Decizia nr. 375/2019

Valer Dorneanu

- președinte

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Daniela Ramona Marițiu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Răzvan Horațiu Radu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 215^1 din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Nicolae Eugen Fonoage, Elena Fonoage, Marius Vasile Gaja și de Anca Eugenia Fonoage în Dosarul nr. 379/120/2017/a1 al Tribunalului Dâmbovița - Judecătorul de cameră preliminară. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.917D/2017.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra notelor scrise depuse la dosar de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin care aceasta solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate. Arată că instanța de contencios constituțional s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor criticate, dintr-o perspectivă identică, respingând excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată, prin

Decizia nr. 79 din 22 februarie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 din 9 mai 2018, și

Decizia nr. 37 din 17 ianuarie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 23 aprilie 2019.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.

Prin Încheierea din 14 noiembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 379/120/2017/a1, Tribunalul Dâmbovița - Judecătorul de cameră preliminară a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 215^1 din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Nicolae Eugen Fonoage, Elena Fonoage, Marius Vasile Gaja și de Anca Eugenia Fonoage, cu ocazia verificării legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, în procedura de cameră preliminară, când, potrivit

art. 248 alin. (2) din Codul de procedură penală

raportat la

art. 202 alin. (1),

art. 207,

art. 211

și

art. 215

din același act normativ, a fost menținută măsura preventivă a controlului judiciar față de inculpați.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia apreciază că dispozițiile criticate sunt neconstituționale, deoarece legiuitorul a omis să stabilească o durată maximă a măsurii preventive restrictive de libertate a controlului judiciar pentru faza procesuală a camerei preliminare. Interpretând dispozițiile

art. 215^1 alin. (6)

și

(8) din Codul de procedură penală , rezultă că durata maximă pentru care poate fi dispusă măsura controlului judiciar în faza procesuală a camerei preliminare rămâne nereglementată. Apreciază că dispozițiile criticate contravin prevederilor

art. 23,

25,

26

și

53 din Legea fundamentală . Caracterul excepțional al restrângerii drepturilor și libertăților fundamentale implică în mod necesar un caracter temporar al restrângerii exercițiului unor drepturi, așadar posibilitatea de menținere a controlului judiciar în procedura camerei preliminare pentru perioade nelimitate de timp echivalează cu suprimarea acestor drepturi.

6.

Ingerința generată de instituția controlului judiciar vizează drepturi fundamentale, iar lipsa reglementării unei durate maxime pentru care măsura controlului judiciar poate fi dispusă în procedura camerei preliminare excedează noțiunii de echilibru care trebuie să existe între interesul public și cel individual.

7.

Tribunalul Dâmbovița - Judecătorul de cameră preliminară apreciază că, din dispozițiile

art. 215^1 alin. (6)

și

(8) din Codul de procedură penală,

rezultă că legiuitorul a avut în vedere, în mod expres, numai durata măsurii în cursul urmăririi penale și al judecății, dar nu și în procedura camerei preliminare. Apreciază că este necesară o reglementare riguroasă a duratei măsurii preventive a controlului judiciar și în această etapă a procesului, ingerința în dreptul fundamental al libertății individuale, prevăzut de

art. 23 din Constituție , reținută de Curte și în

Decizia nr. 712 din 4 decembrie 2014 , regăsindu-se inclusiv în procedura camerei preliminare, cu atât mai mult cu cât această fază a procesului, raportat la obiectul stabilit în

art. 342 din Codul de procedură penală , nu aduce modificări semnificative în îndeplinirea cerințelor avute în vedere la dispunerea măsurii preventive. În cursul procedurii de cameră preliminară, în raport cu prevederile

art. 348 alin. (2) din Codul de procedură penală , în cauzele în care față de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea și temeinicia măsurii preventive, procedând potrivit dispozițiilor

