Regulamentul din 1 iulie 2004
privind accesul la Sistemul național de transport al gazelor naturale
prezumat în vigoare
Capitolul I Scop
Articolul 1
Prin Regulamentul privind accesul la Sistemul național de transport al gazelor naturale, denumit în continuare regulament, se reglementează condițiile de acces al solicitanților/utilizatorilor la SNT (Sistemul național de transport al gazelor naturale).
Accesul la SNT, în sensul prezentului regulament, are două componente: rezervarea de capacitate și racordarea la SNT.
Accesul la SNT nu implică obligația operatorului SNT de a asigura solicitanților/utilizatorilor sursa de gaze naturale.
Capitolul II Domeniu de aplicare
Articolul 2
Regulamentul se aplică relațiilor dintre operatorul SNT și:
a) solicitanții care doresc accesul la SNT;
b) utilizatorii care solicită modificarea instalației de racordare la SNT existentă;
c) solicitanții/utilizatorii care doresc eliberarea de sarcină a unor terenuri din zona de protecție sau zona de siguranță a instalațiilor de racordare aparținând SNT, care implică devieri și/sau înlocuiri ale acestora;
d) utilizatorii la care s-au modificat elementele de natură administrativă avute în vedere la racordarea la SNT.
Regulamentul nu se aplică în relațiile dintre producători și/sau operatorii sistemelor de înmagazinare subterană a gazelor naturale și solicitanții care doresc accesul la conductele colectoare sau la instalațiile tehnologice de suprafață aferente câmpurilor de producție și/sau depozitelor de înmagazinare subterană.
Articolul 3
Operatorul SNT are obligația de a elabora Programul anual de dezvoltare al SNT, în conformitate cu clauzele și condițiile prevăzute în Acordul de concesiune a conductelor magistrale, instalațiilor, echipamentelor și dotărilor aferente Sistemului național de transport al gazelor naturale și a activității de operare a Sistemului național de transport al gazelor naturale, în concordanță cu nivelul actual al consumului și având în vedere dezvoltarea de noi zone de consum și evoluția celor existente.
Articolul 4
Procedurile prevăzute în prezentul regulament se referă la modul de rezolvare a cererilor solicitanților/utilizatorilor privind accesul la SNT, care implică lucrări care nu au fost incluse în Programul anual de dezvoltare al SNT.
Articolul 5
Operatorul SNT are obligația de a transmite anual Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale (ANRGN) termenele de realizare a obiectivelor prevăzute în Programul anual de dezvoltare al SNT, până la data de 1 martie.
Articolul 6
Solicitanții/Utilizatorii SNT pot fi:
a) producători de gaze naturale;
b) titulari de licențe de distribuție;
c) titulari de licențe de înmagazinare;
d) titulari de licențe de furnizare;
e) consumatori de gaze naturale;
f) investitori:
- pentru noi obiective din zone delimitate unde există operator licențiat de distribuție;
- pentru sisteme de distribuție pentru care a fost concesionat serviciul de distribuție a gazelor naturale;
- titulari de acorduri petroliere, pentru noi obiective de înmagazinare și/sau producție.
Capitolul III Tipuri de solicitări privind accesul la SNT
Articolul 7
Solicitanții/Utilizatorii se adresează operatorului SNT în una dintre următoarele situații:
A. necesitatea realizării unei noi instalații de racordare;
B. dezvoltarea unui utilizator, respectiv:
a) dezvoltarea activității unui producător prin racordarea de noi capacități de producție și/sau modificarea celor existente;
b) dezvoltarea unui consumator, respectiv creșterea debitului solicitat față de debitul precizat în acordul de acces sau în avizul tehnic de racordare anterior, creștere determinată de extinderea activității proprii, modernizarea sau înlocuirea tehnologiei, dotare suplimentară etc.;
c) dezvoltarea unui distribuitor existent;
d) dezvoltarea activității unui titular de licență de înmagazinare prin racordarea de noi capacități de înmagazinare și/sau modificarea celor existente;
C. modificarea unor elemente de natură tehnică față de situația existentă, solicitată de titularul acordului de acces sau al avizului tehnic de racordare, cu sau fără depășirea parametrilor inițiali precizați în acesta pentru instalația de racordare, respectiv:
a) modificarea caracteristicilor tehnice ale instalației de racordare;
b) separarea unor consumatori racordați inițial prin instalație de racordare unică;
c) eliberarea de sarcină a unor terenuri necesare construcțiilor noi ale utilizatorilor, în zona de protecție sau în zona de siguranță a instalațiilor de racordare;
D. modificarea unor elemente de natură administrativă ale utilizatorilor, fără depășirea parametrilor precizați în acordul de acces sau în avizul tehnic de racordare anterior, respectiv:
a) schimbarea denumirii unui utilizator;
b) preluarea obiectivului prin cumpărare, concesionare, închiriere, divizare etc.;
c) modificarea încadrării consumatorului, conform reglementărilor în vigoare.
