Norme · Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale

Normele din 28 aprilie 2004

privind protecția denumirilor de origine și indicațiilor geografice ale produselor agricole și produselor alimentare

prezumat în vigoare

Data actului
28 aprilie 2004
Emitent
Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 414 din 10 mai 2004
Structură
11 articole, 3 anexe · 19.960 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Articolul 1

(1)

Prezentele norme stabilesc reguli cu privire la protecția denumirilor de origine și indicațiilor geografice ale produselor agricole și produselor alimentare destinate consumului uman, menționate în anexa nr. I, ale produselor alimentare menționate în anexa nr. II, precum și ale produselor agricole menționate în anexa nr. III.

(2)

Prezentele norme nu se aplică produselor vitivinicole, cu excepția oțetului din vin, și nici băuturilor spirtoase.

(3)

Prezentele norme se aplică fără a aduce atingere altor prevederi specifice.

Articolul 2

(1)

Protecția denumirilor de origine și a indicațiilor geografice ale produselor agricole și produselor alimentare se obține în conformitate cu prevederile prezentelor norme.

(2)

În sensul prezentelor norme, următorii termeni se definesc astfel:

a) denumire de origine - numele unei regiuni, unui loc specific sau, în cazuri excepționale, al unei țări, utilizat pentru a descrie un produs agricol sau un produs alimentar:

- originar din această regiune, din acest loc specific sau această țară; și

- a cărui calitate sau ale cărui caracteristici sunt datorate în principal ori exclusiv unui anumit mediu geografic cu factorii săi naturali și umani inerenți și ale cărui producție, procesare și preparare au loc în aria geografică precizată;

b) indicație geografică - numele unei regiuni, unui loc specific sau, în cazuri excepționale, al unei țări, utilizat pentru a descrie un produs agricol sau un produs alimentar:

- originar din această regiune, din acest loc specific sau această țară; și

- care are o calitate specifică, reputație sau alte caracteristici ce pot fi atribuite acestei origini geografice și ale cărui producție și/sau procesare și/sau preparare au loc în aria geografică precizată.

(3)

Sunt, de asemenea, considerate denumiri de origine anumite denumiri tradiționale, geografice sau nu, care desemnează un produs agricol sau un produs alimentar originar dintr-o regiune sau dintr-un loc specific și care îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (2) lit. a) a doua liniuță.

(4)

Prin derogare de la prevederile alin. (2) lit. a), sunt asimilate denumirilor de origine anumite denumiri geografice atunci când materiile prime ale produselor în cauză provin dintr-o arie geografică mai vastă sau diferită de aria de procesare, cu condiția ca:

- aria de producție a materiilor prime să fie limitată;

- să existe condiții speciale pentru producția materiilor prime; și

- să existe un regim de inspecție care să asigure îndeplinirea acestor condiții.

(5)

În sensul alin. (4) sunt considerate materii prime doar animalele vii, carnea și laptele.

(6)

Pentru a putea beneficia de derogarea prevăzută la alin. (4) denumirile în cauză pot să fie sau au fost deja recunoscute ca denumiri de origine care se bucură de protecția națională a statului membru al Uniunii Europene interesat sau, dacă un astfel de regim nu există, să aibă justificarea unui caracter tradițional, precum și a unei reputații și a unui renume de excepție.

(7)

Pentru a putea beneficia de derogarea prevăzută la alin. (4) cererile de înregistrare trebuie să fie depuse în termen de 2 ani după intrarea în vigoare a prezentelor norme.

Articolul 3

(1)

Numele devenit generic nu poate fi înregistrat.

a) În sensul prezentelor norme, prin nume devenit generic se înțelege numele unui produs agricol sau produs alimentar care, chiar dacă se raportează la locul sau regiunea unde acest produs agricol sau produs alimentar a fost inițial produs ori comercializat, a devenit numele comun al unui produs agricol sau al unui produs alimentar.

b) Pentru a se stabili dacă un nume a devenit generic se ține cont de toți factorii și în special de:

- situația existentă pe teritoriul statului membru al Uniunii Europene de unde provine numele și cea existentă în zonele de consum;

- situația existentă în alte state membre ale Uniunii Europene;

- legislațiile naționale sau comunitare relevante.

(2)

Un nume nu poate fi înregistrat ca denumire de origine sau ca indicație geografică atunci când acesta este în conflict cu numele unui soi de plante sau al unei rase de animale și, în consecință, acesta este susceptibil să inducă publicul în eroare cu privire la originea reală a produsului.

