Decizia nr. 170/2019

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Irina-Loredana Gulie

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013

privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Jenica Marijan Weselowski, Șerban Tudor Weselowski, Ioan Răzvan Weselowski, Cristina Anca Economu și Liana Haraga în Dosarul nr. 4.424/118/2017 al Tribunalului Constanța - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 314D/2018.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorii excepției de neconstituționalitate au depus note scrise, prin care precizează că obiectul acesteia îl reprezintă prevederile

art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 . De asemenea, la dosarul cauzei, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a depus note scrise prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudența Curții Constituționale în această materie, respectiv

Decizia nr. 376 din 26 mai 2015 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Sentința civilă nr. 396 din 19 februarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 4.424/118/2017, Tribunalul Constanța - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013

privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Excepția a fost invocată de Jenica Marijan Weselowski, Șerban Tudor Weselowski, Ioan Răzvan Weselowski, Cristina Anca Economu și Liana Haraga într-o cauză având ca obiect soluționarea acțiunii privind acordarea de măsuri reparatorii pentru un imobil preluat abuziv, în perioada regimului comunist, imobil care a constituit obiectul unor notificări nesoluționate de entitatea învestită de lege.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că prevederile

art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013

încalcă principiul constituțional al egalității în drepturi și sunt în contradicție cu prevederile

art. 2 lit. b)

din același act normativ, care consacră principiul echității între principiile care stau la baza acordării măsurilor prevăzute de

Legea nr. 165/2013 , deoarece nu sunt reglementate aceleași termene de soluționare a notificărilor de către entitățile învestite de lege, astfel încât se instituie o discriminare între destinatarii legii, în funcție de locul situării imobilului pentru care este formulată cererea de restituire și de numărul de cereri rămase nesoluționate la nivelul fiecărei entități, la data intrării în vigoare a

Legii nr. 165/2013 .

6.

Se mai arată că dreptul de proprietate privată, precum și libertatea economică reprezintă valori fundamentale, prevăzute de

Constituție , astfel încât orice restrângere a exercițiului acestora trebuie să respecte condițiile reglementate prin

art. 53 din Legea fundamentală .

7.

Tribunalul Constanța - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, invocând jurisprudența Curții Constituționale în materie, respectiv

Decizia nr. 685 din 26 noiembrie 2014 . De asemenea, mai apreciază că ambele părți implicate în procesul de soluționare se supun unor termene, reglementate prin

art. 33

și, respectiv,

art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 , astfel încât nu se poate susține încălcarea principiului constituțional al egalității în drepturi. În ceea ce privește pretinsa încălcare a dispozițiilor

art. 53 din Constituție , se apreciază că termenele introduse de

Legea nr. 165/2013

au ca scop eficientizarea procedurilor administrative și respectarea drepturilor tuturor persoanelor interesate, având un scop legitim și păstrând un raport de proporționalitate rezonabil între scopul urmărit și mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia.

8.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

9.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că prin faptul că legiuitorul a impus noi termene pentru soluționarea notificărilor, iar, ulterior, pentru sesizarea instanței de judecată, în situația în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la

art. 33

și

art. 34 din Legea nr. 165/2013 , nu se aduce atingere principiilor constituționale invocate. Se mai apreciază că textul de lege criticat conferă persoanelor interesate dreptul de a se adresa instanței, pentru ca aceasta să se pronunțe asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și să soluționeze notificarea. Acest drept poate fi exercitat într-un interval de 6 luni, care începe să curgă de la expirarea termenelor prevăzute la

art. 33,

termene pe care

Legea nr. 165/2013

le acordă entităților învestite, în vederea soluționării notificărilor. Se consideră că nu sunt încălcate prevederile

art. 16 din Constituție , dat fiind faptul că prevederile legale criticate se aplică tuturor celor aflați în situația prevăzută de ipoteza normei legale. Se mai apreciază că prevederile legale criticate nu aduc atingere dreptului de proprietate privată în substanța sa, atât timp cât acesta nu este suprimat printr-un act administrativ sau al instanței de judecată. Mai mult, în temeiul

art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție , atât conținutul, cât și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.

10.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992, republicată , reține următoarele:

11.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992, republicată , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă, potrivit actului de sesizare a Curții, astfel cum a fost îndreptat prin Încheierea din 7 martie 2018, prevederile

art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013

privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013. În ceea ce privește stabilirea obiectului excepției de neconstituționalitate, Curtea, în jurisprudența sa, a statuat, cu valoare de principiu, că, în exercitarea controlului de constituționalitate, instanța de contencios constituțional trebuie să țină cont de voința reală a părții care a ridicat excepția de neconstituționalitate (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 775 din 7 noiembrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.006 din 18 decembrie 2006;

Decizia nr. 297 din 27 martie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012). Analizând motivarea excepției, Curtea reține că obiectul acesteia îl reprezintă prevederile

art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 , potrivit cărora:

(1)

Entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit

Legii nr. 10/2001, republicată , cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a)

în termen de 12 luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri;

b)

în termen de 24 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5.000 de cereri;

c)

în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.

13.

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din

Constituție

cuprinse în

art. 1 alin. (5)

privind principiul legalității, în componenta sa referitoare la calitatea legii,

art. 4 alin. (2)

referitoare la criteriile nediscriminării,

art. 16 alin. (1)

privind egalitatea în drepturi,

art. 44

- Dreptul de proprietate privată,

art. 45

- Libertatea economică și

art. 53

- Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea, sunt invocate

art. 1

- Obligația de a respecta drepturile omului și

art. 14

- Interzicerea discriminării, cuprinse în

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ,

art. 1

- Interzicerea generală a discriminării, cuprins în

Protocolul nr. 12

la aceeași convenție,

art. 14 ,

art. 24

și

art. 26 din pactul internațional privind drepturile civile și politice ,

art. 1 din Declarația universală a drepturilor omului

și

art. 21 din Carta drepturilor fundamentale .