art. 207 din Codul de procedură penală , respectiv verifică în raport cu prevederile alin. (7) al acestui articol, din oficiu, periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii controlului judiciar ori a controlului judiciar pe cauțiune sau dacă au apărut temeiuri noi care să justifice menținerea acestei măsuri. Susține că legiuitorul nu a pus de acord prevederile

art. 207 alin. (7) din Codul de procedură penală

cu dispozițiile

Deciziei Curții Constituționale nr. 712 din 4 decembrie 2014 , prin care s-a constatat că nu s-a stabilit de către legiuitor o durată pentru care poate fi dispusă măsura controlului judiciar, reglementând o astfel de durată numai pentru celelalte două faze ale procesului penal. Consideră că este necesară reglementarea duratei măsurii preventive a controlului judiciar și în cazul procedurii de cameră preliminară, în condițiile în care aceasta depășește durata de 60 de zile la care face referire

art. 343 din Codul de procedură penală , inclusiv legiuitorul constatând că există posibilitatea ca această durată să fie depășită, de vreme ce a reglementat în

art. 207 alin. (7) din Codul de procedură penală

necesitatea verificării periodice a măsurii preventive, și în această fază a procesului penal, în interiorul a 60 de zile. Prin urmare, nereglementarea unei durate maxime a restrângerii drepturilor fundamentale ale unui inculpat în procedura camerei preliminare încalcă prevederile

art. 53 din Constituție , care se referă la caracterul excepțional al restrângerilor exercițiului drepturilor sau libertăților fundamentale.

8.

Dreptul judecătorului de a dispune cu privire la măsura controlului judiciar pentru o perioadă nelimitată de timp presupune „restrângerea nelimitată temporal a drepturilor și libertăților fundamentale vizate de conținutul acestei măsuri, restrângere neconstituțională potrivit standardelor de constituționalitate“. Lipsa unei reglementări în sensul anterior menționat este de natură a afecta drepturile constituționale ale unei persoane, fiind necesară deci stabilirea unei limite pentru subzistența unei măsuri preventive pentru toate fazele procesului penal, inclusiv pentru faza camerei preliminare.

9.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10.

Avocatul Poporului, invocând jurisprudența Curții Constituționale, apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată.

11.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

12.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 215^1 din Codul de procedură penală , cu următorul conținut:

(1)

În cursul urmăririi penale, măsura controlului judiciar se poate dispune de către procuror sau de către judecătorul de drepturi și libertăți pe o durată de cel mult 60 de zile.

(2)

În cursul urmăririi penale, controlul judiciar poate fi prelungit de către procuror, prin ordonanță, dacă se mențin temeiurile care au determinat luarea măsurii sau au apărut temeiuri noi care să justifice prelungirea acestuia, fiecare prelungire neputând să depășească 60 de zile. Prevederile art. 212 alin. (1) și (3) se aplică în mod corespunzător.

(3)

Dispozițiile alin. (2) sunt aplicabile și în cazul în care măsura a fost luată de către judecătorul de drepturi și libertăți.

(4)

Ordonanța procurorului prin care, în condițiile alin. (2) sau (3), s-a prelungit măsura controlului judiciar se comunică în aceeași zi inculpatului.

(5)

Împotriva ordonanței procurorului prin care, în condițiile prevăzute la alin. (2) și (3), s-a prelungit măsura controlului judiciar, inculpatul poate face plângere la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond, dispozițiile art. 213 aplicându-se în mod corespunzător.

(6)

În cursul urmăririi penale, durata măsurii controlului judiciar nu poate să depășească un an, dacă pedeapsa prevăzută de lege este amenda sau închisoarea de cel mult

5 ani, respectiv 2 ani, dacă pedeapsa prevăzută de lege este detențiunea pe viață sau închisoarea mai mare de 5 ani.

(7)

Judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau instanța, în cursul judecății, poate dispune luarea măsurii controlului judiciar față de inculpat pe o durată ce nu poate depăși 60 de zile.

(8)

În cursul judecății în primă instanță, durata totală a controlului judiciar nu poate depăși un termen rezonabil și, în toate cazurile, nu poate depăși 5 ani de la momentul trimiterii în judecată.

