Procedură · Ministerul Finanțelor Publice

Procedura din 6 mai 2004

de acordare a reducerii impozitului pe venit pentru construcția de locuințe

prezumat în vigoare

Data actului
6 mai 2004
Emitent
Ministerul Finanțelor Publice
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 431 din 13 mai 2004
Citează
4 acte
Structură
0 articole · 10.902 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

1. Impozitul anual pe venit datorat în anul 2003 de persoanele fizice cu domiciliul în România poate fi redus în cuantum de 20% din valoarea materialelor folosite în anul 2003, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, pentru construcția unei singure locuințe proprietate personală.

Facilitatea fiscală se acordă de către organul fiscal în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal contribuabilul solicitant, pe durata construirii locuinței, pe perioada valabilității autorizației de construire.

Reducerea de impozit se acordă pentru construcția unei singure locuințe proprietate personală, care poate fi realizată în antrepriză și/sau regie proprie ori cumpărată direct de la constructor, după caz.

Beneficiarii reducerii de impozit sunt persoanele fizice române cu domiciliul în România, care au calitatea de proprietari legali și care în anul 2003 au realizat, potrivit

Ordonanței Guvernului nr. 7/2001

privind impozitul pe venit, cu modificările și completările ulterioare, următoarele venituri din România sau din străinătate:

- venituri supuse procedurii de globalizare: venituri din activități independente, din salarii și/sau din cedarea folosinței bunurilor;

- venituri cu impunere finală.

2. Documentele prevăzute în

Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.090/2003

privind aprobarea Normelor metodologice date în aplicarea prevederilor

art. 65 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 7/2001

privind impozitul pe venit, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 493/2002 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 14 august 2003, se prezintă organului fiscal competent, astfel:

2.1. Cerere: se depune de contribuabil până la data de 30 iunie 2004 inclusiv, pentru anul precedent.

Depășirea termenului de depunere a cererii atrage pierderea dreptului de acordare a facilității.

2.2. Documente justificative privind materialele folosite pentru construcția locuinței: se prezintă de către contribuabil, o dată cu cererea de reducere a impozitului, cu respectarea prevederilor pct. 4 din anexa la

Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.090/2003 . Pentru a dobândi calitatea de document justificativ, conform legii, pe acestea trebuie să fie înscriși, în clar, cumpărătorul și furnizorul materialelor, precum și datele de identificare a acestora.

În funcție de modalitatea de construire a locuinței, se vor prezenta următoarele documente:

2.2.1. Construcția locuinței este executată în antrepriză:

- autorizația de construire;

- contractul de construire;

- situații de lucrări anuale în care să fie evidențiate cheltuielile materiale efectuate în anul de referință;

- proces-verbal de recepție a lucrării.

2.2.2. Construcția locuinței este executată în regie proprie:

- autorizația de construire;

- situații de lucrări anuale în care sunt înscrise cheltuielile materiale efectuate în anul de referință, certificate de contribuabili;

- documente justificative pentru materialele cumpărate în anul 2003: facturi fiscale, chitanțe fiscale, bonuri fiscale emise de aparatele de marcat electronice fiscale.

2.2.3. Locuința cumpărată direct de la constructor:

- autorizația de construire;

- contractul de vânzare-cumpărare a locuinței;

- situația definitivă de lucrări, corespunzător locuinței recepționate;

- proces-verbal de recepție a lucrării.

2.3. Dosarul construcției privind materialele de construcții

Acest dosar va cuprinde un borderou centralizator cuprinzând materialele folosite pentru construcție, furnizorul, cantitatea, valoarea, precum și celelalte documente justificative prevăzute la pct. 2.2.

3. Organul fiscal competent în acordarea reducerii

Administrația finanțelor publice în a cărei rază teritorială contribuabilul își are domiciliul fiscal; compartimentul cu atribuții în administrarea impozitului pe venit efectuează următoarele operațiuni:

- analizează cererea de reducere a impozitului pe venit și documentele justificative prezentate de contribuabil;

- notifică contribuabilului, în situația în care documentele prezentate sunt incomplete sau nu întrunesc condițiile prevăzute de lege pentru documentele justificative;

- stabilește cuantumul reducerii de impozit posibile și întocmește o notă de constatare;

- stabilește impozitul total anual;

- acordă reducerea de impozit și emite decizia de impunere anuală;

- comunică contribuabilului decizia de impunere anuală.

3.1. Stabilirea reducerii de impozit

Reducerea de impozit care poate fi acordată contribuabilului se calculează de organul fiscal prin aplicarea cotei de 20% la valoarea materialelor folosite pentru construcția locuinței, achiziționate în anul 2003, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, sau aferente locuinței cumpărate în aceeași perioadă.

În termen de 30 de zile de la primirea cererii de reducere a impozitului sau de la completarea documentației (potrivit notificării prevăzute la pct. 3), organul fiscal întocmește o notă de constatare, în care menționează:

- documentele justificative prezentate de contribuabil;

- valoarea materialelor folosite la construcția locuinței, care va sta la baza calculului reducerii de impozit, conform documentelor justificative prezentate;

- cuantumul reducerii de impozit posibile.

