Ghidul din 9 august 2019
privind decolarea prematură de placentă normal inserată
prezumat în vigoare
ORDINUL nr. 1.241 din 9 august 2019 , publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 738 din 10 septembrie 2019.
Editor: Conf. Dr. Dominic Iliescu
(C) Societatea de Obstetrică și Ginecologie din România; Colegiul Medicilor din România, 2019.
Grupul de Coordonare al procesului de elaborare a ghidurilor încurajează schimbul liber și punerea la dispoziție în comun a informațiilor și dovezilor cuprinse în acest ghid, precum și adaptarea lor la condițiile locale.
Orice parte din acest ghid poate fi copiată, reprodusă sau distribuită, fără permisiunea autorilor sau editorilor, cu respectarea următoarelor condiții: (a) materialul să nu fie copiat, reprodus, distribuit sau adaptat în scopuri comerciale; (b) persoanele sau instituțiile care doresc să copieze, reproducă sau distribuie materialul, să informeze Societatea de Obstetrică și Ginecologie din România și Colegiul Medicilor din România; și (c) Societatea de Obstetrică și Ginecologie din România și Colegiul Medicilor din România să fie menționate ca sursă a acestor informații în toate copiile, reproducerile sau distribuțiile materialului.
Acest ghid a fost aprobat de Ministerul Sănătății prin Ordinul ..... cu modificările și completările ulterioare și avizat favorabil de Colegiul Medicilor din România și de Societatea de Obstetrică și Ginecologie din România.
Aprobat prin
PRECIZĂRI
Ghidurile clinice pentru Obstetrică și Ginecologie sunt elaborate sistematic la nivel național cu scopul de a asista personalul medical pentru a lua decizii în îngrijirea pacientelor cu afecțiuni ginecologice și obstetricale. Ele prezintă recomandări de bună practică medicală clinică bazate pe dovezi publicate, pentru a fi luate în considerare de către medicii obstetricieni/ginecologi și de alte specialități, precum și de cadrele medicale auxiliare implicate în îngrijirea pacientelor cu afecțiuni ginecologice și obstetricale.
Deși ghidurile reprezintă o fundamentare a bunei practici medicale bazate pe cele mai recente dovezi disponibile, ele nu intenționează să înlocuiască raționamentul practicianului în fiecare caz individual. Decizia medicală este un proces integrativ care trebuie să ia în considerare circumstanțele individuale și opțiunea pacientei, precum și resursele, caracterele specifice și limitările instituțiilor de practică medicală. Este de așteptat ca fiecare practician care aplică recomandările în scopul diagnosticării, definirii unui plan terapeutic sau de urmărire, sau al efectuării unei proceduri clinice particulare să utilizeze propriul raționament medical independent în contextul circumstanțial clinic individual, pentru a decide orice îngrijire sau tratament al pacientei în funcție de particularitățile acesteia, opțiunile diagnostice și curative disponibile.
Instituțiile și persoanele care au elaborat acest ghid au depus eforturi pentru ca informația conținută în ghid să fie corectă, redată cu acuratețe și susținută de dovezi. Dată fiind posibilitatea erorii umane și/sau progresele cunoștințelor medicale, ele nu pot și nu garantează că informația conținută în ghid este în totalitate corectă și completă. Recomandările din acest ghid clinic sunt bazate pe un consens al autorilor privitor la abordările terapeutice acceptate în momentul actual. În absența dovezilor publicate, ele sunt bazate pe consensul experților din cadrul specialității. Totuși, ele nu reprezintă în mod necesar punctele de vedere și opiniile tuturor clinicienilor și nu le reflectă în mod obligatoriu pe cele ale Grupului Coordonator.
Ghidurile clinice nu sunt gândite ca directive pentru un singur curs al diagnosticului, managementului, tratamentului sau urmăririi unui caz, sau ca o modalitate definitivă de îngrijire a pacientei. Variații ale practicii medicale pot fi necesare pe baza circumstanțelor individuale și opțiunii pacientei, precum și resurselor și limitărilor specifice instituției sau tipului de practică medicală. Acolo unde recomandările acestor ghiduri sunt modificate, abaterile semnificative de la ghiduri trebuie documentate în întregime în protocoale și documente medicale, iar motivele modificărilor trebuie justificate detaliat.
Instituțiile și persoanele care au elaborat acest ghid își declină responsabilitatea legală pentru orice inacuratețe, informație percepută eronat, pentru eficacitatea clinică sau succesul oricărui regim terapeutic detaliat în acest ghid, pentru modalitatea de utilizare sau aplicare sau pentru deciziile finale ale personalului medical rezultate din utilizarea sau aplicarea lor. De asemenea, ele nu își asumă responsabilitatea nici pentru informațiile referitoare la produsele farmaceutice menționate în acest ghid. În fiecare caz specific, utilizatorii ghidurilor trebuie să verifice literatura de specialitate specifică prin intermediul surselor independente și să confirme că informația conținută în recomandări, în special dozele medicamentelor, este corectă.
Orice referire la un produs comercial, proces sau serviciu specific prin utilizarea numelui comercial, al mărcii sau al producătorului, nu constituie sau implică o promovare, recomandare sau favorizare din partea Grupului de Coordonare, a Grupului Tehnic de Elaborare, a coordonatorului sau editorului ghidului față de altele similare care nu sunt menționate în document. Nici o recomandare din acest ghid nu poate fi utilizată în scop publicitar sau în scopul promovării unui produs.
Toate ghidurile clinice sunt supuse unui proces de revizuire și actualizare continuă. Cea mai recentă versiune a acestui ghid poate fi accesată prin internet la adresa www.sogr.ro.
CUPRINS
1.
Introducere
2.
Scop
3.
Metodologie de elaborare și revizie
3.1.
Etapele procesului de elaborare
3.2.
Principii
3.3.
Etapele procesului de revizie
3.4.
Data reviziei
4.
Structură
5.
Evaluare și diagnostic
5.1.
Suspiciunea de DPPNI
5.2.
Diagnosticul pozitiv al DPPNI
5.3.
Evaluarea consecințelor DPPNI
6.
Conduită
6.1.
Conduita în cazul formelor ușoare de DPPNI
6.1.1.
Conduita expectativă
6.2.
Conduita în cazul formelor moderate și severe de DPPNI
6.2.1.
Conduita medicală de urgență
6.2.2.
Conduita obstetricală - nașterea
6.3.
Conduita în postpartumul imediat
6.4.
Conduita în cazul unei sarcini cu antecedente de DPPNI
7.
Aspecte administrative
8.
Bibliografie
9.
