Decizia nr. 652/2019
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. (1) lit. a) și ale art. 215^1 alin. (2) din Codul de procedură penală
prezumat în vigoare
Valer Dorneanu
- președinte
Cristian Deliorga
- judecător
Marian Enache
- judecător
Daniel-Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Mihaela Ionescu
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cristina Bunea.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 215 alin. (1) lit. a) ș i ale
art. 215^1 alin. (2) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Marian Tudorache în Dosarul nr. 386/120/2018 al Tribunalului Dâmbovița - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 255D/2018.
2.
La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că, la dosar, au fost depuse note scrise, prin care se solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, respectiv judecarea în lipsă a acesteia.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită, în principal, respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, întrucât se solicită o interpretare a textului de lege de către instanța de judecată. În subsidiar, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, întrucât obligația inculpatului de a se prezenta la organul de urmărire penală sau la instanță, ori de câte ori este chemat, este de esența măsurii controlului judiciar, măsură restrictivă de libertate, în concordanță cu prevederile
art. 25
și ale
art. 53 alin. (1) din Constituție . Totodată, susține că nu se poate solicita ca ordonanța procurorului să cuprindă toate obligațiile ce trebuie respectate pentru o nouă durată a controlului judiciar, atunci când este vorba despre prelungirea acestei măsuri. Când se dispune prelungirea inculpatul este chemat împreună cu apărătorul său din oficiu și îi sunt aduse la cunoștință aceste obligații pe noua durată a controlului judiciar.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4.
Prin Încheierea 15 februarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 386/120/2018, Tribunalul Dâmbovița - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 215 alin. (1) lit. a) ș i ale
art. 215^1 alin. (2) din Codul de procedură penală . Excepția a fost ridicată de Marian Tudorache cu ocazia soluționării plângerii formulate împotriva Ordonanței nr. 111/D/P/2016 din data de 31 ianuarie 2018, dispusă de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul teritorial Dâmbovița în Dosarul nr. 111/D/P/2016, prin care s-a dispus de către procurorul de caz respingerea cererii de modificare a controlului judiciar și prelungirea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul arată că prin ordonanța contestată procurorul de caz a dispus prelungirea controlului judiciar, fără însă a stabili obligațiile ce trebuie respectate de inculpat pe noua durată a controlului judiciar, totodată, neprecizând că se mențin întocmai obligațiile dispuse anterior. Apreciază că prevederea expresă a obligațiilor în actul de prelungire a controlului judiciar asigură securitatea raporturilor juridice și garantează dreptul inculpatului de a cunoaște exact restricțiile ce se aduc drepturilor sale și limitele acestor restricții și îi dă posibilitatea de a supune cenzurii instanței aceste limitări. Susține, în esență, că dispozițiile
art. 215^1 alin. (2) din Codul de procedură penală
sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează că acestea exclud sau fac facultative garanțiile și procedurile prevăzute de
art. 215 alin. (3) din Codul de procedură penală . În ceea ce privește prevederile
art. 215 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală
susține, în esență, că acestea sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează că impun, implicit, o restricție identică sau similară celei prevăzute de
art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală , respectiv, se interpretează în sensul că pot avea drept consecință implicită limitarea dreptului la muncă, dreptului la libertatea economică, la libera circulație și la viața privată.
6.
Tribunalul Dâmbovița - Secția penală nu și-a exprimat opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.
7.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.
8.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
reține următoarele:
9.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
10.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 215 alin. (1) lit. a) ș i ale
art. 215^1 alin. (2) din Codul de procedură penală , care au următorul cuprins:
–
Articolul 215
alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală : „(1) Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;“;
–
Articolul 215
^1 alin. (2) din Codul de procedură penală : „În cursul urmăririi penale, controlul judiciar poate fi prelungit de către procuror, prin ordonanță, dacă se mențin temeiurile care au determinat luarea măsurii sau au apărut temeiuri noi care să justifice prelungirea acestuia, fiecare prelungire neputând să depășească 60 de zile. Prevederile art. 212 alin. (1) și (3) se aplică în mod corespunzător.“
11.
