Decizia nr. 289/2019
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 248 din Codul penal din 1969 , ale art. 297 alin. (1) din Codul penal , precum și a dispozițiilor art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 286/2009 17 iulie 2009 (prevederi anume) privind Codul penal
Valer Dorneanu
- președinte
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Mihaela Senia Costinescu
- magistrat-asistent-șef
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 248 din Codul penal din 1969 , ale
art. 297 alin. (1) din Codul penal , precum și a dispozițiilor
art. 13^2 din Legea nr. 78/2000
pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, excepție ridicată de Gheorghe Uleia în Dosarul nr. 5.901/269/2016 al Judecătoriei Oltenița. Excepția de neconstituționalitate formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.892D/2017.
2.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost în mod legal îndeplinită.
3.
Președintele dispune să se facă apelul și în dosarele nr. 2.051D/2017 și nr. 2.797D/2017, care vizează excepții de neconstituționalitate cu același obiect, ridicate de Anton Ardelean în Dosarul nr. 4.148/182/2012 al Curții de Apel Cluj - Secția penală și de minori și de Ionuț Marius Marinescu în Dosarul nr. 47.691/3/2015 al Tribunalului București - Secția I penală.
4.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
5.
Având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate în dosarele mai sus menționate, Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea lor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul dispozițiilor
art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea dosarelor nr. 2.051D/2017 și nr. 2.797D/2017 la Dosarul nr. 1.892D/2017, care a fost primul înregistrat.
6.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că instanța constituțională s-a pronunțat, în prealabil, asupra unor critici similare celor formulate în prezentele dosare prin
Decizia nr. 459 din 5 iulie 2018
și, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba soluțiile adoptate de Curte, se impune menținerea jurisprudenței, respectiv respingerea, ca neîntemeiate, a excepțiilor formulate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:
7.
Prin Încheierea din 24 mai 2017, pronunțată în Dosarul nr. 5.901/269/2016, Judecătoria Oltenița a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 248 din Codul penal din 1969 , ale
art. 297 alin. (1) din Codul penal , precum și a dispozițiilor
art. 13^2 din Legea nr. 78/2000
pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. Excepția a fost ridicată de Gheorghe Uleia, în calitate de inculpat în cauza penală în care a fost trimis în judecată prin Rechizitoriul nr. 306/P/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași, pentru săvârșirea, printre altele, a infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de
art. 13^2 din Legea nr. 78/2000
cu raportare la
art. 297 din Codul penal .
8.
Prin Încheierea din 16 mai 2017, pronunțată în Dosarul nr. 4.148/182/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția penală și de minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 248 alin. 1 din Codul penal din 1969
și ale
art. 13^2 din Legea nr. 78/2000
pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. Excepția a fost ridicată de Anton Ardelean, în calitate de inculpat în cauza penală, aflată în faza apelului împotriva Sentinței penale nr. 1.564 din 4 decembrie 2015, pronunțată de Judecătoria Baia Mare, inculpatul fiind trimis în judecată prin Rechizitoriul nr. 176/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de
art. 13^2 din Legea nr. 78/2000
cu raportare la
art. 248 din Codul penal din 1969 .
9.
Prin Încheierea din 29 mai 2017, pronunțată în Dosarul nr. 47.691/3/2015, Tribunalul București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 248 din Codul penal din 1969 , ale
art. 297 alin. (1) din Codul penal , precum și a dispozițiilor
art. 13^2 din Legea nr. 78/2000
pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. Excepția a fost ridicată de Ionuț Marius Marinescu, în calitate de inculpat în cauza penală în care a fost trimis în judecată pentru săvârșirea, printre altele, a infracțiunii de participație improprie la abuz în serviciu, prevăzută de
art. 13^2 din Legea nr. 78/2000
cu raportare la
art. 297 din Codul penal .