Anexe Anexa 1. Lista participanților la Reuniunea de Consens de la București, 29 – 30 Martie 2019
Anexa 2. Grade de recomandare și nivele ale dovezilor
Anexa 3. Algoritmul pentru sarcinile la termen și înainte de termen
Grupul de Coordonare a Elaborării ghidurilor (2009)
Comisia Consultativă de Obstetrică și Ginecologie a Ministerului Sănătății Publice Profesor Dr. Gheorghe Peltecu, președinte
Profesor Dr. Radu Vlădăreanu, secretar
Comisia de Obstetrică și Ginecologie a Colegiului Medicilor din România Profesor Dr. Vlad Tica, președinte
Societatea de Obstetrică și Ginecologie din România Profesor Dr. Florin Stamatian, președinte
Casa Națională de Asigurări de Sănătate Dr. Roxana Radu, reprezentant
Președinte – Profesor Dr. Florin Stamatian
Co-președinte – Profesor Dr. Gheorghe Peltecu
Secretar – Profesor Dr. Radu Vlădăreanu
Membrii Grupului Tehnic de Elaborare a ghidului (2009)
Coordonator Profesor Dr. Florin Stamatian
Scriitor Dr. Gabriela Caracostea
Membri Șef Lucrări Dr. Daniel Mureșan
Șef Lucrări Dr. Gheorghe Cruciat
Preparator Dr. Kovacs Tunde
Integrator Dr. Alexandru Epure
Evaluatori externi Profesor Dr. Decebal Hudiță
Profesor Dr. BEla Szabo
Profesor Dr. Radu Vlădăreanu
Grupul de Coordonare a Reviziei ghidurilor (2019)
Societatea de Obstetrică și Ginecologie din România Profesor Dr. Radu Vlădăreanu, președinte
Comisia de Obstetrică și Ginecologie a Ministerului Sănătății Profesor Dr. Nicolae Suciu, președinte
Comisia de Obstetrică și Ginecologie a Colegiului Medicilor din România Profesor Dr. Radu Vlădăreanu, președinte
Membrii Grupului Tehnic de Revizie a ghidurilor (2019)
Coordonatori Profesor Dr. Mircea Onofriescu
Profesor Dr. Ștefan Buțureanu
Conferențiar Dr. Dominic Iliescu
Scriitori Dr. Lucian Zorilă Dr. Tiberiu Popîrlan
Membri Dr. Adina Tănase Dr. Anca Berescu
Integrator Dr. Alina-Gabriela Marin
Evaluatori externi Profesor Dr. Radu Vlădăreanu
Profesor Dr. Daniel Mureșan
ABREVIERI
AGREE - Appraisal of Guidelines for Research & Evaluation (Revizia Ghidurilor pentru Cercetare și Evaluare)
ATI - Anestezie și Terapie Intensivă
CID - Coagulare intravasculară diseminată
CTG - Cardiotocografie
dl - Decilitru
DPPNI - Decolarea prematură a placentei normal inserate
GTE - Grup tehnic de elaborare
GTR - Grup tehnic de revizie
mg - Miligram
mmc - Milimetru cub
mmHg - Milimetru coloană de mercur
TA - Tensiune arterială
SOGR - Societatea de Obstetrică-ginecologie din România
UNFPA - Fondul ONU pentru Populație
1.
INTRODUCERE Decolarea de placentă, sub denumirea completă Decolarea prematură a placentei normal inserate (DPPNI) reprezintă separarea prematură a unei placente normal implantate, după 24 de săptămâni de amenoree, dar înainte de nașterea fătului. DPPNI complică aproximativ 1% din nașteri, dar incidența sa este raportată în creștere.*(1) Simptomele cardinale sunt reprezentate de sângerare și contracții uterine. O treime din cazurile de hemoragie antepartum se datorează acestei patologii,*(2) care se însoțește și de modificări ale ritmului cardiac fetal în 60% din cazuri.*(3)
Precocitatea diagnosticului influențează semnificativ prognosticul matern și fetal. Morbiditatea și mortalitatea maternă se datorează importanței hemoragiei sau/și asocierii coagulării intravasculare diseminate (CID). Mortalitatea perinatală, întârzierea de creștere intrauterină și prematuritatea sunt principalele complicații fetale. Aproximativ 10% din toate nașterile premature apar datorită DPPNI, iar prognosticul neonatal este asociat cu rate crescute de asfixie perinatală, hemoragie intraventriculară, leukomalacie periventriculară și paralizie cerebrală, comparativ cu controalele de vârstă gestațională corespunzătoare.*(4,5)
Diagnosticul de DPPNI se bazează într-o proporție mare pe datele anamnestice și pe examinarea clinică, deoarece diagnosticul ecografic este ratat în 20%-50% din cazuri.*(6)
DPPNI comportă grade variabile. Conform clasificării lui Sexton, în funcție de suprafața placentară afectată, DPPNI prezintă următoarele forme clinice:
–
Gradul 0 - diagnostic retrospectiv de DPPNI
–
Gradul 1 - forma ușoară, decolarea interesează sub 1/6 din suprafața placentară
–
Gradul 2 - forma moderată, decolarea interesează 1/6-1/2 din suprafața placentară
–
Gradul 3 - forma severă, decolarea interesează peste 1/2 din suprafața placentară.
Clasificarea de mai sus, dificil uneori de aplicat în practica curentă, este importantă în aprecierea riscului de morbiditate/mortalitate materno-fetală și în stabilirea conduitei obstetricale.*(7,8,9)
2.
SCOP Obiectivul acestui ghid este de a standardiza conduita în cazul DPPNI pentru a îmbunătăți prognosticul matern și fetal.
Prezentul ghid clinic pentru conduita în DPPNI, se adresează personalului de specialitate obstetrică-ginecologie, dar și personalului medical din alte specialități (medicina de urgență, terapie intensivă, neonatologie) ce se confruntă cu problematica abordată.
Prezentul ghid clinic pentru obstetrică și ginecologie este elaborat pentru satisfacerea următoarelor deziderate:
–
creșterea calitații unui serviciu medical, a unei proceduri medicale
–
referirea la o problemă cu mare impact pentru starea de sănătate sau pentru un indicator specific
–
reducerea variațiilor în practica medicală (cele care nu sunt necesare)
–
reducerea unui risc sau eliminarea unei incertitudini terapeutice
–
aplicarea evidențelor în practica medicală; diseminarea unor noutăți științifice
–
integrarea unor servicii sau proceduri (chiar interdisciplinare)
–
creșterea încrederii personalului medical în rezultatul unui act medical
–
ghidul constituie un instrument de consens între clinicieni
–
ghidul protejează practicianul din punctul de vedere al malpraxisului
–
ghidul asigură continuitatea între serviciile oferite de medici și de asistente
–
ghidul permite structurarea documentației medicale
–
ghidul permite oferirea unei baze de informație pentru analize și comparații
–
armonizarea practicii medicale românești cu principiile medicale internațional acceptate.