În ceea ce privește dispozițiile
art. 215 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală , autorul excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale
art. 25
privind libera circulație, ale
art. 26 alin. (1)
și (2) referitoare la viața intimă, familială și privată, ale
art. 41 alin. (1)
privind munca și protecția socială a muncii, ale
art. 45
privind libertatea economică și ale
art. 53
privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. Cât privește dispozițiile
art. 215^1 alin. (2) din Codul de procedură penală
se invocă încălcarea prevederilor constituționale ale
art. 1 alin. (3)
și (4) privind statul român, ale
art. 16 alin. (1)
și (2) referitoare la egalitatea în drepturi, ale
art. 21 alin. (2)
și (3) potrivit cărora nicio lege nu poate îngrădi accesul liber la justiție, iar părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, ale
art. 23 alin. (1)
privind libertatea individuală, ale
art. 24
referitor la dreptul la apărare, ale
art. 25
privind libera circulație, ale
art. 26
referitoare la viața intimă, familială și privată, ale
art. 39
privind libertatea întrunirilor, ale
art. 41
privind munca și protecția socială a muncii, ale
art. 45
referitoare la libertatea economică și ale
art. 53 alin. (1)
și (2) referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. Invocă și dispozițiile
art. 9
și
art. 10 alin. (2)
și
(5) din Codul de procedură penală.
12.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că măsurile preventive au ca efect restrângerea, pentru perioade limitate de timp, a exercițiului unor drepturi fundamentale. Astfel, reținerea, arestul la domiciliu și arestarea preventivă, așa cum sunt acestea reglementate la
art. 209,
art. 210,
art. 216,
art. 217
și
art. 218-222 din Codul de procedură penală , sunt măsuri preventive privative de libertate, privare ce presupune, per se, restrângerea exercițiului unui număr însemnat de drepturi fundamentale, cum sunt libera circulație, prevăzută la
art. 25 din Constituție , dreptul la viață intimă, familială și privată, reglementat la
art. 26 din Constituție , dreptul la informație, prevăzut la
art. 31 din Constituție , accesul la cultură, reglementat la
art. 33 din Legea fundamentală , și dreptul de asociere, prevăzut la
art. 40 din Constituție . La rândul lor, măsura controlului judiciar și măsura controlului judiciar pe cauțiune, reglementate la
art. 211-215^1,
art. 216
și
art. 217 din Codul de procedură penală , sunt măsuri preventive neprivative de libertate, a căror dispunere este însoțită de impunerea, ex lege, în sarcina inculpatului a unor obligații ce au același efect restrictiv cu privire la exercitarea de către acesta a anumitor drepturi fundamentale, obligații prevăzute la
art. 215 alin. (1) din Codul de procedură penală . Totodată, Curtea reține că organul judiciar ce a dispus măsura preventivă poate stabili, în privința inculpatului, una sau mai multe dintre obligațiile reglementate la alin. (2) al aceluiași
art. 215.
În acest sens, prin
Decizia nr. 712 din 4 decembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 15 ianuarie 2015, paragraful 20, Curtea Constituțională, analizând din punct de vedere constituțional natura măsurilor preventive, a constatat că acestea constituie ingerințe în dreptul fundamental al libertății individuale, prevăzut de
art. 23 din Constituție , și că măsura controlului judiciar reprezintă, de asemenea, o măsură intruzivă, ce poate afecta și alte drepturi și libertăți fundamentale, respectiv libera circulație [ art. 215 alin. (2) lit. a)-b) din Codul de procedură penală ], viața intimă, familială și privată [ art. 215 alin. (1) lit. b)
și
alin. (2) lit. c), d), f), g) din Codul de procedură penală ], libertatea întrunirilor [ art. 215 alin. (2) lit. h) din Codul de procedură penală ], munca și protecția socială a muncii [ art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală ] și libertatea economică [ art. 215 alin. (2) lit. k) din Codul de procedură penală ], reglementate la
art. 25 ,
art. 26 ,
art. 39 ,
art. 41
și, respectiv,
art. 45 din Constituție
( Decizia nr. 437 din 22 iunie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 26 septembrie 2017, paragraful 34). Așadar, măsura controlului judiciar este o măsură preventivă neprivativă de libertate, care însă pune în discuție sfera libertății persoanei. Măsura controlului judiciar, ca măsură preventivă neprivativă de libertate, poate fi luată de către procuror, de judecătorul de drepturi și libertăți, de judecătorul de cameră preliminară sau de instanța de judecată față de inculpat, dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune și dacă măsura este necesară în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni.
