Decizia nr. 231/1949
privind efectuarea pe bază de planificare a transporturilor de mărfuri în vagoane complete pe C.F.R.
prezumat în vigoare
MINISTERUL COMUNICAȚIILOR
Consiliul de Miniștri, în ședința sa dela 12 Martie 1949,
Vazand referatul d-lui ministru al comunicațiilor,
Vazand avizul Comisiei de Stat a Planificarii,
Decide:
Articolul 1
Transporturile de mărfuri în vagoane complete pe C.F.R se vor efectua pe bază de planificare. Aceasta planificare va asigura folosirea rațională a mijloacelor de transport și repartizarea cat mai uniforma a volumului de transporturi pe toată durata anului.
Articolul 2
Planurile C.F.R. de transport vor fi coordonate de Comisia de transport, auto, navigabile, aviatice.
Articolul 3
Mărfurile de transport pe C.F.R. se împart în două categorii:
Categoria I: Mărfurile importante, care interesează în mod deosebit economia naționala.
Categoria II: Restul mărfurilor.
Comisia de Stat a Planificarii va stabili lista mărfurilor de categoria I-a, pe baza propunerilor ministerelor și Departamentului C.F.R. și o va comunică acestora.
Articolul 4
În planul lunar operativ de transport, transporturile mărfurilor din categoria I-a vor reprezenta un procent de cel puțin 60 la suta, iar cele din categoria II-a un procent de cel mult 30 la suta, din posibilitățile Departamentului C.F.R. Restul de 10 la suta constituie rezerve Departamentului C.F.R., pentru satisfacerea diferitelor transporturi economice ale populației, neprevăzute în planul lunar operativ de transport, precum și a altor transporturi, care ar surveni în împrejurări neprevizibile și ar avea caracter de urgenta.
Articolul 5
Instituțiile de Stat, precum și întreprinderile de orice fel, care au de efectuat transporturi de mărfuri din categoria I-a, în cursul unei luni, sînt obligate a cere ministerelor de resort planificarea acestor transporturi, pentru luna respectiva, prin cereri-comenzi.
Articolul 6
Cererile-comenzi vor cuprinde: felul mărfii, scopul transportului, statia de încărcare și predatorul, statia de destinație și destinatarul, precum și greutatea în tone a mărfii.
Aceste cereri-comenzi trebuie să ajungă la Ministerul de resort cel mai târziu în ziua de 5 ale lunii ce precede luna de planificare a transportului.
Articolul 7
Ministerele, pe baza cererilor-comenzi primite dela solicitatorii transporturilor, vor centraliza pentru toate instituțiile și întreprinderile pendinte de ele, în tablouri-comenzi, pe fel de marfa, datele necesare întocmirii planului de transport al mărfurilor de categoria I-a și anume: felul mărfii, statia de încărcare și predatorul, statia de destinație și destinatarul, precum și greutatea în tone a mărfii.
Aceste tablouri-comenzi se vor comunică Departamentului C.F.R. cel mai târziu în ziua de 9 a lunii ce precede luna de planificare a transportului.
Ministerele vor întocmi și un concentrator, tot pe fel de marfa, cuprinzînd cantitățile globale de mărfuri de transportat, care se va comunică în termenul dela alineatul precedent, Comisiei de Stat a Planificarii.
Articolul 8
Departamentul C.F.R. va scoate din tablourile-comenzi, acele transporturi care ar provoca o sporire nejustificată a costului mărfurilor și o utilizare nerationala a mijloacelor de transport pe C.F.R., cum ar fi:
a) Transporturile de același fel de marfa, în sensuri opuse;
b) Transporturile pe distanțe prea lungi față de natura mărfii sau de posibilitățile existente de procurare din surse mai apropiate;
c) Transporturile prea scurte, sub 20-30 km, după natura mărfii:
d) Transporturile care pot folosi în mod economice alte mijloace de transport.
După aceasta operație, Departamentul C.F.R. va calcula pe directiuni de trafic, volumul transporturilor din tablourile-comenzi, pentru a-l verifica cu posibilitățile sale de transport.
Dacă pe aceasta baza posibilitățile sale de transport nu sînt depășite, Departamentul C.F.R. va comunică în ziua de 12 ale lunii anterioare celei planificate ministerelor respective și Comisiei de Stat a Planificarii transporturile acceptate, precum și cele scoase din plan ca nerationale.
Articolul 9
În caz de depasire a posibilităților de transport, Departamentul C.F.R. va comunică pînă în ziua de 12 a lunii ce precede luna de planificare, Comisiei de Stat a Planificarii, propunerile sale asupra volumului de transport posibil, pentru fiecare minister în parte, comunicând totodată ministerelor și Comisiei de Stat a Planificarii, transporturile scoase din plan ca nerationale.
Comisia de Stat Planificarii va comunică pînă în ziua de 14, Departamentului C.F.R. decizia sa asupra volumului transporturilor de efectuat pe ministere. Departamentul C.F.R. va comunică în aceeași zi fiecărui minister volumul de comenzi acceptat în planul de transport.