Acest ghid clinic pentru obstetrică și ginecologie este conceput pentru aplicare la nivel național. Ghidul clinic precizează standardele, principiile și aspectele fundamentale ale managementului particularizat unui caz concret clinic, pe care practicienii ar trebui să le aibă în vedere, indiferent de nivelul unității sanitare în care activează.
Se prevede ca acest ghid să fie adaptat la nivelul secțiilor de obstetrică și ginecologie sub forma unor protocoale. Ghidurile clinice sunt mai rigide decât protocoalele, ele fiind realizate la nivel național de grupuri tehnice de elaborare respectând nivele de dovezi științifice, tărie a afirmațiilor, grade de recomandare. Protocoalele reprezintă modalitatea de aplicare a ghidurilor clinice naționale în context local și specifică exact într-o situație clinică ce anume trebuie făcut, de către cine și când. Ele permit un grad mai mare de flexibilitate și reflectă circumstanțele și variațiile locale datorate diferitelor tipuri de îngrijire clinică la un anumit nivel.
3.
METODOLOGIE DE ELABORARE 'I REVIZIE
3.1.
Etapele procesului de elaborare Ca urmare a solicitării Ministerului Sănătății Publice de a sprijini procesul de elaborare a ghidurilor clinice pentru obstetrică-ginecologie, Fondul ONU pentru Populație (UNFPA) a organizat în 8 septembrie 2006 la Casa ONU o întâlnire a instituțiilor implicate în elaborarea ghidurilor clinice pentru obstetrică-ginecologie.
A fost prezentat contextul general în care se desfășoară procesul de redactare a ghidurilor și implicarea diferitelor instituții. În cadrul întâlnirii s-a decis constituirea Grupului de Coordonare a procesului de elaborare a ghidurilor. A fost, de asemenea, prezentată metodologia de lucru pentru redactarea ghidurilor, a fost prezentat un plan de lucru și au fost agreate responsabilitățile pentru fiecare instituție implicată. A fost aprobată lista de subiecte ale ghidurilor clinice pentru obstetrică-ginecologie și pentru fiecare ghid au fost aprobați coordonatorii Grupurilor Tehnic de Elaborare (GTE) pentru fiecare subiect.
În data de 14 octombrie 2006, în cadrul Congresului Societății de Obstetrică și Ginecologie din România a avut loc o sesiune în cadrul căreia au fost prezentate, discutate în plen și agreate principiile, metodologia de elaborare și formatului ghidurilor.
Pentru fiecare ghid, coordonatorul a nominalizat componența Grupului Tehnic de Elaborare, incluzând un scriitor și o echipă de redactare, precum și un număr de experți externi pentru recenzia ghidului. Pentru facilitarea și integrarea procesului de elaborare a tuturor ghidurilor a fost contractat un integrator. Toate persoanele implicate în redactarea sau evaluarea ghidurilor au semnat Declarații de Interese.
Scriitorii ghidurilor au fost contractați și instruiți asupra metodologiei redactării ghidurilor, după care au elaborat prima versiune a ghidului, în colaborare cu membrii GTE și sub conducerea coordonatorului ghidului.
Pe parcursul ghidului, prin termenul de medic(ul) se va înțelege medicul de specialitate Obstetrică-Ginecologie, căruia îi este dedicat în principal ghidul clinic. Acolo unde s-a considerat necesar, specialitatea medicului a fost enunțată în clar, pentru a fi evitate confuziile de atribuire a responsabilității actului medical.
După verificarea principiilor, structurii și formatului acceptat pentru ghiduri și formatare a rezultat versiunea 2 a ghidului, care a fost trimisă pentru revizia externă la experții selectați. Coordonatorul și Grupul Tehnic de Elaborare au luat în considerare și încorporat după caz comentariile și propunerile de modificare făcute de recenzorii externi și au redactat versiunea 3 a ghidului.
Această versiune a fost prezentată și supusă discuției detaliate punct cu punct în cadrul unei Reuniuni de Consens care a avut loc la Mamaia, în perioada 11 - 13 mai 2007, cu sprijinul Agenției pentru Cooperare și Dezvoltare a Guvernului Elvețian (SDC) și a Fondului ONU pentru Populație (UNFPA). Ghidurile au fost dezbătute punct cu punct și au fost agreate prin consens din punct de vedere al conținutului tehnic, gradării recomandărilor și formulării.
Evaluarea finală a ghidului a fost efectuată utilizând instrumentul AGREE. Ghidul a fost aprobat formal de către Comisia Consultativă de Obstetrică și Ginecologie a Ministerului Sănătății Publice, Comisia de Obstetrică și Ginecologie a Colegiului Medicilor din România și Societatea de Obstetrică și Ginecologie din România.
Acest ghid a fost aprobat de Ministerul Sănătății Publice prin Ordinul nr. 1524 din 4 decembrie 2009 și de Colegiul Medicilor prin documentul nr. 3994 din 20 septembrie 2007 și de Societatea de Obstetrică și Ginecologie din România în data de 7 august 2007.
3.2.
Principii Ghidul clinic pentru “Decolarea prematură de placentă normal inserată” a fost conceput cu respectarea principiilor de elaborare a ghidurilor clinice pentru obstetrică și ginecologie aprobate de Grupul de Coordonare a elaborării ghidurilor și de Societatea de Obstetrică și Ginecologie din România.
Fiecare recomandare s-a încercat a fi bazată pe dovezi științifice, iar pentru fiecare afirmație a fost furnizată o explicație bazată pe nivelul dovezilor și a fost precizată puterea științifică (acolo unde există date). Pentru fiecare afirmație a fost precizată alăturat tăria afirmației (Standard, Recomandare sau Opțiune) conform definițiilor din Anexa 2.
3.3.
Etapele procesului de revizie În luna Februarie 2018, conducerea Societății de Obstetrică și Ginecologie (SOGR) a inițiat primii pași pentru revizia ghidurilor clinice pentru obstetrică și ginecologie, stabilindu-se o listă a revizorilor. În cadrul celui de-al 17- lea Congres Național de Obstetrică-Ginecologie, din 20-22 Septembrie 2018, s-a luat decizia ca noua conducere să aibă ca prioritate revizia imediată a ghidurilor clinice.
Astfel, noua conducere a SOGR a definitivat și aprobat coordonatorii Grupului Tehnic de Revizie (GTR) pentru fiecare subiect. Pentru fiecare ghid, coordonatorul a nominalizat componența GTR, incluzând un scriitor și o echipă de redactare, precum și un număr de experți externi pentru recenzia ghidului. Pentru facilitarea și integrarea procesului de elaborare a tuturor ghidurilor, SOGR a contractat un integrator.
