Decizia nr. 80/2019
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 67 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare 1 act modificator
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Completat cu prevederi noi prin 1
- Decizia nr. 448/2022 25 octombrie 2022 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 67 alin. (4) din Cod…
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 134/2010 1 iulie 2010 (prevederi anume) privind Codul de procedură civilă
Valer Dorneanu
- președinte
Marian Enache
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Valentina Bărbățeanu
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 67 alin. (4) din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin în Dosarul nr. 3.145/115/2015 al Curții de Apel Timișoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 292D/2017.
2.
La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, arătând că nu i se pot recunoaște intervenientului accesoriu mai multe drepturi decât părții în favoarea căreia a intervenit. Precizează că, în opinia sa, își menține valabilitatea jurisprudența Curții Constituționale cu privire la prevederea similară existentă în
Codul de procedură civilă din 1865 , respectiv
Decizia nr. 10 din 9 ianuarie 2007
sau
Decizia nr. 1.024 din 14 iulie 2011 .
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4.
Prin Încheierea din 11 ianuarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 3.145/115/2015, Curtea de Apel Timișoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 67 alin. (4) din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin într-o cauză având ca obiect soluționarea apelului declarat de aceasta, în calitate de intervenient accesoriu, împotriva sentinței prin care Tribunalul Caraș-Severin a admis cererea de obligare a Societății TMK - S.A. Reșița, în calitate de fost angajator al reclamantului, la recunoașterea în favoarea acestuia a beneficiului grupei I de muncă, pentru anumite perioade de timp, cu rectificarea înscrierilor din carnetul de muncă.
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia, intervenient accesoriu în litigiu, invocă pasivitatea și chiar reaua-credință a pârâtei în interesul căreia a intervenit, care, în calitate de angajator al reclamantului, nu este afectată în niciun fel de probabilitatea admiterii acțiunii introduse în vederea reconstituirii vechimii în muncă a reclamantului și recunoașterea încadrării acestuia într-o grupă superioară de muncă, atâta vreme cât instanța nu o obligă la plata contribuției la bugetul asigurărilor sociale. Or, toate acestea aduc prejudicii intervenientei, Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin, prin încălcarea principiului contributivității, consacrat de
privind sistemul unitar de pensii publice. În aceste condiții, are loc o îngrădire a dreptului de acces liber la justiție și a dreptului la un proces echitabil, întrucât dreptul intervenientului de a formula calea de atac a apelului depinde de disponibilitatea pârâtei de a declara apel. Arată că, deși a fost admisă în principiu calitatea de intervenient accesoriu, aceasta rămâne fără substanță dacă nu poate exercita, în mod independent, dreptul de a supune hotărârea instanței de fond unui control judiciar al instanței superioare.
6.
Curtea de Apel Timișoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale
apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că textul legal criticat se raportează la poziția pe care o are intervenientul accesoriu în litigiu, care nu invocă o pretenție proprie, ci tinde ca prin apărarea pe care o face să obțină o hotărâre în favoarea părții pârâte pentru care a intervenit. Arată că, prin dispozițiile
art. 67 alin. (4) din Codul de procedură civilă , legiuitorul a înțeles să acorde terțului intervenient aceleași drepturi pe care le are și partea în favoarea căreia intervine, fără ca prin aceasta să se aducă o încălcare accesului liber la justiție. Intervenția nefiind una în interes propriu, ci doar în favoarea unei părți, îi permite terțului intervenient să își valorifice dreptul de a exercita calea de atac doar raportat la poziția adoptată de către partea în favoarea căreia a intervenit, deoarece obligația stabilită prin hotărâre, menită a fi pusă în executare, se instituie doar în sarcina pârâtei pentru care a intervenit.
7.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
8.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată, în esență, că sancțiunea consacrată de textul de lege este justificată, de vreme ce intervenientul accesoriu doar sprijină apărarea părții în folosul căreia intervine. Precizează că și în jurisprudența instanței supreme s-a reținut că, întrucât intervenientul accesoriu nu are o poziție procesuală independentă, ci una subordonată părții în favoarea căreia a intervenit, limitată la interesul acesteia, cererea lui nu poate fi concepută ca o continuare a activității procesuale a acesteia în fața instanței de control judiciar, fără ca partea principală să-și fi manifestat în mod expres voința în acest sens, prin exercitarea apelului sau recursului de către ea însăși ori prin stăruința în finalizarea judecării căii de atac. Face referire și la jurisprudența în materie a Curții Constituționale.
9.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului
și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
10.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
11.