Articolul 8
Pentru cazurile prevăzute la art. 7 lit. D, documentul emis anterior de către operatorul SNT (acordul de acces, avizul tehnic etc.) se actualizează la cerere, înaintea încheierii contractului de achiziție, de vânzare-cumpărare sau de furnizare a gazelor naturale, după caz.
Capitolul IV Etapele procesului de acces la SNT
Articolul 9
Pentru realizarea accesului la SNT al unui solicitant/utilizator se parcurg următoarele etape:
a) solicitarea de informații de la operatorul SNT privind posibilitatea de acces la SNT în zona de amplasare a obiectivului;
b) rezervarea de capacitate în SNT pentru solicitant/utilizator;
c) racordarea la SNT.
Articolul 10
Rezervarea de capacitate în SNT se face în baza unei cereri scrise a solicitantului/utilizatorului către operatorul SNT, conform modelului din anexa nr. 1.
Operatorul SNT are obligația de a răspunde cererii solicitantului/utilizatorului în termen de 30 de zile de la înregistrarea acesteia.
Articolul 11
La depunerea cererii solicitantul achită operatorului SNT tariful pentru analiza și elaborarea acordului de acces, conform anexei nr. 2.
Articolul 12
Răspunsul favorabil reprezintă acordul de acces și precizează: debitul instalat pentru care s-a făcut rezervarea de capacitate, regimul presiunii de livrare a gazelor naturale înainte și după stația de reglare-măsurare, schița cu soluția de racordare, cu traseul aproximativ al racordului și caracteristicile tehnice de bază, alte date tehnice necesare pentru definirea clară a tipului instalației de racordare, durata de valabilitate a acestuia, conform modelului din anexa nr. 3.
Articolul 13
Refuzul privind accesul la SNT se face în mod justificat, conform prevederilor legale.
Articolul 14
Racordarea la SNT presupune parcurgerea următoarelor etape:
a) depunerea de către solicitant/utilizator a cererii de racordare; termenul-limită de depunere a cererii de racordare este de 60 de zile, înainte de expirarea termenului de valabilitate a acordului de acces;
b) încheierea contractului de racordare cu operatorul SNT în baza prevederilor contractului-cadru prevăzut în anexa nr. 4. În termen de 60 de zile de la înregistrarea cererii de racordare operatorul SNT are obligația de a pune la dispoziție solicitantului contractul de racordare;
c) achitarea de către solicitant/utilizator a tarifului de racordare, la valoarea și în termenul prevăzute în contractul menționat la lit. b) și în conformitate cu tarifele de racordare la SNT din anexa nr. 5;
d) proiectarea și executarea instalației de racordare care poate fi realizată de către operatorul SNT sau prin intermediul agenților economici autorizați de ANRGN.
Selectarea de către operatorul SNT a agenților economici pentru proiectarea și executarea instalațiilor de racordare se face în sistem concurențial, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare;
e) recepția sau punerea în funcțiune a instalației de racordare se face de către operatorul SNT; termenul de punere în funcțiune a instalației de racordare este cel din contractul prevăzut la lit. b).
Articolul 15
Locul și numărul punctelor de delimitare se propun de către operatorul SNT, se stabilesc de comun acord cu solicitantul, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, și se precizează în acordul de acces.
La stabilirea punctelor de delimitare se vor avea în vedere:
a) configurația instalației de racordare;
b) limita de proprietate a terenurilor - instalațiile operatorului SNT nu se vor amplasa, de regulă, pe proprietatea utilizatorului; în cazuri excepționale instalațiile operatorului SNT se amplasează pe proprietatea utilizatorului numai cu asigurarea dreptului de uz și servitute în favoarea operatorului;
c) posibilitatea de racordare a noi utilizatori din instalația de racordare.
Articolul 16
Acordul de acces emis își pierde valabilitatea în următoarele situații:
a) dacă solicitantul nu a încheiat contractul de racordare la SNT în termenul de valabilitate a acordului de acces;
b) dacă solicitantul nu achită tariful de racordare conform clauzelor din contractul de racordare;
c) dacă utilizatorul se încadrează în una dintre situațiile prevăzute la art. 7 lit. B și C; în acest caz se va emite un nou acord de acces, cu respectarea prevederilor prezentului regulament;
d) dacă utilizatorul se încadrează în situația prevăzută la art. 7 lit. D; în acest caz acordul de acces emis se actualizează;
e) dacă avizele organelor abilitate, eliberate ulterior emiterii acordului de acces, impun schimbarea soluției de racordare la SNT.