Ghidul revizuit, odată finalizat de coordonator, a fost trimis pentru revizia externă la 2 experți selectați. De asemenea, forma revizuită a fost postată pentru transparență, propuneri și comentarii pe site-ul SOGR: https://sogr.ro/ghiduri-clinice. Coordonatorul și GTR au luat în considerare și au încorporat după caz comentariile și propunerile de modificare făcute de către evaluatorii externi și de pe site, redactând versiunea finală a ghidului.
Această versiune a fost prezentată și supusă discuției în cadrul unei Reuniuni de Consens care a avut loc la București, 29-30 martie 2019, organizată și finanțată de SOGR. Revizia ghidului a fost dezbătută și agreată prin consens din punct de vedere al conținutului tehnic, gradării recomandărilor și formulării. Participanții la Reuniunea de Consens sunt prezentați în Anexa 1.
Evaluarea finală a reviziei ghidului a fost efectuată utilizând instrumentul AGREE. Ghidul a fost aprobat formal de către Comisia de Obstetrică și Ginecologie a Ministerului Sănătății, Comisia de Obstetrică și Ginecologie a Colegiul Medicilor din România și Societatea de Obstetrică și Ginecologie din România, inițiatorul.
Acest ghid a fost aprobat de Ministerul Sănătății Publice prin Ordinul ...... și de Colegiul Medicilor prin documentul ..... și de Societatea de Obstetrică și Ginecologie din România în data de 30 Martie 2019.
3.4.
Data reviziei Acest ghid clinic va fi revizuit în 2022 sau în momentul în care apar dovezi științifice noi care modifică recomandările făcute.
4.
STRUCTURĂ Recomandările pentru managementul decolării de placentă cuprind standarde, recomandări și opțiuni pentru fiecare capitol. Aceste standarde și recomandări necesită o adaptare permanentă în conformitate cu progresul tehnologiilor medicale și a sistemelor de sănătate și vor fi revizuite periodic în funcție de informațiile noi care apar.
Ghidul clinic este structurat în 3 capitole specifice temei abordate:
–
Evaluare (aprecierea riscului) și diagnostic
–
Conduită (prevenție și tratament)
–
Aspecte administrative
5.
EVALUARE ȘI DIAGNOSTIC
Standard
Medicul trebuie să suspecteze diagnosticul de DPPNI în principal pe criterii clinice.
A
Argumentare
Examenul ecografic obstetrical și testele de laborator (vezi mai jos) pot fi utilizate în susținerea diagnosticului,*(1) dar trebuie luat în calcul că diagnosticul ecografic este ratat în 20%-50% din cazuri,*(1,2) iar rezultatele testelor de laborator pot să nu fie disponibile în timp util în cazul DPPNI severe.
Ia
Standard
Medicul trebuie să evalueze statusul matern și fetal.
Evaluarea statusului matern se efectuează prin:
- examen clinic
- examen ecografic obstetrical
- teste de laborator.
Evaluarea statusului fetal se efectuează prin:
- examen clinic-auscultarea BCF
- examen ecografic obstetrical
- examen cardiotocografic (vezi cap. 7).
A
Standard
DPPNI comportă o etiopatogenie heterogenă și nu poate fi prezisă.
B
Argumentare
Peste 70% din cazurile de DPPNI survin la paciente din grupul cu risc scăzut, ce nu prezintă factori de risc.*(3)
IIb
Standard
Medicul trebuie să identifice factorii de risc pentru DPPNI.
A
Argumentare
Cel mai important factor de risc este recurența, cu o rată de 4,4% dacă în istoric există DPPNI la o sarcină anterioară și 19-25% dacă au fost două sarcini anterioare cu DPPNI.*(1)
Alți factori de risc sunt:
- Preeclampsia
- Restricția de creștere intrauterină
- Prezentațiile distocice
- Polihidraminios
- Vârsta maternă avansată
- Multiparitatea
- Greutate maternă scazută
- Sarcina obținută prin tehnici de reproducere umană asistată
- Infecții intrauterine
- Ruptură prematură de membrane
- Traumatism abdominal
- Fumatul sau consumul de cocaină sau amfetamină
- Săngerarea în primul trimestru de sarcină
- Trombofilia.
Ib
5.1.
Suspiciunea de DPPNI
Standard
Medicul trebuie să ridice suspiciunea diagnosticului de DPPNI, în prezența unora din următoarelor semne și simptome:*(4,5,6)
- sângerare vaginală
- durere abdominală
- dureri lombare în localizările posterioare ale placentei
- contracții uterine dureroase (hipertonie/hiperkinezie)
- tonus uterin crescut (tetanie uterină, "uter de lemn")
- modificări ale stării generale materne (semne clinice ale șocului hemoragic)
- traseu cardiotocografic (CTG) de alarmă.
A
Standard
În absența sângerării vaginale medicul trebuie să nu excludă DPPNI.
A
Argumentare
Trebuie luat în considerare hematomul retroplacentar neexteriorizat pe cale vaginală.*(1)
Ia
5.2.
Diagnosticul pozitiv al DPPNI
Standard
În diagnosticul formelor ușoare de DPPNI medicul trebuie să țină seama de prezența următorului tablou clinic:
- sângerare vaginală absentă sau redusă, uneori recurentă
- tonus uterin moderat crescut
- TA și pulsul matern cu valori normale
- coagulopatie absentă
- făt viu - traseu cardiotocografic normal sau de alarmă.
A
Standard
În diagnosticul formelor moderate sau severe de DPPNI medicul trebuie țină seamă de prezența următorului tablou clinic:
- sângerare vaginală prezentă (uneori sângerare importantă) sau absentă
- hipertonie uterină ("uter de lemn")
- hipotensiune, tahicardie sau șoc hipovolemic
- hipofibrinogenemie (50-250 mg/dl) sau CID
- status fetal:
- făt viu cu traseu CTG de alarmă sau
- deces in utero.
A
Argumentare
Diagnosticul DPPNI este în principal un diagnostic clinic determinat de existența tabloului clinic descris mai sus și confirmat de evidențierea post-partum a hemtomului retroplacentar.*(1)
Ia
Recomandare
În susținerea diagnosticului DPPNI se recomandă medicului sa utilizeze următoarele investigații paraclinice:
- examenul ecografic obstetrical
- teste de laborator pentru susținerea diagnosticului de coagulopatie:
- hemoglobină
- hematocrit
- număr de trombocite
- fibrinogenemie
- timp de protrombină,
- timp de tromboplastină parțial activată
- produși de degradare ai fibrinei
În cazul unei examinări ecografice ce găsește aspecte normale, se recomandă medicului să nu excludă diagnosticul DPPNI.*(2)
A
Argumentare
Deși ultrasonografia este o parte integrantă a abordării diagnostice a sângerării în sarcină, utilitatea acesteia este în primul rând pentru excluderea placentei praevia și vasa praevia drept cauză a hemoragiei. Aproximativ 50% din DPPNI nu oferă informații la examinarea ecografică.*(2,4-12)
Ia
5.3.
