Hotărâre · Banca Națională a României

Hotărârea nr. 305/2004

privind retragerea autorizației de funcționare a Cooperativei de credit SF. NICOLAE DOBROTEASCA OC

prezumat în vigoare

Data actului
26 mai 2004
Emitent
Banca Națională a României
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 696 din 3 august 2004
Citează
3 acte
Structură
2 articole · 2.386 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Având în vedere cererea formulată de CREDITCOOP Casa Centrală de retragere a autorizației de funcționare a Cooperativei de credit SF. NICOLAE DOBROTEASCA OC, în baza

art. 7 alin. 3 din Normele Băncii Naționale a României nr. 6/2003

privind fuziunea și divizarea cooperativelor de credit,

În temeiul prevederilor

art. 89 lit. a) liniuța a patra din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2000

privind organizațiile cooperatiste de credit, aprobată și modificată prin

Legea nr. 200/2002 ,

Banca Națională a României hotărăște:

Articolul 1

Se retrage Autorizația de funcționare seria B Nr. 0398 din data de 23.09.2002 a Cooperativei de credit SF. NICOLAE DOBROTEASCA OC, cu sediul în com. Dobroteasca, județul Olt, număr de ordine în Registrul comerțului J28/124/1993, urmare aprobării Băncii Naționale a României privind cererea de fuziune a cooperativelor de credit Albina Slatina, Unirea Cungrea, Viitorul Curtisoara, Sf. Nicolae Dobroteasca, Stejarul Scornicești, Unirea Potcoava, Oltul Piatra Olt, Vedea Văleni, Oltul Drăgănești Olt, pentru următoarele motive:

Cu scrisoarea nr. 4896 din 24.12.2003, CREDITCOOP Casa Centrală, în numele Cooperativei de credit SF. NICOLAE DOBROTEASCA OC a formulat cererea de retragere a autorizației de funcționare a acestei cooperative. În ședința din 19.02.2004 Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a aprobat cererea de fuziune prin absorție a cooperativelor de credit Albina Slatina, Unirea Cungrea, Viitorul Curtisoara, Sf. Nicolae Dobroteasca, Stejarul Scornicești, Unirea Potcoava, Oltul Piatra Olt, Vedea Văleni, Oltul Drăgănești Olt.

Urmare fuziunii, Cooperativa de credit SF. NICOLAE DOBROTEASCA OC este absorbită, întregul său patrimoniu transmițându-se către Cooperativa de credit Albina Slatina. Prin urmare, aceasta urmează a-și înceta activitatea.

Articolul 2

Prezenta hotărâre va fi transmisă CREDITCOOP Casa Centrală și va intra în vigoare la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, partea I.

GUVERNATORUL BĂNCII NAȚIONALE A ROMÂNIEI,
MUGUR ISĂRESCU
București, 26 mai 2004.
Nr. 305.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.