13.
Conform
art. 215 alin. (1) din Codul de procedură penală , controlul judiciar presupune respectarea de către inculpat a mai multor obligații, printre care și aceea de a se prezenta la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat, prevăzută la lit. a) a normei procesual penale menționate. Obligațiile reglementate la lit. a)-c) ale
art. 215 alin. (1) din Codul de procedură penală
sunt dispuse (în mod obligatoriu) în cazul oricărei măsuri preventive a controlului judiciar, chemarea inculpatului în fața organului judiciar cu atribuții în soluționarea cauzei în care inculpatul este cercetat [lit. a)] constituind o obligație cu caracter personal, circumscrisă scopului de a se asigura buna desfășurare a procesului penal, precum și a de a se împiedica sustragerea inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată. La aceste obligații „de a face“, impuse inculpatului prin
art. 215 alin. (1) din Codul de procedură penală , potrivit alin. (2) al aceluiași articol, pot fi adăugate de către organul judiciar care a dispus măsura controlului judiciar una sau mai multe interdicții, printre care și cea de a nu exercita profesia, meseria sau de a nu desfășura activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta, prevăzută la
lit. e) a alin. (2) al art. 215 din Codul de procedură penală .
14.
Cu privire la această din urmă interdicție, prin
Decizia nr. 452 din 16 iunie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 10 august 2015, Curtea a reținut că limitarea dreptului la muncă operată prin dispozițiile
art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală
reprezintă o ingerință care vizează un drept fundamental, respectiv dreptul la muncă, este reglementată prin lege, are ca scop legitim desfășurarea instrucției penale, precum și împiedicarea săvârșirii de noi infracțiuni prin practicarea profesiei, a meseriei sau prin desfășurarea activității în exercitarea căreia a fost săvârșită fapta, fiind o măsură judiciară aplicabilă în cursul urmăririi penale și al judecății, se impune, fiind adecvată și necesară îndeplinirii scopului urmărit. De asemenea, ingerința analizată este proporțională cu cauza care a determinat-o, asigurând un just echilibru între interesul public și cel individual. Pentru aceste motive, Curtea nu a reținut încălcarea prin textul criticat a dispozițiilor
art. 41 alin. (1) din Constituție
( Deciziile nr. 825 din 3 decembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 18 februarie 2016, paragraful 14, sau
nr. 336 din 24 mai 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 612 din 10 august 2016, paragraful 23).
15.
În aceste condiții jurisprudențiale și de reglementare, Curtea constată că scopul controlului instituit de organele judiciare - asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărire penală sau de la judecată, precum și prevenirea săvârșirii unor noi infracțiuni - este realizat prin impunerea în sarcina inculpatului a obligațiilor și a interdicțiilor menționate. Obligațiile de a face, reglementate în
art. 215 alin. (1) lit. a)-c) din Codul de procedură penală , se dispun în mod obligatoriu cu prilejul luării măsurii controlului judiciar, fără ca acestea să poată fi cenzurate sau înlăturate, în timp ce obligațiile de a nu face, reglementate în
art. 215 alin. (2) lit. a)-k)
din același act normativ, sunt lăsate la aprecierea organului judiciar, prin dispunerea ambelor categorii de obligații măsura controlului judiciar fiind individualizată, în funcție de informațiile existente despre faptă și despre persoana făptuitorului, informații care permit aprecierea stării de pericol ce determină luarea măsurii.
16.