Evaluarea consecințelor DPPNI
Standard
Indiferent de prezența sau absența sângerării vaginale, medicul trebuie să evalueze clinic și biologic pacienta în scopul aprecierii statusului hemodinamic matern prin:
- determinarea TA și a frecvenței cardiace materne
- cantitatea hemoragiei
- apariției complicațiilor materne (șoc hemoragic, CID, insuficiență renală, insuficiență hepatică)
A
Argumentare
Riscul matern major imediat este instalarea șocului hemoragic. Afectarea renală survine ulterior prin apariția necrozei tubulare sau corticale acute.*(1)
Ia
Recomandare
Se recomandă medicului a avea în vedere valorile TA și hematocritul pot fi normale la paciente hipertensive cu sângerare acută.
A
Argumentare
Valorile normale ale TA și a hematocritului pot indica un fals status matern normal în cazul unei hemoragii semnificative la o pacientă hipertensivă.*(8)
Ia
Recomandare
În evaluarea inițială a statusului matern, se recomandă ca medicul să indice determinarea următoarelor teste de laborator:
- hemoglobinei
- hematocritului
- număr de trombocite
- fibrinogenemiei
- timpului de protrombină
- timpului de tromboplastină parțial activată
- grupului sangvin și Rh-ului
- produși de degradare fibrină
- uree serica
- creatinina serica
- transaminaze
- ionograma serică.
A
Argumentare
Testele biologice enunțate sunt importante în evaluarea răsunetului sistemic al acestei patologii: coagulopatie, suferința de organ, precum și în vederea transfuziei.*(4-6,12)
Ia
Recomandare
Se recomandă medicului a avea în vedere că fibrinogenul < 200 mg/dl și trombocitopenia (< 100.000/mmc) sunt înalt sugestive pentru o formă severă de DPPNI.*(1,4-6,12)
A
Recomandare
Se recomandă medicului să indice monitorizarea cardiotocografică.
A
Argumentare
Lipsa reactivității, tahicardia fetală, decelerațiile tardive sau traseul sinusoidal reprezintă semne de alarmă datorate anemiei sau hipoxiei fetale (vezi Ghidul clinic "Asistența nașterii în prezentația craniană").
Ia
Standard
Medicul trebuie să efectueze diagnosticul diferențial al DPPNI cu următoarele entități:
- placenta praevia
- travaliul declanșat
- ruptura uterină
- vasa praevia
- neoplasm cervico-vaginal
- hidramnios acut
- apendicita acută
- chist ovarian torsionat.
A
Standard
Înainte de transferul la o unitate de nivel superior, în cazul maternităților în care nu poate fi asigurată evaluarea paraclinică materno-fetală, medicul trebuie:
- să evalueze prin criterii clinice și dacă este posibil și prin investigații de laborator statusul hemodinamic matern și importanța hemoragiei
- să evalueze prin criterii clinice statusul fetal.
E
6.
CONDUITĂ
Standard
Medicul trebuie să stabilească diagnosticul formei clinice a DPPNI conform criteriilor clinice (vezi cap. 5 Evaluare și diagnostic).
E
Standard
Medicul trebuie să demareze tratamentul concomitent cu evaluarea statusului matern și fetal (vezi cap. 5 Evaluare și diagnostic).
E
Standard
Tratamentul trebuie să vizeze următoarele obiective:*(1,2,3)
- tratamentul șocului hemoragic, coagulopatiei și alte complicații materne
- nașterea.
A
Standard
În cazul maternităților în care nu pot fi asigurate obiectivele de mai sus, medicul trebuie să asigure reechilibrarea volemică maternă (vezi cap. 6.1.1).
C
Standard
În aceste cazuri, medicul trebuie să asigure transferul pacientei în condiții de urgență la cea mai apropiată unitate de nivel superior în următoarele condiții:
- pacienta stabilă hemodinamic
- acces venos dublu
- asistență medicală pe timpul transferului.
C
6.1.
Conduita în cazul formelor ușoare de DPPNI
6.1.1.
Conduita expectativă
Standard
În formele ușoare, medicul trebuie să spitalizeze gravida pentru o conduită expectativă după evaluarea statusului hemodinamic și al coagulogramei materne, ca și a statusului fetal.
B
Argumentare
Nu există un consens în ceea ce privește durata spitalizării în aceste situații. Pacienta poate rămâne internată, deoarece continuă să fie expusă riscului unui proces în evoluție, până la dispariția sângerării dacă testele hematologice materne și cele de monitorizare fetală sunt normale.*(4)
IIb
Opțiune
Utilizarea tocolizei este controversată; în cele mai multe cazuri, aceasta nu ar trebui utilizată. Dacă se decide utilizarea acesteia în scopul prelungirii sarcinii, ar trebui folosite tocolitice cu influență cât mai mica asupra hemodinamicii materne.
B
Argumentare
Studiile care au abordat această problemă nu au evidențiat o creștere a evenimentelor adverse fetale sau materne,*(1-3,5) dar nu a fost efectuate studii prospective.*(2)
III
6.2.
Conduita în cazul formelor moderate și severe de DPPNI
6.2.1.
Conduita medicală de urgență
Standard
Medicul trebuie să indice imediat asigurarea unui acces venos dublu.*(4)
C
Standard
Medicul trebuie să indice montarea unei sonde Foley uretro-vezicală, pentru monitorizarea orară a diurezei, în cazurile cu DPPNI severă.*(1)
A
Standard
Medicul trebuie să indice asigurarea urgentă a unei bune oxigenări fetale in utero prin:
- poziționarea parturientei în decubit lateral stâng
- oxigenoterapie
- reechilibrare volemică maternă.
A
Standard
În cazul hipovolemiei materne severe și/sau a semnelor de șoc, medicul trebuie să indice administrarea de:
- oxigen
- soluții cristaloide pentru corecția hipovolemiei și menținerea debitului urinar >30 ml/oră
- masă eritrocitară în caz de hemoragie persistentă sau anemie severă (hematocrit < 30%)
- masă trombocitară la o trombocitopenie < 50.000/mmc
- plasmă proaspătă congelată sau crioprecipitat la fibrinogenemie < 100 mg/dl sau la timp de protrombină și timp de tromboplastină parțial activată prelungite peste 1,5 x valoarea normală.*(1,4-6)
A
Standard
Concomitent cu conduita obstetricală, medicul trebuie să indice corectarea tulburărilor de coagulare ,care vizează:*(4,7)
- menținerea fibrinogenului la o valoare de 150-200 mg/dl
- menținerea hematocritului > 30%
- menținerea numărului de trombocite > 50.000/mmc
B
Standard
Medicul trebuie să nu indice administrarea de Heparină în CID datorat DPPNI.
