HG nr. 1112/2004
privind asimilarea personalului Societății Române de Televiziune care desfășoară activitate în cadrul proiectului "Corespondenții Televiziunii Române în străinătate" cu personalul trimis în misiune permanentă în străinătate
abrogat
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Abrogat prin 1
- HG nr. 1234/2008 1 octombrie 2008 pentru abrogarea Hotărârii Guvernului nr. 1.112/2004 privind asimilarea personalului Socie…
În temeiul art. 108 din Constituție, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Personalul care desfășoară activitate în cadrul proiectului "Corespondenții Televiziunii Române în străinătate" este asimilat personalului trimis în misiune permanentă în străinătate, indiferent dacă finanțarea proiectului este asigurată din fondurile pentru promovarea imaginii externe a României sau din surse proprii ale Societății Române de Televiziune, după cum urmează:
a) redactor, reporter, cu corespondent de presă clasa I (S);
b) personalul tehnic, cu corespondent de presă clasa a II-a (S).
Articolul 2
Coeficienții de ierarhizare pentru funcțiile asimilate potrivit prevederilor art. 1 sunt stabiliți în anexa nr. 2 la
Hotărârea Guvernului nr. 837/1995
cu privire la criteriile de salarizare în valută și celelalte drepturi în valută și în lei ale personalului trimis în misiune permanentă în străinătate, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 3
Asimilarea personalului Societății Române de Televiziune care desfășoară activitate în cadrul proiectului "Corespondenții Televiziunii Române în străinătate" este valabilă pe toată perioada de derulare a proiectului.
PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE Contrasemnează: p. Ministrul afacerilor externe, Bogdan Lucian Aurescu, secretar de stat p. Ministrul finanțelor publice, Maria Manolescu, secretar de stat București, 15 iulie 2004. Nr. 1.112.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.