Curtea constată, totodată, că atât obligația prevăzută la
art. 215 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală , cât și interdicția reglementată la
art. 215 alin. (2) lit. e)
din același act normativ constituie ingerințe în dreptul fundamental la libera circulație, dreptul la viața intimă, familială și privată, dreptul la muncă și libertatea economică, însă, după cum s-a reținut în jurisprudența anterior citată, drepturile fundamentale anterior enumerate nu sunt absolute prin natura lor, ele putând fi supuse unor limitări rezonabile prin lege. Curtea constată însă că restrângerea exercițiului drepturilor și libertăților fundamentale menționate este prevăzută prin lege, respectiv prin dispozițiile
Codului de procedură penală , și are un scop legitim, acela al desfășurării instrucției penale. Totodată, ingerința analizată este proporțională cu cauza care a determinat-o, asigură un just echilibru între interesul public și cel individual și este necesară și adecvată scopului realizării instrucției penale.
17.
Pentru aceste considerente, Curtea nu poate reține că prevederile
art. 215 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală
încalcă dispozițiile constituționale invocate.
18.
În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate având ca obiect dispozițiile
art. 215^1 alin. (2) din Codul de procedură penală , autorul nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate, ci este nemulțumit, în realitate, de modul de aplicare a acestora de către procuror, întrucât, prin ordonanța contestată, procurorul de caz a dispus prelungirea controlului judiciar, fără însă a stabili obligațiile ce trebuie respectate de inculpat pe noua durată a controlului judiciar, totodată, neprecizând că se mențin întocmai obligațiile dispuse anterior. Curtea reține însă că eventualele greșeli de aplicare a legii nu pot constitui motive de neconstituționalitate a textelor de lege criticate și, prin urmare, nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curte, ci sunt de competența organelor judiciare învestite cu soluționarea cauzei. Curtea Constituțională, în calitate de garant al supremației
Constituției , are rolul de a asigura conformitatea legilor cu Constituția, iar nu și competența de a asigura aplicarea corectă a legilor în activitatea judiciară.
19.
Cu toate acestea, Curtea reține că
art. 215 alin. (8)
și
(9) din Codul de procedură penală
reglementează competența organelor judiciare de a dispune, în cadrul controlului judiciar, cu privire la noi obligații pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse inițial pe parcursul procesului penal. În faza de urmărire penală, potrivit
alin. (8) al art. 215 din Codul de procedură penală
- în interpretarea dată normei procesual penale menționate prin
Decizia nr. 4 din 19 ianuarie 2015 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 157 din 5 martie 2015 -, competența de a impune noi obligații pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse inițial revine procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, care va dispune prin ordonanță, din oficiu sau la cererea motivată a inculpatului, dacă apar motive temeinice care justifică aceasta, după audierea inculpatului. În procedura de cameră preliminară sau în cursul judecății, competența de a dispune cu privire la impunerea unor noi obligații pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse inițial revine, potrivit
alin. (9) al art. 215 din Codul de procedură penală , judecătorului de cameră preliminară ori instanței de judecată, care se va pronunța prin încheiere, la cererea motivată a procurorului sau a inculpatului ori din oficiu, după audierea inculpatului. Impunerea unor noi obligații pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse inițial pe parcursul procesului penal de către organele judiciare competente privește însă doar interdicțiile reglementate în
alin. (2) al art. 215 din Codul de procedură penală,
întrucât, astfel cum a reținut Curtea în
Decizia nr. 734 din 3 noiembrie 2015,
paragraful 25, acestea reprezintă „obligații de a nu face“, a căror impunere este lăsată la aprecierea organului judiciar. În schimb, cele trei obligații reglementate în
art. 215 alin. (1) lit. a)-c) din Codul de procedură penală
au natura juridică a unor „obligații de a face“, ce sunt dispuse cu prilejul luării măsurii controlului judiciar, fără ca acestea să poată fi cenzurate sau înlăturate, fiind obligații inerente oricărui control judiciar dispus, indiferent de infracțiunile comise ori de persoana inculpatului.
20.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , al
art. 1-3,
al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1.
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 215^1 alin. (2) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Marian Tudorache în Dosarul nr. 386/120/2018 al Tribunalului Dâmbovița - Secția penală.
2.
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe și constată că dispozițiile
art. 215 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală
sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Dâmbovița - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 17 octombrie 2019.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.