Ordinul nr. 189/2004
privind încadrarea în activitatea de creație de programe pentru calculator
prezumat în vigoare
Având în vedere prevederile
Hotărârii Guvernului nr. 737/2003
privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, cu modificările ulterioare, ale
Hotărârii Guvernului nr. 744/2003
privind organizarea și funcționarea Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, ale
Hotărârii Guvernului nr. 1.574/2003
privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare, și ale
art. 56 alin. (4) lit. l) din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal,
ministrul muncii, solidarității sociale și familiei, ministrul comunicațiilor și tehnologiei informației și ministrul finanțelor publice emit prezentul ordin.
Articolul 1
Angajații agenților economici care își desfășoară activitatea pe teritoriul României în conformitate cu legislația în vigoare, al căror obiect de activitate include crearea de programe pentru calculator (cod CAEN 7221, 7222), precum și angajații persoanelor juridice române de drept public beneficiază de scutirea de impozit pe venit, în conformitate cu prevederile
art. 56 alin. (4) lit. l) din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
1. posturile pe care sunt angajați corespund listei cuprinzând ocupațiile menționate în anexa nr. 1;
2. postul face parte dintr-un compartiment specializat de informatică, evidențiat în organigrama angajatorului, cum ar fi: centru de calcul, direcție, departament, oficiu, serviciu, birou, compartiment sau altele similare;
3. au diplomă de absolvire a unei forme de învățământ superior de lungă durată, eliberată de o instituție de învățământ superior acreditată, având înscrisă una dintre specializările: Automatică, Calculatoare, Informatică, Matematică, Cibernetică, Electronică, respectiv una dintre specializările cuprinse în anexa nr. 2, și prestează efectiv una dintre activitățile prezentate în anexa nr. 1;
4. angajatorul a realizat în anul fiscal precedent și a înregistrat distinct în balanțele analitice, ca urmare a activității de creare de programe pentru calculator destinate comercializării pe bază de contract, un venit anual de cel puțin echivalentul în lei a 10.000 dolari S.U.A. (calculat la cursul de schimb valutar mediu lunar comunicat de Banca Națională a României, aferent fiecărei luni în care s-a înregistrat venitul) pentru fiecare angajat care beneficiază de scutirea de impozit pe venit.
Articolul 2
Prin activitatea de creație de programe pentru calculator, în sensul
art. 56 alin. (4) lit. l) din Legea nr. 571/2003 , se înțelege activitățile menționate în anexa nr. 1.
Articolul 3
Documentele justificative care se au în vedere la încadrarea persoanelor în prevederile
art. 56 alin. (4) lit. l) din Legea nr. 571/2003 , conform ocupațiilor specifice prezentate în anexa nr. 1, sunt:
a) actul constitutiv, în cazul societăților comerciale;
b) organigrama angajatorului;
c) fișa postului;
d) copie legalizată de pe diploma de absolvire;
e) carnetul de muncă sau copie de pe carnetul de muncă;
f) statul de plată întocmit separat pentru angajații care beneficiază de prevederile
art. 56 alin. (4) lit. l) din Legea nr. 571/2003 ;
g) comanda internă, aprobată de organul de conducere abilitat al angajatorului, care să ateste procesul de creare de programe pentru calculator;
h) balanța analitică în care să fie reflectate distinct veniturile din activitatea de creare de programe pentru calculator.
Dosarul cuprinzând documentele justificative se va păstra la sediul angajatorului în vederea controlului.
Statul de plată, întocmit separat pentru angajații care beneficiază de scutirea de impozit pe venit, va fi depus lunar la inspectoratele teritoriale de muncă.
Articolul 4
Scutirea de impozit pe venit prevăzută de
art. 56 alin. (4) lit. l) din Legea nr. 571/2003
se aplică lunar numai pentru veniturile de natură salarială obținute în baza unui contract individual de muncă.
Articolul 5
Încadrarea unei persoane în categoriile de activități sau de ocupații, în scopul beneficierii de scutirea de impozit pe venit prevăzută de
art. 56 alin. (4) lit. l) din Legea nr. 571/2003 , constituie responsabilitatea angajatorului.
Articolul 6
Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 7
Prevederile prezentului ordin vor fi duse la îndeplinire de Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației și de Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei.
Articolul 8
Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul muncii, solidarității sociale și familiei, Elena Dumitru Ministrul comunicațiilor și tehnologiei informației, Dan Nica p. Ministrul finanțelor publice, Gheorghe Gherghina, secretar de stat
Anexa 1 LISTA
cuprinzând ocupațiile specifice
activităților de creare de programe pentru calculator
Nr. crt.
Ocupația
Descrierea activității
1.
Analist
Activități de realizare a analizei în vederea definirii specificațiilor pentru construirea efectivă a sistemelor informatice, susceptibile să răspundă cerințelor utilizatorilor
2.
Programator
Activități de realizare a programelor pentru calculator, conform unor specificații predefinite, și asamblarea lor în sisteme coerente, inclusiv testarea în vederea asigurării conformității cu specificațiile
3.
Proiectant de sistem informatic
Activități care combină aptitudinile analitice și de proiectare bazate pe cunoștințe de specialitate cu cunoștințe în utilizarea instrumentelor software sau a limbajelor de programare, în vederea producerii și implementării unor soluții funcționale care să corespundă cerințelor predefinite ori unor necesități organizaționale
4.
Inginer/Programator de sistem informatic
Activități care combină aptitudinile analitice și de proiectare cu cunoștințe adecvate de tehnologie software și hardware, în vederea definirii, proiectării, realizării, testării, implementării și modificării sistemelor informatice ce conțin software ca principală componentă
5.
Administrator de baze de date
Activități de furnizare a expertizei de specialitate și a asistenței practice în managementul sistemelor de baze de date și în utilizarea datelor informatice pentru a răspunde cerințelor sistemului informatic în orice moment al ciclului de viață, în conformitate cu criteriile de calitate definite
6.
Inginer software
Activități de adaptare și/sau de armonizare a soluțiilor hardware, software și a sistemelor de operare, precum și a aplicațiilor existente sau proiectate la necesitățile reale sau estimate ale utilizatorilor, în vederea îndeplinirii cerințelor privind satisfacerea gradului de solicitare (timpul de răspuns)
7.
Manager de proiect informatic
Activități de coordonare a sistemelor de dezvoltare specifice aplicațiilor informatice majore, inclusiv coordonarea personalului și urmărirea cerințelor proiectelor (informații/date necesare, programare, analiză). Managerii de proiect dezvoltă, planifică, analizează, estimează și stabilesc prioritățile aferente componentelor ce urmează să fie realizate, precum și fazele și termenele de execuție a proiectelor
Anexa 2 LISTA
cuprinzând specializările
1. Automatică și informatică industrială
2. Calculatoare, Inginerie electrică și calculatoare
3. Electronică, Electronică aplicată, Electronică și telecomunicații, Comunicații
4. Matematică, Matematică informatică
5. Informatică, Informatică economică, Informatică aplicată
6. Cibernetică și informatică economică, Cibernetică și previziune economică, Contabilitate și informatică de gestiune.
-------------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.