Protocolul din 22 noiembrie 2018
între Ministerul Afacerilor Interne din România, prin Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, și Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, prin Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, privind constituirea și activitățile echipelor mixte de patrulare la frontiera de stat comună
prezumat în vigoare
HOTĂRÂREA nr. 200 din 3 aprilie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 280 din 12 aprilie 2019.
Ministerul Afacerilor Interne din România, prin Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, și Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, prin Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (denumite în continuare „părți“),
având în vedere prevederile
Acordului
dintre Guvernul României, Guvernul Republicii Moldova și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind colaborarea în lupta împotriva criminalității, semnat la Kiev la 6 iulie 1999,
în temeiul
articolului 34 , coroborat cu
articolul 28 din Convenția
de cooperare polițienească pentru Europa de Sud-Est, adoptată la Viena la 5 mai 2006,
în dorința de:
–
a preveni și combate migrația ilegală;
–
a preveni și combate toate formele de infracționalitate transfrontalieră; și
–
a eficientiza schimbul de informații,
au convenit următoarele:
Aprobat prin
Articolul 1
Obiectul protocolului
Prezentul protocol reglementează constituirea și activitățile echipelor mixte de patrulare de-a lungul frontierei de stat comune, îmbunătățirea cooperării părților în domeniul combaterii tuturor formelor de infracționalitate transfrontalieră și stabilirea unui sistem mai eficient de supraveghere a frontierei.
Articolul 2
Zona de operare
Patrulările echipelor mixte se efectuează nemijlocit de-a lungul frontierei de stat comune, pe o zonă de 10 km de la linia de frontieră către interiorul teritoriului statelor părților.
Prin excepție de la prevederile
alineatului (1)
al prezentului articol, patrulările echipelor mixte pot fi efectuate și în afara zonei de operare, datorită configurației terenului și infrastructurii rutiere accesibile, sau pentru executarea unor acțiuni imediate și urgente inițiate în zona de operare, dar fără a se depăși zonele de competență prevăzute în legislațiile naționale pentru autoritățile părților responsabile cu supravegherea frontierei statului lor.
Articolul 3
Atribuțiile echipelor mixte de patrulare
Echipele mixte au următoarele atribuții:
a)
supravegherea frontierei de stat comune în scopul securizării acesteia;
b)
prevenirea și descoperirea infracțiunilor, contravențiilor și a celorlalte încălcări ale regimului juridic al frontierei, precum și descoperirea și identificarea autorilor;
c)
schimbul de date și informații privind securizarea frontierei de stat comune.
Articolul 4
Autorități competente pentru aplicarea protocolului
Autoritățile competente pentru aplicarea prezentului protocol (denumite în continuare „autorități competente“) sunt:
1.
pentru Ministerul Afacerilor Interne din România:
a)
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră - la nivel central;
b)
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, serviciile teritoriale ale Poliției de Frontieră Botoșani, Iași, Vaslui și Galați - la nivel regional;
c)
sectoarele Poliției de Frontieră Rădăuți Prut, Stânca, Românești, Bivolari, Iași, Țuțora, Răducăneni, Huși, Berezeni, Fălciu, Oancea, Foltești și Galați - la nivel local;
2.
pentru Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova:
a)
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră - la nivel central;
b)
Direcția regională Nord, Direcția regională Vest și Direcția regională Sud - la nivel regional;
c)
sectoarele Poliției de Frontieră „Lipcani“, „Lopatnic“, „Cuconeștii Noi“, „Costești“, „Cuhnești“, „Valea Rusului“, „Sculeni“, „Ungheni“, „Valea Mare“, „Frăsinești“, „Leușeni - 1“, „Leova“, „Toceni“, „Stoianovca“, „Gotești“, „Cahul“, „Brînza“ și „Giurgiulești - 1“ - la nivel local.
Articolul 5
Atribuțiile autorităților competente
Autoritățile competente la nivel central:
a)
coordonează modul de aplicare a prezentului protocol la nivel regional și local;
b)
aprobă participarea reprezentanților altor autorități de aplicare a legii aparținând statului părții pe teritoriul statului căreia se execută patrularea echipelor mixte, în funcție de analiza de risc;
c)
la nevoie, coordonează efectuarea patrulărilor echipelor mixte în zona mai multor autorități competente la nivel regional.
Autoritățile competente la nivel regional:
a)
întocmesc în comun Planul lunar de efectuare a misiunilor de patrulare a echipelor mixte, în zona lor de competență teritorială, în baza propunerilor autorităților competente la nivel local. Planul lunar se aprobă de șefii autorităților competente la nivel regional;
b)
monitorizează și îndrumă efectuarea patrulărilor echipelor mixte la nivel local.