Articolul 17
Pentru încheierea contractului de racordare solicitantul va depune anexat cererii următoarele documente, după caz:
a) acordul de acces - copie;
b) actele societății, după caz: certificat de înmatriculare, cod fiscal, certificat de înregistrare - copie;
c) actul de proprietate sau documentele justificative care atestă dreptul de folosință a terenului/incintei/clădirii în care se constituie obiectivul;
d) certificatul de urbanism sau autorizația de construire aferente obiectivului;
e) actul de proprietate sau documentele justificative care atestă dreptul de folosință a terenului/terenurilor pe care se realizează instalația de racordare, precum și acordul scris al proprietarilor terenurilor afectate de instalația de racordare.
Articolul 18
Tariful de racordare va cuprinde, după caz, costurile legate de proiectare, execuție și punere în funcțiune a instalației de racordare, regularizările aferente avizelor și autorizațiilor emise de organismele abilitate, precum și sumele destinate pentru obținerea dreptului de folosință a terenului pe care se realizează instalația de racordare și sumele destinate pentru achiziția terenului destinat amplasării instalațiilor aferente punctelor de predare-preluare.
Metodologia de calcul al tarifului de racordare este stabilită în anexa nr. 5.
Tariful de racordare se achită într-un interval de 5 zile lucrătoare de la data încheierii contractului de racordare, dacă părțile nu convin alte modalități de plată, fără însă a depăși data punerii în funcțiune a instalației de racordare.
Capitolul V Răspunderi și sancțiuni
Articolul 19
Constituie contravenții următoarele fapte:
a) nerespectarea de către operatorul SNT a termenelor prevăzute în prezentul regulament;
b) practicarea de către operatorul SNT a unor tarife mai mari decât cele aprobate;
c) emiterea acordului de acces cu nerespectarea prevederilor legale;
d) încheierea contractului de racordare pe baza unui acord de acces expirat;
e) încălcarea prevederilor art. 25;
f) proiectarea și/sau execuția de lucrări pentru înființarea/modificarea unor instalații de racordare fără existența acordului de acces și/sau încheierea contractului de racordare;
g) nerespectarea de către utilizator a condițiilor privind obligativitatea actualizării acordului de acces, conform art. 7 lit. D;
h) nerespectarea prevederilor art. 14 lit. e) teza I.
Articolul 20
În cazul contravențiilor prevăzute la art. 19, sancțiunea principală aplicabilă este amenda de la 60.000.000 lei la 250.000.000 lei.
Pentru faptele prevăzute la art. 19, ANRGN poate dispune, cumulativ cu sancțiunea principală aplicată, sistarea lucrărilor sau sistarea alimentării/furnizării de gaze naturale.
Articolul 21
Constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor se fac de către persoanele împuternicite în acest sens de către ANRGN.
Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la art. 20, agentul constatator făcând mențiunea despre această posibilitate în procesul-verbal.
Articolul 22
Contravențiilor prevăzute la
art. 19 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 180/2002 , cu modificările ulterioare.
Capitolul VI Dispoziții finale
Articolul 23
În cazuri justificate, pentru elaborarea acordului de acces, operatorul SNT poate solicita date suplimentare.
Articolul 24
Operatorul SNT își va organiza activitatea privind accesul solicitanților/utilizatorilor la SNT pe baza unor proceduri proprii, pentru fiecare etapă a procesului de acces la SNT, conforme cu prezentul regulament, astfel încât aceasta să se desfășoare operativ, și va organiza un sistem de informare a solicitanților/utilizatorilor.
Articolul 25
Sumele provenite din încasarea tarifelor de racordare la SNT vor fi utilizate cu destinația pentru care au fost percepute.
Articolul 26
Instalația de racordare, precum și obiectivele, aferente realizate în baza contractului de racordare fac parte din SNT, aparținând proprietății publice a statului, și sunt incluse în patrimoniul operatorului SNT.
Articolul 27
Operatorul SNT va oferi agenților economici autorizați de ANRGN, care proiectează sau execută instalații de racordare, date tehnice privind caracteristicile SNT, necesare alcătuirii documentației pentru racordare.
Datele tehnice referitoare la SNT, prevăzute la alin. (1), sunt furnizate de operatorul SNT pe baza unui acord de confidențialitate încheiat conform prevederilor legale în vigoare.
Articolul 28
Operatorul SNT are dreptul să sisteze execuția lucrărilor de racordare în situația în care solicitantul nu își îndeplinește obligațiile în conformitate cu clauzele cuprinse în contractul de racordare.
Articolul 29
Eventualele divergențe privind acordul de acces și/sau neînțelegerile precontractuale privind încheierea contractului de racordare se rezolvă pe cale amiabilă de către părți sau prin conciliere de către ANRGN.
