HG nr. 1068/2004
privind trecerea unor construcții aflate în administrarea Ministerului Administrației și Internelor din domeniul public al statului în domeniul privat al statului
prezumat în vigoare
În temeiul art. 108 din Constituție, republicată, al
art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998
privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, și al
art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 112/2000
pentru reglementarea procesului de scoatere din funcțiune, casare și valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale, aprobată prin
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor construcții aflate în administrarea Ministerului Administrației și Internelor, situate în orașul Năsăud, Piața Unirii nr. 15, județul Bistrița-Năsăud, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 2
Trecerea construcțiilor menționate la art. 1 în domeniul privat al statului se face în vederea scoaterii din funcțiune și a demolării.
Articolul 3
După scoaterea din funcțiune și demolarea construcțiilor prevăzute la art. 1, Ministerul Administrației și Internelor își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică.
PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE Contrasemnează: Ministru de stat, ministrul administrației și internelor, Marian Florian Săniuță Ministrul finanțelor publice, Mihai Nicolae Tănăsescu București, 8 iulie 2004. Nr. 1.068.
Anexa DATELE DE IDENTIFICARE
a construcțiilor aflate în administrarea
Ministerului Administrației și Internelor,
care trec din domeniul public al statului în domeniul privat al statului
Adresa imobilului
Persoana juridică care administrează imobilul
Caracteristicile clădirilor
Orașul Năsăud, Piața Unirii (fostă Libertății) nr. 15, județul Bistrița-Năsăud
Ministerul Administrației și Internelor
1. Construcție cu destinația de bloc alimentar
- suprafața construită = 79,5 m2
- suprafața desfășurată = 61,35 m2
- valoarea de inventar = 5.043.670 lei
2. Construcție cu destinația de corp de gardă
- suprafața construită = 43,4 m2
- suprafața desfășurată = 31,52 m2
- valoarea de inventar = 1.322.466 lei
3. Construcție cu destinația de magazie
- suprafața construită = 55,1 m2
- suprafața desfășurată = 45,9 m2
- valoarea de inventar = 1.587.531 lei
- nr. de inventar M.F.P. = 101.861 (parțial)
-----------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.