Obiectul excepției de neconstituționalitate
îl reprezintă, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare, prevederile
art. 67 alin. (4) din Codul de procedură civilă , sintagma „nu a exercitat calea de atac, a renunțat la calea de atac exercitată“, adică tezele întâi și a doua din
art. 67 alin. (4) . Din conținutul dosarului rezultă că, în speță, incidentă este doar teza întâi, întrucât autoarea excepției este intervenient accesoriu în interesul pârâtei care a ales să nu exercite calea de atac a apelului. Așadar, această teză urmează să constituie obiect al excepției. Textul de lege criticat are următoarea redactare:
–
Articolul 67
alin. (4) teza întâi:
„(4) Calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu se socotește neavenită dacă partea pentru care a intervenit nu a exercitat calea de atac (...)“.
12.
În opinia autoarei excepției, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor
art. 21 din Constituție
privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil.
13.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că legislația procedural civilă permite oricărei persoane care justifică un interes să intervină într-un proces în curs de judecată.
Articolul 61
reglementează intervenția voluntară, realizând o dihotomie între cea principală și cea accesorie. Astfel, intervenția este principală când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta. În schimb, intervenția este accesorie atunci când sprijină numai apărarea uneia dintre părți.
14.
Autoarea prezentei excepții de neconstituționalitate critică dispozițiile
art. 67 alin. (4) din Codul de procedură civilă , care prevăd că, în ipoteza în care partea pentru care s-a realizat intervenția accesorie nu a exercitat calea de atac, atunci calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu se socotește neavenită. Cu alte cuvinte, aceasta nu va fi analizată de instanță, fiind considerată inexistentă. O astfel de soluție legislativă este firească, având în vedere că intervenția accesorie nu este altceva decât o apărare exercitată în favoarea uneia dintre părți. Ca atare, dacă partea originară, în interesul căreia s-a realizat intervenția accesorie, și-a demonstrat intenția de a nu utiliza beneficiul căii de atac prevăzute de lege pentru litigiul în cauză, prin neexercitare sau renunțare, atunci examinarea căii de atac introduse de intervenientul accesoriu în interesul acesteia este inutilă, lipsind însuși interesul, care se materializează exclusiv în susținerea demersurilor procesuale întreprinse de partea în favoarea/interesul căreia s-a realizat intervenția accesorie. Caracterul auxiliar al acestui tip de intervenție voluntară îi determină particularitatea imposibilității efectuării altor acte procesuale în afara celora care sunt în indisolubilă legătură cu finalitatea sprijinirii interesului părții originare, explicându-se astfel soluția legislativă înscrisă în textul ce formează obiectul prezentei excepții de neconstituționalitate. Având în vedere cele arătate, Curtea constată că nu se poate susține încălcarea dispozițiilor
art. 21 din Constituție
care consacră dreptul de acces liber la justiție și la un proces echitabil.
15.
Curtea observă, totodată, că prevederile de lege criticate au un conținut normativ similar, în esență, cu cel al
art. 56 din Codul de procedură civilă din 1865 , care stabilea că „Apelul sau recursul făcut de cel care intervine în interesul uneia din părți se socotește neavenit, dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea însăși apel sau recurs“. Constituționalitatea acestor dispoziții legale a mai fost analizată, prin raportare la același reper normativ din
Legea fundamentală , Curtea Constituțională pronunțându-se în sensul respingerii ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate având acest obiect. Astfel, prin
Decizia nr. 394 din 26 aprilie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 31 mai 2012,
Decizia nr. 1.024 din 14 iulie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 673 din 21 septembrie 2011, și
Decizia nr. 628 din 26 iunie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 28 august 2007, Curtea a reținut că intervenția în interesul altei persoane, având caracter accesoriu în raport cu cererea principală (formulată de partea în interesul căreia s-a făcut intervenția), permite unei persoane să se alăture și să susțină interesele unei părți aflate într-un litigiu pentru a întări poziția acesteia din urmă. Prin urmare, intervenția în interesul altei persoane este menită să sprijine reclamarea și realizarea drepturilor unei părți din litigiu, dar nu să îndeplinească acte și fapte în locul titularului parte în proces. Din acest motiv, textul criticat stabilește că nu poate fi primit apelul sau recursul făcut de către un intervenient în interesul altuia și introdus în locul apelului sau recursului celui pentru care s-a făcut intervenția, întrucât intervenientul nu poate invoca un interes propriu.
16.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin în Dosarul nr. 3.145/115/2015 al Curții de Apel Timișoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale și constată că prevederile
art. 67 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură civilă
sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel Timișoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 12 februarie 2019.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbățeanu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.