Autoritățile competente la nivel local:
a)
propun autorităților competente la nivel regional Planul lunar de efectuare a misiunilor de patrulare a echipelor mixte în zona lor de competență teritorială;
b)
organizează și efectuează patrulările echipelor mixte.
Autoritățile competente se informează reciproc, fără întârziere, în legătură cu toate modificările privind competențele și organizarea internă care au relevanță asupra implementării prezentului protocol.
Articolul 6
Echipele mixte
Patrulările echipelor mixte pot fi efectuate ca patrule mobile sau posturi fixe folosind toate tipurile de mijloace de mobilitate terestră, care sunt asigurate de către autoritatea competentă la nivel local pe al cărui teritoriu este desfășurată misiunea.
O echipă mixtă este constituită de regulă din trei experți, doi din țara gazdă și unul al celeilalte părți.
Șeful echipei mixte este desemnat din rândul experților autorității de frontieră competente la nivel local pe teritoriul statului căreia se efectuează patrularea în comun. Șeful conduce echipa mixtă și este responsabil de instruirea acesteia înaintea efectuării patrulării în comun, executarea efectivă a activităților stabilite pentru patrularea în comun și raportarea acestora.
Articolul 7
Trecerea frontierei de către membrii echipelor mixte
Trecerea frontierei de stat de către membrii echipelor mixte în scopul efectuării patrulării în comun și întoarcerea pe teritoriul național se efectuează pe baza legitimațiilor de serviciu printr-un punct de trecere a frontierei sau prin alt loc stabilit de către autoritățile competente la nivel regional și prevăzut în Planul lunar de efectuare a patrulărilor echipelor mixte.
Autoritățile competente ale părților vor face schimb de specimene ale legitimațiilor de serviciu.
Articolul 8
Planul lunar de efectuare a patrulărilor echipelor mixte
Planificarea misiunilor comune ale echipelor mixte se întocmește de comun acord la nivelul autorităților competente la nivel regional, în baza propunerilor autorităților competente de la nivel local. Planul lunar astfel întocmit se aprobă de șefii autorităților competente la nivel regional. Modelul de formular al Planului lunar al misiunilor comune este prevăzut în
anexa nr. 1
la prezentul protocol.
Planul lunar va fi aprobat cu 10 zile înainte de terminarea lunii în curs pentru luna următoare.
Articolul 9
Stabilirea, pregătirea, executarea și finalizarea activității
de patrulare în comun
Tipul misiunilor echipelor mixte ce vor executa patrularea în comun și intervalul orar de desfășurare a acestora se stabilesc de șeful autorității competente de la nivel local a părții în a cărei zone de competență se execută patrularea în comun și va fi adusă la cunoștința șefului echipei mixte, așa cum acesta este definit la
alineatul (3) al articolului 6
din prezentul protocol.
Expertul părții care va executa misiunea de patrulare în comun pe teritoriul statului celeilalte părți se va prezenta la data,
ora și în locul stabilite în Planul lunar al misiunilor comune pentru a trece frontiera.
În locul prevăzut la
alineatul (2)
din prezentul articol, șeful echipei mixte va executa instruirea, completând în acest sens un formular în două exemplare, câte unul pentru fiecare parte. Modelul de formular de instruire pentru executarea misiunii de patrulare în comun este prevăzut în
anexa nr. 2
la prezentul protocol.
Datele de identificare ale expertului părții, care va executa misiunea de patrulare în comun pe teritoriul statului celeilalte părți, vor fi comunicate cu 24 de ore înainte de începerea activității de patrulare în comun.
La terminarea fiecărei patrulări în comun, șeful echipei mixte întocmește un raport în două exemplare. Un exemplar al raportului se predă expertului celeilalte părți care a participat la patrularea comună. Modelul de raport privind rezultatele misiunii de patrulare în comun este prevăzut în
anexa nr. 3
la prezentul protocol.
În cazul apariției unor circumstanțe care conduc la imposibilitatea realizării patrulării în comun planificate sau a unor circumstanțe care conduc la modificarea tipului misiunii echipelor mixte ce execută patrularea în comun și intervalul orar al acesteia, șefii autorităților competente la nivel regional vor dispune măsuri de informare reciprocă în cel mai scurt timp, prin mijloacele de comunicare aflate la dispoziție.
