Decizia nr. 522/2019

Valer Dorneanu

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Marian Enache

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Oana Cristina Puică

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală , excepție ridicată, din oficiu, de judecătorul de cameră preliminară în Dosarul nr. 2.870/338/2016/a1.1 al Judecătoriei Zărnești și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.381D/2017.

2.

La apelul nominal lipsește partea Robert Emanuel Luca, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Invocă în acest sens

Decizia nr. 16 din 17 septembrie 2018 , pronunțată în recurs în interesul legii, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că termenul „cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia“ din cuprinsul dispozițiilor

art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală

este un termen peremptoriu, așa cum a statuat Curtea Constituțională în jurisprudența sa.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.

Prin Încheierea din 18 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 2.870/338/2016/a1.1, Judecătoria Zărnești a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală . Excepția a fost ridicată, din oficiu, de judecătorul de cameră preliminară cu ocazia verificării, potrivit dispozițiilor

art. 207 alin. (1)-(5) din Codul de procedură penală , a legalității și temeiniciei măsurii preventive dispuse în cursul urmăririi penale față de unul din inculpații trimiși în judecată.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate judecătorul de cameră preliminară, autor al excepției, susține, în esență, că dispozițiile

art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală

încalcă principiile constituționale privind statul de drept, dreptul la apărare și înfăptuirea justiției, întrucât termenul - de cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei măsurii preventive - prevăzut de dispozițiile de lege criticate este considerat în mod uzual un termen de recomandare, iar nerespectarea sa este lipsită de sancțiuni. Or, nerespectarea acestui termen poate conduce la o consultare pe fugă a dosarului atât de către avocatul inculpatului, cât și de către judecător, ceea ce echivalează cu o apărare derizorie a inculpatului și cu

înfăptuirea unui act de justiție defectuos. Așadar, apreciază că intervalul de timp rămas la dispoziție în vederea soluționării propunerii de menținere a măsurii preventive poate fi insuficient pentru pregătirea unei apărări efective, pentru studierea cauzei de către judecătorul de cameră preliminară și pentru derularea ședinței de judecată. De asemenea, face o analiză a jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, și anume a

deciziilor nr. 251 din 5 mai 2016

și

nr. 276 din 10 mai 2016 , în care Curtea a folosit toate argumentele pentru declararea ca neconstituțional a textului

art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală , evitând însă admiterea excepției de neconstituționalitate, pe motiv că ar exista o practică unitară în sensul unei interpretări conforme cu Legea fundamentală a normei criticate. Mai arată că

Decizia nr. 276 din 10 mai 2016

cuprinde un raționament inexact, întrucât Curtea Constituțională a reținut că nerespectarea termenului de 5 zile prevăzut în cuprinsul dispozițiilor

art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală

este de natură să cauzeze o vătămare procesuală, concretizată în încălcarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului supus măsurii preventive, așa încât sunt incidente prevederile

art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală , sancțiunea pentru nerespectarea acestui termen fiind decăderea organelor judiciare competente din exercițiul dreptului de a proceda la menținerea măsurii preventive în cauză și nulitatea absolută a actului făcut peste termen. Observă însă că sfera nulităților absolute este stabilită expres de dispozițiile

art. 281 din Codul de procedură penală , iar încălcarea unui termen peremptoriu nu este enumerată printre cazurile de nulitate absolută. Prin urmare, de lege lata, unica sancțiune ce ar putea fi incidentă într-o atare situație este nulitatea relativă, în cazul căreia, de altfel, este necesară analiza existenței unei vătămări procesuale.

6.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

7.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă și, în subsidiar, neîntemeiată. Invocă în acest sens

deciziile Curții Constituționale nr. 145 din 17 martie 2016 ,

nr. 251 din 5 mai 2016 ,

nr. 276 din 10 mai 2016

și

nr. 698 din 29 noiembrie 2016 .

8.

Avocatul Poporului precizează că își menține punctul de vedere transmis Curții Constituționale și reținut în

deciziile nr. 145 din 17 martie 2016 ,

nr. 251 din 5 mai 2016 ,

nr. 276 din 10 mai 2016 ,

nr. 698 din 29 noiembrie 2016

și

nr. 155 din 14 martie 2017 , în sensul că dispozițiile

art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală

sunt constituționale în măsura în care nerespectarea termenului „cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia“ atrage incidența prevederilor

art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală .

