Decizia nr. 694/2018

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Daniela Ramona Marițiu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 281 din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Alen Daniel Moisin în Dosarul nr. 257/197/2016 al Curții de Apel Brașov - Secția penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.944D/2017.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cererilor de judecare în lipsă depuse la dosar de către Custura Szabar și Custura Sergiu.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, ca inadmisibilă. Apreciază că excepția de neconstituționalitate se circumscrie, în realitate, unei critici aduse hotărârii judecătorești pronunțate în cauză. Întrucât întreaga motivare a excepției se raportează la respingerea de către instanța judecătorească a cererii de administrare a unor probe, apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă. Arată că situația extremă când un judecător de fond pronunță o soluție fără să administreze nicio probă își găsește corespondent în dispozițiile

art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală . Astfel, neadministrarea niciunei probe echivalează cu nerezolvarea fondului cauzei, ceea ce determină admiterea apelului, desființarea hotărârii și trimiterea spre rejudecare. Prin urmare,

Codul de procedură penală

prevede garanții pentru respectarea

art. 2 din Protocolul nr. 7

la

Convenție .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.

Prin Încheierea din 18 mai 2017, pronunțată în Dosarul nr. 257/197/2016, Curtea de Apel Brașov - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 281 din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Alen Daniel Moisin întro cauză penală.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că încălcarea dispozițiilor privind oralitatea, nemijlocirea și contradictorialitatea trebuie sancționată cu nulitatea absolută. Încălcarea acestor dispoziții echivalează, în opinia autorului excepției, cu lipsa cercetării judecătorești în prima instanță. Deși, în baza efectului devolutiv al apelului, se produce o nouă judecată în fond, ca regulă, pe baza probatoriului deja administrat în cauză, dar și a altor probe pertinente concludente și utile administrate pentru prima dată în apel, acesta nu poate fi însă înțeles ca o administrare a întregului material probator și deci ca o efectuare a întregii cercetări judecătorești de către instanța de apel, căci aceasta din urmă este una de control judiciar.

6.

Susține că, „în caz contrar, s-ar putea ajunge la situații inacceptabile, cum este și cea din speță, în care prima instanță în urma lipsei totale a cercetării judecătorești, a soluționat cauza în fond, considerându-se dispensată de respectarea principiilor care guvernează faza de judecată, întemeindu-se pe împrejurarea că, în baza efectului devolutiv, instanța superioară va administra ea însăși probele pe care, din motive subiective, judecătoria nu le-a administrat în mod nemijlocit“.

7.

Curtea de Apel Brașov - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că, potrivit

art. 351 din Codul de procedură penală , judecata cauzei se face în fața instanței constituite potrivit legii și se desfășoară în ședință oral, nemijlocit și în contradictoriu. Oralitatea este asigurată prin modul în care legea prevede desfășurarea ședinței de judecată, cauza fiind soluționată cu garantarea respectării drepturilor subiecților procesuali și asigurarea administrării probelor pentru lămurirea completă a împrejurărilor cauzei în scopul aflării adevărului. Instanța este obligată să pună în discuție cererile procurorului, ale părților sau ale celorlalți subiecți procesuali, astfel că actele procesuale și procedurale care dau conținut ședinței de judecată sunt îndeplinite direct în fața completului de judecată. Totodată, toate probele administrate în fața instanței trebuie supuse discuției părților/apărătorului și procurorului. Aceasta constituie o garanție a procesului echitabil. Probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege și sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. Mai mult, prin respingerea audierii unor martori propuși de către inculpat, prin încheiere motivată, nu înseamnă că se încalcă principiul oralității, nemijlocirii ori contradictorialității ori că legea este lipsită de claritate, previzibilitate și predictibilitate. Aceasta cu atât mai mult cu cât, potrivit art.

420 alin. (5) din Codul de procedură penală , instanța de apel poate readministra probele administrate de prima instanță și poate administra probe noi, în condițiile

art. 100

din același act normativ. Prin urmare, o cauză nu poate fi trimisă spre rejudecare primei instanțe pe motiv că nu au fost audiați toți martorii propuși de inculpat, astfel că o atare nulitate absolută nu poate fi prevăzută în

art. 281 din Codul de procedură penală .

8.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9.

Guvernul susține, în principal, că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă. Apreciază că autorul excepției de neconstituționalitate nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate. Astfel, dispozițiile

art. 281 din Codul de procedură penală

nu sunt criticate pentru ceea ce conțin, ci pentru ceea ce nu conțin. Rezultă că autorul dorește de fapt completarea textelor de lege criticate, ceea ce excedează, în opinia Guvernului, competenței Curții Constituționale.