10.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii susțin că dispozițiile
art. 248 din Codul penal din 1969
coroborat cu
art. 297 alin. (1) din Codul penal , precum și dispozițiile
art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 , în lipsa unui prag valoric al prejudiciului creat de către inculpat prin faptele săvârșite, „în lumina ultimelor tentative de modificare a conținutului infracțiunii de abuz în serviciu“, nu îndeplinesc criteriile de legalitate, claritate și predictibilitate „cerute de un stat de drept și de o legislație națională în acord cu principiile de drept cuprinse în tratatele internaționale“. Arată că numeroase reglementări internaționale și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului conțin referiri semnificative la „necesitatea reprimării infracțiunilor (îndeosebi a corupției), prin instituirea de reglementări clare, previzibile, aplicabile în condiții strict determinate“. Astfel,
Convenția Națiunilor Unite
împotriva corupției, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, recomandă statelor părți adoptarea de măsuri adecvate pentru a se atribui caracterul de infracțiune faptei unui agent public de
a abuza de funcția sau de postul sau, adică de a îndeplini ori de a se abține să îndeplinească, în exercițiul funcțiilor sale, un act cu încălcarea legii, cu scopul de a obține un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul. Comisia de la Veneția, în Raportul Comisiei europene pentru democrație prin drept privind relația dintre responsabilitatea politică și responsabilitatea penală ministerială, adoptat în 8-9 martie 2013, arăta, printre altele, că incriminarea abuzului în serviciu trebuie să respecte, pe lângă exigențele
art. 7 din Convenție , și alte cerințe ce derivă din principiul supremației legii, precum securitatea juridică, predictibilitatea, claritatea, proporționalitatea sau egalitatea de tratament, condiții ce nu sunt întrunite în ceea ce privește textele de lege criticate. Incriminarea într-o manieră generalizată a acestor tipuri de fapte ce pot fi comise de către funcționarii publici contravine criteriilor calitative ale
art. 7 din Convenție
și cerințelor de bază ale supremației legii.
11.
De asemenea, autorii excepției invocă Rezoluția nr. 1.950(2013) adoptată de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, în care se subliniază necesitatea ca dreptul penal să fie întotdeauna o măsură la care se recurge doar în ultimă instanță, întrucât anchetele și sancțiunile penale pot avea un impact semnificativ asupra drepturilor cetățenilor și au un efect stigmatizant. În același sens, Curtea Constituțională a României a statuat, în considerentele
Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 , că din perspectiva principiului ultima ratio este necesar ca atingerea adusă valorii sociale ocrotite să prezinte un anumit grad de intensitate, de gravitate, pentru a fi justificată aplicarea unei sancțiuni penale. Or, absența unui prag valoric în normele incriminatoare discutate imprimă acestora un caracter echivoc, ceea ce contravine
art. 1 alin. (4)
și
(5) din Constituție , întrucât îngăduie conturarea conduitei prin intervenția altor puteri ale statului decât cea legislativă, ceea ce afectează respectarea
Constituției , a supremației sale și a legilor. Dispozițiile criticate încalcă și normele constituționale cuprinse în
art. 11 alin. (1)
și
(2) , prin nesocotirea raportului dintre dreptul internațional și dreptul intern,
art. 16
privind egalitatea în drepturi a cetățenilor,
art. 20 , întrucât ignoră tratatele internaționale referitoare la drepturile omului,
art. 21 alin. (3)
cu referire la
art. 6 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și
art. 23 alin. (12) din Constituție , cu referire la
art. 7 din Convenție
care vizează imperativul stabilirii și aplicării pedepsei doar în condițiile și în temeiul legii, precum și
Convenția Națiunilor Unite
împotriva corupției, adoptată la New York.
12.
Autorii excepției de neconstituționalitate arată că, analizând
Decizia Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016 , prin care s-a stabilit că dispozițiile
art. 246 alin. 1 din Codul penal din 1969
și ale
art. 297 alin. (1) din Codul penal
sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos“ din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii“, au constatat că aceasta nu face referire și la dispozițiile celorlalte articole din
Codul penal din 1969
care reglementau variantele infracțiunii mai sus amintite, cum este cazul
art. 248 , astfel că argumentele reținute de Curte susțin pe deplin și neconstituționalitatea acestor din urmă prevederi.
13.
Judecătoria Oltenița apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
14.
Curtea de Apel Cluj - Secția penală și de minori consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece textele legale criticate nu contravin dispozițiilor constituționale invocate. Având în vedere că infracțiunea de abuz în serviciu este o infracțiune de rezultat, urmarea imediată a săvârșirii acestei fapte este cauzarea unei pagube ori a unei vătămări a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice. Instanța constată că legiuitorul nu a reglementat un prag valoric al pagubei și nici o anumită intensitate a vătămării, ceea ce înseamnă că, indiferent de valoarea pagubei sau de intensitatea vătămării rezultate din comiterea faptei, aceasta, dacă sunt îndeplinite și celelalte elemente constitutive, poate fi o infracțiune de abuz în serviciu. Analizând comparativ reglementarea infracțiunii de abuz în serviciu cu alte dispoziții legale ce instituie alte forme ale răspunderii decât cea penală, de exemplu
art. 247 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii , privind „abaterea disciplinară“, se reține că, deși nu sunt identice, acestea se aseamănă într-o măsură care determină posibilitatea ca în cazul săvârșirii unei fapte să poată fi incidente atât răspunderea penală, cât și alte forme de răspundere extrapenală, cum este cea disciplinară, administrativă sau civilă. Acest lucru este posibil, având în vedere că, astfel cum s-a arătat, legiuitorul nu a precizat necesitatea existenței unei anumite valori a pagubei sau a unei anumite intensități a vătămării rezultate din comiterea faptei.
