HG nr. 979/2004
privind regimul călătoriilor în România ale cetățenilor Serbiei și Muntenegrului
prezumat în vigoare
În temeiul art. 108 din Constituție, republicată, al
art. 19 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002
privind regimul străinilor în România, republicată, și al
art. 34 alin. (1) din Legea nr. 590/2003
privind tratatele,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Cetățenii Serbiei și Muntenegrului pot intra și rămâne pe teritoriul României, cu condiția deținerii unei vize valabile sau a unui permis de ședere valabil, emis de autoritățile române competente, cu excepția cazurilor reglementate în prezenta hotărâre.
Articolul 2
Pot intra și rămâne în România, fără viză, următoarele categorii de cetățeni ai Serbiei și Muntenegrului:
a) titularii de pașapoarte diplomatice și de serviciu valabile;
b) membrii echipajelor civile ale navelor și aeronavelor;
c) membrii echipajelor și însoțitorii de zbor, care participă la misiuni de asistență sau de salvare, precum și alte persoane care participă la misiuni de intervenție în cazul catastrofelor și accidentelor;
d) funcționarii organizațiilor internaționale interguvernamentale, care dețin titluri de călătorie valabile, eliberate de aceste organizații.
Categoriile de cetățeni prevăzute la alin. (1) pot rămâne pe teritoriul României pe perioada îndeplinirii misiunilor lor, fără a depăși 90 de zile în decurs de 6 luni.
Articolul 3
Cetățenii Serbiei și Muntenegrului, deținători ai unui permis de ședere valabil eliberat de un stat membru al Uniunii Europene, Elveția, Norvegia, Islanda, Canada, Statele Unite ale Americii sau Japonia, vor putea intra și rămâne pe teritoriul României, fără viză, pentru o perioadă de până la 30 de zile, fără a depăși valabilitatea permisului de ședere.
Articolul 4
Cetățenii Serbiei și Muntenegrului, deținători ai unei vize Schengen valabile, pot tranzita teritoriul României fără viză, în termen de maximum 5 zile de la data intrării, fără a depăși termenul de valabilitate a vizei.
Articolul 5
Grupurile organizate de elevi care sunt cetățeni ai Serbiei și Muntenegrului și sunt rezidenți într-unul din statele prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, care călătoresc în România, în cadrul unor excursii școlare sau se află în tranzit, pot intra pe teritoriul României fără viză, cu îndeplinirea condițiilor prevăzute la
art. 26 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002
privind regimul străinilor în România, republicată.
Articolul 6
Se denunță Acordul dintre Guvernul Republicii Socialiste România și Guvernul Republicii Socialiste Federative Iugoslavia privind micul trafic de călători în zona de frontieră, încheiat la Belgrad la 13 ianuarie 1970, cu modificările aduse prin Acordul dintre Guvernul Republicii Socialiste România și Guvernul Republicii Socialiste Federative Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 28 iunie 1971, prin procesul-verbal al celei de-a II-a Sesiuni a Comisiei mixte permanente româno-iugoslave pentru micul trafic de călători în zona de frontieră și prin procesul-verbal al celei de-a IV-a Sesiuni a Comisiei mixte permanente româno-iugoslave pentru micul trafic de călători în zona de frontieră.
Articolul 7
Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 1 iulie 2004.
PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE Contrasemnează: p. Ministrul afacerilor externe, George Ciamba, secretar de stat Ministru de stat, ministrul administrației și internelor, Marian Florian Săniuță Ministrul integrării europene, Alexandru Fărcaș București, 25 iunie 2004. Nr. 979.
Anexa 1. Principatul Andorra
2. Republica Argentina
3. Australia
4. Republica Austria
5. Regatul Belgiei
6. Republica Bolivia
7. Republica Federativă a Braziliei
8. Sultanatul Brunei Darussalam
9. Republica Bulgaria
10. Canada
11. Republica Cehă
12. Republica Chile
13. Republica Cipru
14. Republica Coreea
15. Republica Costa Rica
16. Republica Croația
17. Regatul Danemarcei
18. Republica Elenă
19. Republica El Salvador
20. Confederația Elvețiană
21. Republica Estonia
22. Republica Finlanda
23. Republica Franceză
24. Republica Federală Germania
25. Republica Guatemala
26. Republica Honduras
27. Republica Irlanda
28. Islanda
29. Statul Israel
30. Republica Italiană
31. Principatul Liechtenstein
32. Japonia
33. Republica Letonia
34. Republica Lituania
35. Marele Ducat de Luxemburg
36. Malaysia
37. Republica Malta
38. Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord
39. Statele Unite Mexicane
40. Principatul Monaco
41. Republica Nicaragua
42. Regatul Norvegiei
43. Noua Zeelandă
44. Republica Panama
45. Republica Paraguay
46. Republica Polonă
47. Republica Portugheză
48. Republica San Marino
49. Republica Singapore
50. Republica Slovacă
51. Republica Slovenia
52. Regatul Spaniei
53. Statele Unite ale Americii
54. Regatul Suediei
55. Regatul Țărilor de Jos
56. Republica Ungară
57. Republica Orientală a Uruguayului
58. Republica Bolivariană a Venezuelei
------------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.