Articolul 30
Tarifele prevăzute în anexele nr. 2 și 5 se actualizează semestrial, în baza cererilor justificate ale operatorului SNT, prin ordin al președintelui ANRGN, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Parametrii luați în considerare la ajustarea tarifelor de racordare sunt:
a) indicele de inflație comunicat de Institutul Național de Statistică;
b) evoluția prețurilor materialelor din componența instalațiilor de racordare și a materialelor necesare pentru refacerea terenurilor.
Articolul 31
Termenii și expresiile care necesită explicitare sunt definiți în Codul tehnic al sectorului gazelor naturale, ceilalți termeni și expresii având înțelesul definit în anexa nr. 6.
Articolul 32
Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezentul regulament.
Anexa 1 la Regulamentul privind accesul la Sistemul național de transport al gazelor naturale
Nr. înregistrare.............
Data ........................
CERERE
PENTRU ACORDAREA ACCESULUI
LA SISTEMUL NAȚIONAL DE TRANSPORT AL GAZELOR NATURALE (SNT)
Către.............
1. S.C. ........................ (numele societății), reprezentată legal prin ...................... director general și ................., director economic, cu sediul în ............................. (adresa completă), cod unic de înregistrare ..................., cont ................, deschis la banca ........................., telefon ............, fax ..............., e-mail .................... va solicit accesul la SNT în vederea furnizării/ utilizării gazelor naturale din obiectivele/în cadrul obiectivelor:
- ....................................................................;
- ....................................................................;
- ......../(denumirea obiectivului, debitul de gaze naturale, presiunea minimă/maximă la intrarea în SNT sau ieșirea din SRM)..........;
2. Menționez că obiectivul/obiectivele de mai sus, au următoarea adresă:
............./(adresa completă).....................;
Anexez cererii următoarele documente:
a) actele societății, după caz: certificat de înmatriculare, cod fiscal, certificat de înregistrare - copie;
b) act de proprietate sau documente justificative care atestă dreptul de folosință al terenului/incintei/clădirii în care se constituie obiectivul (adresa de la pct. 2)*1;
c) certificatul de urbanism sau autorizația de construire aferente obiectivului, după caz;
d) acordul proprietarului, după caz;
e) acordul de exploatare a stației de măsurare gaze naturale provenite din import în cazul importatorilor, semnat de toate părțile implicate în măsurarea gazelor naturale din stația în cauză.
Data:
Semnătura:
L.S.
-------
*1) pentru racordarea noilor sisteme de distribuție, concesionarul serviciului de distribuție va anexa copie de pe contractul de concesiune.
Anexa 2 la Regulamentul privind accesul la Sistemul național de transport al gazelor naturale
TARIFUL PENTRU ANALIZA ȘI ELABORAREA ACORDULUI DE ACCES LA SISTEMUL
NAȚIONAL DE TRANSPORT AL GAZELOR NATURALE ESTE DE: 5.000 MII LEI.
Anexa 3 la Regulamentul privind accesul la Sistemul național de transport al gazelor naturale
Model
ACORD DE ACCES
LA SISTEMUL NAȚIONAL DE TRANSPORT AL GAZELOR NATURALE
nr..............din data....................
Către........................sediul în....................(adresa completă)
1. Urmare a cererii nr......... din data de................. vă comunicăm
acordul nostru privind accesul la SNT.
2. Acordul de acces la SNT constă în rezervarea de capacitate pentru ali-
mentarea cu gaze naturale a următoarelor obiective:
- ........................................................................;
3. Soluția de racordare a obiectivului din ..............................*2
(adresa completă) impune următoarele:
a) realizarea unui racord:
- în lungime de..................[m];
- diametru........................[in];
- clasa de locație......................;
- protecție catodică...................;
- conectat la conducta de transport ...................... (denumirea
conductei) de diametru..........având presiunea maximă de operare....... [bar]
b) realizarea unei stație de reglare măsurare ......... (o treaptă/două
trepte de reglare) cu următoarele caracteristici:
- presiune minimă/maximă aval și amonte:........../.............[bar]
- debit minim ............[mc/h] în condiții standard (t= 15 °C și
p= 1,01325 bar);
- debit maxim.............[mc/h] în condiții standard (t= 15 °C și
p= 1,01325 bar);
-.........(cu/fără) filtrare, tip....................................;
-.........(cu/fără) separatoare, tip.................................;
-.........(cu/fără) instalație odorizare, tip.................;......;
-.........(cu/fără) încălzire a gazelor;
-.........(cu/fără) supraveghere;
- poziționată în.....................(cofret metalic/incintă)
- sistemele de comandă și achiziție de date (SCADA)..................;
- schița privind soluția de racordare este anexată la prezentul acord
de acces;
-.............................(alte caracteristici tehnice, după caz).
4.