Articolul 4

(1)

Pentru a putea beneficia de o denumire de origine protejată (DOP) sau de o indicație geografică protejată (IGP), un produs agricol sau un produs alimentar trebuie să fie conform unui caiet de sarcini.

(2)

Caietul de sarcini conține cel puțin elementele următoare:

a) numele produsului agricol sau al produsului alimentar, inclusiv denumirea de origine sau indicația geografică;

b) descrierea produsului agricol sau a produsului alimentar, inclusiv a materiilor prime, dacă este cazul, și principalelor caracteristici fizice, chimice, microbiologice și/sau organoleptice ale produsului sau alimentului;

c) precizarea ariei geografice și, dacă este cazul, detalii care să indice respectarea condițiilor prevăzute la art. 2 alin. (4);

d) elementele care să dovedească faptul că produsul agricol sau produsul alimentar este originar din aria geografică în sensul art. 2 alin. (2) lit. a) sau b), după caz;

e) descrierea metodei de obținere a produsului agricol sau a produsului alimentar și, dacă este cazul, a metodelor locale, autentice și constante, precum și informații privind ambalarea, dacă grupul solicitant determină și justifică faptul că ambalarea trebuie făcută în aria geografică precizată, în scopul păstrării calității, asigurării trasabilității sau al inspecției;

f) detalii care să justifice legătura cu mediul geografic sau cu originea geografică în sensul art. 2 alin. (2) lit. a) sau b), după caz;

g) detalii privind structurile de inspecție;

h) elementele specifice ale etichetării legate de mențiunea DOP sau IGP, după caz, sau mențiunile tradiționale naționale echivalente;

i) orice cerințe eventuale ce trebuie respectate, prevăzute de dispozițiile comunitare și/sau naționale.

Articolul 5

(1)

Numai un grup este abilitat să depună o cerere de înregistrare; în sensul prezentului articol, prin grup se înțelege orice asociere, indiferent de forma sa juridică sau de componența sa, de producători și/sau de procesatori care realizează același produs agricol sau produs alimentar; la acest grup pot participa și alte părți interesate.

(2)

Un grup poate depune cerere de înregistrare numai pentru produsele agricole sau produsele alimentare pe care le produce sau le obține, în sensul art. 2 alin. (2) lit. a) sau b).

(3)

Cererea de înregistrare include caietul de sarcini prevăzut la art. 4.

(4)

Cererea este trimisă Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

(5)

Verificarea cererii și a caietului de sarcini se face de către organisme private de certificare a conformității și de inspecție, aprobate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, care este instituția publică centrală cu atribuții, competențe și responsabilități în verificarea și inspecția modului în care sunt aplicate și respectate prevederile prezentelor norme; după verificare, cererea împreună cu caietul de sarcini și alte documente pe baza cărora s-a fundamentat decizia se transmit Comisiei Uniunii Europene de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

(6)

O protecție, în sensul prezentelor norme, a denumirii solicitate, la nivel național, precum și, dacă este cazul, o perioadă de adaptare pot fi acordate numai tranzitoriu de la data transmiterii cererii către Comisia Europeană; acestea pot fi acordate în egală măsură tranzitoriu, în aceleași condiții, în cadrul unei cereri de modificare a caietului de sarcini.

(7)

Protecția națională tranzitorie încetează începând cu data la care este luată decizia înregistrării în conformitate cu prevederile prezentelor norme; de la data încetării protecției naționale tranzitorii, poate fi fixată o perioadă de adaptare, limitată la maximum 5 ani, cu condiția ca întreprinderile interesate să fi comercializat legal produsele în cauză, utilizând în mod continuu denumirile solicitate cu cel puțin 5 ani înaintea datei publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

(8)

Consecințele unei protecții naționale tranzitorii nu afectează schimburile comerciale cu Comunitatea Europeană.

(9)

Dacă cererea privește o denumire precizată în aria geografică frontalieră sau o denumire tradițională legată de această arie geografică situată într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-un alt stat recunoscut de către Comisia Europeană ca îndeplinind condițiile specifice în acest domeniu, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale va consulta acel stat înainte de transmiterea cererii către Comisia Europeană.

(10)

Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale va adopta Regulamentul privind condițiile de aprobare a organismelor de inspecție și certificare, în termen de 6 luni de la publicarea prezentelor norme în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul 6

(1)

Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale garantează că toate persoanele care demonstrează un interes economic legitim sunt autorizate să consulte cererea.

(2)

Orice persoană fizică sau juridică legitim interesată poate să se opună înregistrării propuse, prin expedierea unei declarații fundamentate în mod corespunzător Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale; ministerul adoptă măsurile necesare pentru a lua în considerare aceste comentarii sau obiecții în cadrul termenelor prevăzute.