14.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin

Decizia nr. 95 din 7 februarie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 5 mai 2014, s-a mai pronunțat asupra textului de lege criticat, prin raportare la invocarea principiului egalității în drepturi și față de o motivare identică celei formulate în prezenta cauză. Prin decizia menționată, Curtea a reținut că dispozițiile criticate instituie un tratament diferit (respectiv instituirea unor termene diferite (12 luni, 24 de luni, respectiv 36 de luni) de soluționare a cererilor formulate potrivit

Legii nr. 10/2001 , înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a

Legii nr. 165/2013 , și de emitere a deciziei de admitere sau de respingere a acestora) pentru persoane aflate în aceeași situație (și anume persoane care au depus notificări, în termenul legal, potrivit

Legii nr. 10/2001 , nesoluționate până la data intrării în vigoare a

Legii nr. 165/2013 ).

15.

Prin decizia menționată, Curtea a reținut că atât instanța de contencios constituțional, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului au statuat că nu orice diferență de tratament semnifică, în mod automat, încălcarea dispozițiilor constituționale sau convenționale relative la interzicerea discriminării (a se vedea, cu titlu exemplificativ,

Decizia Curții Constituționale nr. 164 din 12 martie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013; Decizia Curții Europene a Drepturilor Omului din 20 martie 2012 pronunțată în Cauza Panfile împotriva României, paragraful 27). De asemenea, instanța europeană a statuat că

art. 14 din Convenția europeană

nu interzice unui stat membru să trateze unele grupuri diferit pentru a îndrepta „inegalitățile de fapt“ dintre acestea, deoarece statul contractant beneficiază de o amplă marjă de apreciere când evaluează dacă și în ce măsură diferențele în situații similare justifică un tratament diferit. De regulă, convenția lasă statului o amplă marjă de apreciere în domeniul măsurilor economice sau de strategie socială. Mai mult, referitor la evaluarea existenței sau nu a discriminării în cazul aplicării unui tratament diferit la situații analoage, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că „[...] tratamentul diferențiat al persoanelor aflate în situații similare [...] este discriminatoriu dacă nu are o justificare obiectivă și rezonabilă; cu alte cuvinte, dacă nu urmărește un obiectiv legitim sau dacă nu există o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele întrebuințate și obiectivul avut în vedere“ (Hotărârea din 29 aprilie 2008 pronunțată în Cauza Burden împotriva Regatului Unit, paragraful 60).

16.

Din această perspectivă, prin decizia menționată, Curtea a reținut că, prin

Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010

pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, paragrafele 232 și 234, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a sugerat modificarea mecanismului de restituire actual și implementarea urgentă a unor proceduri simplificate și eficiente, întemeiate pe măsuri legislative și pe o practică judiciară și administrativă coerentă, care să poată menține un just echilibru între diferitele interese în cauză, și a luat act cu interes de propunerea avansată de Guvern în planul său de acțiune ce vizează stabilirea unor termene constrângătoare pentru toate etapele administrative. Prin urmare, Curtea a reținut că termenele introduse prin dispozițiile

art. 33 din Legea nr. 165/2013

au ca scop eficientizarea procedurilor administrative și, în final, respectarea drepturilor tuturor persoanelor interesate, reprezentând în același timp un scop legitim. Curtea a constatat existența unui raport de proporționalitate rezonabil între scopul urmărit și mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia. Astfel, potrivit expunerii de motive a

Legii nr. 165/2013 , la stabilirea termenelor prevăzute de dispozițiile

art. 33

s-au avut în vedere procedurile administrative necesare implementării noului cadru legislativ, alocările de resurse materiale și umane pentru ca autoritățile locale și centrale să își îndeplinească obligațiile legale prevăzute de noua reglementare, numărul mare de cereri și posibilitatea completării cu înscrisuri a dosarelor depuse la entitățile învestite de lege. De asemenea, a reținut că un termen considerat adecvat pentru soluționarea unui număr de 2.500 de cereri nu poate păstra aceeași caracteristică și în ceea ce privește soluționarea unui număr de 5.000 de cereri. Prin urmare, Curtea a constatat că tratamentul juridic diferențiat instituit de textul de lege criticat are o justificare obiectivă și rezonabilă și nu constituie o încălcare a dispozițiilor constituționale ale

art. 16

privind egalitatea în drepturi a cetățenilor.

17.

Cele statuate în decizia menționată își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale în materie.

18.

În ceea ce privește pretinsa încălcare a dispozițiilor constituționale cuprinse în

art. 44

- Dreptul de proprietate privată și

art. 45

- Libertatea economică, prin raportare la prevederile

art. 53 din Legea fundamentală , autorii excepției de neconstituționalitate nu arată, în mod concret, în ce constă această încălcare, astfel că aceste susțineri nu pot fi reținute. În lipsa evidențierii unor aspecte de natură să circumscrie în mod rezonabil critica de neconstituționalitate, Curtea Constituțională nu se poate substitui autorilor excepției în formularea unor critici de neconstituționalitate, cu atât mai mult cu cât prevederile constituționale invocate nu susțin prin ele însele neconstituționalitatea textelor de lege criticate.

19.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Jenica Marijan Weselowski, Șerban Tudor Weselowski, Ioan Răzvan Weselowski, Cristina Anca Economu și Liana Haraga în Dosarul nr. 4.424/118/2017 al Tribunalului Constanța - Secția I civilă și constată că dispozițiile

art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013

privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Constanța - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 26 martie 2019.