Durata de valabilitate a prezentului acord de acces este de 12 luni de
la data emiterii cu posibilitatea prelungirii, la cererea solicitantului, cu
încă 12 luni.
5. În cazul în care este necesară realizarea instalației de racordare,
titularul acordului de acces are obligația de a depune cererea de racordare
în vederea încheierii contractului de racordare la SNT, contract întocmit
conform contractului cadru din Regulamentul privind accesul la sistemul
național de transport al gazelor naturale.
6. Termenul limita de depunere a cererii de racordare este de 60 zile,
înainte de expirarea termenului de valabilitate a acordului de acces.
7. Alte precizări:............................................,..........
8. În cazul reorganizării judiciare a operatorului licențiat, acordul de
acces emis de acesta rămâne valabil cu respectarea prevederilor de la punctul
nr. 4.
Semnătura: L.S.
---------
*2) în cazul noilor sisteme de distribuție, se menționează tot obiectivul
conform denumirii din contractul de concesiune a serviciului de distribuție
gaze naturale.
Anexa 4 la Regulamentul privind accesul la Sistemul național de transport al gazelor naturale
CONTRACT-CADRU
privind racordarea la
Sistemul național de transport al gazelor naturale (SNT)
I. PĂRȚILE CONTRACTANTE:
..............................., cu sediul în ............................, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr..................... cod unic de înregistrare ............................, cont nr................, deschis la ......................., reprezentată legal prin ................ în calitate de director general, denumită în continuare OPERATOR, titular al licenței de transport al gazelor naturale.
și
......................................., cu sediul în ...................., înregistrată la ......................... sub nr. ..., cod unic de înregistrare ..................., cont nr..............., deschis la......................., reprezentată legal prin.......................... în calitate de.............., denumită în continuare SOLICITANT/UTILIZATOR
au convenit încheierea prezentului contract, cu respectarea clauzelor mai jos stipulate,
II. OBIECTUL CONTRACTULUI
Art. 1 - (1) Obiectul contractului îl constituie racordarea la SNT a obiectivelor SOLICITANTULUI/UTILIZATORULUI.
(2) Etapele și termenele de realizare a instalației de racordare sunt prevăzute în anexa nr. 1 la prezentul contract.
III. DOCUMENTE ȘI DATE GENERALE
Art. 2 - Documentele generale, necesare pentru încheierea contractului de racordare la Sistemul național de transport (SNT), sunt:
1. Cerere;
2. Documentele anexate cererii prevăzute la pct. 1, conform art. 17 din Regulamentul privind accesul la Sistemul Național de Transport al gazelor naturale.
Art. 3 - Datele generale, necesare pentru încheierea contractului de racordare la Sistemul național de transport (SNT) sunt:
1. denumirea și amplasamentul obiectivului pentru care se solicită racordarea ............................................ - se va completa de către SOLICITANT/UTILIZATOR
2. soluția tehnică de racordare ................................conform acordului de acces nr ................... - se va completa de către OPERATOR.
IV. DURATA CONTRACTULUI
Art. 4 - (1) Prezentul contract se încheie pe o perioadă de .............. stabilită de comun acord, corespunzătoare duratei de realizare a racordării.
(2) Prelungirea duratei prezentului contract poate fi realizată la solicitarea uneia dintre părți, cu acordul celeilalte părți, sub condiția notificării intenției de prelungire a acestuia cu minimum ............ înainte de data expirării termenului convenit inițial.
(3) Îndeplinirea cu întârziere a obligațiilor contractuale, cu acordul celeilalte părți, atrage după sine decalarea corespunzătoare a termenelor scadente aferente respectivelor obligații, cu prelungirea corespunzătoare a duratei prezentului contract;
V. TARIFUL DE RACORDARE
Art. 5 - (1) Tariful de racordare, prevăzut în anexa nr. 2 la prezentul contract, este stabilit conform anexei nr. 5 la Regulamentul privind accesul la Sistemul Național de Transport al gazelor naturale.
(2) Plata tarifului de racordare la SNT se face conform înțelegerii părților (integral sau eșalonat), după cum urmează:
.......................................................
VI. DREPTURI ȘI OBLIGAȚII ALE OPERATORULUI
Art. 6 - OPERATORUL are următoarele drepturi:
a) să încaseze tariful de racordare, conform prevederilor art. 5 din prezentul contract;
b) orice alte drepturi convenite de către părți, cu respectarea reglementărilor în vigoare.
Art. 7 - OPERATORUL are următoarele obligații:
a) să realizeze racordarea obiectivelor SOLICITANTULUI/UTILIZATORULUI la SNT și să pună în funcțiune instalația de racordare;
b) să respecte etapele și termenele prevăzute în anexa nr. 1 la prezentul contract;
c) orice alte obligații convenite de către părți, cu respectarea reglementărilor în vigoare.