15.
Tribunalul București - Secția I penală consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În ceea ce privește stabilirea unui prag valoric pentru infracțiunea de abuz în serviciu se apreciază că această competență aparține legiuitorului, Curtea Constituțională neputându-se substitui acestuia sub acest aspect.
16.
Potrivit
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
17.
Guvernul, invocând jurisprudența Curții Constituționale, respectiv
deciziile nr. 405 din 15 iunie 2016
și
nr. 392 din 6 iunie 2017 , consideră inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 248 din Codul penal din 1969
și ale
art. 297 alin. (1) din Codul penal
și neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 13^2 din Legea nr. 78/2000
pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.
18.
Avocatul Poporului arată că, referitor la prevederile
art. 248 din Codul penal din 1969 , își menține punctul de vedere așa cum a fost reținut de Curtea Constituțională în
deciziile nr. 629 din 28 aprilie 2009 ,
nr. 170 din 2 martie 2010
și
nr. 327 din 10 aprilie 2012 , în care a susținut constituționalitatea acestor prevederi. În ceea ce privește dispozițiile
art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 , face trimitere la
deciziile nr. 400 din 15 iunie 2016
și
nr. 405 din 15 iunie 2016 , prin care Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile criticate sunt constituționale.
19.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorii-raportori, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
20.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
21.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 248 din Codul penal din 1969 , ale
art. 297 alin. (1) din Codul penal , precum și dispozițiile
art. 13^2 din Legea nr. 78/2000
pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000. Dispozițiile criticate au următorul conținut:
–
Articolul 248
din Codul penal din 1969 : „Fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin
aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat ori al unei alte unități din cele la care se referă
art. 145
sau o pagubă patrimoniului acesteia se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.“;
–
Articolul 297
alin. (1) din Codul penal : „Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.“;
–
Articolul 13
^2 din Legea nr. 78/2000 : „În cazul infracțiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcției, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.“
22.
În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale
art. 1 alin. (5)
referitor la principiul legalității, ale
art. 15 alin. (1)
referitor la principiul universalității drepturilor și libertăților fundamentale,
art. 20
referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, precum și ale
art. 23 alin. (12)
privind legalitatea pedepsei. De asemenea, sunt invocate prevederile
art. 6 paragrafele 1
și
3
și
art. 7 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil și la principiul legalității incriminării și a pedepsei.
23.
Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 248 din Codul penal din 1969
și ale
art. 297 alin. (1) din Codul penal , Curtea reține că acestea au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, prin raportare la critici similare. Astfel, prin
Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile
art. 297 alin. (1) din Codul penal
sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos“ din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii“. În ceea ce privește dispozițiile
art. 248 din Codul penal din 1969 , Curtea reține că, prin
Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile
art. 248 din Codul penal din 1969
sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos“ din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii“. În acest sens, Curtea a reținut că argumentele prezentate în cuprinsul
Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016
sunt pe deplin aplicabile și în cazul dispozițiilor
art. 248 din Codul penal din 1969 .
24.
În ceea ce privește criticile de neconstituționalitate referitoare la lipsa unui prag valoric sau a intensității vătămării rezultate din comiterea faptei, Curtea constată că, prin
Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017 , a reiterat considerentele
Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, prin care a subliniat că revine legiuitorului sarcina de a reglementa valoarea pagubei și gravitatea vătămării rezultate din comiterea faptei de „abuz în serviciu“, cu aplicarea principiului ultima ratio, astfel cum acesta a fost dezvoltat în doctrină și jurisprudență (inclusiv cea a Curții Constituționale), aceste circumstanțieri fiind necesare delimitării răspunderii penale de celelalte forme de răspundere juridică. Totodată, Curtea a reținut că, dată fiind natura omisiunii legislative relevate, instanța constituțională nu are competența de a complini acest viciu normativ, întrucât și-ar depăși atribuțiile legale, acționând în sfera de competență a legiuitorului primar sau delegat, acesta fiind singura autoritate care are obligația de a reglementa pragul valoric sau intensitatea vătămării rezultate din comiterea faptei în cuprinsul normelor penale referitoare la infracțiunea de abuz în serviciu. Pe cale de consecință, ținând seama de dispozițiile constituționale ale
art. 142 alin. (1) , potrivit cărora „Curtea Constituțională este garantul supremației
Constituției “, și de cele ale
art. 1 alin. (5) , potrivit cărora, „În România, respectarea [...] legilor este obligatorie“, Curtea a subliniat că legiuitorul are obligația de a reglementa pragul valoric al pagubei și intensitatea vătămării dreptului sau interesului legitim rezultate din comiterea faptei în cuprinsul normelor penale referitoare la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, pasivitatea acestuia fiind de natură să determine apariția unor situații de incoerență și instabilitate, contrare principiului securității raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea și previzibilitatea legii.
