Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 402/2019

privind aprobarea normativelor de cheltuieli pentru activitatea de protocol cu caracter deosebit "Observarea exercițiului militar Saber Guardian 2019, de pe teritoriul României, conform prevederilor Documentului de la Viena 2011 privind măsurile de creștere a încrederii și securității spațiului OSCE", organizată de Ministerul Afacerilor Interne prin Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale în perioada 18-21 iunie 2019

prezumat în vigoare

Data actului
12 iunie 2019
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 484 din 13 iunie 2019
Citează
5 acte
Structură
4 articole, 2 anexe · 5.691 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În temeiul

art. 108 din Constituția României, republicată , și al

art. 4 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 80/2001

privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 247/2002 , cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă normativele de cheltuieli pentru activitatea de protocol cu caracter deosebit „Observarea exercițiului militar Saber Guardian 2019, de pe teritoriul României, conform prevederilor Documentului de la Viena 2011 privind măsurile de creștere a încrederii și securității în spațiul OSCE“, organizată de Ministerul Afacerilor Interne prin Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale în perioada 18-21 iunie 2019, prevăzute în

anexa nr. 1 .

Articolul 2

(1)

Finanțarea cheltuielilor pentru activitatea de protocol cu caracter deosebit prevăzută la

art. 1 , în sumă totală de 101.560 lei, se suportă din prevederile bugetare aprobate Ministerului Afacerilor Interne la capitolul 61.01 „Ordine publică și siguranța națională“, titlul II „Bunuri și servicii“.

(2)

Acțiunile prevăzute la nr. crt. 5 și 7 din

anexa nr. 2

se organizează la nivelul ordonatorului principal de credite.

(3)

Finanțarea cheltuielilor prevăzute la nr. crt. 1, 2, 3, 4 și 6 din

anexa nr. 2

se realizează la nivelul Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, în limita sumei de 82.310 lei.

Articolul 3

Prin derogare de la prevederile

cap. II pct. 2

și

pct. 5 lit. B

și

C din Normele

privind organizarea în țară a acțiunilor de protocol și a unor manifestări cu caracter cultural-științific, precum și cheltuielile ce se pot efectua în acest scop de către instituțiile publice, aprobate prin

Hotărârea Guvernului nr. 552/1991 , și ale

art. 3 alin. (2) lit. A.a) din Normele

referitoare la organizarea și desfășurarea activităților specifice pe linia aplicării prevederilor actelor internaționale la care România este parte cu privire la controlul armamentelor, creșterea încrederii și securității, aprobate prin

Hotărârea Guvernului nr. 906/1999 , cu modificările și completările ulterioare, în scopul organizării și desfășurării vizitelor, se aprobă invitarea în țară a unui număr maxim de 35 de persoane și cazarea persoanelor participante la hoteluri de 4 stele.

Articolul 4

Anexele nr. 1

și

2

fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU
VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ
Contrasemnează:
Ministrul afacerilor interne,
Carmen Daniela Dan
Președintele Administrației Naționale a Rezervelor de Stat
și Probleme Speciale,
Dorin Sandu Voicu
Ministrul apărării naționale,
Gabriel-Beniamin Leș
Ministrul afacerilor externe,
Teodor-Viorel Meleșcanu
Ministrul finanțelor publice,
Eugen Orlando Teodorovici
București, 12 iunie 2019.
Nr. 402.

Anexa 1 NORMATIVE DE CHELTUIELI

pentru activitatea de protocol cu caracter deosebit „Observarea exercițiului militar Saber Guardian 2019, de pe teritoriul României,

conform prevederilor Documentului de la Viena 2011 privind măsurile de creștere a încrederii și securității în spațiul OSCE“,

organizată de Ministerul Afacerilor Interne prin Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale

în perioada 18-21 iunie 2019

Nr. crt.

Cheltuieli de organizare

Limite maxime

1.

Cazare

350 lei/persoană/noapte

2.

Materiale-suport pentru informarea și documentarea participanților

300 lei/persoană

3.

Închiriere sală pentru informări

500 lei/zi

4.

Cadouri invitați străini

250 lei/persoană

5.

Masă zilnică

120 lei/persoană

6.

Masă oficială

120 lei/persoană

7.

Tratații

20 lei/persoană/zi

Anexa 2 DEVIZ ESTIMATIV DE CHELTUIELI

pentru activitatea de protocol cu caracter deosebit „Observarea exercițiului militar Saber Guardian 2019, de pe teritoriul României,

conform prevederilor Documentului de la Viena 2011 privind măsurile de creștere a încrederii și securității în spațiul OSCE“,

organizată de Ministerul Afacerilor Interne prin Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale

în perioada 18-21 iunie 2019

Nr. crt.

Denumirea activității

Suma alocată

1.

Masa zilnică

Cheltuieli pentru dejun și cină:

47 de participanți x 120 lei/persoană x 4 zile

22.560 lei

2.

Masă oficială

47 de participanți x 120 lei/persoană

5.640 lei

3.

Cazare

Cheltuieli de cazare:

350 lei/noapte x 47 de participanți x 3 nopți

49.350 lei

4.

Tratații

47 de participanți x 20 lei/zi x 4 zile

3.760 lei

5.

Materiale-suport pentru informarea și documentarea participanților

10.500 lei

6.

Închiriere sală pentru informări

2 zile x 500 lei/zi

1.000 lei

7.

Cadouri invitați străini

35 de invitați x 250 lei/persoană

8.750 lei

TOTAL

101.560 lei

-----

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.