Articolul 10
Ministerele, pe baza volumului de transport aprobat și a încunoștiințării despre transporturile scoase din plan, ca nerationale, revad și definitiveaza tablourile-comenzi și comunică datele respective Departamentului C.F.R. pînă cel mai târziu în ziua de 18.
Articolul 11
Condițiunile pentru transportul mărfurilor din categoria II-a, a căror comanda se va face de solicitatori, direct la unitățile C.F.R., se vor stabili de Departamentul C.F.R.
Articolul 12
Pe baza tablourilor-comenzi definitivate, conform art. 10 de mai sus, pentru mărfurile din categoria I-a și a comenzilor primite direct de C.F.R. pentru cele de categoria II-a, Departamentul C.F.R. întocmește planul operativ de transport pe întreaga luna.
După întocmirea acestui plan, Departamentul C.F.R. îl va comunică pînă la 24 ale lunii precedente ministerelor, care vor înștiința instituțiile și întreprinderile respective despre transporturile ce li s-au planificat pentru luna respectiva.
Articolul 13
Executarea planului lunar operativ se repartizează pe zile, pentru perioade de câte 5 zile, prin "ordine-program" de către organele locale C.F.R., de comun acord cu predatorii.
Articolul 14
În caz ca Departamentul C.F.R., din cauza depășirii posibilităților de transport ale unei linii ar fi obligat a planifica pe rute ocolite, o parte din transporturile prevăzute în planul lunar operativ de transport, are dreptul sa încaseze taxele respective pentru rutele efectiv parcurse.
În cazuri de aglomerari de transporturi, din motive imprevizibile, în anumite zile ale lunii, C.F.R. va putea, cu avizarea prealabilă cu cel puțin 24 ore a predatorului, să efectueze transporturile restante, cu o întîrziere de cel mult 10 zile, iar cele restante dela sfîrșitul lunii, pînă la data de 5 a lunii următoare, programarea efectivă a acestor transporturi făcându-se de comun acord cu predatorii.
Articolul 15
Departamentul C.F.R. este obligat a transporta mărfurile prevăzute în planul de transport în condițiile prevăzute de Regulamentul de transport.
Predatorii și destinatarii sînt obligați a incarca și descarca vagoanele fără întrerupere din momentul punerii lor la dispoziție de către C.F.R., atît ziua cat și noaptea, cat și Duminicile și sărbătorile legale. Punerea la dispoziție a vagoanelor se va preaviza de C.F.R
Articolul 16
Departamentul C.F.R., prin organele sale, în limita stocurilor de mărfuri anunțate de predator la întocmirea ordinului-program, îl poate obliga de a executa încărcări concentrate pentru transporturile din perioada respectiva, în trenuri complete, cu aceeași destinație sau în grupuri de vagoane, cu corectiunea necesară termenului liber de încărcare.
Articolul 17
La încărcarea mărfurilor, expeditorii sînt obligați a utiliza integral, ca greutate sau volum, capacitatea vagoanelor puse la dispoziție de C.F.R cu toleranțele prevăzute de Regulamentul de transport și tarife.
Se exceptează transporturile admise în planul lunar operativ de transport, în cantități mai mici decât capacitatea de încărcare a vagonului pus la dispoziție, precum și fracțiunile rămase neincarcate din acele transporturi planificate, care ar depăși aceasta din urma capacitate.
Cei ce vor contraveni dispozițiunilor de mai sus, vor fi răspunzători, atît de daunele cauzate prin neutilizarea completa a vagoanelor, cat și prin eventualele curse goale provocate de acest fapt.
Articolul 18
Predatorii și destinatarii vor fi răspunzători de daunele cauzate prin vătămarea vagoanelor sau instalațiilor în timpul încărcării, respectiv descărcării, produse din neglijența proprie sau a prepușilor lor, conform tarifelor și instructiilor C.F.R., deosebit de sancțiunile penale prevăzute de legile în vigoare.
Articolul 19
Persoanele fizice și juridice, cat și ministerele și Departamentul C.F.R., cu organele lor în subordine vinovate de neexecutarea planului de transport, precum și nerespectarea normelor de utilizarea vagoanelor, sînt răspunzătoare de daunele cauzate, în limitele prevăzute de Regulamentul de transport și de tarife, fără prejudiciul sancțiunilor penale prevăzute de legi.
Articolul 20
Detaliile de aplicare a prezentei decizii, se vor stabili prin instructia Departamentului C.F.R. cu avizul conform al Comisiunii de Stat a Planificarii.
Articolul 21
Prezenta decizie intră în aplicare pe data de 1 Mai 1949.
Articolul 22
D-l ministru al comunicațiilor este însărcinat cu aducerea la îndeplinire a dispozițiunilor prezentei deciziuni.
Dr. Petru Groza, Prof. ing. N. Profiri, Chivu Stoica, Al. Barladeanu, Ed. Mezincescu, Stanciu Stoian, Dr. Vasile Marza, Th. Iordachescu, Miron Constantinescu, Lotar Radaceanu, I. Vinte, Bucur Schiopu, A. Bunaciu.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.