Competența de modificare a misiunii de patrulare în comun care a fost stabilită inițial la începerea acesteia și prevăzută în formularul de instruire este a șefului autorității competente de la nivel local a părții în a cărei zonă de competență se execută patrularea în comun. Această modificare va fi adusă la cunoștința șefului echipei mixte, care o va pune în aplicare. În această situație, prevederile
alineatului (4)
din prezentul articol se aplică în mod corespunzător.
Articolul 10
Mijloace de comunicații
Expertul autorității de frontieră din echipa mixtă care participă la patrularea în comun pe teritoriul statului celeilalte părți poate folosi mijloacele individuale de comunicații de serviciu pentru comunicarea cu structura de poliție de frontieră proprie, precum și mijloacele de comunicații ale experților autorității de frontieră a celeilalte părți.
Articolul 11
Uniformă și echipament
Pe timpul efectuării patrulării în comun, experții poartă uniformele de serviciu naționale și/sau costume de protecție în funcție de anotimp și pot utiliza mijloace portabile/mobile de supraveghere atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte.
Experții care participă la patrularea în comun pe teritoriul statului celeilalte părți nu vor avea asupra lor armament.
Articolul 12
Competențe
Experții din echipa mixtă care participă la patrularea în comun acționează în baza competențelor stabilite de prezentul protocol, iar acțiuni complementare sunt desfășurate de către autoritatea competentă în conformitate cu
articolul 28 din Convenția
de cooperare polițienească pentru Europa de Sud-Est, cu excepția
alineatelor 4
și
5 .
Pe timpul patrulării în comun membrii echipei mixte ai celeilalte părți nu pot folosi sau aplica măsuri de constrângere, cu excepția cazurilor în care le este pusă în pericol viața. Securitatea experților autorității competente a părții trimițătoare care iau parte la patrularea în comun este asigurată de către experții autorității competente a părții pe teritoriul statului căreia se desfășoară misiunea de patrulare în comun.
Articolul 13
Analiza activității patrulelor în comun
În vederea îmbunătățirii eficienței, operabilității și raționalizării efectuării patrulelor în comun, autoritățile competente efectuează evaluarea periodică a activității lor prin întâlniri de lucru comune care stau la baza planificării și coordonării activităților comune viitoare.
Evaluările comune ale activităților patrulelor în comun este efectuată de regulă:
a)
lunar, la nivel regional;
b)
anual, la nivel central.
Autoritățile competente la nivel regional prezintă către autoritatea competentă la nivel central minute comune ale întâlnirilor de lucru sau analizele întreprinse, imediat după întâlnirile de lucru prevăzute la
alineatul (1)
al prezentului articol.
Articolul 14
Statutul juridic al membrilor echipelor mixte
Pe timpul desfășurării patrulării în comun pe teritoriul statului celeilalte părți, în ceea ce privește normele de muncă și protecție socială, experții uneia dintre părți nu sunt considerați ca fiind în misiune în străinătate. Aceștia vor beneficia de toate drepturile prevăzute de legislația internă a statului părții căreia îi aparțin privind salarizarea, asistența socială și juridică, asigurarea medicală și asigurarea pentru riscuri ce pot conduce la accidentări, vătămări, invaliditate sau deces.
Experții se supun în materie disciplinară legislației naționale a statului părții din care provin.
Partea pe teritoriul statului căreia a fost efectuată patrularea în comun ia deciziile în legătură cu o plângere sau petiție privind activitatea experților autorităților de frontieră din echipele mixte. Raportul în vederea luării deciziei în legătură cu plângerea sau petiția trebuie prezentat de către toți membrii echipei mixte, iar cealaltă parte este informată despre plângere sau petiție și despre rezultat.
Articolul 15
Răspunderea experților
În cazul răspunderii experților care participă la misiunile de patrulare în comun pe teritoriul statului celeilalte părți vor fi aplicabile prevederile
articolului 23 din Convenția
de cooperare polițienească pentru Europa de Sud-Est.
Articolul 16
Schimbul de informații
Schimbul de informații în scopul aplicării prezentului protocol se va efectua în conformitate cu legislația în vigoare a statelor părților, precum și în conformitate cu
articolele 31
și
32 din Convenția
de cooperare polițienească pentru Europa de Sud-Est.
Pentru aplicarea prezentului protocol autoritățile competente ale părților nu fac schimb de informații clasificate.
Articolul 17
Costuri
Fiecare parte suportă costurile de folosire a propriilor mijloace de transport și echipament, precum și alte costuri proprii apărute cu ocazia efectuării patrulării în comun.
Articolul 18
Soluționarea diferendelor
Orice diferende în interpretarea sau implementarea prezentului protocol vor fi soluționate de către părți prin negocieri bilaterale.