3.2. Stabilirea impozitului anual datorat în anul 2003 Stabilirea impozitului anual se face pe baza datelor aflate în evidența organului fiscal, declarate de contribuabil sau de către terți, în calitate de plătitori de venit.

În situația în care pentru contribuabilul care a solicitat reducerea de impozit se constată venituri nedeclarate de către acesta, reducerea de impozit nu se poate acorda pentru impozitul stabilit din oficiu.

Impozitul anual se calculează de organul competent pentru totalitatea veniturilor impozabile realizate de contribuabil în anul 2003, prin însumarea, după caz, a impozitului aferent fiecărei categorii de venit realizat, după caz:

a) impozitul pe venitul anual global aferent veniturilor supuse procedurii de globalizare realizate de contribuabil în anul 2003 (rd. 12 "Impozitul pe venitul anual global datorat" din Decizia de impunere anuală pentru persoane fizice române cu domiciliul în România);

b) impozitul anual pe veniturile din salarii (rd. 7 "Impozit anual", cap. VI din Fișa fiscală 1 depusă de angajator), pentru persoanele fizice care au fost angajate permanent și nu au realizat, în afara veniturilor din salarii la funcția de bază, alte venituri supuse procedurii de globalizare;

c) impozitul final stabilit de plătitorii de venit pentru orice venit cu impunere finală realizat în România în anul 2003 (col. 4, rândul corespunzător contribuabilului din Declarația informativă privind impozitul reținut pe veniturile cu regim de reținere la sursa 205 - pe anul 2003, depusă de plătitorii de venit pentru contribuabilul solicitant, pe categorii de venituri:

- impozit pe veniturile din pensii;

- impozit pe veniturile din dobânzi;

- impozit pe dividende;

- impozit pe veniturile obținute din jocuri de noroc, veniturile sub formă de câștiguri din transferul dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare și părților sociale, veniturile sub formă de premii în bani și/sau în natură, veniturile obținute sub forma câștigurilor din operațiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum și din orice alte operațiuni de acest gen);

- alte venituri cu impunere finală;

d) impozit pe veniturile din activități agricole [rd. 3, col. 3 "Impozit (15%*Total venit net)" din Decizia de impunere pentru veniturile din activități agricole pe anul 2003 sau rd. 2 "Impozit datorat" din Decizia de impunere în sistem real, după caz];

e) impozitul pentru veniturile realizate în străinătate, a căror impunere în România este finală (col. 6, rd. 8 din Decizia de impunere pentru veniturile din străinătate realizate de persoanele fizice române cu domiciliul în România, a căror impunere în România este finală pe anul 2003, și documentul privind plata impozitului plătit în străinătate, eliberat de organul fiscal din țara în care s-au realizat veniturile).

4. Emiterea deciziei de impunere

4.1. Reducerea impozitului pe venit

Reducerea impozitului pe venit se acordă de organul fiscal prin decizia de impunere anuală, în limita impozitului pe venit datorat în anul 2003.

În situația în care cuantumul reducerii calculate în funcție de valoarea materialelor folosite în anul fiscal 2003 este mai mare decât impozitul anual pe venit datorat, excedentul nu se reportează.

În cazul veniturilor realizate în străinătate, reducerea se acordă numai pentru diferența de impozit de plată în România, calculată ca diferență între impozitul datorat în România și impozitul plătit în străinătate, în conformitate cu prevederile

art. 50 din Ordonanța Guvernului nr. 7/2001 , cu modificările și completările ulterioare.

4.2. Termen de emitere a deciziei de impunere anuală: până la data de 30 septembrie 2004, conform

Ordinului ministrului finanțelor nr. 569/2003

privind deciziile de impunere anuală, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 313 din 9 mai 2003, cu modificările și completările ulterioare.

5. Proprietatea comună

În cazul în care locuința construită este deținută în coproprietate, reducerea reprezentând 20% din valoarea materialelor folosite se acordă pentru fiecare coproprietar, pe bază de documente justificative, corespunzător cotei-părți deținute în proprietate și impozitului datorat.

Acordarea reducerii operează în cote egale la nivelul fiecărui coproprietar sau, în situația în care coproprietarii decid asupra unei alte împărțiri, la cerere se va anexa un act autentificat, din care să rezulte voința părților.

Suma totală a reducerii, reprezentând 20% din contravaloarea materialelor folosite la construcția locuinței, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, se repartizează pentru fiecare coproprietar, proporțional cu cotele-părți stabilite de aceștia.

În cazul în care proprietatea este în devălmășie, fără ca bunul să fie divizat pe cote-părți și fără ca bunul să fie împărțit corespunzător deținătorilor, reducerea impozitului pe venit poate fi cerută de:

- unul dintre soți, indiferent dacă autorizația de construire și facturile au fost întocmite pe numele celuilalt soț sau doar în parte pe numele celuilalt soț;

- de ambii soți, caz în care suma totală a reducerii, reprezentând 20% din contravaloarea materialelor folosite la construcția locuinței, se repartizează pentru fiecare dintre aceștia, proporțional cu cotele-părți stabilite de comun acord.

În această situație soții vor depune la dosarul construcției un act autentificat, din care să rezulte voința părților.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.