Ordinul nr. 766/2019
pentru modificarea Ordinului ministrului transporturilor și al ministrului afacerilor interne nr. 647/127/2016 privind introducerea restricției de circulație pentru vehiculele rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, pe drumul național DN1 (E60), sectorul București-Ploiești-Brașov
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Modifică 1
- Ordinul nr. 647/2016 3 august 2016 privind introducerea restricției de circulație pentru vehiculele rutiere cu masa totală ma…
În conformitate cu prevederile
art. 44 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997
privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale
art. VII din Legea nr. 198/2015
privind aprobarea
Ordonanței Guvernului nr. 7/2010
pentru modificarea și completarea
Ordonanței Guvernului nr. 43/1997
privind regimul drumurilor,
în temeiul
art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 21/2015
privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor, cu modificările și completările ulterioare, precum și al
art. 7 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007
privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 15/2008 , cu modificările și completările ulterioare,
ministrul transporturilor și ministrul afacerilor interne emit următorul ordin:
Articolul I
Ordinul ministrului transporturilor și al ministrului afacerilor interne nr. 647/127/2016
privind introducerea restricției de circulație pentru vehiculele rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, pe drumul național DN1 (E60), sectorul București-Ploiești-Brașov, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 690 din 6 septembrie 2016, se modifică după cum urmează:
1.
La
articolul 5, alineatul (5)
va avea următorul cuprins:
(5)
Autorizația nominală de circulație se personalizează cu:
a)
numărul autorizației;
b)
deținătorul sau utilizatorul, așa cum sunt menționați în certificatul de înmatriculare al autovehiculului, în copia conformă a licenței comunitare pentru transportul rutier contra cost de mărfuri sau în copia conformă a certificatului de transport în cont propriu pentru transportul rutier de mărfuri;
c)
numărul de înmatriculare sau înregistrare al autovehiculului sau al autovehiculului tractor, după caz; în autorizația nominală nu se înscrie numărul de înmatriculare al remorcii sau semiremorcii tractate de un vehicul tractor;
d)
sectorul restricționat pentru care este emisă autorizația nominală de circulație;
e)
perioada de valabilitate a autorizației nominale de circulație.
2.
Articolul 10
va avea următorul cuprins:
Articolul 10
Vehiculele prevăzute la art. 7 lit. l) se pot deplasa doar pe sectorul restricționat cuprins între intersecția cea mai apropiată a DN1 cu un drum național și domiciliul/sediul social ori punctul de lucru declarat la registrul comerțului, pe direcția de mers, fiind interzisă tranzitarea restului sectorului restricționat.
În cazul operatorilor economici care au domiciliul/sediul social ori punctul de lucru pe sectorul cuprins între DN1 km 67+400 (Ploiești, intersecția DN1 cu DJ236) și Sinaia, care se deplasează pe direcția nord, intersecția cea mai apropiată a DN1 cu un drum național pe direcția de mers este intersecția DN1 cu DN73A (Predeal).
Dovada îndeplinirii condițiilor stabilite la alin. (1) se face la solicitarea organelor de control, în traseu, cu cartea de identitate a deținătorului, în cazul persoanelor fizice, sau cu certificatul constatator emis de registrul comerțului din care să reiasă sediul social ori punctul de lucru, în copie semnată în original de către conducătorul unității, cu înscrisul «Conform cu originalul», în cazul persoanelor juridice.
3.
Anexa nr. 1
se modifică și se înlocuiește cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la data publicării.
p. Ministrul transporturilor, Dragoș-Virgil Titea, secretar de stat Ministrul afacerilor interne, Carmen Daniela Dan
Anexa (Anexa nr. 1 la
Zilele și intervalele orare în care se aplică restricția de circulație pentru vehiculele rutiere
cu masă totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 7,5 tone,
altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane,
pe drumul național DN 1 (E60), sectorul București-Ploiești-Brașov
Nr.
crt.
Indicativ
drum
Traseu
Zilele și intervalele orare restricționate
luni-joi
vineri și sâmbătă
duminică
1
DN 1
DN1, km 17+900 (limită oraș Otopeni) - Ploiești (intersecție DN1 cu DN1A)
6,00-22,00
0,00-24,00
0,00-24,00
2
DN1, km 67+400 Ploiești (intersecție DN1 cu DJ236) - Brașov (intersecție DN1 cu DN1A)
6,00-22,00
0,00-1,00 5,00-24,00
0,00-24,00
----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.