Articolul 19
Relația cu alte documente
Dispozițiile prezentului protocol nu aduc atingere obligațiilor care decurg din alte tratate internaționale la care statele părților sau părțile sunt parte.
Articolul 20
Intrarea în vigoare, durata și denunțarea protocolului
Prezentul protocol intră în vigoare la data primirii ultimei notificări, transmise prin canale diplomatice, prin care părțile se informează reciproc în legătură cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de legislația națională privind intrarea sa în vigoare.
Prezentul protocol se încheie pentru o perioadă nedeterminată. Fiecare parte poate denunța prezentul protocol în scris, prin canale diplomatice. Protocolul încetează să se aplice după 3 luni de la data la care cealaltă parte primește notificarea privind denunțarea protocolului.
Părțile de comun acord pot modifica sau completa prezentul protocol prin încheierea unor protocoale adiționale, care constituie parte integrantă a acestuia. Modificările și completările intră în vigoare potrivit prevederilor
alineatului (1)
al acestui articol.
Anexele nr. 1-3
fac parte integrantă din prezentul protocol.
Semnat la București la 22 noiembrie 2018, în două exemplare originale, în limba română.
Pentru
Ministerul Afacerilor Interne din România,
prin Inspectoratul General al Poliției de Frontieră,
Adrian Popescu
Pentru
Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova,
prin Inspectoratul General al Poliției de Frontieră,
Fredolin Lecari
Anexa 1 la protocol
Aprob.
Șeful Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași
Semnătura .......................
«.....» ....................... 20 .....
Aprob.
Șeful Direcției regionale ...................
Semnătura .......................
«.....» ....................... 20 .....
PLANUL
lunar de efectuare a misiunilor comune de supraveghere
în zona de competență ....................... a Inspectoratului Teritorial
al Poliției de Frontieră Iași și a Direcției regionale .......................
la data de ....................... 20....
Nr.
Data, durata misiunii comune
de supraveghere
Structurile în a căror zonă de competență este planificată executarea misiunii
de patrulare în comun
Zona de efectuare
a misiunii de patrulare
în comun (numerele semnelor de frontieră)
și ora stabilită
pentru trecerea frontierei
Numele și prenumele experților
care fac parte din patrula în comun
Tipul și numărul mijloacelor tehnice planificate pentru utilizare
România
Republica
Moldova
România
Republica
Moldova
1.
2.
Persoana de contact .......................
(NPP, funcția, gradul)
Datele de contact .......................
Semnătura .......................
«.....» ....................... 20 .....
Persoana de contact .......................
(NPP, funcția, gradul)
Datele de contact .......................
Semnătura .......................
«.....» ....................... 20 .....
Anexa 2 la protocol
Instructaj pentru misiunea de patrulare în comun
Data ............. de la ora ......... până la ora .............
Șeful echipei mixte de patrulare (gradul, funcția, numele, prenumele, structura/subunitatea)
............................................................................................
Participanții la misiunea de patrulare în comun (gradul, funcția, numele, prenumele, structura) .................................................................
.................................................................
Mijloace de legătură:
Tipul misiunii de patrulare în comun: (pe jos, cu mijloc de transport - se vor indica marca, numărul de înmatriculare al autovehiculului) .................................................................
Dotarea cu alte mijloace: (mijloace mobile/portabile de supraveghere, câine de serviciu etc.) .................................................................
Locul de executare a misiunii de patrulare în comun:
Începerea: (ora și locul) .............................................................
Terminarea: (ora și locul) ............................................................
Punctele de control: (ora și locul) .................................................
Punctul final de destinație: .........................................................
Misiunile principale ale patrulării în comun: .................................................................
.................................................................
Semnăturile șefului și ale membrilor echipei mixte privind luarea la cunoștință a misiunii:
(gradul, numele, prenumele) ....................................... (semnătura)
(gradul, numele, prenumele) .......................................... (semnătura)
(gradul, numele, prenumele) ..................................... (semnătura)
Anexa 3 la protocol
Raport privind rezultatele misiunii de patrulare în comun data .............
Structura:
Șeful echipei mixte de patrulare în comun: (gradul, funcția, numele, prenumele) .................................................................
Participanții la misiunea de patrulare în comun: (gradul, funcția, numele, prenumele) .................................................................
Echipamentele și mijloacele tehnice folosite: .................................................................
Rezultatele misiunii de patrulare în comun: .................................................................
.................................................................
.................................................................
Șeful echipei mixte de patrulare în comun ............................. (semnătura)
Participanții la misiunea de patrulare în comun: ................................... (semnătura)
................................... (semnătura)
-----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.