nu de drept penal procesual.

9.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

10.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2),

ale

art. 2,

3,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 338 alin. (1) din Codul penal

raportat la

art. 75 lit. b) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare. Textele de lege criticate au următorul cuprins:

–