25.
Cu referire la dispozițiile
art. 297 alin. (1) din Codul penal , Curtea a observat că
Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016
reprezintă o decizie interpretativă, astfel încât excepția de neconstituționalitate, care vizează înțelesul normei juridice care nu a fost exclus din sfera cadrului constituțional prin decizia antereferită, poate face obiectul controlului de constituționalitate. Raportat la cele anterior arătate, Curtea constată însă că autorul prezentei excepții de neconstituționalitate formulează critici care vizează textul de lege în forma anterioară constatării neconstituționalității sale, prin prisma faptului că legiuitorul nu a intervenit asupra acestuia după pronunțarea
Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 .
26.
Având în vedere că, potrivit
art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , „Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale“ și ținând cont de faptul că
deciziile nr. 405 din 15 iunie 2016
și
nr. 392 din 6 iunie 2017 , mai sus menționate, au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, anterior sesizării instanței de contencios constituțional în prezenta cauză, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 248 din Codul penal din 1969
și ale
art. 297 alin. (1) din Codul penal
este inadmisibilă.
27.
În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 13^2 din Legea nr. 78/2000
pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, Curtea reține că s-a mai pronunțat asupra constituționalității acestor dispoziții, constatând constituționalitatea acestora. Prin
Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 , Curtea a reținut că infracțiunea prevăzută de norma criticată constituie, astfel cum prevede și titlul secțiunii din care face parte, o infracțiune asimilată celor de corupție, prin modul în care a fost incriminată constituind o formă specială a infracțiunii de abuz în serviciu. Curtea a observat că în legislația penală, în raport cu elementele componente, pot exista norme complete și norme incomplete, acestora din urmă lipsindu-le fie dispoziția, fie sancțiunea, fie elemente ale acestora, pe care le împrumută din conținutul altor norme. În legătură cu normele de trimitere, Curtea, prin
Decizia nr. 82 din 20 septembrie 1995 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 19 martie 1996, a statuat că trimiterea de la un text de lege la altul, în cadrul aceluiași act normativ sau din alt act normativ, este un procedeu frecvent utilizat în scopul realizării economiei de mijloace. Pentru a nu se repeta de fiecare dată, legiuitorul poate face trimitere la o altă prevedere legală, în care sunt stabilite expres anumite prescripții normative. Efectul dispoziției de trimitere constă în încorporarea ideală a prevederilor la care se face trimiterea în conținutul normei care face trimiterea. Se produce astfel o împlinire a conținutului ideal al normei care face trimiterea cu prescripțiile celuilalt text. În lipsa unei atari operații, legiuitorul ar fi încadrat, evident, acest text în forma scrisă a textului care face trimiterea. Astfel, potrivit
art. 5 din Legea nr. 187/2012
pentru punerea în aplicare a
Legii nr. 286/2009 privind Codul penal , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, „Atunci când o normă penală face trimitere la o altă normă determinată, de la care împrumută unul sau mai multe elemente,
modificarea normei completatoare atrage și modificarea normei incomplete“. Prin urmare, analiza întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de dispozițiile
art. 13^2 din Legea nr. 78/2000
trebuie să se raporteze la dispozițiile
art. 246
și
art. 248 din Codul penal din 1969
și ale
art. 297 alin. (1) din Codul penal , astfel cum acestea au fost reconfigurate prin
Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016
și
Decizia nr. 397 din 13 iunie 2017 , dispoziția criticată fiind o normă incompletă de trimitere (a se vedea în acest sens
Decizia Curții Constituționale nr. 392 din 6 iunie 2017 , paragrafele 58-60).
28.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina modificarea jurisprudenței anterior invocate, Curtea urmează să respingă, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 13^2 din Legea nr. 78/2000
pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.
29.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1.
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 248 din Codul penal din 1969
și ale
art. 297 alin. (1) din Codul penal , excepție ridicată de Gheorghe Uleia în Dosarul nr. 5.901/269/2016 al Judecătoriei Oltenița, de Anton Ardelean în Dosarul nr. 4.148/182/2012 al Curții de Apel Cluj - Secția penală și de minori și de Ionuț Marius Marinescu în Dosarul nr. 47.691/3/2015 al Tribunalului București - Secția I penală.
2.
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de aceleași părți în aceleași dosare ale acelorași instanțe și constată că dispozițiile
art. 13^2 din Legea nr. 78/2000
pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Oltenița, Curții de Apel Cluj - Secția penală și de minori și Tribunalului București - Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 7 mai 2019.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-șef, Mihaela Senia Costinescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.