HG nr. 350/2019
pentru aprobarea plății contribuției financiare voluntare a României pentru perioada 5 aprilie-31 decembrie 2018 și anul 2019 către Comitetul de Asistență pentru Dezvoltare (DAC) al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică - OCDE
prezumat în vigoare
În temeiul
art. 108 din Constituția României, republicată , și al
art. 5 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2016
privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic
Se aprobă plata contribuției financiare voluntare a României pentru perioada 5 aprilie-31 decembrie 2018 și anul 2019 către Comitetul de Asistență pentru Dezvoltare (DAC) al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică - OCDE, în sumă de 8.167,12 euro, respectiv 11.200 euro, pentru participarea părții române la formatele de lucru din cadrul Comitetului de Asistență pentru Dezvoltare (DAC) al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).
Plata sumelor de 8.167,12 euro și de 11.200 euro se suportă din bugetul Ministerului Afacerilor Externe pe anul 2019, cap. 51.01 „Autorități publice și acțiuni externe“ titlul 55 „Alte transferuri“.
Echivalentul în lei al contribuției prevăzute la
alin. (1)
se va calcula pe baza cursului de schimb lei/euro la data efectuării plății.
PRIM-MINISTRU VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ Contrasemnează: Ministrul afacerilor externe, Teodor-Viorel Meleșcanu Ministrul finanțelor publice, Eugen Orlando Teodorovici București, 30 mai 2019. Nr. 350.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.