9.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

10.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală , având următorul cuprins: „Când procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului față de care s-a dispus o măsură preventivă, rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, se înaintează judecătorului de cameră preliminară de la instanța competentă, cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia.“

12.

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, judecătorul de cameră preliminară, autor al excepției, invocă încălcarea prevederilor constituționale ale

art. 1 alin. (3)

referitor la statul de drept, ale

art. 24

privind dreptul la apărare și ale

art. 124

referitor la înfăptuirea justiției.

13.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile

art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală

au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași prevederi din

Constituție

și din

Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale - invocate și în prezenta cauză - și față de critici similare. Astfel, prin

Decizia nr. 145 din 17 martie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, Curtea a statuat că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală

pune în discuție o problemă de interpretare și aplicare a legii, ce trebuie să aparțină instanțelor judecătorești, fiind inadmisibilă (paragraful 19).

14.

Prin decizia mai sus menționată Curtea a reținut că trimiterea de către procuror la instanța competentă a rechizitoriului, împreună cu dosarul cauzei, declanșează procedura de cameră preliminară. În cazul în care inculpatul trimis în judecată se află, la momentul sesizării instanței, sub puterea unei măsuri preventive dispuse în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară, primind dosarul, are obligația ca, din oficiu, fără a exista vreo cerere din partea procurorului sau a inculpatului, să procedeze la verificarea - cu respectarea procedurii reglementate de

art. 207 din Codul de procedură penală

- a legalității și temeiniciei măsurii preventive căreia îi este supus inculpatul, indiferent de felul acesteia (control judiciar, control judiciar pe cauțiune, arest la domiciliu sau arestare preventivă), și să decidă dacă se impune sau nu ca măsura preventivă să fie menținută. În acest scop, rechizitoriul cuprinde, în mod obligatoriu, date referitoare la măsurile preventive luate în cursul urmăririi penale, așa cum rezultă din dispozițiile

art. 328 alin. (1)

raportate la

art. 286 alin. (2) lit. e) teza finală din Codul de procedură penală . Rechizitoriul poate să cuprindă, potrivit

art. 330 din Codul de procedură penală , și propunerea de luare, menținere, revocare sau de înlocuire a unei măsuri preventive. Acest text se referă la dreptul procurorului de a formula cereri în legătură cu măsurile preventive, cereri pe care le poate face fie prin rechizitoriu, odată cu sesizarea instanței, fie ulterior, în cursul procedurii de cameră preliminară. Dreptul procurorului de a formula astfel de cereri nu trebuie însă confundat cu sesizarea din oficiu în baza căreia judecătorul de cameră preliminară verifică, potrivit

art. 207 alin. (2) din Codul de procedură penală , legalitatea și temeinicia măsurii preventive (paragraful 14).

15.

De asemenea, Curtea a reținut că, atunci când inculpatul trimis în judecată este supus unei măsuri preventive, sesizarea instanței competente trebuie făcută de procuror, conform

art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală , cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei măsurii preventive, iar judecătorul de cameră preliminară trebuie să verifice, din oficiu, legalitatea și temeinicia măsurii preventive în termen de 3 zile de la înregistrarea dosarului și înainte de expirarea duratei acesteia, potrivit

art. 207 alin. (2) din Codul de procedură penală . Așadar, prin intermediul dispozițiilor de lege menționate, sunt stabilite termene atât pentru procuror - un termen în interiorul căruia să înainteze rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, către judecătorul de cameră preliminară, astfel încât acesta să aibă timpul necesar și suficient pentru a face aceste verificări anterior expirării duratei măsurii preventive -, cât și pentru judecătorul de cameră preliminară (paragraful 15).

16.

Cu privire la un termen regresiv similar celui prevăzut de

art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală , Curtea s-a pronunțat prin

Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015, prin care a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat

că dispozițiile

art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală

sunt constituționale în măsura în care nerespectarea termenului „cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive“ atrage incidența

art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală . Prin această decizie Curtea a reținut că, potrivit

art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală , propunerea de prelungire a arestării preventive împreună cu dosarul cauzei se depune la judecătorul de drepturi și libertăți cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia.

