Decizia nr. 3317/2004
privind interzicerea temporară a activității Societății Comerciale "Nemes" - S.R.L.
prezumat în vigoare
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, cu sediul social în municipiul București , str. Amiral Constantin Bălescu nr. 18, sectorul 1, cod de înregistrare fiscală 14045240 din 1 iulie 2001, reprezentată legal de președinte, în temeiul art. 4 alin. (19), precum și al
art. 39 alin. (5) din Legea nr. 32/2000
privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare,
în baza hotărârii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, adoptată în ședința din data de 12 mai 2004, conform prevederilor
art. 4 alin. (22)-(24^1) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia a fost analizată documentația aferentă Notei de constatare nr. 27.779 din 3 mai 2004,
în conformitate cu atribuțiile prevăzute la
art. 8 alin. (2) lit. k) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare, și în baza Deciziei nr. 3.246 din 5 martie 2004, organele de specialitate ale Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor - Reprezentanța Cluj au efectuat un control la Societatea Comercială "Nemes" - S.R.L., cu sediul în municipiul Arad, Calea Aurel Vlaicu nr. 8/A, bl. E.S., sc. B, parter, ap. 2, județul Arad, înregistrată la Oficiul registrului comerțului cu nr. J02/1.275/1993, cod unic de înregistrare nr. 4819122, reprezentată legal în timpul controlului de doamna Simona Daniela Nemes, în calitate de administrator.
Controlul efectuat de organele de specialitate ale Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor - Reprezentanța Cluj a avut ca obiect verificarea activității brokerului de asigurare conform Tematicii de control de fond nr. 10.285 din 29 octombrie 2002; verificarea a avut la bază documentele și situațiile prezentate și întocmite sub responsabilitatea conducerii brokerului de asigurare.
Rezultatele acțiunii de analiză și control au fost concretizate în Nota de constatare, semnată fără obiecțiuni de Societatea Comercială "Nemes" - S.R.L., înregistrată cu nr. 123 din 27 aprilie 2004 la societatea sus-menționată, iar la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor - Reprezentanța Cluj, sub nr. 15.042/26 aprilie 2004.
În urma analizării constatărilor cuprinse în actul de control, au fost reținute următoarele:
Brokerul de asigurare a înregistrat alte venituri decât cele din comisioanele acordate de asigurători, și anume servicii de consultanță.
Tipurile de contracte încheiate sunt următoarele:
- Consultanță acordată asigurătorului, contracte-cadru în care brokerul se obligă la efectuarea de studii pe piață, îndrumare a personalului asigurătorului pentru creșterea capacității de pregătire a acestuia, promovarea imaginii asigurătorului etc.
În baza acestor contracte au fost încasate sume de bani fără înscrisuri suplimentare, cum ar fi:
- liste întocmite cu personalul asigurătorului, care a beneficiat de pregătire;
- studiile de piață care trebuiau predate asigurătorului;
- contorizări ale activității de promovare a imaginii asigurătorului etc.
Tipurile de contracte sus-menționate excedează obiectului de activitate al brokerului, încălcându-se astfel prevederile art. 39 alin. (2) lit. l) coroborate cu prevederile art. 35 alin. (5) lit. d) și cu prevederile
art. 2 pct. 6 din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare.
Dovada săvârșirii de către Societatea Comercială "Nemes" - S.R.L. a faptelor nelegale descrise mai sus rezultă din documentele contabile ale brokerului de asigurare, precum și din nota de constatare semnată și înregistrată la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor - Reprezentanța Cluj sub nr. 15.042 din 26 aprilie 2004.
Săvârșirea acestor fapte a fost consemnată în Nota de constatare întocmită în două exemplare de către organele de control ale Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, înregistrată la Societatea Comercială "Nemes" - S.R.L. sub nr. 123 din 27 aprilie 2004, iar la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor sub nr. 15.042 din 26 aprilie 2004, din care un exemplar a rămas la brokerul controlat.
Față de aceste motive, pentru faptele nelegale reținute de organul de control în sarcina Societății Comerciale "Nemes" - S.R.L., prin nota de constatare sus-menționată, fapte descrise în prezenta decizie, în scopul apărării drepturilor asiguraților și al promovării stabilității activității de asigurare în România, în temeiul
art. 39 alin. (1) și alin. (3) lit. e) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare, în ședința din data de 12 mai 2004, Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor a hotărât interzicerea temporară a activității de broker de asigurare, drept care emite următoarea decizie:
Articolul 1
Se interzice temporar exercitarea activității de broker de asigurare de către Societatea Comercială "Nemes" - S.R.L., cu sediul în municipiul Arad, Calea Aurel Vlaicu nr. 8/A, bl. E.S., sc. B, parter, ap. 2, județul Arad, înregistrată la Oficiul registrului comerțului cu nr. J02/1.275/1993, cod unic de înregistrare nr. 4819122, reprezentată legal în timpul controlului de doamna Simona Daniela Nemes, în calitate de administrator, conform
art. 39 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare, până la data încetării încălcării dispozițiilor legale, respectiv până la data rezilierii contractelor de prestări servicii, al căror obiect de activitate excedează prevederilor
art. 2 pct. 6 din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare, contracte încheiate cu societățile de asigurare.
Articolul 2
Pe toată perioada de interzicere temporară a exercitării activității de broker de asigurare prevăzute la art. 1, societății i se interzice desfășurarea activității de negociere a încheierii de noi contracte de asigurare sau reasigurare pentru persoane fizice sau juridice, a acordării de asistență în legătură cu regularizarea daunelor, precum și desfășurarea oricăror operațiuni specifice brokerilor de asigurare, astfel cum sunt definite în
Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare.
Brokerul are obligația să notifice clienții, în termen de cel mult 3 zile de la data primirii prezentei decizii, în vederea efectuării plății ratelor scadente la contractele în curs de derulare direct la asigurător.
Societatea are obligația să prezinte Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor dovada rezilierii contractelor de prestări de servicii încheiate cu societățile de asigurare.
Reluarea activității Societății Comerciale "Nemes" - S.R.L. se va dispune prin decizie a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor emisă în temeiul
art. 41 din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 3
Împotriva prezentei decizii Societatea Comercială "Nemes" - S.R.L. poate face plângere la curtea de apel, în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia, conform
art. 40 din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare.
În conformitate cu
art. 40 alin. (2) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare, plângerea adresată curții de apel nu suspendă, pe timpul soluționării acesteia, executarea măsurii sancționatorii dispusă de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
Articolul 4
Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform prevederilor
art. 9 alin. (2) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare.
Președintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Nicolae Eugen Crișan București, 2 iunie 2004. Nr. 3.317.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.