Decizia nr. 209/2004

Nicolae Popa - președinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Nicoleta Grigorescu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 213 din Codul penal și ale art. 4, art. 6 alin. 4 și ale art. 173 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Societatea Comercială "Seba Industrial"- S.R.L. din București în Dosarul nr. 10.154/2003 al Tribunalului Cluj - Secția penală.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Având cuvântul pe fond, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 213 din Codul penal ca fiind inadmisibilă, apreciind că din motivarea excepției rezultă că autorul este nemulțumit, de fapt, de interpretarea dată de instanță acestor prevederi legale. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4, art. 6 alin. 4 și ale art. 173 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală, pune concluzii de respingere a acesteia ca neîntemeiată, apreciind că textele legale criticate nu contravin prevederilor constituționale invocate de autorul excepției.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 28 ianuarie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 10.154/2003, Tribunalul Cluj - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 213 din Codul penal și ale art. 4, art. 6 alin. 4 și ale art. 173 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "Seba Industrial"-S.R.L. din București, parte vătămată recurentă în dosarul menționat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține, în ceea ce privește dispozițiile art. 213 din Codul penal, referitoare la infracțiunea de abuz de încredere, că acestea sunt contrare prevederilor constituționale referitoare la teritoriul statului român (art. 3 din Constituție, republicată), la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică (art. 52 din Constituție, republicată) și la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți (art. 53 din Constituție, republicată). Se motivează că dispozițiile criticate nu disting care bunuri pot constitui obiectul infracțiunii de abuz de încredere, prima instanță apreciind că aceste prevederi "nu se aplică și bunurilor mobile corporale cu o valoare intrinsecă patrimonială" și că "obiectul material al infracțiunii de abuz de încredere nu îl constituie biletul la ordin", astfel că acest înscris poate face obiectul unui litigiu comercial, și nu al unei plângeri penale.

În ceea ce privește dispozițiile art. 4, art. 6 alin. 4 și ale art. 173 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală, autoarea excepției susține că acestea ar fi contrare prevederilor constituționale referitoare la teritoriu (art. 3 din Constituție, republicată), la dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil [art. 21 alin. (3) din Constituție, republicată], precum și celor referitoare la dreptul la apărare [art. 24 alin. (1) din Constituție, republicată], la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică (art. 52 din Constituție, republicată) și la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți [art. 53 alin. (1) din Constituție, republicată]. Se motivează că, la judecata în primă instanță, autoarei excepției nu i-a fost respectat dreptul la apărare, apărătorul acesteia fiind îndepărtat din sala de ședință.

Tribunalul Cluj - Secția penală consideră că excepția este neîntemeiată. Astfel, în ceea ce privește art. 213 din Codul penal, se arată că este de competența instanței interpretarea acestui text de lege, respectiv ce bunuri pot constitui obiectul acestei infracțiuni. Cu privire la dispozițiile art. 4, art. 6 alin. 4 și ale art. 173 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală, instanța apreciază că aceste dispoziții nu încalcă dreptul la apărare al părților, acestea având posibilitatea să își angajeze apărători în tot cursul procesului penal, iar limitarea sau restrângerea rolului activ al instanței, în condițiile în care aceasta este obligată, conform art. 287 din Codul de procedură penală, să își exercite în mod activ atribuțiile în vederea aflării adevărului, ar fi nejustificată și inoportună.

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispozițiilor

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997

privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului, cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al acestei instituții.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă în ceea ce privește art. 213 din Codul penal și neîntemeiată în privința art. 4, art. 6 alin. 4 și art. 173 alin. 2 din Codul de procedură penală. În motivarea acestei opinii se arată, cu referire la dispozițiile art. 213 din Codul penal, că ceea ce reclamă autorul excepției este presupusa eroare de interpretare și aplicare a acestei norme de incriminare de către instanța de judecată, care a statuat că art. 213 din Codul penal nu se aplică "bunurilor mobile corporale cu o valoare intrinsecă patrimonială". Or, sub acest aspect, excepția este inadmisibilă, întrucât, potrivit dispozițiilor

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea Constituțională nu se poate pronunța asupra modului de interpretare și aplicare a legii. În ceea ce privește neconstituționalitatea art. 4, art. 6 alin. 4 și art. 173 alin. 2 din Codul de procedură penală, Guvernul apreciază că excepția este neîntemeiată, arătând că dreptul la apărare nu este un drept absolut, ci un drept procesual care, alături de alte drepturi procesuale garantate de Constituție, poate fi exercitat numai în condițiile legii. Măsura îndepărtării din sala de ședință a apărătorului părții, la care face referire autoarea excepției, ca urmare a săvârșirii de către acesta a unei abateri judiciare, este proporțională cu situația care a determinat-o și nu aduce atingere existenței dreptului la apărare, câtă vreme partea se află în continuare în sala de ședință, exercitându-și drepturile procesuale, iar apărătorul acesteia are posibilitatea exercitării apărării la ședința de judecată care urmează ori prin depunerea de concluzii scrise.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 213 din Codul penal, față de dispozițiile art. 52 din Constituție, republicată, este neîntemeiată, întrucât susținerile autoarei excepției se referă la modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale criticate. Referitor la pretinsa neconstituționalitate a art. 4 din Codul de procedură penală față de prevederile art. 24 alin. (1) din Constituție, republicată, se apreciază că aceasta nu poate fi susținută, întrucât înfăptuirea justiției nu este posibilă fără cunoașterea situației de fapt reale, iar această cunoaștere nu poate exista decât dacă instanța de judecată are rol activ. Cât privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 și art. 173 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală, față de prevederile art. 21 alin. (3) și art. 24 alin. (1) din Constituție, republicată, se menționează că aceasta este neîntemeiată, întrucât textele criticate nu opresc părțile interesate de a se prevala de toate garanțiile procesuale care condiționează desfășurarea unui proces echitabil, ci garantează tocmai dreptul la apărare al învinuitului, inculpatului și al celorlalte părți în tot cursul procesului penal. Criticile formulate de autorul excepției, în raport cu prevederile art. 3, 52 și 53 din Constituție, republicată, sunt apreciate de Avocatul Poporului ca fiind neîntemeiate, deoarece respectivele prevederi nu au incidență în cauză. În concluzie, Avocatul Poporului consideră că excepția este neîntemeiată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, republicată, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției îl constituie dispozițiile art. 213 din Codul penal și ale art. 4, art. 6 alin. 4 și ale art. 173 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală, având următorul cuprins:

