Decizia nr. 515/2020
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Modifică 1
- Decizia nr. 188/2015 31 martie 2015 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (1) și ale…
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 135/2010 1 iulie 2010 (prevederi anume) privind Codul de procedură penală
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Valer Dorneanu
- președinte
Cristian Deliorga
- judecător
Marian Enache
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Oana-Cristina Puică
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Romică Bejenaru în Dosarul nr. 274/119/2017 al Curții de Apel Brașov - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 132D/2018.
2.
La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, întrucât autorul excepției nu invocă veritabile critici de neconstituționalitate, ci este nemulțumit de modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor
art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală
de către instanța de judecată. În subsidiar, apreciază că excepția este neîntemeiată, având în vedere principiul securității raporturilor juridice, potrivit căruia soluția dată în mod definitiv într-un litigiu nu mai poate fi supusă rejudecării decât în anumite condiții strict prevăzute de lege.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
4.
Prin Încheierea din 23 ianuarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 274/119/2017, Curtea de Apel Brașov - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală . Excepția a fost ridicată de Romică Bejenaru cu ocazia soluționării apelului formulat în procedura verificării admisibilității în principiu a unei cereri de revizuire.
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile
art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală
încalcă principiul legalității și dreptul la un proces echitabil, întrucât nu respectă exigențele de
claritate și previzibilitate ale legii și nu asigură garanțiile unui proces echitabil și imparțial. Consideră astfel că textul de lege criticat „are un caracter limitativ în soluționarea cazului de revizuire“, deoarece „nu face referire la faptele sau împrejurările aduse la cunoștința instanțelor de judecată în timpul desfășurării procesului penal, înainte de soluționarea definitivă a cauzei, fapte și împrejurări pe care instanțele de judecată în mod neobiectiv au refuzat să le administreze în prezența inculpatului în ședințele publice“. De asemenea arată că „legiuitorul nu a prevăzut ca o echitate a procedurii în acest caz de revizuire examinarea ilegalității probei administrate, folosită la condamnare, în situația când instanțele de judecată în timpul desfășurării procesului penal au refuzat examinarea ilegalității probei administrate“. Invocă în acest sens jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia prevederilor
art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , și anume Hotărârea din 20 noiembrie 1989, pronunțată în Cauza Kostovski împotriva Olandei, Hotărârea din 27 februarie 2001, pronunțată în Cauza Luca împotriva Italiei, Hotărârea din 12 mai 2000, pronunțată în Cauza Khan împotriva Marii Britanii, și Hotărârea din 18 martie 1997, pronunțată în Cauza Mantovanelli împotriva Franței. În continuare, autorul excepției face referire la o serie de aspecte privind fondul cauzei penale care a fost soluționată prin hotărârea definitivă a cărei revizuire a solicitato.
6.
Curtea de Apel Brașov - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens invocă
Decizia Curții Constituționale nr. 250 din 15 iunie 2004
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 394 din Codul de procedură penală din 1968 cu privire la cazurile de revizuire.
7.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
8.
Avocatul Poporului precizează că își menține punctul de vedere transmis Curții Constituționale și reținut în
Decizia nr. 181 din 29 martie 2016 , în sensul că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale.
9.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
10.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2),
ale
art. 2,
3,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
11.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală , care au următorul cuprins: „(1) Revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză;“.
12.
În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale
art. 1 alin. (5)
referitor la principiul legalității și ale
art. 21 alin. (3)
privind dreptul la un proces echitabil.
13.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorul excepției nu formulează o veritabilă critică de neconstituționalitate, ci solicită completarea dispozițiilor
art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală
în sensul ca acestea să facă referire și la „faptele sau împrejurările aduse la cunoștința instanțelor de judecată în timpul desfășurării procesului penal, înainte de soluționarea definitivă a cauzei, fapte și împrejurări pe care instanțele de judecată în mod neobiectiv au refuzat să le administreze în prezența inculpatului în ședințele publice“, precum și la „examinarea ilegalității probei administrate, folosită la condamnare, în situația când instanțele de judecată în timpul desfășurării procesului penal au refuzat examinarea ilegalității probei administrate“. O asemenea solicitare nu intră însă în competența de soluționare a Curții Constituționale, care, potrivit prevederilor
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului ( Decizia nr. 188 din 31 martie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 12 iunie 2015, paragraful 14,
Decizia nr. 609 din 28 septembrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 881 din 9 noiembrie 2017, paragraful 15, și
Decizia nr. 824 din 12 decembrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 10 martie 2020, paragraful 13).
14.
Pentru considerentele expuse, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție,
precum și al
art. 1-3,
al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Romică Bejenaru în Dosarul nr. 274/119/2017 al Curții de Apel Brașov - Secția penală.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel Brașov - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 30 iunie 2020.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Oana-Cristina Puică
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.