10.

În subsidiar, Guvernul apreciază că excepția este neîntemeiată. Stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului constituie, potrivit

art. 129

și

art. 126 alin. (2) din Constituție , atribute exclusive ale legiuitorului infraconstituțional. Cele două articole ale

Legii fundamentale

fac referire la „condițiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată urmând a fi prevăzute „numai prin lege“. Astfel, dispozițiile de lege criticate, care instituie sancțiunea nulității absolute numai pentru anumite nerespectări ale dispozițiilor legale referitoare la desfășurarea procesului penal, nu aduc atingere accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil.

11.

Avocatul Poporului arată că norma juridică trebuie să fie enunțată cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își controleze conduita, să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Susține că regimul juridic al celor două forme ale nulității, sub aspectul cazurilor în care pot fi invocate și al momentului până la care pot fi invocate, reprezintă opțiunea legiuitorului, potrivit politicii sale penale. Prin urmare, textele legale criticate nu sunt de natură a încălca prevederile

art. 1 alin. (5) din Constituție .

12.

Apreciază că celelalte norme constituționale invocate nu au incidență în cauză. Mai mult, Avocatul Poporului apreciază că susținerile autorului excepției tind la completarea textului legal, prin adăugarea în enumerarea cazurilor care atrag nulitatea absolută a celui privitor la necompetența organului de urmărire penală. Or, prin

Decizia nr. 302 din 4 mai 2017 , Curtea Constituțională a constatat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile

art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală , care nu reglementează în categoria nulităților absolute încălcarea dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituțională. Astfel, în concluzie, Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă.

13.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

14.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 281 din Codul de procedură penală , cu următorul conținut:

(1)

Determină întotdeauna aplicarea nulității încălcarea dispozițiilor privind:

a)

compunerea completului de judecată;

b)

competența materială și competența personală a instanțelor judecătorești, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente;

c)

publicitatea ședinței de judecată;

d)

participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii;

e)

prezența suspectului sau a inculpatului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii;

f)

asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum și a celorlalte părți, atunci când asistența este obligatorie.

(2)

Nulitatea absolută se constată din oficiu sau la cerere.

(3)

Încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la

alin. (1) lit. a)-d)

poate fi invocată în orice stare a procesului.

(4)

Încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la

alin. (1) lit. e)

și

f)

trebuie invocată:

a)

până la încheierea procedurii în camera preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare;

b)

în orice stare a procesului, dacă încălcarea a intervenit în cursul judecății;

c)

în orice stare a procesului, indiferent de momentul la care a intervenit încălcarea, când instanța a fost sesizată cu un acord de recunoaștere a vinovăției.

16.

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în

art. 1

referitor la statul român,

art. 21

referitor la accesul liber la justiție și

art. 53

referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi. De asemenea, sunt invocate dispozițiile

art. 6 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

17.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorul acesteia își îndreaptă critica de neconstituționalitate împotriva modului în care instanța judecătorească de prim grad a realizat cercetarea judecătorească. În esență, autorul excepției apreciază că modalitatea de aplicare a normelor procesual penale în cauza sa echivalează, în fapt, cu o lipsă a cercetării judecătorești, ce ar trebui sancționată cu nulitatea absolută.

18.

Curtea reține că aspectele invocate de autorul excepției nu reprezintă veritabile motive de neconstituționalitate a prevederilor de lege criticate, întrucât, în esență, acesta este nemulțumit de modul în care instanța judecătorească și-a exercitat atribuțiile, precum și de modul în care aceasta a înțeles să aplice dispozițiile de lege criticate. Or, în jurisprudența sa, Curtea a statuat constant că nu este competentă să se pronunțe cu privire la aspectele ce țin de aplicarea legii, acestea intrând în competența instanței judecătorești învestite cu soluționarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. Curtea a reținut că a acționa diferit ar însemna o ingerință a Curții Constituționale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor

art. 126 din Constituție , potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege (a se vedea

Decizia nr. 779 din 28 noiembrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 24 mai 2018, paragraful 22, și

Decizia nr. 820 din 12 decembrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 23 aprilie 2018, paragraful 21).

19.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și

al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d ) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 281 din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Alen Daniel Moisin în Dosarul nr. 257/197/2016 al Curții de Apel Brașov - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Brașov - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 8 noiembrie 2018.