(3)

Orice declarație de obiecție poate fi admisă numai dacă:

- fie demonstrează nerespectarea condițiilor prevăzute la art. 2;

- fie demonstrează că înregistrarea unui nume propus ar putea prejudicia existența unei mărci sau existența unor produse care se află legal pe piață cu cel puțin 5 ani înainte de data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene;

- fie precizează elementele care demonstrează caracterul generic al numelui a cărui înregistrare se solicită.

Articolul 7

Mențiunile DOP, IGP sau mențiunile tradiționale naționale echivalente nu pot figura decât pe produsele agricole și pe produsele alimentare care se conformează prezentelor norme.

Articolul 8

Grupul prevăzut la art. 5 alin. (1) și (2), interesat, poate să ceară modificarea unui caiet de sarcini al unei denumiri înregistrate, îndeosebi pentru a ține cont de evoluția cunoștințelor științifice și tehnice sau pentru a reexamina precizarea ariei geografice.

Articolul 9

(1)

Denumirile înregistrate sunt protejate împotriva:

a) oricărei utilizări comerciale directe sau indirecte a unei denumiri înregistrate pentru produse care nu sunt acoperite de înregistrare, în măsura în care aceste produse sunt comparabile cu cele înregistrate sub această denumire ori în măsura în care această utilizare permite să se profite de reputația denumirii protejate;

b) oricărei utilizări abuzive, imitări ori evocări, chiar dacă este indicată originea reală a produsului sau dacă denumirea protejată este tradusă ori însoțită de o expresie precum "gen", "tip", "metoda", "stil", "imitație" sau altă expresie similară;

c) oricărei indicații false sau înșelătoare privind proveniența, originea, natura ori calitățile esențiale ale produsului, care figurează pe partea interioară sau exterioară a ambalajului, în materialul publicitar ori în documentele aferente produsului în cauză, precum și împotriva ambalării produsului într-un ambalaj de natură să creeze o impresie eronată cu privire la originea acestuia;

d) oricărei alte practici susceptibile să inducă publicul în eroare cu privire la originea reală a produsului.

(2)

În cazul în care o denumire înregistrată cuprinde numele considerat generic al unui produs agricol sau produs alimentar, utilizarea acestui nume generic nu este considerată contrară prevederilor alin. (1) lit. a) sau b).

(3)

Denumirile protejate nu pot deveni generice.

(4)

Pentru denumirile pentru care înregistrarea este cerută conform art. 5 poate fi prevăzută o perioadă de tranziție de maximum 5 ani numai în cazul în care o contestație a fost admisă pe motiv că înregistrarea denumirii propuse poate prejudicia existența unei denumiri total sau parțial omonimă sau existența produsului care se află legal pe piață cu cel puțin 5 ani înaintea datei publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene; această perioadă de tranziție poate fi prevăzută cu condiția ca întreprinderile să fi comercializat legal produsele în cauză, folosind continuu denumirile respective cu cel puțin 5 ani înaintea datei publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Articolul 10

(1)

Dacă o denumire de origine sau o indicație geografică este înregistrată în conformitate cu prezentele norme, cererea de înregistrare a unei mărci care corespunde uneia dintre situațiile prevăzute la art. 9 și privind același tip de produs este refuzată dacă a fost depusă după data de depunere a cererii de înregistrare a denumirii de origine sau a indicației geografice; mărcile înregistrate contrar cerințelor de mai sus sunt anulate.

(2)

Utilizarea unei mărci care corespunde cu una dintre situațiile menționate la art. 9, înregistrată cu bună-credință înainte de data depunerii cererii de înregistrare a denumirii de origine sau a indicației geografice, poate continua în pofida înregistrării unei denumiri de origine sau a unei indicații geografice, dacă nu există motive temeinice de anulare sau de revocare a mărcii.

(3)

O denumire de origine sau o indicație geografică nu se înregistrează dacă, ținând cont de renumele unei mărci, de reputația sa și de durata utilizării sale, înregistrarea este de natură să inducă în eroare consumatorul cu privire la identitatea adevărată a produsului.

Articolul 11

Anexele nr. I-III fac parte integrantă din prezentele norme.