- Art. 213 din Codul penal: "Însușirea unui bun mobil al altuia, deținut cu orice titlu, sau dispunerea de acest bun pe nedrept ori refuzul de a-l restitui, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 4 ani sau cu amendă.

Dacă bunul este proprietate privată, cu excepția cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părților înlătură răspunderea penală.";

- Art. 4 din Codul de procedură penală: "Organele de urmărire penală și instanțele de judecată sunt obligate să aibă rol activ în desfășurarea procesului penal.";

- Art. 6 alin. 4 din Codul de procedură penală: "Orice parte are dreptul să fie asistată de apărător în tot cursul procesului penal.";

- Art. 173 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală: "Apărătorul părții vătămate, al părții civile și al părții responsabile civilmente [...] poate formula cereri și depune memorii."

Autoarea excepției susține că dispozițiile art. 213 din Codul penal contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 3, 52 și 53, iar în ceea ce privește dispozițiile art. 4, art. 6 alin. 4 și ale art. 173 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală, susține că acestea ar fi contrare prevederilor constituționale cuprinse în art. 3, art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (1), art. 52 și în art. 53 alin. (1), care au următoarea redactare:

- Art. 3: "(1) Teritoriul României este inalienabil.

(2) Frontierele țării sunt consfințite prin lege organică, cu respectarea principiilor și a celorlalte norme general admise ale dreptului internațional.

(3) Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, orașe și județe. În condițiile legii, unele orașe sunt declarate municipii.

(4) Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populații străine.";

- Art. 21 alin. (3): "Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.";

- Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apărare este garantat.";

- Art. 52: "(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei.

(2) Condițiile și limitele exercității acestui drept se stabilesc prin lege organică.

(3) Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condițiile legii și nu înlătură răspunderea magistraților care și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență.";

- Art. 53: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății."

Analizând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată și urmează să o respingă pentru următoarele considerente:

I. În ceea ce privește invocarea, în susținerea criticii de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 213 din Codul penal, a prevederilor constituționale cuprinse în art. 3 (referitoare la teritoriul României), art. 52 (referitoare la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică) și în art. 53 (referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți), Curtea constată că acestea sunt nerelevante, întrucât nu au nici o legătură cu textul criticat. Dispozițiile art. 213 nu pun în discuție în vreun fel problema teritoriului României sau cea a dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică. De asemenea, textul criticat nu restrânge exercițiul vreunui drept ori al vreunei libertăți, ci, dimpotrivă, asigură exercitarea deplină a dreptului de proprietate prin incriminarea comportării incorecte, abuzive și păgubitoare a celui care deține un bun ce i-a fost încredințat de altul pentru a-l păstra sau pentru a-i da o anumită întrebuințare și care, în disprețul încrederii ce i s-a acordat, trece acel bun în propria stăpânire.

II. Nu poate fi primită nici critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4, art. 6 alin. 4 și ale art. 173 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală în raport de prevederile constituționale cuprinse în art. 21 alin. (3) și în art. 24 alin. (1), întrucât aceste norme nu opresc părțile interesate de a se adresa instanțelor judecătorești, de a fi apărate și de a se prevala de toate garanțiile procesuale care condiționează, într-o societate democratică, desfășurarea unui proces echitabil.

Contrar celor susținute de autoarea excepției - care critică de fapt măsura îndepărtării din sala de ședință a apărătorului său, măsură cu privire la care pretinde că ar încălca dreptul de apărare -, textele legale criticate garantează dreptul la apărare prin reglementarea dreptului părților în proces de a fi asistate de apărător în tot cursul procesului penal (art. 6 alin. 4 din Codul de procedură penală), respectiv a dreptului apărătorului părții de a formula cereri și a depune memorii (art. 173 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală). În ceea ce privește rolul activ al instanțelor judecătorești (art. 4 din Codul de procedură penală), acesta este indispensabil înfăptuirii justiției în mod echitabil, în concordanță cu prevederile constituționale invocate, cunoașterea situației de fapt reale deduse judecății presupunând un demers activ atât din partea organelor de urmărire penală, cât și a instanțelor judecătorești.

Referitor la critica acelorași texte legale, în raport de dispozițiile constituționale ale art. 3, 52 și 53, aceasta nu poate fi primită, întrucât aceste prevederi constituționale nu au incidență în cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, republicată, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) și al

art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 213 din Codul penal și ale art. 4, art. 6 alin. (4) și ale art. 173 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Societatea Comercială "Seba Industrial" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 10.154/2003 al Tribunalului Cluj - Secția penală.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 4 mai 2004.