B
Argumentare
Nu există trialuri clinice controlate care să indice beneficiile utilizării de Heparină în tratamentul CID asociat DPPNI. De asemenea, nu există un grad semnificativ evidență în ceea ce privește îmbunătățirea disfuncției de organ prin utilizarea de Heparină. În plus, trebuie avut în vedere potențiala agravare a sângerării și efectul terapeutic redus al Heparinei datorat nivelelor scăzute de antitrombină III.*(8,9)
III
Recomandare
În cazurile de DPPNI severă, se recomandă medicului să practice ruptura artificială de membrane pentru scăderea presiunii intrauterine și a pasajului tromboplastinei tisulare în circulația maternă. De asemenea, amniotomia scurtează perioada a II-a, facilitând expulzia mai rapidă a fătului.*(1)
B
6.2.2.
Conduita obstetricală - nașterea
Recomandare
În DPPNI se recomandă evaluarea cardiotocografică continuă în travaliu, dacă sângerarea este prelungită sau recurentă.
C
Argumentare
Ghidurile internaționale recomandă monitorizarea continuă în travaliu în sângerările prelungite sau recurente, care are rolul de a decela precoce semnele de hipoxie fetală, ce pot surveni în mod acut în DPPNI severă.*(1-3,10)
IV
Standard
În DPPNI moderată sau severă medicul trebuie să asigure finalizarea rapidă a sarcinii.
A
Argumentare
În cazul tonusului uterin clinic persistent crescut, sau măsurat peste 25 mmHg, având în vedere scăderea oxigenării fetale, finalizarea rapidă a sarcinii este considerată tratamentul optim.*(1-4,7)
În aceste forme de DPPNI, riscul morbidității materno-fetale este foarte ridicat.*(11)
Ia
Standard
Medicul trebuie să indice calea de naștere și momentul nașterii în funcție de următorii parametrii:
- viabilitatea fetală
- vârsta gestațională
- statusul matern (hipotensiune, CID, hemoragie)
- dilatarea orificiului uterin
- paritate.*(6,11)
A
Recomandare
Se recomandă medicului să ia în considerare finalizarea nașterii pe cale vaginală în condiții obstetricale favorabile, în absența suferinței fetale sau în cazul morții fetale in utero.
A
Argumentare
În cazul unui făt viabil alegerea căii de naștere are scopul de a minimaliza morbiditatea/mortalitatea materno-fetală.*(1-4,12)
Ia
Standard
În cazul morții fetale in utero, medicul va practica operația cezariană în prezența următoarelor indicații materne:
- hemoragie severă necontrolabilă prin tratament adecvat (transfuzie)
- CID moderată sau severă
- uter cicatricial cu iminență de ruptură uterină
- refuzul matern de a accepta administrarea preparatelor de sânge
- risc crescut hemoragic prin travaliu prelungit și expulzie a fătului pe cale vaginală, comparativ cu operația cezariană.*(1-4,12)
A
Standard
În cazul operației cezariene, medicul trebuie să o practice sub anestezie generală.
A
Argumentare
Anestezia generală permite un abord chirurgical rapid concomitent cu corectarea parametrilor hematologici.*(1-3,6,10,12)
Ia
Opțiune
Anestezia regională poate fi luată în calcul la cazurile echilibrate cardio-vascular și fără modificări ale statusului coagulării.
B
Argumentare
Pentru operația cezariană, anestezia regională a fost considerată relativ sigură în comparație cu cea generală, contrindicațiile majore fiind reprezentate de instabilitatea hemodinamică și coagulopatie.*(2,13,14)
III
Recomandare
În perioada a III-a a nașterii și în postpartumul imediat este recomandat managementul activ prin administrarea uterotonicelor.
A
Argumentare
DPPNI cu hemoragie antepartum este asociată cu un risc crescut de hemoragie postpartum. Managementul activ versus expectativ în perioada a III-a a nașterii reduce riscul de hemoragie postpartum (cantitatea de sânge pierdut peste 1.000 ml).
Trebuie luată în considerare administrarea de ergometrină - oxitocin.*(15)
Ib
Opțiune
În cazul formelor severe de DPPNI, imposibilitatea asigurării hemostazei intraoperatorii poate impune medicului manevre chirurgicale adiționale (vezi ghidul "Hemoragiile în postpartum"):
- ligatura arterelor uterine
- ligatura arterelor iliace interne
- histerectomia de necesitate
În prezența apoplexiei utero-placentare, medicul trebuie să individualizeze decizia de histerectomie totală.
A
Standard
La paciente Rh negativ fără izoimunizare în sistem Rh, medicul trebuie să indice administrarea de imunoglobulina anti-D, conform Ghidului clinic "Conduita în sarcina cu incompatibilitate în sistemul Rh".*(16)
A
6.3.
Conduita în postpartumul imediat
Standard
Medicul OG și de medicul ATI trebuie să indice ca la pacienta aflată în postpartumul imediat să fie urmărite următoarele aspecte:
- globul uterin de siguranță
- sângerarea vaginală
- statusul hemodinamic matern
- coagulograma în dinamică
- parametri biologici utili în aprecierea disfuncției de organ.
A
Argumentare
Evaluarea clinică și paraclinică este obligatorie pentru a evalua controlul sângerării, evoluția parametrilor coagulării, aprecierea disfuncției de organ și aprecierea cantității de soluții perfuzabile/sânge sau derivate ce necesită a fi administrate.*(1-3,6,10,12)
Ib
6.4.
Conduita în cazul unei sarcini cu antecedente de DPPNI
Recomandare
La pacientele cu DPPNI în antecedente se recomandă medicului a avea în vedere:
- riscul de recurență la sarcina actuală
- riscul unor complicații materne sau fetale asociate DPPNI, precum întârziere de creștere intrauterină, preeclampsie
- identificarea altor factori de risc pentru DPPNI.
A
Argumentare
La pacientele cu DPPNI în antecedente există un risc crescut de recidivă, întârziere de creștere intrauterină, naștere prematură și de preeclampsie la o sarcina ulterioară.*(4,7) Pacientele cu DPPNI în antecedente, au risc pe termen lung de morbiditate renală și cardiovasculară.*(12)
Ia
Recomandare
În cazul maternităților fără linie de gardă ATI, în condițiile prezentării pentru naștere a unei paciente cu factori de risc pentru DPPNI, se recomandă medicului să indice transferul acesteia la cea mai apropiată unitate de nivel superior.
