Legea nr. 141/2019
privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 2/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2018 privind aprobarea Programului de susținere pentru activitatea de reproducție, incubație și de creștere în sectorul avicol
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Aprobă 1
- OUG nr. 2/2019 30 ianuarie 2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2018 privind aprobarea Programului de susț…
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articolul I
Se aprobă
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 2 din 30 ianuarie 2019
pentru modificarea și completarea
privind aprobarea Programului de susținere pentru activitatea de reproducție, incubație și de creștere în sectorul avicol, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 1 februarie 2019, cu următoarele modificări și completări:
1.
La
articolul unic punctul 6 ,
litera g) a alineatului (1) al articolului 8
se modifică și va avea următorul cuprins:
g)
pentru exploatațiile în conservare, documentul contabil de intrare în conservare sau factura de cumpărare a activului.
2.
La
articolul unic punctul 8 ,
alineatul (3) al articolului 11
se modifică și va avea următorul cuprins:
(3)
După verificare, direcțiile pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București aprobă suma necesară realizării investiției.
3.
La
articolul unic punctul 9 ,
alineatele (4)
și
(5) ale articolului 11
se modifică și vor avea următorulcuprins:
(4)
Pentru realizarea investițiilor finanțate prin Programul de susținere pentru activitatea de reproducție, incubație și/sau de creștere în sectorul avicol se poate acorda sprijin în patru tranșe egale, începând cu data încheierii contractului de finanțare.
(5)
Acordarea tranșelor se realizează prin virarea sumelor într-un cont disponibil din care pot fi efectuate doar două tipuri de operațiuni:
a)
plăți reprezentând contravaloarea bunurilor, serviciilor, lucrărilor efectuate/livrate, doar după recepția bunurilor, serviciilor, lucrărilor, dovedite cu documente care atestă obligația de plată;
b)
instrumente de garantare a plății, la dispoziția furnizorului de bunuri, servicii sau lucrări, respectiv scrisori de garanție bancară pentru acțiunile realizate pe plan intern și acreditive în cazul furnizorilor externi de bunuri și servicii.
4.
La
articolul unic, după punctul 9
se introduce un nou punct, punctul 9^1, cu următorul cuprins:
9^1.
La
articolul 11, după alineatul (5)
se introductrei noi alineate, alineatele (6)-(8), cu următorul cuprins:
(6)
Pentru acordarea tranșelor următoare, beneficiarul trebuie să facă dovada că a efectuat plățile menționate la alin. (5) lit. a) și/sau să prezinte dovada emiterii documentelor menționate la alin. (5) lit. b).
(7)
Stingerea obligațiilor între furnizori și beneficiar pentru operațiunile prevăzute la alin. (5) lit. a) se face prin închiderea documentelor bancare menționate, beneficiarul programului având obligația să prezinte documentele justificative înainte de acordarea celei de-a patra tranșe.
(8)
Procedura privind modul de derulare și decontare a tranșelor se va stabili prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale.
5.
La
articolul unic, punctul 10
se modifică și va avea următorul cuprins:
10.
Articolul 12
se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 12
Pentru încheierea contractului de finanțare beneficiarii trebuie să depună următoarele documente aferente investiției:
a)
autorizația de construcție;
b)
studiul geotehnic;
c)
aviz sanitar-veterinar;
d)
aviz de mediu;
e)
aviz emis de direcția de sănătate publică județeană;
f)
declarație pe propria răspundere că nu au accesat sprijin simultan prin PNDR 2014-2020 pentru aceleași măsuri reglementate de prezenta lege, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 2.
Fac excepție de la prevederile alin. (1) lit. a) și b) beneficiarii prevăzuți la art. 4 alin. (1) lit. b).
6.
La
articolul unic, punctul 11
se abrogă.
7.
La
articolul unic, punctul 12
se modifică și va avea următorul cuprins:
12.
La
articolul 13, alineatul (1)
se abrogă.
8.
La
articolul unic, după punctul 12
se introduce un nou punct, punctul 12^1, cu următorul cuprins:
12^1.
La
articolul 13, alineatul (3)
se modifică și va avea următorul cuprins:
În termen de 3 zile de la încasarea tranșei prevăzute la art. 11 alin. (4), beneficiarii ajutorului de stat marchează investiția cu o placă indicator de dimensiuni minime de 150 cm lungime și 200 cm lățime, confecționată din material rezistent, amplasată într-un loc în care este ușor vizibilă, pe care se inscripționează
«Investiție beneficiară a „Programului de susținere pentru activitatea de reproducție, incubație și de creștere în sectorul avicol“, conform Cererii numărul ......, de la Direcția pentru Agricultură a Județului ......./Municipiului București.
9.
La
articolul unic punctul 13 ,
alineatul (1) al articolului 14
se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 14
În termen de 5 zile lucrătoare de la data depunerii documentelor prevăzute la art. 12, direcțiile pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București transmit Direcției generale buget-finanțe și fonduri europene din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale situația cu sumele necesare pentru plata tranșelor prevăzute la art. 11 alin. (4), cu încadrarea în nivelul ajutorului prevăzut la art. 7 alin. (1) și (2), al cărei model este prevăzut în anexa nr. 5.
10.
La
articolul unic punctul 15 ,
alineatul (1) al articolului 18
se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 18
Valoarea totală a ajutorului de stat reprezintă echivalentul în lei al sumei de 199,5 milioane euro și se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în limita sumelor aprobate prin legile bugetare anuale.
Articolul II
Prevederile
art. 7 alin. (3) din Legea nr. 227/2018
privind aprobarea Programului de susținere pentru activitatea de reproducție, incubație și de creștere în sectorul avicol, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, intră în vigoare în termen de 6 luni de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor
art. 75
și ale
art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată .
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR ION-MARCEL CIOLACU PREȘEDINTELE SENATULUI CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU București, 18 iulie 2019. Nr. 141.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.