(9)

La expirarea termenelor prevăzute la alin. (8), instanța de judecată poate dispune luarea unei alte măsuri preventive, în condițiile legii.

14.

Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că textul criticat contravine prevederilor constituționale cuprinse în

art. 23

referitor la libertatea individuală,

art. 25

referitor la libera circulație,

art. 26

referitor la viața intimă, familială și privată și

art. 53

referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

15.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor criticate, dintr-o perspectivă identică, respingând excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată, prin

Decizia nr. 257 din 5 mai 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 543 din 19 iulie 2016,

Decizia nr. 79 din 22 februarie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 din 9 mai 2018, și

Decizia nr. 37 din 17 ianuarie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 23 aprilie 2019.

16.

Cu acele prilejuri, Curtea a reținut că, potrivit

art. 215^1 alin. (7) din Codul de procedură penală , în cadrul procedurii de cameră preliminară judecătorul poate dispune luarea măsurii controlului judiciar pe o durată ce nu poate depăși 60 de zile. Curtea a statuat că în reglementarea dispozițiilor procesual penale legiuitorul a folosit două sintagme, și anume „durata“ și „durata totală“. Astfel, prima dintre acestea, regăsită și în cuprinsul

art. 215^1 alin. (7),

se referă la durata măsurii controlului judiciar dispuse de judecător la un moment dat cu privire la un inculpat. Sintagma „durata totală“ se referă la durata maximă a măsurii controlului judiciar care poate fi dispusă și care este rezultatul însumării tuturor măsurilor pe care judecătorul le-a dispus la un moment dat față de același inculpat.

17.

În ceea ce privește momentul trimiterii în judecată, Curtea a reținut că, potrivit

art. 342 din Codul de procedură penală , acesta coincide cu cel al învestirii judecătorului de cameră preliminară cu verificarea competenței, a legalității sesizării instanței, a legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, acesta fiind momentul de început în calcularea termenului total de 5 ani. Așa fiind, Curtea a constatat că dispozițiile

art. 215^1 alin. (8) teza a doua din Codul de procedură penală

se aplică inclusiv în procedura camerei preliminare, astfel că nu poate fi reținută critica autorilor excepției potrivit căreia în această fază nu este prevăzută durata maximă a măsurii controlului judiciar.

18.

Totodată, Curtea a reținut că, deși nu este prevăzută expres o durată maximă a măsurii controlului judiciar în cursul procedurii de cameră preliminară, aceasta reiese din interpretarea coroborată a dispozițiilor anterior menționate. Astfel, prin

Decizia nr. 79 din 22 februarie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 din 9 mai 2018, paragraful 24, Curtea a constatat că, potrivit

art. 215^1 alin. (8) din Codul de procedură penală , „în cursul judecății în primă instanță, durata totală a controlului judiciar nu poate depăși un termen rezonabil și, în toate cazurile, nu poate depăși 5 ani de la momentul trimiterii în judecată“. În legătură cu dispozițiile

art. 215^1 alin. (8) din Codul de procedură penală , Curtea a constatat că, deși nu este prevăzută o durată maximă a măsurii în cursul procedurii de cameră preliminară, nu se impune o astfel de prevedere, întrucât durata maximă a controlului judiciar în cursul judecății se calculează nu de la debutul acestei faze procesuale, ci de la trimiterea în judecată, incluzând, așadar, durata în care cauza s-a aflat în camera preliminară.

19.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudența Curții Constituționale, soluția și considerentele deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

20.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3,

al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Nicolae Eugen Fonoage, Elena Fonoage, Marius Vasile Gaja și de Anca Eugenia Fonoage în Dosarul nr. 379/120/2017/a1 al Tribunalului Dâmbovița - Judecătorul de cameră preliminară și constată că dispozițiile

art. 215^1 din Codul de procedură penală

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Dâmbovița - Judecătorul de cameră preliminară și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 28 mai 2019.