E
Recomandare
În cazul pacientelor cu antecedente de DPPNI se recomandă medicului ca la sarcina actuală să aleagă calea de naștere în funcție de particularitățile obstetricale ale fiecărui caz.
A
Argumentare
La pacientele cu DPPNI în antecedente exista un risc crescut de întârziere de creștere intrauterină, naștere prematură și de preeclampsie la o sarcina ulterioară.*(4,7) Pacientele cu DPPNI în antecedente, au risc pe termen lung de morbiditate renală și cardiovasculară.
Ib
Recomandare
O schematizare a conduitei terapeutice în DPPNI se regăsește în Anexa 3, prezentând algoritmul pentru sarcinile la termen și înainte de termen.*(1)
A
7.
ASPECTE ADMINISTRATIVE
Recomandare
Se recomandă ca fiecare unitate medicală care efectuează managementul unei dezlipiri de placentă normal inserată să redacteze protocoale proprii bazate pe prezentele standarde.
E
Standard
Medicul trebuie să considere DPPNI o urgență obstetricală.
A
Standard
În cazul maternităților fără linie de gardă ATI, în condițiile prezentării pentru naștere a unei paciente cu factori de risc pentru DPPNI, medicul care asigură transferul acesteia la cea mai apropiată unitate de nivel superior trebuie să consemneze în scris motivul transferului.
E
Standard
Medicul trebuie să anunțe șeful de secție sau al gărzii, alți medici OG disponibili, medicul neonatolog, medicul ATI, și echipa formată va decide planul terapeutic, metodele de reanimare, momentul și calea de naștere.
E
8.
BIBLIOGRAFIE
Introducere
1.
Ananth, CV, Oyelese, Y, Yeo, L, et al. Placental abruption in the United States, 1979 through 2001: temporal trends and potential determinants. Am J Obstet Gynecol 2005; 192:191.
2.
Hurd WW, Miodovnik M, Hertzberg V, Lavin JP. Selective management of abruptioplacentae: Aprospective study. ObstetGynecol1983;61:467-73.
3.
Tikkanen M. Placental abruption: epidemiology, risk factors and consequences. Acta Obstet Gynecol Scand 2011; 90:140
4.
Ananth CV, Lavery JA, Vintzileos AM, et al. Severe placental abruption: clinical definition and associations with maternal complications. Am J Obstet Gynecol 2016; 214:272.e1
5.
Pariente G, Wiznitzer A, Sergienko R, et al. Placental abruption: critical analysis of risk factors and perinatal outcomes. J Matern Fetal Neonatal Med 2011; 24:698.
6.
JaffeMH, SchoenWC, Silver TM, BowermanRA,Stuck KJ. Sonography of abruptio placentae. AJR American J Roentgenol 1981;137:1049-54.
7.
Elsasser DA, Ananth CV, Prasad V, et al. Diagnosis of placental abruption: relationship between clinical and histopathological findings. Eur J Obstet Gynecol Reprod Biol 2010; 148:125.
8.
Mei Y, Lin Y. Clinical significance of primary symptoms in women with placental abruption. J Matern Fetal Neonatal Med 2018; 31:2446.
9.
Oyelese Y, Ananth CV. Placental abruption. Obstet Gynecol 2006; 108:1005.
Evaluare și diagnostic
1.
Neilson JP. Interventions for treating placental abruption (Cochrane Rewiew). The Cochrane Library 2006, Issue 3
2.
JaffeMH, SchoenWC, Silver TM, BowermanRA,Stuck KJ. Sonography of abruptio placentae. AJR American J Roentgenol 1981;137:1049-54
3.
Catanzarite V, Oyelese Y. Diagnosis and management of vasa previa. Am J Obstet Gynecol 2016;214:764.
4.
Oyelese, Yinka MD; Ananth, Cande V. PhD, MPH Placental Abruption Obstetrics & Gynecology: October 2006 - Volume 108 - Issue 4 - p 1005-1016
5.
Royal College of Obstetricians and Gynaecologists. Antepartum Haemorrhage Green-top Green–top Guideline No. 63 November 2011
6.
Society for Maternal-Fetal Medicine (SMFM) Consult Series #44: Management of bleeding in the late preterm period. Am J Obstet Gynecol. 2018 Jan;218(1):B2-B8. doi: 10.1016/j.ajog.2017.10.019. Epub 2017 Oct 25.
7.
Glantz C, Purnell L: Clinical utility of sonography in the diagnosis and treatment of placental abruption. J Ultrasound Med. 21:837-840 2002 12164566
8.
Elsasser DA, Ananth CV, Prasad V, et al. Diagnosis of placental abruption: relationship between clinical and histopathological findings. Eur J Obstet Gynecol Reprod Biol 2010; 148:125.
9.
Shinde GR, Vaswani BP, Patange RP, et al. Diagnostic Performance of Ultrasonography for Detection of Abruption and Its Clinical Correlation and Maternal and Foetal Outcome. J Clin Diagn Res 2016; 10:QC04.
10.
Shinde GR, Vaswani BP, Patange RP, et al. Diagnostic Performance of Ultrasonography for Detection of Abruption and Its Clinical Correlation and Maternal and Foetal Outcome. J Clin Diagn Res 2016; 10:QC04.
11.
Glantz C, Purnell L. Clinical utility of sonography in the diagnosis and treatment of placental abruption. J Ultrasound Med 2002; 21:837.
12.
Yeo L, Ananth CV, Vintzileos AM. Placental abruption, Lippincott, Williams & Wilkins, Hagerstown, Maryland 2003.
Conduită
1.
Oyelese, Yinka MD; Ananth, Cande V. PhD, MPH Placental Abruption Obstetrics & Gynecology: October 2006 - Volume 108 - Issue 4 - p 1005-1016
2.
Royal College of Obstetricians and Gynaecologists. Antepartum Haemorrhage Green-top Green–top Guideline No. 63 November 2011
3.
Society for Maternal-Fetal Medicine (SMFM) Consult Series #44: Management of bleeding in the late preterm period. Am J Obstet Gynecol. 2018 Jan;218(1):B2-B8. doi: 10.1016/j.ajog.2017.10.019. Epub 2017 Oct 25
4.
Neilson JP. Interventions for treating placental abruption. Cochrane Database Syst Rev 2003; :CD003247.
5.
Towers CV, Pircon RA, Heppard M: Is tocolysis safe in the management of third-trimester bleeding? Am J Obstet Gynecol. 180 (6 Pt 1):1572-1578 1999 10368505
6.