VII. DREPTURI ȘI OBLIGAȚII ALE SOLICITANTULUI/UTILIZATORULUI
Art. 8 - SOLICITANTUL/UTILIZATORUL are următoarele drepturi:
a) să solicite OPERATORULUI încadrarea în etapele și termenele prevăzute în anexa nr. 1 la prezentul contract;
b) orice alte drepturi convenite de către părți, cu respectarea reglementărilor în vigoare.
Art. 9 - SOLICITANTUL/UTILIZATORUL are următoarele obligații:
a) să achite tariful de racordare, conform prevederilor art. 5 din prezentul contract;
b) orice alte obligații convenite de către părți, cu respectarea reglementărilor în vigoare.
VIII. RĂSPUNDEREA CONTRACTUALĂ
Art. 10 - (1) Neîndeplinirea culpabilă sau. după caz, îndeplinirea defectuoasă a obligațiilor prevăzute în prezentul contract atrage după sine angajarea răspunderii contractuale a părții aflate în culpă, prin aplicarea de penalități de ..... %/zi din valoarea lucrărilor neexecutate culpabil/din valoarea facturii, calculate de la data expirării termenelor de realizare a instalației de racordare/de la data scadentă a facturii, și/sau prin solicitarea de daune-interese, corespunzător prejudiciului cauzat.
(2) În situația în care OPERATORUL nu își îndeplinește obligațiile contractuale în termen de ......... zile calendaristice de la data scadentă a termenului de realizare, SOLICITANT/UTILIZATORUL este îndreptățit să considere prezentul contract reziliat de plin drept.
(3) În situația în care SOLICITANT/UTILIZATORUL nu achită contravaloarea facturilor în termen de ......... zile calendaristice de la data scadenței, OPERATORUL este îndreptățit să considere prezentul contract reziliat de plin drept.
IX. îNCETAREA CONTRACTULUI
Art. 11 - Prezentul contract încetează în următoarele cazuri:
a) la expirarea duratei contractului, stabilită conform art. 4 alin. (1), dacă părțile nu au convenit prelungirea acesteia;
b) în cazul rezilierii contractului, în situația prevăzută la art. 10 alin. (2) și (3);
c) la solicitarea uneia din părți, sub condiția notificării prealabile în termen de.......... zile calendaristice, cu acordul celeilalte părți.
X. NOTIFICĂRI
Art. 12 - (1) Părțile sunt obligate ca pe parcursul derulării prezentului contract să își notifice reciproc orice modificare a circumstanțelor avute în vedere la data semnării acestuia, în termen de 5 zile calendaristice de la data producerii acestora, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 4 alin.(2) și la art. 11. lit. c).
(2) În cazul în care notificarea se face prin poștă, aceasta va fi transmisă prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, considerându-se primită de destinatar la data menționată pe această confirmare de către oficiul poștal primitor.
(3) Notificările transmise prin fax se consideră primite în prima zi lucrătoare după ce au fost expediate.
XI. FORȚA MAJORĂ
Art. 13 - (1) Cazul de forță majoră este acel eveniment viitor, absolut imprevizibil și insurmontabil, care exonerează de răspundere partea care îl invocă.
(2) Partea care invocă un caz de forță majoră este obligată să îl notifice celeilalte părți în termen de 5 zile calendaristice de la data încetării evenimentului, urmată de remiterea documentelor justificative în termen de 15 zile calendaristice de la aceeași dată.
(3) Cazurile de forță majoră vor fi certificate conform reglementărilor în vigoare.
(4) În cazul în care forța majoră nu încetează în termen de 60 de zile calendaristice de la data producerii acesteia, părțile au dreptul să solicite desființarea de plin drept a contractului, fără ca vreuna dintre ele să pretindă daune-interese.
XII. SOLUȚIONAREA LITIGIILOR
Art. 14 - (1) Părțile convin ca toate neînțelegerile privind validitatea contractului sau cele rezultate din interpretarea, executarea sau încetarea acestuia să fie rezolvate pe cale amiabilă.
(2) În caz contrar, litigiile vor fi depuse spre soluționare instanțelor judecătorești competente.
(3) Părțile contractante pot conveni stipularea în prezentul contract a unei clauze compromisorii.
XIII. CLAUZE FINALE
Art. 15 - Părțile contractante pot conveni modificarea și/sau completarea prezentului contract prin act adițional, cu respectarea clauzelor contractului-cadru. precum și a celorlalte reglementări în vigoare.
Art. 16 - Termenii de specialitate utilizați în prezentul contract sunt definiți de legislația în vigoare.
Art. 17 - Clauzele prezentului contract se completează cu prevederile Codului Comercial, ale Codului Civil, precum și cu celelalte reglementări în vigoare.
Art. 18 - Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezentul contract.