Alin. (2) al art. 235 din Codul de procedură penală - în prima și ultima teză

- stabilește că judecătorul de drepturi și libertăți fixează termen pentru soluționarea propunerii de prelungire a arestării preventive înainte de expirarea duratei măsurii, iar avocatul inculpatului este încunoștințat și i se acordă, la cerere, posibilitatea de a studia dosarul cauzei. În ceea ce privește natura juridică a termenului regresiv reglementat de

art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală

( art. 159 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968 ) și consecințele nerespectării acestuia, Curtea a observat că practica judiciară cvasiunanimă a calificat termenul de minimum 5 zile de sesizare a instanței pentru prelungirea arestării preventive ca fiind un termen de recomandare. Ținând cont de faptul că rațiunea termenului de depunere a propunerii de prelungire a duratei arestării preventive este aceea de a asigura respectarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului arestat și de a elimina arbitrarul în ceea ce privește dispunerea prelungirii măsurii privative de libertate, Curtea a constatat că acest termen are natura juridică a unui termen peremptoriu, aceasta fiind singura interpretare care poate determina compatibilitatea normelor procesual penale criticate cu dispozițiile constituționale și convenționale referitoare la dreptul la apărare și cu dispozițiile constituționale privind înfăptuirea justiției. Curtea a concluzionat că nerespectarea termenului de depunere a propunerii de prelungire a arestării preventive la judecătorul de drepturi și libertăți „cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive“ este de natură să cauzeze o vătămare procesuală, concretizată în încălcarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului arestat, așa încât sunt incidente normele procesual penale ale

art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală , sancțiunea pentru nerespectarea acestui termen fiind decăderea procurorului din exercițiul dreptului de a depune propunerea de prelungire a duratei arestului preventiv și nulitatea absolută a actului făcut peste termen (paragrafele 19, 21, 48 și 49).

17.

Prin

Decizia nr. 145 din 17 martie 2016 , citată anterior, Curtea a constatat că termenul prevăzut de dispozițiile

art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală

are aceeași natură juridică cu cel stabilit de

art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală , fiind un termen peremptoriu, dar, spre deosebire de situația avută în vedere la pronunțarea

Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015

- când instanța de contencios constituțional a intervenit pe fondul unei practici judiciare cvasiunanime și de durată, aparținând inclusiv Înaltei Curți de Casație și Justiție, practică judiciară care a dat textului valențe neconstituționale -, în cazul termenului stabilit de

art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală

nu se poate vorbi de o atare interpretare a dispozițiilor de lege criticate, interpretare care să fie, în același timp, ulterioară publicării deciziei mai sus menționate. Prin urmare, instanța de contencios constituțional a reținut că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală , care pune în discuție o problemă de interpretare și aplicare a legii, ce trebuie să aparțină instanțelor judecătorești, este inadmisibilă (paragraful 19).

18.

Distinct de cele arătate mai sus, prin

Decizia nr. 276 din 10 mai 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016, Curtea a mai reținut că dispozițiile

art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală

sunt clare, precise și previzibile, îndeplinind condițiile referitoare la calitatea legii, și că nerespectarea termenului de 5 zile prevăzut în cuprinsul acestora este de natură să cauzeze o vătămare procesuală, concretizată în încălcarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului supus măsurii preventive, așa încât sunt incidente prevederile

art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală , sancțiunea pentru nerespectarea acestui termen fiind decăderea organelor judiciare competente din exercițiul dreptului de a proceda la menținerea măsurii preventive în cauză și nulitatea absolută a actului făcut peste termen (paragraful 18).

19.

În același sens sunt și

Decizia nr. 698 din 29 noiembrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2017,

Decizia nr. 729 din 6 decembrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 137 din 23 februarie 2017,

Decizia nr. 155 din 14 martie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 379 din 22 mai 2017, și

Decizia nr. 344 din 22 mai 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 740 din 28 august 2018. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

20.

De altfel, prin

Decizia nr. 16 din 17 septembrie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 2 noiembrie 2018, pronunțată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție - în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor

art. 207 alin. (1)

și

(2) din Codul de procedură penală

- a statuat că termenul „cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia“ este un termen peremptoriu, iar încălcarea sa atrage decăderea procurorului din dreptul de a formula cereri privind măsurile preventive și nulitatea actului făcut în acest sens peste termen, precum și imposibilitatea judecătorului de cameră preliminară de a verifica din oficiu legalitatea și temeinicia măsurii preventive înainte de expirarea duratei acesteia.

21.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală , excepție ridicată, din oficiu, de judecătorul de cameră preliminară în Dosarul nr. 2.870/338/2016/a1.1 al Judecătoriei Zărnești.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Zărnești și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 24 septembrie 2019.