Chamberlain G, Steer P. ABC of labour care. Obstetric emergencies. BMJ 1999;318:1342-5.
7.
Women with a history of placental abruption: when in a subsequent pregnancy should special surveillance for a recurrent placental abruption be initiated?. Acta Obstet Gynecol Scand 2001; 80:708.
8.
Feinstein, DI. Diagnosis and management of disseminated intravascular coagulation: The role of Heparin therapy. Blood 1982;60:284.
9.
Feinstein, DI. Treatment of disseminated intravascular coagulation. Semin Thromb Hemost 1988;14:351.
10.
National Collaborating centre for Women’s and Children’s Health. Intrapartum care: care of healthy women and their babies during childbirth. London: RCOG Press; 2007
11.
Ananth CV, Lavery JA, Vintzileos AM, et al. Severe placental abruption: clinical definition and associations with maternal complications. Am J Obstet Gynecol 2016; 214:272.e1.
12.
Downes KL, Grantz KL, Shenassa ED. Maternal, Labor, Delivery, and Perinatal Outcomes Associated with Placental Abruption: A Systematic Review. Am J Perinatol. 2017;34(10):935-957
13.
Confidential Enquiry into Maternal and Child Health. Why Mothers Die 2000–2002. The Sixth Report of the Confidential Enquiries into Maternal Deaths in the United Kingdom. London: RCOG; 2004
14.
Lewis, G, editor. The Confidential Enquiry into Maternal and Child Health (CEMACH). Saving Mothers’ Lives: reviewing maternal deaths to make motherhood safer, 2003–2005. The Seventh Report on Confidential Enquiries into Maternal Deaths in the United Kingdom. London: CEMACH; 2007
15.
McDonald S, Abbott JM, Higgins SP. Prophylactic ergometrineoxytocin versus oxytocin for the third stage of labour. Cochrane Database Syst Rev 2004;(1):CD000201
16.
Royal College of Obstetricians and Gynaecologists. Use of Anti-D Immunoglobulin for Rh Prophylaxis. Guideline No. 22. London:RCOG;2002.
9.
ANEXE Anexa 1. Lista participanților la Reuniunea de Consens de la București, 29 – 30 Martie 2019
Anexa 2. Grade de recomandare și nivele ale dovezilor
Anexa 3. Algoritmul pentru sarcinile la termen și înainte de termen
Anexa 1 Lista participanților la Reuniunea de Consens de la București, 29-30 Martie 2019
Prof. Dr. Radu Vlădăreanu, București
Prof. Dr. Daniel Mureșan, Cluj-Napoca
Prof. Dr. Nicolae Suciu, București
Prof. Dr. Gabriel Bănceanu, București
Prof. Dr. Elvira Bratilă, București
Prof. Dr. Ștefan Buțureanu, Iași
Prof. Dr. Crîngu Ionescu, București
Prof. Dr. Claudiu Mărginean, Târgu Mureș
Prof. Dr. Claudia Mehedințu, București
Prof. Dr. Dan Mihu, Cluj-Napoca
Prof. Dr. Marius Moga, Brașov
Prof. Dr. Mircea Onofriescu, Iași
Prof. Dr. Gheorghe Peltecu, București
Prof. Dr. Lucian Pușcașiu, Târgu-Mureș
Prof. Dr. Liana Pleș, București
Prof. Dr. Manuela Russu, București
Prof. Dr. Demetra Socolov, Iași
Prof. Dr. Răzvan Socolov, Iași
Prof. Dr. Florin Stamatian, Cluj-Napoca
Prof. Dr. Anca Stănescu, București
Prof. Dr. Vlad Tica, Constanța
Conf. Dr. Costin Berceanu, Craiova
Conf. Dr. Elena Bernad, Timișoara
Conf. Dr. Iuliana Ceaușu, București
Conf. Dr. Radu Chicea, Sibiu
Conf. Dr. Alexandru Filipescu, București
Conf. Dr. Gheorghe Furău, Arad
Conf. Dr. Dominic Iliescu, Craiova
Conf. Dr. Laurentiu Pirtea, Timișoara
Conf. Dr. Ștefania Tudorache, Craiova
ȘL Dr. Șerban Nastasia, București
Dr. Marius Calomfirescu, București
Asist. Univ. Dr. Mihaela Boț, București
Dr. Alina Marin, București
Anexa 2 Grade de recomandare și nivele ale dovezilor
Tabel 1. Clasificarea tăriei aplicate gradelor de recomandare
Standard
Standardele sunt norme care trebuie aplicate rigid și trebuie urmate în cvasitotalitatea cazurilor, excepțiile fiind rare și greu de justificat.
Recomandare
Recomandările prezintă un grad scăzut de flexibilitate, nu au forța Standardelor, iar atunci când nu sunt aplicate, acest lucru trebuie justificat rațional, logic și documentat.
Opțiune
Opțiunile sunt neutre din punct de vedere a alegerii unei conduite, indicând faptul că mai multe tipuri de intervenții sunt posibile și că diferiți medici pot lua decizii diferite. Ele pot contribui la procesul de instruire și nu necesită justificare.
Tabel 2. Clasificarea puterii științifice gradelor de recomandare
Grad A
Necesită cel puțin un studiu randomizat și controlat ca parte a unei liste de studii de calitate publicate pe tema acestei recomandări (nivele de dovezi Ia sau Ib).
Grad B
Necesită existența unor studii clinice bine controlate, dar nu randomizate, publicate pe tema acestei recomandări (nivele de dovezi IIa, IIb sau III).
Grad C
Necesită dovezi obținute din rapoarte sau opinii ale unor comitete de experți sau din experiența clinică a unor experți recunoscuți ca autoritate în domeniu (nivele de dovezi IV).
Indică lipsa unor studii clinice de bună calitate aplicabile direct acestei recomandări.
Grad E
Recomandări de bună practică bazate pe experiența clinică a grupului tehnic de elaborare a acestui ghid.
Tabel 3. Clasificarea nivelelor de dovezi
Nivel Ia
Dovezi obținute din meta-analiza unor studii randomizate și controlate
Nivel Ib
Dovezi obținute din cel puțin un studiu randomizat și controlat, bine conceput
Nivel IIa
Dovezi obținute din cel puțin un un studiu clinic controlat, fără randomizare, bine concepute
Nivel IIb
Dovezi obținute din cel puțin un studiu quasi-experimental bine conceput, preferabil de la mai multe centre sau echipe de cercetare
Nivel III
Dovezi obținute de la studii descriptive, bine concepute
Nivel IV
Dovezi obținunte de la comitete de experți sau experiență clinică a unor experți recunoscuți ca autoritate în domeniu
Anexa 3 Algoritmul pentru sarcinile la termen și înainte de termen
-----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.