Art. 19 - Prezentul contract a fost încheiat astăzi.................. în două exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte.
OPERATOR
SOLICITANT/UTILIZATOR
Director General
Reprezentant legal
Anexa 1 la Contractul-cadru privind racordarea la Sistemul național de transport al gazelor naturale (SNT)
ETAPELE Și TERMENELE DE REALIZARE A INSTALAȚIEI DE RACORDARE
- Aceste date se vor completa de către părțile contractante -
Anexa 2 la Contractul-cadru privind racordarea la Sistemul național de transport al gazelor naturale (SNT)
TARIFUL DE RACORDARE
- stabilit conform Anexei nr. 5 la Regulament -
Anexa 5 la Regulamentul privind accesul la Sistemul național de transport al gazelor naturale
TARIF DE RACORDARE LA SISTEMUL NAȚIONAL DE TRANSPORT AL GAZELOR NATURALE Tariful de racordare se determină pe baza formulei: T(R) = T(C) + T(M) unde: T(R) - tariful de racordare, [mii lei]; T(C) - reprezintă componenta tarifului de racordare corespunzătoare lucrărilor de realizare a instalației de racordare de la punctul de racordare la SNT până la punctul de delimitare, exclusiv lucrările de realizare a stației de reglare-măsurare a gazelor tranzacționate; T(C) = t(c) x l, unde: t(c) - reprezintă tarife unitare raportate la unitatea de lungime a instalației de racordare, în funcție de diametrul conductei, exprimate în mii lei/m. Mărimea acestor tarife este dată în tabelul 1: l - lungimea racordului, exprimată în [m]; Tabelul 1 ┌────────────┬──────────────────────┬─────────────────────┐ │ Nr. │ Diametrul conductei │ t(c) │ │ crt. │ [mm] │ [mii lei/m] │ ├────────────┼──────────────────────┼─────────────────────┤ │ 1. │ 50 │ 948 │ ├────────────┼──────────────────────┼─────────────────────┤ │ 2. │ 80 │ 1246 │ ├────────────┼──────────────────────┼─────────────────────┤ │ 3. │ 100 │ 1602 │ ├────────────┼──────────────────────┼─────────────────────┤ │ 4. │ 150 │ 2121 │ ├────────────┼──────────────────────┼─────────────────────┤ │ 5. │ 200 │ 2724 │ ├────────────┼──────────────────────┼─────────────────────┤ │ 6. │ 250 │ 3392 │ ├────────────┼──────────────────────┼─────────────────────┤ │ 7. │ 300 │ 3888 │ ├────────────┼──────────────────────┼─────────────────────┤ │ 8. │ 400 │ 4678 │ ├────────────┼──────────────────────┼─────────────────────┤ │ 9. │ 500 │ 6033 │ └────────────┴──────────────────────┴─────────────────────┘ T(M) - reprezintă componenta tarifului de racordare corespunzătoare lucrărilor de realizare a stației de reglare-măsurare a gazelor tranzacționate. exclusiv sistemele de măsurare a debitelor de gaze naturale și se determină diferențiat, funcție de capacitatea de măsurare, după cum urmează: A) Pentru capacități de măsurare peste 650 mc/h T(M) = t(m) x c, unde: t(m) - reprezintă tarife unitare, exprimate în mii lei/100 mc/h capacitate de măsurare. Tarifele t(m) au valori diferențiate în funcție de tipul stației de reglare-măsurare și de presiunea nominală. Mărimea acestor tarife este dată în Tabelul 2. c - reprezintă raportul dintre capacitatea de măsurare a stației, exprimată în mc/h și 100 mc/h. Tabelul 2 ┌───────┬─────────────────────┬──────────────────────────────────────┐ │ Nr. │ Tipul stației de │ t(m) [mii lei/100 mc/h] │ │ crt. │ reglare-măsurare ├───────────────────┬──────────────────┤ │ │ │ Pn = 25bar │ Pn-40bar │ ├───────┼─────────────────────┼───────────────────┼──────────────────┤ │ 1. │Instalația mecanică │ │ │ │ │fără odorizare și în-│ 135876 │ 150065 │ │ │călzire │ │ │ ├───────┼─────────────────────┼───────────────────┼──────────────────┤ │ 2. │Instalația mecanică │ │ │ │ │numai cu odorizare │ 140605 │ 154795 │ ├───────┼─────────────────────┼───────────────────┼──────────────────┤ │ 3. │Instalația mecanică │ │ │ │ │numai cu încălzire │ 139316 │ 153935 │ ├───────┼─────────────────────┼───────────────────┼──────────────────┤ │ 4. │Instalația mecanică │ │ │ │ │cu odorizare și în- │ 141035 │ 158665 │ │ │călzire │ │ │ └───────┴─────────────────────┴───────────────────┴──────────────────┘ B) Pentru capacități de măsurare sub 650 mc/h T(M) are valori diferențiate în funcție de capacitatea de măsurare și de presiunea nominală, după cum urmează în Tabelul 3: Tabelul 3 ┌───────────────────────┬───────────────────────┬──────────────────────┐ │Capacitatea de măsurare│ Presiunea nominală │ Valoare │ │ [mc/h] │ [bar] │ [mii lei] │ ├───────────────────────┼───────────────────────┼──────────────────────┤ │ 25 │ 25 │ 218906 │ ├───────────────────────┼───────────────────────┼──────────────────────┤ │ 40 │ 25 │ 371164 │ ├───────────────────────┼───────────────────────┼──────────────────────┤ │ 65 │ 25 │ 389868 │ ├───────────────────────┼───────────────────────┼──────────────────────┤ │ 100 │ 25 │ 409605 │ ├───────────────────────┼───────────────────────┼──────────────────────┤ │ 160 │ 25 │ 442800 │ ├───────────────────────┼───────────────────────┼──────────────────────┤ │ 250 │ 25 │ 485884 │ ├───────────────────────┼───────────────────────┼──────────────────────┤ │ 400 │ 25 │ 535333 │ ├───────────────────────┼───────────────────────┼──────────────────────┤ │ 650 │ 25 │ 604131 │ ├───────────────────────┼───────────────────────┼──────────────────────┤ │ 25 │ 40 │ 232193 │ ├───────────────────────┼───────────────────────┼──────────────────────┤ │ 40 │ 40 │ 384451 │ ├───────────────────────┼───────────────────────┼──────────────────────┤ │ 65 │ 40 │ 403155 │ ├───────────────────────┼───────────────────────┼──────────────────────┤ │ 100 │ 40 │ 422891 │ ├───────────────────────┼───────────────────────┼──────────────────────┤ │ 160 │ 40 │ 456086 │ ├───────────────────────┼───────────────────────┼──────────────────────┤ │ 250 │ 40 │ 505234 │ ├───────────────────────┼───────────────────────┼──────────────────────┤ │ 400 │ 40 │ 558982 │ ├───────────────────────┼───────────────────────┼──────────────────────┤ │ 650 │ 40 │ 636380 │ └───────────────────────┴───────────────────────┴──────────────────────┘
Anexa 6 la Regulamentul privind accesul la Sistemul național de transport al gazelor naturale
TERMINOLOGIE ┌─────────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────┐ │ Acces la SNT │Dreptul unui producător, furnizor și/sau consuma- │ │ │tor final de a utiliza sistemul, achitând tarifele│ │ │și îndeplinind obligațiile de utilizare a aces- │ │ │tuia; │ ├─────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ Racordarea la SNT │Ansamblul activităților necesare pentru realizarea│ │ │instalației de racordare pentru injecția gazelor │ │ │naturale în SNT și/sau pentru injecția/extracția │ │ │în/din depozite subterane și/sau pentru alimenta- │ │ │rea unui consumator/sistem de distribuție gaze │ │ │naturale din SNT │ ├─────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │Instalație de racordare │Instalație realizată între punctul de racordare │ │ │la SNT și punctul de delimitare; instalațiile de │ │ │racordare pot fi: │ │ │ - instalație de racordare la intrare în SNT: │ │ │instalație realizată între punctul de delimitare │ │ │dintre producător/furnizor și operatorul SNT și │ │ │punctul de racordare la SNT; │ │ │ - instalație de racordare la ieșirea din SNT: │ │ │instalație realizata între punctul de racordare la│ │ │SNT și punctul de delimitare dintre operatorul SNT│ │ │și consumator/distribuitor. │ ├─────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │Obiectiv │Ansamblu al instalațiilor, construcțiilor și echi-│ │ │pamentelor aferente, ale utilizatorilor, destinate│ │ │producerii, înmagazinării, distribuției și/sau │ │ │utilizării gazelor naturale. │ ├─────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │Punct de delimitare │Loc în care instalațiile utilizatorului se delimi-│ │ │tează ca proprietate de instalațiile operatorului │ │ │SNT: │ │ │ - pentru punctele de injecție în SNT delimitarea│ │ │se face la robinetul de ieșire din stația/panoul │ │ │de măsurare al producătorului/operatorului de în- │ │ │magazinare; │ │ │ - pentru punctele de ieșire din SNT delimitarea │ │ │se face la robinetul de ieșire din stația de re- │ │ │glare măsurare predare la operatorului de înmaga- │ │ │zinare/operatorului de distribuție/consumator. │ ├─────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │Punct de racordare la SNT│Locul unde se realizează efectiv cuplarea instala-│ │ │ției de racordare necesară accesului solicitantu- │ │ │lui la SNT. │ └─────────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────┘
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.