Anexa I ────────

la norme
────────
Produsele agricole și produsele alimentare
la care se referă art. 1 alin. (1) din norme
Nr. în nomenclatura Bruxelles
Descrierea produselor
(1)
(2)
Capitolul 1
Animale vii
Capitolul 2
Carne și măruntaie comestibile
Capitolul 3
Pește, crustacee și moluște
Capitolul 4
Produse din lapte; ouă de pasăre; miere naturală
Capitolul 5 05.04
Intestine, vezică și stomac de animale (altele decât peștele), întregi sau bucăți
05.15
Produse animale nespecificate sau neincluse în altă parte; animale moarte din cele menționate la capitolul 1 sau 3, necorespunzătoare consumului uman
Capitolul 6
Arbori vii și alte plante; bulbi, rădăcini și altele la fel; flori tăiate și frunziș ornamental
Capitolul 7
Vegetale și câteva rădăcini și tuberculi comestibili
Capitolul 8
Fructe și nuci comestibile; coajă de pepeni sau citrice
Capitolul 9
Cafea, ceai și condimente, excluzând mate
Capitolul 10
Cereale
Capitolul 11
Produse din industria morăritului, malț și amidonuri; gluten; inulin
Capitolul 12
Semințe și fructe oleaginoase; diverse grâne
Semințe și fructe; plante medicinale și industriale; paie și furaje
Capitolul 13 ex 13.03
Pectine
Capitolul 15 15.01
Untură și alte grăsimi de porc topite; grăsimi de pasăre topite
15.02
Grăsimi netopite de bovine, ovine și caprine; seu (inclusiv "premier jus") produs din aceste grăsimi
15.03
Stearina din untură de porc, oleostearina și stearina din seu de vacă; untură de porc lichidă; oleo-margarină; seu de vacă lichid, neemulsionat sau neamestecat ori nepreparat în nici un fel
15.04
Grăsimi și uleiuri din pește și mamifere marine, rafinate sau nerafinate
15.07
Ulei vegetal, fluid sau solid, brut, rafinat sau purificat
15.12
Grăsimi și uleiuri vegetale sau animale, hidrogenate, rafinate sau nerafinate, dar nu preparate
15.13
Margarine, înlocuitor de untură și alte grăsimi preparate, comestibile
15.17
Reziduuri rezultate de la tratarea grăsimilor vegetale sau animale
Capitolul 16
Preparate din carne, pește, crustacee sau moluște
Capitolul 17 17.01
Zaharuri din sfeclă și trestie de zahăr, solide
17.02
Alte zaharuri, sirop de zahăr; miere artificială (mixată sau nu cu miere naturală); caramel
17.03
Melasă, decolorată sau nedecolorată
17.05
Zaharuri, siropuri și melase aromate sau colorate, cu excepția sucurilor de fructe care conțin zahăr în orice proporție
Capitolul 18 18.01
Boabe de cacao, întregi sau strivite, materie primă sau prăjită
18.02
Coajă de cacao, tărâțe, pielițe și resturi de cacao
Capitolul 20
Preparate din legume, fructe și alte părți de plante
Capitolul 22 22.04
Must de struguri în fermentare sau cu fermentarea altfel decât fixată de o adăugare de alcool
22.05
Vin din struguri proaspeți, must de struguri cu fermentare fixată cu adăugare de alcool
22.07
Alte băuturi fermentate (de exemplu: cidru, perry și mead)
ex 22.08
Alcool etilic sau băuturi spirtoase, denaturate sau nu, obținute din produsele agricole prevăzute în prezenta anexă, excluzând lichiorul și alte băuturi spirtoase și preparate alcoolice, cunoscute ca extracte concentrate pentru fabricarea băuturilor
ex 22.10
Oțetul și înlocuitori de oțet
Capitolul 23
Reziduuri și resturi din industria alimentară; furaje animaliere
Capitolul 24 24.01
Tutun
Capitolul 45 45.01
Plută neprelucrată, zdrobită, granulată sau măcinată, resturi de plută
Capitolul 54 54.01
In materie primă sau procesat, dar nu tors, câlț și resturi (incluzând fire trase)
Capitolul 57
Cânepă (Cannabis sativa) materie primă sau procesată, dar nu toarsă, câlț sau resturi de cânepă (incluzând fire trase)

Anexa II ─────────

la norme
────────
Produsele alimentare la care se referă
art. 1 alin. (1) din norme
- Bere
- Băuturi produse din extracte de plante
- Pâine, produse de patiserie, prăjituri, produse de cofetărie, biscuiți și alte produse de panificație
- Gume și rășini naturale
- Pastă de muștar
- Paste făinoase

Anexa III ──────────

la norme
────────
Produsele agricole la care se referă
art. 1 alin. (1) din norme
- Fân
- Uleiuri esențiale
- Plută
- Cochineal (Cârmâz) (materie primă de origine animală)
- Flori și plante de ornament
- Lână
- Răchită
--------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.